Preasfințitul Vasile Hossu – 20 de ani de la plecarea la Tatăl Ceresc*

Sursă: Preasfințitul Vasile Hossu – 20 de ani de la plecarea la Tatăl Ceresc*

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Preasfințitul Vasile Hossu – 20 de ani de la plecarea la Tatăl Ceresc*

ar 013

P.S.S. Vasile Hossu alături de credincioși. Sursa: Arhiva EGCO

   Preasfințitul Vasile Hossu s-a născut la data de 17 mai 1919, în localitatea Carei, din părinţii Gheorghe Hossu, funcţionar poştal, originar din Pişcolt (judeţul Satu Mare) şi Iuliana (născută Buteanu) originară din Şomcuta Mare (judeţul Maramureş). După primele 2 clase primare se mută cu familia la Oradea, unde tatăl său se angajase ca funcţionar la Poştă. Copilăria şi-o petrece într-unul din cartierele oraşului, unde, faptul că a întâlnit copii de diferite etnii, l-a ajutat, ca în viitor, să fie înţelegător faţă de toţi cei din jurul său.

             Primele cunoştiinţe religioase le-a primit de la mama sa, care i-a insuflat credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele. A urmat studiile secundare la Liceul „Emanuil Gojdu”, unde a fost îndrumat de profesori de frunte ai urbei: Augustin Cosma, Theodor Neş, ş.a. În aceşti ani face cunoştinţă cu mişcarea cercetaşilor, care îi descoperă iubirea faţă de natură şi drumeţiile în aer liber. A obţinut diploma de bacalaureat în 1939, după care, aspiraţiile din copilărie l-au condus la Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala de Aviaţie de la Cotroceni. Dezamăgit de figurile triste ale unor ofiţeri polonezi care se refugiaseră în România datorită războiului, cât şi datorită mamei sale, renunţă la Şcoala de Aviaţie.

           Simte chemarea lui Dumnezeu și în toamna anului 1939 s-a înscris la Academia de Teologie Română Unită din Oradea. Părintele franciscan Ioan Gârleanu, ce i-a fost îndrumător spiritual, şi Episcopul Ioan Suciu l-au călăuzit să aprofundeze chemarea spre preoţie. La 17 aprilie 1941 primeşte treapta Lectoratului din partea Episcopului Frenţiu şi după cei 4 ani de studiu, la 4 februarie 1945, Episcopul Suciu îl hirotoneşte preot celib.

5_rezistentul

    La rugămintea Episcopului Frenţiu, pleacă la Bucureşti pentru completarea studiilor, obţinând diploma de profesor de limba română. Imediat după hirotonire, pentru o scurtă perioadă, a fost numit administrator-parohial la parohia Oradea-Velenţa pentru ca ulterior, să fie numit îndrumător spiritual la Academia teologică. În toamna anului 1945 este trimis la Şimleul-Silvaniei, şi încadrat ca profesor de religie şi limba franceză, la Liceul „Simion Bărnuţiu”. Pe lângă activităţile didactice i s-au încredinţat organizarea şi conducerea „Reuniunii Mariane”, catehizarea şi organizarea „Cruciatei Euharistice” de la Şcoala de Agricultură şi Gimnaziul industrial de fete.

    Evenimentele tumultoase ale anului 1948, l-au găsit, pe preotul Vasile Hossu, în parohia Vadu Crişului. Refuză să semneze trecerea la ortodoxie, îndemnându-şi credincioşii să-şi păstreze cu tărie credinţa. După interzicerea Bisericii Greco-Catolice şi arestarea episcopilor a reuşit, să se încadreze ca profesor suplinitor într-un sat din judeţul Cluj (Valea Drăganului – Traniş). A reluat legătura cu preoţii greco-catolici nearestaţi şi cu noul Episcop, Iuliu Hirţea. Pentru activitatea sa ”clandestină”, a fost arestat în 1952, şi apoi, anchetat timp de 6 luni, în beciurile Securităţii din Oradea. Este condamnat, împreună cu cei din „Lotul Hirţea”, pentru falsul motiv ”spionaj” şi nedenunţarea activităţii ”clandestine” noului Episcop orădean. După 2 ani de închisoare, este eliberat şi a revenit ca profesor în mica localitate Traniş, de pe Valea Drăganului. În 1956 a obţinut cea de-a doua licenţă în filologie. Activitatea de la Traniş nu s-a rezumat numai la catedră, ci a desfăşurat şi o activitate creştină, religioasă şi de apostolat. Se înfrăţise cu oamenii de la munte ce l-au primit cu dragoste şi preţuire. Era nu numai profesorul îndrăgit de elevi, ci şi omul apropiat şi spiritualul multora dintre oamenii satului. Vacanţele de vară le-a petrecut în mijlocul copiilor şi tinerilor, alături de care a colindat toţi Munţii Apuseni.

Pr Vasile Hossu_foto Securit_1953

Fotografia Pr. Vasile Hossu din dosarul de Securitate (1953). Sursa: ACNSAS, P. 378.

  După 1964 a fost adesea vizitat de Episcopul Iuliu Hirţea care l-a preţuit foarte mult. În modesta casă de la Tranişu au fost oficiate, în secret, Liturghii, botezuri, cununii şi chiar hirotoniri de preoţi. Într-o noapte, printr-o minune a Providenţei scapă cu viaţă din casa în care locuia, care s-a prăbuşit în urma unei alunecări de teren.

            În 1988, după pensionare este chemat la Oradea, unde a desfăşurat o activitate pastorală, cu deosebire catehetică, clandestină, insistând cu predilecţie la educarea şi formarea creştină a tineretului. Această activitate a desfăşurat-o în parohia romano-catolică „Sf. Maria” de pe strada General Traian Moşoiu.

Ps Vasile si Papa Ioan Paul

PSS Vasile Hossu și Sf. Papă Ioan Paul al II-lea. Sursa: Arhiva EGCO.

   Urmare a vieţii sale exemplare, canonicul Coriolan Tămâian, care deţinea puterea ordinară de jurisdicţie în eparhia Oradiei din 1978, după moartea Episcopului Iuliu Hirţea, l-a desemnat pe preotul profesor Vasile Hossu, succesor al său, devenind astfel, după moartea lui Coriolan Tămâian, în 1989, Ordinarius diecezan. În această calitate l-a găsit Revoluţia din 1989. La 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Vasile Hossu, Episcop titular al Eparhiei de Oradea, iar la 27 mai, într-un cadru festiv, care a avut loc la Baia Mare, a fost consacrat Episcop, prin punerea mâinilor Mitropolitului dr. Alexandru Todea, asistat de delegatul Sfântului Scaun, Guido del Mestre, şi de Episcopul Ioan Ploscaru al Lugojului.

      Sub îndrumarea sa se pun bazele şi se deschid instituţiile de învăţământ desfiinţate în 1948. Instituţia destinată formării candidaţilor la preoţie şi-a reluat activitatea în 1991, sub o nouă titulatură – „Institutul Teologic Greco-Catolic din Oradea”. În 1992 s-a deschis Liceul Greco-Catolic, în fosta clădirea a Şcolii Normale Române Unite din Oradea, activitatea de supraveghere, îndrumare şi asistenţă spirituală a tinerilor din internatul Liceului Greco-Catolic, fiind încredinţată comunităţii Fraţii Şcolilor Creştine.

     În plan pastoral, reînfiinţează parohii în judeţele Bihor, Sălaj şi Satu Mare, pentru care, în timpul vieţii sale, a hirotonit peste 50 de preoţi. În Oradea, a organizat ţinerea serviciilor religioase în Sala de festivităţi a Şcolii Normale Unite (Liceul Greco-Catolic), devenită capela Sf. Nicolae, a primei parohii greco-catolice reînfiinţate. În 1993 a început construirea unei impunătoare biserici în cartierul Rogerius, finalizată şi sfinţită în 1994, pe care a încredinţat-o spre păstorire Părinţilor Franciscani Conventuali. Aceştia vor păstori şi  comunităţile greco-catolice din Carei şi Holod. Pentru o diversificare a activităţii pastorale, a primit în Eparhia orădeană şi Congregaţii feminine: „Misionarele Patimilor lui Isus”, „Inima Neprihănită a Mariei” (Oradea), „Surorile Minime ale Reginei Purgatoriului” (Beiuş), “Congregaţia Surorilor Oblate Asumţioniste” (Oradea), ş.a.

    Plin de modestie şi dragoste faţă de tineri, Episcopul Vasile Hossu a insistat pe formarea şi educarea tinerilor în spirit creştin, ca o necesitate imediată de re-evanghelizare şi de refacere a numărului de credincioşi, după aproape 50 de ani de “catacombe”. Astfel, pe lângă asociaţiile şi reuniunile de pietate, deja consacrate în perioada interbelică (AGRU, ASTRU şi Reuniunea Mariană), apar şi alte grupuri: oratoriul „Maria Imaculata”, grupul de cercetaşi, etc.

     În privinţa raporturilor cu celelalte culte, Episcopul Vasile Hossu a fost un om al dialogului şi al înţelegerii. Plin de modestie, cu o structură sufletească permanentă de bunăvoinţă, de iertare faţă de cei care au prigonit Biserica Română Unită, a căutat totdeauna calea dialogului ecumenic pentru unitatea cu Bisericile surori.

ar 102

PSS Vasile Hossu alături de PSS Vasile Coman, episcopul ortodox al Oradiei. Sursa: Arhiva EGCO.

      La 8 iunie 1997, Episcopul Eparhiei de Oradea, Vasile Hossu, trecea pragul eternităţii, la vârsta de 78 de ani. A fost înmormântat în curtea Bisericii Mănăstirii Franciscane „Maica Domnului”, reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe nefiind de acord cu înhumarea în cripta Catedralei Sf. Nicolae. La 13 mai 2007, cu prilejul comemorării a 230 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea (1777), osemintelor sale au fost exhumate şi aşezate în cavoul Episcopilor de sub altarul Catedralei Sf. Nicolae.

  • prezenta biografie apare și pe sit-ul http://www.egco.ro, făcută de subsemnatul în urmă cu câțiva ani la rugămintea PSS Virgil Bercea.
egco24iul 008

Colaj de imagini și fotografii reprezentând Biserica Greco-Catolică renăscută după evenimentele anului 1989. Episcopul Vasile Hossu (în rugăciune) a ctitorit sub inspirația Spiritului Sfânt și călăuzirea Sf. Fecioare Maria, Biserica Mănăstirii Franciscane din Oradea-Rogerius, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Sursa: ARhiva EGCO. 

 

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Pași spre unitate sau spre dezbinare ?

Sursă: Pași spre unitate sau spre dezbinare ?

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Pași spre unitate sau spre dezbinare ?

pasi spre unitate sau dezbinare_foto

   Am participat recent la o liturghie într-o biserică ortodoxă, unde preotul a spus, în cadrul predicii, că două sunt biserici apostolice: cea ortodoxă și cea catolică. Imediat ce a spus aceasta, din strană, unul dintre cântăreți (un tânăr absolvent de teologie) a strigat în gura mare: ”Cum puteți să spuneți o asemenea erezie părinte? Doar biserica ortodoxă este apostolică și adevărată, catolicii sunt eretici.” În biserică, s-a lăsat tăcerea. Doar preotul a replicat: ”Despre asta, dacă vreți, vom vorbi mai târziu!” continuându-și predica.

     Trebuie să recunosc că am rămas perplex să văd cum și-a permis acel tânăr să-l ”certe” pe preot în cadrul predicii. Nu am auzit niciodată pe nimeni să ia cuvântul și să-l contrazică pe preot în timpul slujirii Sfintei Liturghii.

    Consider că gestul acelui tânăr a fost unul necugetat și neinspirat deloc de Spiritul (Duhul) Sfânt, cel care ne unește pe toți creștinii în a trăi ca frații unii cu alții. Tonul vocii preotului a fost unul împăciuitor și plin de bunătate în a-i învăța pe enoriași adevărurile de credință ale Bisericii și legătura dintre Biserica Ortodoxă cu cea Catolică, pe când tonul vocii tânărului era unul agresiv, ca și cum l-ar fi pălmuit pe preot, vrând parcă să-i arate că el știe mai bine învățătura Bisericii și doar el este în măsură să-i apere învățătura.

      Am simțit în acele momente că firava comunitate creștină care se afla în rugăciune în acea biserică, a fost biciuită de cuvintele rostite de acel tânăr, cuvinte care, din păcate, nu veneau din inima lui, ci dintr-un ungher al minții sale, unde lumina Spiritului (Duhului) Sfânt nu pătrunsese. Și într-adevăr, toți oamenii au rămas înmărmuriți la cuvintele tânărului. Bucuria sufletească dată de predica inspirată a părintelui a fost invadată de tulburare și nu înțelegeam de ce. Mi-a venit să reacționez și eu, dar l-am rugat pe Bunul Dumnezeu să nu mă părăsească și să risipească tenebrele Necuratului.

     Cât despre afirmația cum că ”catolicii sunt eretici”, în calitate de creștin greco-catolic și frate cu ceilalți creștini pot să spun următoarele puncte care ne apropie și deschid bucuria comuniunii, în cazul de față, dintre creștinii catolici și cei ortodocși, dar nu numai:

  1. Ne putem ruga împreună la Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Spiritul (Duhul) Sfânt. Rugăciunea este calea de a-L chema pe Dumnezeu să ne sfințească viața.
  2. Împreună cinstim și ne rugăm Sfintei Fecioare Maria și sfinților ca să mijlocească (să intermedieze), pentru ajutor din partea Bunului Dumnezeu.
  3. Avem preot sfințit de Episcop, care este rânduit să conducă, să învețe și să sfințească poporul lui Dumnezeu care suntem noi, creștinii botezați. Avem Episcop sfințit de alți Episcopi, până la Sfinții Apostoli și la Domnul nostru Isus Hristos. Unde este Episcop acolo este Biserica. Episcopul, prin hirotonirea episcopală, se leagă de Biserica Apostolică din primele veacuri fondată de Domnul Isus pe temelia lui Petru. Cred că și astăzi, Domnul Isus ne privește și se jertfește pentru mântuirea noastră, pentru Biserica Sa, care este Una, Sfântă, Catolică sau Sobornicească, chiar dacă noi oamenii am transformat-o în mai multe bisericuțe.
  4. Avem șapte taine (sau sacramente) și prin acestea Spiritul (Duhul) Sfânt lucrează pentru sfințirea și mântuirea creștinilor. Sfintele Taine ale inițierii creștine sunt: Botezul, Mirul, Euharistia (Sfânta Împărtășanie); Sfintele Taine ale vindecării sunt: Spovada (Mărturisirea), Maslul (Ungerea bolnavilor). Sfintele Taine ale comuniunii și slujirii sunt: Căsătoria și Preoția. (cf. Catehismul Bisericii Catolice. Vezi http://www.vatican.va/archive/compendium_ccc/documents/archive_2005_compendium-ccc_ro.html)
  5. Avem relații frățești și la nivel înalt, semn că Dumnezeu vrea ca toți să fim o singură turmă. Astfel, relațiile dintre catolici și ortodocși sunt mai numeroase în secolul XX decât au fost vreodată în toată istoria Bisericii. Un exemplu elocvent este ridicarea anatemelor dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă întâmplată la 7 decembrie 1965 atât la Roma, cât și la Constantinopol. Să reținem cuvintele deosebit de frumoase și împăciutoare ale Patriarhului ortodox al Constantinopolului, Atenagoras I (1948-1972) despre căutarea unității:

    Arcada0123

    Grup statuar Patriarhul Atenagoras și Papa Paul VI. Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Athenagoras_I 02.05.2017

  „Pentru secole întregi au fost discuţii între teologi şi nu au făcut nimic altceva decât să-şi întărească poziţiile. Am o întreagă bibliotecă despre asta. Şi de ce? Pentru că vorbesc cu teamă şi neîncredere faţă de celălalt, cu dorinţa de a se apăra pe sine şi a-i înfrânge pe ceilalţi. Teologia nu mai reprezintă o celebrare curată a misterului divin. A devenit o armă. Dumnezeu Însuşi este privit ca armă! Repet, nu ignor aceste dificultăţi, dar încerc să schimb atmosfera spirituală. Restaurarea iubirii reciproce ne va face să vedem întrebările într-o nouă perspectivă. Trebuie să exprimăm adevărul drag nouă – pentru că protejează şi celebrează importanţa vieţii în Hristos -, trebuie să-l exprimăm nu într-un mod repulsiv faţă de ceilalţi, pentru a-i face să admită că sunt înfrânţi, ci pentru a-l dărui din dragoste, pentru sensul său, pentru frumuseţea sa, la care trebuie să-i invităm şi pe ceilalţi. Trebuie să fim pregătiţi în acelaşi timp să ascultăm. Pentru creştini, adevărul nu este opus vieţii sau iubirii, ci le descoperă imensitatea. În primul rând, trebuie să ne eliberăm de cuvintele care au tendinţa de a naşte conflicte, ale trecutului negativ, din cauze politice, naţionale sau culturale care aduc ură şi n-au nimic de-a face cu Hristos. Apoi, trebuie să le angajăm în viaţa adâncă a Bisericii, în experienţa Învierii cărora trebuie să le servească. Trebuie să ne punem cuvintele în balanţa vieţii, morţii şi Învierii.“

  „Noi, ortodocşii, suntem vrednici de Ortodoxie? În afară de eforturile care au fost făcute în ultimii ani, ce fel de exemplu au oferit Bisericile noastre? Suntem uniţi în credinţă şi în comuniunea euharistică, dar am devenit străini unii de alţii, câteodată chiar rivali. Şi Tradiţia noastră extraordinară: Sfinţii Părinţi, Sfântul Grigorie Palama, Filocalia: trăieşte şi este creativă în interiorul nostru? Dacă suntem satisfăcuţi să repetăm formule fixe şi să le ridicăm împotriva fraţilor noştri creştini, atunci moştenirea noastră va deveni ceva muribund. Dăruirea, umilinţa, reconcilierea ne fac, într-adevăr, ortodocşi, ţinând credinţa nu doar pentru noi înşine, ci pentru unirea tuturor.“ (Sursa: Alexandru Dinu, ”Patriarhul Atenagora I, ierarhul reconcilierii” în ”Ziarul Lumina” varianta on-line http://ziarullumina.ro/patriarhul-ecumenic-atenagora-i-ierarhul-reconcilierii-42119.html 02.05.2017).

  1. Avem și dificultăți între noi creștinii catolici și ortodocși, și trebuie să le recunoaștem în spiritul iubirii aproapelui și a lui Dumnezeu. Doar dragostea dă această forță a recunoașterii, și din acest punct trebuie să pornim spre a ne depăși limitele și de a ne îndrepta cu pași repezi unul spre celălalt și a ne îmbrățișa cu bucurie.
  2. Dar cel mai mare dar pe care îl avem în mod gratuit de la Domnul toți creștinii, ori de câte ori îl cerem și suntem cu inima deschisă față de El, este dragostea. Despre dragoste a vorbit Isus în pilda Fiului Risipitor și din dragoste s-a jertfit pentru noi oamenii ca să fim primiți în Împărăție.

 

    Să învățăm din această întâmplare că Biserica Catolică nu trăiește în ”greșeală” sau erezie ci este Biserică la fel cum este și Biserica Ortodoxă, fiind declarate de către Conciliul Vatican al II-lea (1962-1965) drept Biserici surori. Despre aceste Biserici surori a vorbit și Papa Ioan Paul al II-lea în documentul ”Ut unum sint”:

” 56. După Conciliul Vatican II și legându-se din nou de acea tradiție, s-a restabilit obiceiul de a atribui denumirea de „Biserici surori” Bisericilor particulare sau locale strânse în jurul episcopului lor. Apoi, suprimarea excomunicărilor reciproce, înlăturând un obstacol dureros de ordin canonic și psihologic, a fost un pas foarte semnificativ pe calea spre comuniunea deplină.

Structurile de unitate existente înainte de despărțire sunt un patrimoniu de experiență care ne călăuzește drumul spre regăsirea comuniunii depline. Evident, în cursul celui de-al doilea mileniu, Domnul nu a încetat să dăruiască Bisericii sale roade îmbelșugate de har și de creștere. Însă, din păcate, îndepărtarea reciprocă progresivă dintre Bisericile din Occident și din Orient le-a privat de bogățiile darurilor și ajutoarelor reciproce. Un efort însemnat trebuie depus cu harul lui Dumnezeu, pentru a restabili între ele comuniunea, izvor de atâtea binefaceri pentru Biserica lui Cristos. Acest efort cere întreaga noastră bunăvoință, rugăciune smerită și o colaborare perseverentă pe care nimic nu trebuie să o descurajeze. Sfântul Paul ne îndeamnă: „Purtați-vă poverile unii altora” (Gal 6,2). Cât de mult ni se potrivește și cât este de actual îndemnul apostolului! Denumirea tradițională de „Biserici surori” ar trebui să ne însoțească neîncetat pe acest drum.” (a se vedea documentul on line la http://www.magisteriu.ro/ut-unum-sint-1995/ 02.05.2017).resize-of-1999-papa_mediafax

                                                                                  *

     Cel care nu caută unitatea atât în familie, societate și mai ales în relațiile dintre creștini, nu este un bun creștin. Un bun creștin este acela care trăiește poruncile și le aplică în viața lui. Mai mult, el îl cinstește și-l respectă pe preot ca pe părintele său, cel care, din dragoste curată față de Dumnezeu și Biserica Sa, s-a pus înaintea lui să se roage pentru sfințirea vieții. Preotul este cel care îl apropie și oferă bucuria comuniunii lui Dumnezeu, și având această comuniune cu Dumnezeu, implicit și el, credinciosul, o are față de ceilalți frații creștini chiar dacă nu fac parte din comunitatea lui de apartenență. ”Și numai sunt eu cel care trăiesc, ci Hristos trăiește în mine!” (Galateni 2, 20).

”Deci fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va cu voi” (2 Corinteni 13, 11).

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

… SPRE GOLGOTA

244161_Exercitium Pietatis Dei_Posoni_1782_img_5

Sursa: Exercitium Pietatis Dei, Posoni, 1782, BJB 244161

Alături de mulțime, am pășit și eu, urcând în fugă

… spre Golgota.01_Isus imbratiseaza crucea

Strigăte, îmbrânceli, forfotă, înghesuială, o mulțime care mă copleșea și care mă mâna să strig și să condamn pe Omul ce mergea

… spre Golgota.

Tremuram de nervi, râdeam și țipam la Omul ce căzuse sub greutatea crucii în drumul său

… spre Golgota.02_Isus isi duce crucea

Omul m-a privit și am înțeles că trebuie să duc eu crucea

… spre Golgota.

__________________________________________________________________________________________

                                          ISUS ÎMBRĂŢIŞEAZĂ CRUCEA

                                    ( Ruga – Pentru Sfînta Unire a Creştinilor )

 

Spre-a-I da TATĂLUI mărire

Şi mie pierdutul har,

DOMNUL, fără-mpotrivire,

Îşi ia Crucea spre Calvar.

 Să se lepede de sine,

Cîţi să mă urmeze vor,

 Şi să vină după Mine,

 Blînd purtîndu-şi Crucea lor.

03_Isus imi da crucea

DUMNEZEULE-AL DREPTĂŢII,

Fă-mă Crucea s-o cinstesc

Şi, în ziua Judecăţii,

Prin ea să mă mîntuiesc.

Prin ea, DOAMNE ÎMPĂRATE,

S-aduni şi Tu, cu-al Tău har,

La un singur sfînt Altar,

Întreaga Creştinătate !

 

(Poezie scrisă de Ep. Iuliu Hirțea, a se vedea Ep. Iuliu Hirțea, Rorate Caeli…, Oradea, Editura Universității din Oradea, 2014, p. 58-59).

04_Sfanta Cruce

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Înger și flori

Sursă: Înger și flori

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Înger și flori

 ”Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, că ai auzit cuvintele gurii mele şi înaintea îngerilor Îţi voi cânta.” (Psalmul 137,1)IMG_2935

     M-am oprit o clipă în fața unui înger și i-am spus: ”Cum poți tu să fii atât de bun ?” M-a privit, mi-a zâmbit și mi-a răspuns: ”Sunt bun pentru că sunt mesagerul Atotputernicului”. ”Cine ești?”, am continuat: ”Sunt păzitorul tău, cel care te ține de mână, ori de câte ori pășești înainte. Sunt călăuza ta atunci când discerni. Sunt copilul ce te îmbrățișează ori de câte ori greșești ”. M-am mirat de fiecare cuvânt ce ieșea din gura lui, o vibrație și o melodie frumoasă îmi inunda inima. ”Cum pot fi și eu ca tine?” am continuat. ”copac inflorit_1Nu poți de unul singur. E nevoie să-ți ridici privirea spre Cer și să-i ceri Atotputernicului ajutorul! Privește la Preacurata și fă la fel ca ea!” Când a vorbit de Atotputernicul, gura lui devenise roșie și glasul era asemenea unui tunet. Când a rostit numele Preacuratei, copacul de alături a înflorit.
L-am salutat și el s-a făcut nevăzut, dar melodia acea frumoasă continua să-mi colinde mintea și inima, călăuzindu-mi pașii spre alte întâlniri.

 


Umilința

Aş vrea să fiu un înger şi nu sunt.

De-aceea pătimesc atît de crunt,

Văzîndu-mă, în zori şi-n asfinţit,  (1)[1]

Pe-aceeaşi CRUCE-a firii răstignit,

O ARDERE DE TOT CE N-A MURIT !

 

Prin Tine, MAICA DOMNULUI ISUS,

Rugi calde aducînd CELUI DE SUS,

Ca Pavel – îngerescul corifeu,  (2)[2]

Aud răspunsul dat de Dumnezeu :

,,Destul îţi este ţie  h a r u l MEU “ . (3)[3]

(poezie compusă de PSS dr. Iuliu Hirțea, vezi Episcop Iuliu Hirțea, Rorate, Caeli…, Oradea, Ed. Univ. Din Oradea, 2014, p. 128).

[1] Cele două momente ale zilei, cînd se aducea Jertfa în Vechiul Testament.

[2] Căpetenie.

[3] 2 Cor.12,9.

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , | 1 comentariu

O mărturie sinceră și o muncă de echipă

Sursă: O mărturie sinceră și o muncă de echipă

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

O mărturie sinceră și o muncă de echipă

„Un prieten este cineva care vrea să meargă un timp pe acelaşi drum cu mine.”

(P. Bosmans)

panouri Echipa muncitori.jpg

Echipa de muncitori din muzeul Cetății, dl. Ioan Demian și prof. Ovidiu Sălăgean la finalizarea fixării panourilor tematice.

     Evenimentul de vineri, 10 martie 2017, a fost, parafrazând o persoană cunoscută, ”o sărbătoare” pentru că am dăruit ceva frumos comunității. Este vorba despre Expoziția permanentă din cadrul Muzeului Cetății și orașului Oradea, intitulată ”Episcopia Greco-Catolică de Oradea. File de istorie.” Bunul Dumnezeu m-a învrednicit cu câțiva talanți, pe care apoi, în timp și cu ajutorul altora, i-am valorificat. Și aici mă refer la pasiunea pentru istorie și la bucuria de a mă forma sub conul de lumină al Bisericii. Sub inspirația și cu ajutorul Lui am reușit să duc la bun sfârșit acest proiect, în ajutor ”sărind” prieteni, colegi și oameni de bunăvoință (i-am nominalizat mai jos, în cuvântul de la vernisaj).

vernisaj silviu lenu si mami_10 mart 2017

Alături de mama  și soția mea Lenuța, la vernisajul expoziției. (10 martie 2017)

       A fost multă lume la vernisaj și între persoanele prezente, citându-l pe bunul meu prieten și profesor, Blaga Mihoc, ”cel mai simpatic personaj” a fost mama, pentru că a admirat planșele și vitrinele.  Ea m-a însoțit încă de mic în tot ce am făcut, și la acest vernisaj ”a suplinit” lipsa tatălui meu Octavian-Ioan, spunând ”Dacă tatăl tău trăia, ar fi fost mândru de tine, așa cum sunt și eu” . La finalul discursului meu, Preasfințitul Virgil mi-a zis: ”Ai uitat să-i mulțumești mamei tale”. Eu m-am conformat imediat și am spus ”Mulțumesc mai ales mamei mele”.

Tati octavian si Silviu desen Ovi.jpg

Pater et Filius, adică tatăl Octavian-Ioan (în anul 1998) și subsemnatul (în anul 1996) . Desen: prof. Ovidiu Sălăgean.

     O parte din mine a rămas acolo, în acea expoziție, ca mărturie sinceră a unei munci de echipă, în care se regăsește tata și mama. Lor le mulțumesc pentru ceea ce sunt azi și îl rog pe Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l numere cu sfinții pe tata, iar mamei să-i dea sănătate, pace și bucurii sufletești!

montare panouri trei foto.jpg

Montarea panourilor tematice în sălile din muzeul Cetății (1 februarie 2017).

vitrine montaj 4 poze.jpg

Echipa de ”șoc” în toiul muncii: Cristian Negru, Eugen Ivuț, dr. Diana Iancu și Marius Crăciun (22 februarie 2017).

Cuvânt la vernisajul Expoziției permanente

”Episcopia Greco-Catolică de Oradea-File de Istorie.”

     Preasfinţiile Voastre, Doamna Director, stimaţi invitaţi, dragi seminarişti, dragi prieteni,

     je vorbind mare 2     Ne aflăm într-un moment de adevăr, la vernisarea unui expoziții – am putea spune inedite – dar mai corect spus, la inaugurarea unei spațiu rezervat – prin bunăvoința Primăriei Mun. Oradea – Bisericii Greco-Catolice. Un spațiu inaugurat în incinta cetății Oradea – o cetatea a lui Dumnezeu, după cartea Sf. Augustin, unde astăzi creștinii și oamenii de bunăvoință își întind mână și se îmbrățișează în spiritul iubirii lăsate de Domnul Isus.

     Expoziția pe care o inaugurăm azi reprezintă un omagiu adus înaintașilor și martirilor Bisericii Greco-Catolice. Ea este, de asemenea, o carte de vizită pentru toți cei care intră în această fortăreață orădeană.

     Între creștinii prezenți azi în cetatea orădeană, un loc special i-a fost rezervat și Bisericii Greco-Catolice din România, familie creștină care îmbrățișează comunitatea locală orădeană, în spiritul dragostei, al dialogului și al adevărului istoric.

     Despre adevăr și dragoste creștină vorbeşte această expoziţie: un adevăr de multe ori dureros, dar şi bucuros, care dacă este asumat, edifică adică întărește și ne eliberează; despre dragoste creștină vorbește această expoziție, realizată prin fapte vrednice de laudă și mai ales de transmis mai departe.  Cuvinte și fapte, imagini și idei, obiecte și veșminte, toate acestea sunt semne vizibile din istoria Bisericii Române Unite cu Roma, un drum descris de mulți istorici ca fiind o VIA CRUCIS, din veacurile de început ale creștinismului primar până în perioada comunistă, când biserica – binefăcătoarea acestui neam – a fost suprimată și deposedată de bunuri și credincioși de către guvernul ateist-comunist.

      Proiectul dedicat istoriei Episcopiei Greco-Catolice de Oradea a fost inițiat acum 2 sau 3 ani prin intermediul dlui dr. Dumitru Sim. Atunci PS Virgil m-a rugat să întocmesc o scurtă istorie a Bisericii care să poată fi prezentată publicului larg. M-am apucat de treabă și am ”defrișat” cărți, reviste și documente din arhive și biblioteci. A fost o muncă de cercetare nu tocmai ușoară, pentru că lectura textelor cerea o analiză atentă și apoi o sintetizare a informațiilor. Pasul următor a fost realizarea panourilor, care, de asemenea, a cumulat multe ore de lucru pentru a ieși ceva bun, dar mai ales folositor, pentru ca vizitatorii să se îmbogățească spiritual și cultural.

     Înainte de a începe lucrul a trebuit să răspund la câteva întrebări, legitime de altfel chiar pentru dumneavoastră: Cine / Ce este Biserica Română Unită? Care sunt momentele importante din istoria Bisericii ? Cum să poziționez Biserica Română Unită în istoria umană și în istoria românilor ? Cine sunt personalitățile și care sunt evenimentele care au marcat viața acestei Biserici ? Ce valori a dat această Biserică țării și națiunii române ?

     O parte din posibilele răspunsuri le aveți de astăzi prezentate în cadrul acestei expoziții în panourile informative afișate.

panouri Biserica sala 1.jpg

Sala 1 dedicată Instituției Bisericii cu 13 panouri tematice și un panou mare cu palatul episcopal și Catedrala Sf. Nicolae-foto: Ovi D. Pop (1 februarie 2017).

     Prima sală este dedicată INSTITUȚIEI BISERICII. Ea cuprinde panouri informative din perioada creștinismului primar până în perioada comunistă. A doua sala este dedicată ȘCOLII ARDELENE și cuprinde panouri informative dedicate reprezentanților Școlii Ardelene, școlilor de la Oradea și Beiuș, plus alte două panouri privind identitatea și rolul Bisericii Române Unite. Vitrinele adăpostesc obiecte originale, cărți vechi și manuscrise din colecția Episcopiei și anume: veșmintele arhierești și cârja vrednicului Episcop Valeriu Traian Frențiu, mitra vrednicului Episcop Demetriu Radu, Biblia de la Blaj (ediția veche din 1795 și cea nouă din anul 2000), două antimise din secolele XIX și XX, vase liturgice de secol XIX și XX, un manuscris de secol XVIII al Capitlului, trei volume de carte veche românească, un tratat de drept canonic şi câteva circulare episcopale.

panouri SCoala_sala 2.jpg

Sala 2 dedicată ȘCOLII ARDELENE cu 10 panouri tematice și un panou mare (foto Ovi D. Pop) cu  Seminarul Greco-Catolic din Oradea ce adăpostește astăzi Facultatea de Teologie Greco-Catolică (UBB), internatul Liceului Teologic Gr.Cat. Iuliu Maniu și clasele Step by Step. (1 februarie 2017)

     Această expoziție este rodul unei munci de echipă și pe această cale, în calitate de coordonator, doresc să mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru darurile cu care am fost înzestrat, Bisericii Greco-Catolice sub aripa căreia m-am format ca om și creștin, soției mele dragi, Lenuța, pentru atenția și delicatețea cu care m-a sprijinit și încurajat în cercetarea științifică, socrilor mei – Elena și Traian Țărău – din Girișu Negru, întregii echipe care a contribuit la realizarea acestui proiect: PSS Virgil, prof. univ. dr. Blaga Mihoc, dl. Daniel Țig, dl. Gulyas Ferencz, dnei prof. Roxana Voicu, dl. prof. Ovidiu Sălăgean, dl. Ioan Demian, dl. Eugen Ivuț; echipei de la muzeul cetății: dr. Cristina Pușcaș, dr. Diana Iancu, dr. Augustin Țărău, dl. Cristi Negru și muncitorilor din sectorul tehnic.

 

vesminte 3 poze.jpg

Vitrinele cu veșminte clericale: ornate de preot sec. XX (stânga), ornatele și rasa vrednicului martir PSS Valeriu Traian Frențiu (centru și dreapta) (22 februarie 2017).

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Să învăț să fiu…

      Pentru fiecare din noi există un moment al vieții care vorbește despre viață și despre Dumnezeu. Despre cât de frumoasă și prețioasă este ea! Dar mai ales despre faptul că îmi vorbește să învăț despre câtă iubire a pus Dumnezeu în lume, creație și în om!

         Mă uit în jurul meu și văd cât de miraculos a țesut Dumnezeu
rau cristior.jpgaceastă lume!

       El, Creatorul, a lucrat din iubire pentru ca eu să am lumină. Lumina l-a ascultat pe Dumnezeu și s-a dăruit oamenilor, ca ei să poată vedea darurile Sale! Să învăț de la lumină și să fiu ca ea, pentru ca oamenii să vadă bunătatea și binecuvântările lui Dumnezeu!

         El, Creatorul, a lucrat din iubire pentru ca eu să am roade și vietăți pe pământ. Roadele și vietățile l-au ascultat pe Dumnezeu. Ele s-au dăruit oamenilor pentru ca ei să poată trăi bine pe pământ. Să învăț de la roade și de la vietăți, să fiu darnic cu cei din jurul meu!

      El, Creatorul, a lucrat din iubire și înainte de a-L crea pe om, l-a creat pe Fiul Său, pe Isus Hristos, pentru ca eu să primesc împăcarea și mântuirea. Isus L-a ascultat pe Dumnezeu-Tatăl și și-a dat viața pentru mine și pentru toată umanitatea! Să învăț de la Isus, să iert și să salvez! Să învăț să nu țin prea mult la viața mea, ci să o jertfesc pentru aproapele meu!

         El, Creatorul, a lucrat din iubire și l-a dragesti-sf-antoncreat pe om pentru mine. L-a
înzestrat cu calități alese, dar mai ales cu darul libertății. Omul nu a știut ce să facă cu libertatea și a considerat că totul i se cuvine. A uitat de Creatorul Său, a uitat de ceilalți oameni și astfel s-a îndepărtat de Dumnezeu și de aproapele! Să învăț de la om, să nu-l judec, că și eu sunt asemenea lui, cu limite și slăbiciuni! Să-l iubesc mai mult decât pe mine!

         El, Creatorul, a lucrat din iubire și a creat apoi, pentru mine, pe sfinți și pe eroi. Făcuți din aceiași plămadă ca și omul, sfinții și eroii și-au îndreptat privirea spre Dumnezeu și au mulțumit pentru darul libertății! Așa au pornit la drum prin lume. Tuturor celor care le ieșeau în cale au vestit, prin faptele vieții lor (onoare, generozitate, altruism, politețe, hărnicie, patriotism, fidelitate, curăție, credință, speranță cumpătare, înțelepciune ș.a.), că Dumnezeu îl iubește pe om! Să învăț și eu să fiu sfânt și eroul lui Dumnezeu!

lorau city.jpg

Categorii: Articol, Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.