Arhive lunare: februarie 2016

Canton, Ohio – Oamenii sunt o comoară

PAT oamenii

    „În clasica comparaţie a vieţii cu o corabie pe mare, s-a trecut cu vederea tocmai partea cea mai subtilă; o corabie învinge mai uşor valurile dacă poartă o greutate. Aşa şi viaţa: greutăţile ce le purtăm ne fac mai sigură lupta împotriva valurilor întâmplării.”

(Lucian Blaga)

    Canton, Ohio. 22 februarie 2016. Sunt deja angrenat în tot complexul de activităţi de la sediul Episcopiei greco-catolice şi implicit din cadrul parohiei Sfântul Gheorghe, patronul Eparhiei. De la vlădica la opincă, toţi membrii sunt implicaţi în susţinerea Bisericii. Nu există oameni care stau pe tuşă!

    Am să încerc să vă prezint câteva activităţi punctuale ale parohiei. În cursul săptămânii (dacă nu suntem în Postul Mare) în afara de luni (când este ziua liberă) se oficiază Sfânta Liturghie de la ora 8:30. Duminică, Sfânta Liturghie se oficiază de la ora 10:00 şi imediat după terminarea ei, credincioşii sunt invitaţi la o cafea /ceai cald şi o gustare pentru a socializa într-o sală de protocol a parohiei.

Catedrala Sf.jpg

Parohul şi familia

    Activităţile pastorale sunt conduse de Rectorul catedralei Pr. Ovidiu Mărginean. El, alături de soţia sa, Gabriela, este sufletul parohiei pentru că pe lângă responsabilităţile familiale (are doi copii, pe David şi pe Ana, iar al treilea este „pe drum” ☺) administrează tot complexul catedralei care are în componenţă clădirea bisericii, sala de evenimente, bucătăria, sala de conferinţe, casa parohială, birourile şi apartamentul rectorului (unde locuiesc eu). Cunoaşte limba engleză foarte bine şi are abilităţi organizatorice deosebite, fapt pentru care ocupă şi funcţia de cancelar al Eparhiei. Este omul care îşi dedică întreaga sa viaţă misiunii Bisericii!

    De dimineaţă îl văd măturând zăpada (atunci când a nins peste noapte), ducându-şi copiii la şcoală, celebrând Sfânta Liturghie, ocupându-se apoi de treburile administrative.

    Familia este primordială pentru Pr. Ovidiu. Dimineaţa îşi duce copiii la şcoală, îşi ajută soţia în treburile casnice, se joacă şi îşi supraveghează copiii când au de făcut lecţii. Peste tot pe unde îl văd, alături de el, apar şi copiii, semn că este un tată responsabil şi iubit.

   În acelaşi timp, Părintele Ovidiu este omul care se face înţeles de toţi membrii comunităţii, predicile rostite în engleză punctând fiecare învăţătură a Mântuitorului pe care o dăruieşte cu multă delicateţe, ca medicament vindecător sufletelor.

    Gabriela este o mamă şi soţie devotată. Atunci când se organizează vreun eveniment, este prezentă în bucătărie şi organizează echipa. Se implică la făcut paste, la curăţat zarzavaturi, la tot. Atentă cu toţi membrii parohiei şi înţelegătoare faţă de probleme, este o preoteasă şi o creştină model. Este susţinătoarea proiectelor pastorale ale soţului ei, coresponsabilă în misiunea Bisericii de aici de la Canton. Şi este iubită de credincioşi!

    În ajutor, de câţiva ani au sosit şi părinţii Părintelui Ovidiu: soţii Mărginean Ioan şi Maria. Deşi sunt trecuţi de 65 de ani, ambii se implică în activităţile parohiei şi ajută (curăţenie interioară, exterioară, ajutor la bucătărie, întreţinerea utilajelor ş.a.) pentru ca parohia să fie înfloritoare.

p4_prieteni.jpg

Despre parohie în câteva cuvinte

    Parohia Sfântul Gheorghe din Canton (Ohio) este deja una americană, unde serviciile religioase se ţin aproape în totalitate în limba engleză pentru că majoritatea credincioşilor sunt americani, chiar dacă printre aceşti americani există şi români, urmaşi ai celor veniţi aici la începutul secolului XX. A fost înfiinţată în anul 1912, locaţia bisericii fiind schimbată până acum de trei ori. În 1975 s-a înălţat actualul complex (biserică, sala de mese cu bucătărie, birouri) prin efortul credincioşilor care au împrumutat 1.000.000 USD pentru a construi respectivul complex și timp de 4 ani au muncit „pe brânci şi coate”- organizând diferite evenimente (mese, petreceri) – rambursând banii băncilor. Un efort extraordinar din partea unei comunităţi care a simţit că Biserica este „mamă şi învăţătoare” a întregii umanităţi, aşa cum este definită de magisteriul Bisericii.

foto istorie Canton O.jpg

    Şi pentru ca enoriaşii americani să nu uite că parohia este una românească la origine, în anul 2004 s-a înălţat complexul tradiţional cu Biserica de lemn Sf. Pantelimon (adusă din România în 1999 şi expusă o vreme în Washington, pe urmă donată bisericii din Chicago).

     Actualmente parohia are cca. 115 familii (260 de credincioşi), din care 75% sunt români americani (de diferite generaţii) şi 25% americani. Jurisdicţia parohiei se întinde pe o rază de aproximativ 52 mile pătrate (85 km), sfinţirea caselor durând aici săptămâni în şir pentru că distanţele sunt mari.

Cum se susţine parohia?

        În S.U.A Biserica Catolică există prin şi din bunăvoinţa credincioşilor. Spun acest lucru pentru că aici Statul nu plăteşte niciun bănuţ pentru serviciile pe care Biserica le face pentru întreaga naţiune americană, însă ea este scutită de impozite.

    Atunci când merg la biserică, enoriaşii pun într-un plic donaţia. Chiar şi preotul cu familia îşi pune contribuţia la această colectă. Există două structuri care îl ajută pe preot în administrarea parohiei: Pastoral Council (Consiliul pastoral) şi Stewardship Committee (Comitetul financiar). Toate activităţile pe care le face parohia sunt făcute cu ajutorul acestor structuri formate din laici. Şi am văzut că aceşti laici îşi pun cu bucurie talanţii în joc pentru ca parohia să fie înfloritoare.

    Când se mobilizează pentru a organiza diferite evenimente, apelează la alte două asociaţii ce funcţionează în cadrul parohiei: „Ladies Auxiliary” (Reuniunea Mariană) şi Carpathian Men’s Club (Reuniunea bărbaţilor).

consiliu pastoral.jpg

    Multe evenimente sunt organizate pentru strângerea de fonduri. La un astfel de eveniment am participat şi eu, eveniment al cărui nume este sugestiv „Fish fry” pentru că în Postul Mare, vineri, este dezlegare la peşte. Să vedeţi cum în prima vineri din Post (pentru că se organizează tot Postul Mare) au venit circa 500 de persoane din împrejurimi, suma totală strânsă fiind de circa 5000 dolari (sumă care acoperă cheltuielile acestui complex pentru 10 zile). Şi au venit pentru că au auzit că aici se fac lucruri minunate, unul dintre ele fiind şi faptul că au ocazia să mânânce mâncare „homemade”!

    Aşa că, dacă îţi place să munceşti şi să te distrezi, bagă-te! Spun acestea pentru că am lucrat ca voluntar la bucătărie alături de alţi membri ai parohiei şi pe lângă faptul că am făcut „zeci” de treburi, ne-am distrat de minune! A fost ritm şi voie bună! Şi aceşti oameni fac aceste lucruri minunate pentru că se simt în Biserică acasă şi vor ca această casă a lor să fie frumos aranjată, încălzită, dichisită, un loc al întâlnirii în iubire şi bucurie cu Dumnezeu şi cu aproapele!

    Tot pentru susţinerea parohiei, credincioşii cu diferite abilităţi vin şi pun umărul la muncă. Talentul fiecăruia este o contribuţie la bunăstarea bisericii. Oameni în vârstă sau tineri, femei sau bărbaţi, fiecare după posibilităţi, repară, gătesc, caută materiale, fac contabilitate, cântă în strană ş.a. într-un cuvânt se implică! Şi o fac gratuit aducându-şi şi contribuţia bănească, pentru că se simt parte a acestei Case care este Biserica, o casă care este susţinută în primul rând cu dragoste, bunăvoinţă şi credinţă!

   Cu banii strânşi din aceste activităţi, parohia reuşeşte să-şi plătească apoi cheltuielile şi angajaţii. Şi acest lucru se datorează unei bune organizări, valorificând Timpul, Talentul şi Tezaurul fiecărui creştin care vine la biserică.

fishfry.jpg

*

    Aici la Canton e un mic paradis făcut de mâna lui Dumnezeu, prin oamenii care au ascultat chemarea Lui. În suflete există bucurie şi pace, căci El trăieşte în sufletele celor care au dăruit. Înalţ o rugăciune către Înalt şi-I mulţumesc pentru comunitatea de la Canton: „Lord have mercy!”

     Aş dori să ştiu dacă ai avut şi tu o experienţă asemănătoare.

Spune-mi ce crezi despre această mărturie?

Te salut cu drag şi ne revedem săptămâna viitoare.

Sf Pantelimon dif

 

Reclame
Categorii: Articole | 2 comentarii

It is what it is – sau încă o felie de America

Twetty bng

         A trecut o lună de când sunt pe continentul american. „Maestrul” mi-a spus de la bun început că aici este o altă lume faţă de România, faţă de Europa. Şi aşa am luat-o, cel puţin verbal, până am ajuns aici. Cu tot curajul meu de „cocoş” şi de „atotştiutor”, îţi mărturisesc sincer că am devenit imediat un Tweety, adică ăl mai mic în toate. Şi ştii de ce? Pentru că am comparat cu experienţele trecute!

„A nu te simţi fericit decât prin comparaţie, înseamnă să te condamni să nu fii niciodată fericit cu adevărat, pentru că întotdeauna trebuie să lupţi pentru a ajunge sau a depăşi pe cineva.”

                                                                                                                             (Gustave le Bon)

     Majoritatea dintre noi trăim într-o lume a comparaţiilor. Ne place să ne uităm în oglindă sau să ne uităm la ceilalţi (ce are şi cât are), crezând că acel ceva ce noi ştim / avem / suntem/ e mai important, mai just şi mai adevărat.

     Vechii latini spunea că „Orice comparaţie îşi are lipsurile ei”.  Iată că pentru un venetic de felul meu, astfel de comparaţii – cu ceea ce era în ţară sau în trecutul meu – au născut adevărate „furtuni” de întrebări şi uneori temeri. M-am dumirit abia după ce am auzit de conceptul culturii americane „It is what it is” (vezi şi melodia la https://www.youtube.com/watch?v=HuOUNEOEuaM ) echivalentul pentru noi românii ar fi definit de expresia „Asta e!”.

    Dar acest „asta e” nu se referă la lamentare sau resemnare. Coborârea în bârlogul tristeţii sau participarea „volens-nolens” (vrei, nu vrei) la propriile funeralii (mă refer aici la resemnare) nu fac parte din jocul american… nici măcar din jocul vieţii!

      Pentru americani – care nu sunt nişte filosofi ca europenii – „it is what it is” înseamnă „Ia-o aşa!”, „Accept-o aşa!” De aceea, din această perspectivă, ei sunt utilitarişti şi pragmatici. Faptul că tund iarba, curăţă zăpada, conduc sute de mile, se îmbracă mai comod, se duc şi stau cu orele la stadion, zâmbesc politicos, beau o bere (doar una, de 33 ml) şi apoi conduc, face parte din cultura lor, adică din „it is what is it”.

    Din perspectivă creştină acest „it is what it is” se leagă foarte frumos de cuvintele Domnului Isus la cina cea de taină – „Luaţi şi mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” –  pentru că ne cheamă la o realitate mai presus de comparaţie, de judecata umană, mai presus de tot ce e pe pământ. Şi care dintre noi mai poate sta în propria-i comparaţie, judecată, comoditate, când are deja invitaţia?

    Suntem aşadar invitaţi la descoperire, admiraţie, frumuseţe şi gratitudine! Să vedem toate cu ochii lui Dumnezeu, cu ochii iubirii! Doar aşa „It is”-ul câştigă meciul în faţa egoului, când privim cu ochii lui Dumnezeu şi acţionăm ca instrument al iubirii Lui.

     Aşadar descopăr şi păşesc încetişor în „it is”-ul american: limba (exersez zilnic o oră), oamenii ( încerc să-i cunosc, întreb de sănătate, leg prietenii, ajut), străzile şi drumurile (curăţ zăpada, conduc, ajut la navigarea pe autostrăzi), casele şi edificiile (admir, întreb şi mă informez din ce şi cum sunt făcute, ajut). Le privesc oarecum cu ochii unui copil (ai lui Tweety) şi exclam: Oauu ! Beautiful ! Nice ! Greatful !

        Şi mă simt mai fericit decât eram înainte!

     Îs tare curios să aflu dacă şi tu ai trecut prin experienţe asemănătoare, cum te-ai descurcat sau cum le-ai luat?

        M-aş bucura să aflu că nu sunt singurul Tweety de pe Pământ!

         Ţinem pumnii!

        Te salut cu drag şi ne revedem săptămâna viitoare!

Categorii: Articole | 2 comentarii

Norii întrebărilor şi razele răspunsului

nori intrebarilor colaj cu america

„Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi!” (1 Petru 5,7)

            Plecarea din ţară nu a fost lipsită de anumite „sfaturi” şi îndemnuri: „Nu o să te adaptezi!”, „E foarte greu!”, „Singurătatea e apăsătoare!”, „Dacă aici (în România n.n.) eşti domn şi ai serviciu la birou, acolo (în S.U.A.) vei fi slugă!”„ , „Nu eşti făcut pentru America!”, „Aici ai serviciu asigurat, dar acolo?”, „ Acolo nu eşti acasă şi o să îţi fie dor!” ş.a.. Acestea m-au făcut să mă frământ un timp. Însă nu au lipsit nici îndemnurile pozitive sau realiste: „Vezi ce e pe acolo şi apoi te decizi!”, „Poate fi mai rău decât în România?”, „O să vezi că o să fie mai bine şi o să reuşeşti!”

            În toată această nebuloasă de incertitudini mi-am adus aminte de străbunicul şi de bunicul meu care la început de secol XX şi-au luat inima în dinţi şi au călătorit mai mult de o lună: pe jos, cu căruţa, cu trenul şi cu vaporul. Şi au reuşit! Chiar dacă s-au întors după câţiva ani, au reuşit!

            Aşa m-am „instalat” în America, având toate aceste idei şi gânduri pe care le-am „transportat” peste ocean. Vă daţi seama că la toate aceste idei le-am simţit greutatea abia când „am tras la mal”. Ba chiar în călătorie, gândul că „nu o să …” mi-a dat deseori târcoale… De ce am plecat la drum? Cum o să mă descurc? Cine o să-mi fie tovarăş de drum?…

           Hei, stai aşa! Să stau în gândurile şi ideile altora sau pur şi simplu să îmi iau zborul asemenea avionului ce decolează, cu bordul îndreptat spre înalt, pentru a tăia aerul şi a se ridica dincolo de nori?

          Aşa că dacă am primit în „bagaj” o puzderie de necunoscute − care din perspectiva altora erau „realităţi” bine definite – am căutat (şi caut în continuare) să „demitizez” spusele altora. Cum altfel decât cum am învăţat de la cercetaşi. Fiecare necunoscută trebuie cunoscută. Fiecare întrebare are un răspuns. Fiecare problemă are o rezolvare. Avem astfel în această situaţie starea de fapt: Sunt (om şi creştin în orice loc de pe Pământ), Acţionez (în a construi ceva bun pentru mine şi pentru ceilalţi), (Mă) Rog (mă las inspirat de Dumnezeu care m-a creat şi mă vrea fericit). Pe scurt S.A.R., fraţilor! Sar sau mă bag în această aventură! Aşadar, nu îmi este frică de a face paşi înainte! Cel care dă înapoi şi nu caută ieşirea din „desiş” se pierde! Doar aşa pot afla răspuns la întrebările ce mă frământă. Şi asemenea cercetaşului care „cântă şi surâde la greu”, caut prin urmare „razele” răspunsului, nu în puterile mele slabe omeneşti, ci în grija şi dragostea lui Dumnezeu.

         Sunt conştient că realitatea din teren de aici este alta faţă de România. Şi acum o descopăr pas cu pas, rugându-L pe Domnul ca „rucsacul” cercetăşesc pregătit de acasă să fie bun pentru aventura americană! Din el arunc cu această ocazie balastul necunoscutelor şi păşesc în „lumea nouă” scoţând bomboanele BUNĂVOINŢEI, sandviciurile PĂCII şi limonada PRIETENIEI!

           Mă aşez un pic şi îi mulţumesc Domnului că în tot acest demers draga mea soţie m-a încurajat şi m-a susţinut, aşa cum făcuse exemplara regină a Spaniei, Izabela (1451-1504), cu Cristofor Columb, care s-a încumetat înspre „Indii” descoperind de fapt „lumea nouă”, adică America:

„Pluteşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala.”  

bomboanele Bunavointei

Categorii: Articole | 6 comentarii

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.