Arhive lunare: Aprilie 2016

Lenuţa – mireasa sufletului meu

lenuta.jpg

    Când am plecat de acasă, m-a condus până la autocar. Era miezul nopţii şi întuneric. Pe stradă abia dacă se auzeau câteva maşini. Înainte de a urca în autocar am sărutat-o cu dor, am strâns-o în braţe şi i-am spus: „Ti (te iubesc) draga mea. Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te păzească. Mulţumesc pentru tot! Du-te te rog acasă!” Maşina a făcut un viraj şi a ieşit din parcare, iar Lenuţa a rămas acolo făcându-mi cu mâna.

    De atunci am vorbit cu ea aproape în fiecare zi. Dacă nu pe Skype, cel puţin în gând şi în şoaptă spunându-i „Ti draga mea. Ştiu ca eşti aici lângă mine.” Ea mi-a răspuns. „Întotdeauna alături de tine”. Şi i-am mulţumit Domnului pentru raza de Soare ce mi-a dăruit-o, pentru soţia mea – Lenuţa.

Prima întâlnire

    „O inimă veselă înseninează faţa… O inimă veselă este un leac minunat…” (Pilde 15, 13; 17 22).

Prima intalnire.JPG

    O sâmbătă frumoasă se arăta să fie ziua de 9 iunie 2012. Seara m-am pregătit să merg la Karaoke-Show unde, alături de o gaşcă faină, cântam diferite cântece din repertorul românesc sau american. Unul dintre prieteni a invitat o domnişoară drăguţă la acel karaoke. Atunci a apărut Lenuţa în viaţa mea. Imediat ce m-am aşezat lângă ea, mi-a spus că sunt simpatic şi prieteneşte mi-a pleznit una peste genunchi. Mirat, am zâmbit şi i-am văzut bucuria sufletească. În consecinţă am invitat-o la dans. S-a distrat de minune când am învăţat-o primii paşi de dans. Apoi am luat microfonul şi am întrebat-o: „Spune-mi cine eşti?”

 

Amiciţie şi comunicare

   „Cel ce găseşte o femeie bună află un lucru de mare preţ şi dobândeşte dar de la Dumnezeu.” (Pilde 18, 22)

      Deşi eram din acelaşi oraş, Lenuţa m-a căutat pe Facebook şi m-a găsit. M-a abordat a doua zi după întâlnire, aşa cum fac adolescenţii. Trebuie să recunosc, ea a făcut primul pas.FB_03

     Nu a trecut săptămâna şi m-am „trezit” cu ea la bibliotecă, mai ales că ea era o veche cititoare a bibliotecii. Cu firea ei veselă, a băgat capul în birou şi m-a găsit stând la biroul de după uşă, loc din care cu greu ieşeam, căci „băiatul” era preocupat cu chestii cărturăreşti. Şi se pare că a nimerit bine, căci „bibliotecarul de serviciu” a aflat că Lenuţa are printre hobby-uri scrisul, poezia, literatura, istoria patriei. A dat peste un scriitor şi eu am dat peste o pasionată a scrisului.

    Aşa am început să ne cunoaştem şi să ne împărtăşim vrute şi nevrute despre trecut, prezent şi viitor. Comunicam tot timpul atunci când ne întâlneam, prin telefon sau pe internet. Erau primele semne ale unei călătorii în doi.

 

Prietenia sau doi pe-o bicicletă 

    „O casă şi o avere sunt moştenire de la părinţi, iar o femeie înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.” (Pilde 19, 14). „Nu te abate de la femeia bună şi înţeleaptă, că harul ei este mai bun decât mărgăritarele.” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 7, 20)

   iesire iun 2015 b felix.JPG  Am căutat să mergem împreună peste tot, pentru a cunoaşte lucruri exterioare (locuri şi oameni) şi interioare (suflete, întâmplări, valori), pentru ca cele două lumi ale noastre să devină una singură.

   Orice mijloc de transport am folosit eram plini de avânt şi ne bucuram împreună să călătorim. Paşii noştri ne purtau pe cărări de munte, pe uliţa satului sau pe corso-ul oraşului. La munte sau la mare, în oraş sau în sat eram „doi pe-o bicicletă” pedalând într-un ritm. Şi bătăile inimilor noastre se luau la întrecere în a fi în acelaşi spirit al iubirii.

   Am învăţat împreună despre viaţă şi am descoperit că sufletele noastre vibrează de valori comune. Am ţinut-o de mână pe Lenuţa şi am „colindat din casă’n casă”, bucuria prieteniei noastre.

 

Rugăciunea

„Femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată” (Pilde 31, 30)

    Providenţa divină ne-a descoperit fiecăruia că drumul nostru este comun. Lenuţa s-a rugat pentru ca Dumnezeu să o binecuvânteze cu un soţ credincios. Eu i-am cerut Domnului să mă binecuvânteze cu o soţie creştină, care să aibă credinţă speranţă şi iubire.

   Încă de când era copilă, Lenuţa a frecventat biserica din sat. Zelul ei faţă de Casa Domnului, s-a manifestat atât de frumos la câţiva anişori, când pe un ger năpraznic a adus acasă apă sfinţită într-o ulcică, mânuţa îngheţându-i pe vas.lenu la blaj.jpg

    Nu întâmplător, ci prin darul lui Dumnezeu, peste ani, Lenuţa a intrat în Catedrala Sf. Nicolae pentru a se spovedi, pentru a se întâlni cu El, în iertarea infinită ce izvorăşte din iubirea Sa mult milostivă. Iar iertarea primită a fost răsplătită cu binecuvântări, căci intrase în aceeaşi biserică, care a fost frecventată de strămoşii noştri. Nu ştia că peste ani, Dumnezeu a chemat-o în aceeaşi biserică, la altarul Său, pentru a o binecuvânta în taina Căsătoriei cu un băiat ce-i zâmbise şi-i cântase un cântec de dragoste.

    Am cules roadele rugăciunii de multe ori alături de Lenuţa, cerându-i Domnului să ne binecuvânteze drumul vieţii noastre. El ne-a vorbit în fiecare zi în minunatul imn al iubirii din Sfânta Scriptură: „Dragostea este binevoitoare…”.

 

Căsătoria

   „Bucură-te de viaţă cu femeia pe care o iubeşti în toate zilele vieţii tale celei deşarte, pe care ţi-a hărăzit-o Dumnezeu sub soare; căci aceasta este partea ta în viaţă şi în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.” (Ecclesiastul 9, 9).

Fotografie0329

    Împreună am descoperit că prietenia şi iubirea noastră au nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu. Cum am putea porni la drum fără El?

   El ne-a chemat să primim Căsătoria ca pe o taină a iubirii. Ne-am lăsat inspiraţi de învăţătura Bisericii şi am participat la catehezele pre-matrimoniale pentru a înţelege mai bine valoarea Căsătoriei. Un prieten bun, un duhovnic, ne-a ajutat să privim şi să ne descoperim valorile.

  Drumurile noastre s-au întâlnit în faţa Altarului lui Dumnezeu. Şi El ne-a binecuvântat cu darurile Sale!noi doi dans miri.jpg

   Am cerut-o de soţie pe Lenuţa într-o zi de ianuarie. Am rugat-o să stea jos pentru a-i comunica ceva important. Am deschis palma cerându-i să o pot ţine de mână, apoi am întrebat-o: „Vrei să fii soţia mea?” Surprinsă un pic, mi-a zâmbit şi a răspuns: „Da”. Am sărutat-o şi în semn de mulţumire, ne-am rugat ca Domnul să ne călăuzească cu flacăra Iubirii Sale.

   Experienţele trecute ne-au ajutat să valorificăm potenţialul nostru în a construi un cămin al familiei noastre. La fundaţia ei am pus iubirea!

„… femeia-soţie doreşte un suflet de mare preţ.” (Pilde 26).

Cotidian

    „Femeia vrednică înveseleşte pe bărbatul său şi anii lui îi va umple de pace. Femeia bună este parte bună şi este dată câştig celor ce se tem de Domnul.” (Cartea înţelepciunii…, 26, 2-3) „Femeile înţelepte zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă cu mâna lor.” (Pilde 14, 1)

    Micile momente de bucurie a soţilor sunt bonusul vieţii în doi. Două persoane care se iubesc au valori comune. Întotdeauna îşi vorbesc şi sunt într-o continuă desăvârşire a prieteniei lor. Cer şi Pământ, Noapte şi Zi, Apă şi Uscat, Oraş şi Sat ş.a. toate le vorbesc soţilor despre cât de importantă este legătura dragostei lor.  conduce.jpg

    Lenuţa m-a învăţat să pun accent pe curăţenie şi pe purtarea hainelor curate. M-a aranjat când mergeam la conferinţe. Mi-a reconfigurat garderoba într-o manieră cu totul deosebită.

   Lenuţa m-a încurajat să mă mobilizez în a aranja casa noastră. Rafturi, suporturi, perdeaua,  mobilă etc. toate vorbesc despre responsabilitatea noastră comună, pentru ca locuinţa noastră să fie mai frumoasă, mai primitoare, mai familiară.

     Lenuţa m-a ajutat să mă raportez mai frumos la oameni. Umanitatea şi gingăşia ei, mi-a deschis ochii în a fi mai atent la nevoile oamenilor. Ea m-a învăţat să dăruiesc celorlalţi din puţinul meu.

   Lenuţa m-a aşteptat cu o ciorbiţă încălzită. Deşi era obosită după serviciu, m-a încurajat să o ajut în bucătărie, ca mâncarea pe care o pregăteam să fie mai gustoasă.

     Lenuţa mi-a zâmbit când am fost îngândurat şi m-a încurajat să lupt mai mult pentru dreptate.

    Lenuţa m-a învăţat să preţuiesc valorile familiei. Faţă de fiul meu Alexandru-Ovidiu, faţă de familia noastră.

    Lenuţa crede în valorile căsătoriei. Alături de ea am învăţat să nu abandonez.

   Lenuţa îşi doreşte copii împreună cu mine. Şi eu îl rog pe Domnul să ne binecuvânteze cu urmaşi care să ducă mai departe zâmbetul şi bucuria ei.

   Lenuţa e harnică. Nu se dă înapoi să ajute pe oricine îi cere ajutorul.

   Lenuţa are temerile ei, ca orice om. Dar nu le ţine pentru ea ci mi le împărtăşeşte. Pentru ca împreună să găsim soluţia sau rezolvarea.

   Lenuţa ştie să ierte şi să ceară iertare. Şi asta apreciez mult la ea, căci iertarea e suprema formă a iubirii.

   Lenuţa are încredere în mine. Şi această încredere m-a însoţit peste ocean, pentru că e născută din iubire.

Familia 

        Desele drumuri de la Oradea la Giriş mi-a descoperit noi valenţe ale vieţii de căsătorie. Lenuţa iubeşte să fie în familie, ori de câte ori se iveşte ocazia. Iubirea sa faţă de familie se concretizează prin vizitele dese acasă la mama ei, la verişori şi rudenii. Am însoţit-o de fiecare dată, pentru că familia ei a devenit familia mea. Şi familia mea a devenit familia ei.    IMG_8318.JPG  Ori de câte ori are ocazia, Lenuţa ia albumul cu poze şi îl frunzăreşte ore în şir. Are o pasiune în comun cu a mea, căci vrea să-şi cunoască strămoşii. Aşa am ajuns, într-o după-amiază ploioasă de noiembrie într-un sat din Tara Moţilor (Sohodol-Alba) şi cu ajutorul Domnului i-am găsit rudeniile din partea mamei. Din acel sat plecaseră înainte de al Doilea Război Mondial, străbunicul şi străbunica sa, venind în părţile Crişanei. S-a simţit atât de mândră şi fericită că a reluat legătura cu rudeniile sale.

 

Istoria, limba română şi şcoala 

„Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei, iar femeia fără cinste este un cariu în oarele lui.” (Pilde 12, 4)

            Lenuţa m-a încurajat să scriu şi să-mi desăvârşesc vocaţia de istoric al Bisericii. M-a ajutat şi mi-a corectat lucrările cu multă pricepere şi dedicaţie. A descoperit câtă bogăţie zace în trecutul nostru şi câte binecuvântări vin de la Dumnezeu prin oamenii care – de-a lungul istoriei – s-au lăsat călăuziţi de Spiritul Sfânt. Cărţile „Carte, cezură şi biblioteci în Nord-Vestul României”, „Rezistentul. Episcopul Iuliu Hirţea în documentele Securităţii”, „Rorate Caeli-Ceruri, picuraţi rouă”, „Martori şi martiri” (autor Cornel Onaca) „Episcopul Valeriu Traian Frenţiu” şi multe alte lucrări, poartă pecetea atenţiei şi corecturii făcute de Lenuţa.mc01 199.jpg

            Lenuţa are o pasiune aparte pentru limba română, pentru gramatică şi pentru copii abandonaţi. La şcoala unde predă se mobilizează să transmită cunoştinţe în forme noi, care stimulează imaginaţia. Deseori îi vizitează şi pe cei care stau la casa de copii, ducându-le dulciuri sau ieşind cu ei la o îngheţată.

     „Femeia cu purtare bună agoniseşte cinstire, iar cea care urăşte cinstea e o ruşine.” (Pilde 11, 16)

*

       La celebrarea a doi ani de zile de la căsătoria noastră, îţi mărturisesc sincer că Lenuţa este darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu mi l-a dăruit. Iubită, prietenă şi tovarăşă de viaţă! Cea mai frumoasă floare dintre flori, al cărei parfum şi gingăşie, mă face să mă închin în faţa ei pentru a-i spune mereu: „Te iubesc draga mea!”

            Alături de ea descopăr viaţa aşa cum este ea, dar de la Domnul!

Ţinându-ne de mână şi cu inimile pline de harul Domnului, păşim mai departe în această frumoasă aventură a vieţii noastre, pentru că vrem ca Iubirea să triumfe în tot ceea ce ne înconjoară.

 „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte…. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Efeseni 5, 28, 31)

Dacă ţi-a plăcut acest articol nu ezita să îmi scrii şi să-mi împărtăşeşti din experienţa ta de viaţă.

 

Anunțuri
Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Nu te grăbi – Festina lente!

 

drum.jpg

     Se întâmplă deseori în viaţă să vrei să ajungi repede la destinaţie, la ceea ce îţi doreşti. Mintea alege întotdeauna calea cea mai uşoară, dacă din exteriorul fiinţei există ceva de dorit. Imaginaţia, prin puterea gândului, ajunge repede la ceea ce şi-a dorit. Astfel, dorinţa te pune foarte repede pe acest drum. Fără să te gândeşti – căci mintea are capacitatea de a raţiona, adică de a analiza o viitoare acţiune – acţionezi asemenea şoricelului ce se vâră după caşcaval într-o cursă. Şi asta se numeşte grabă!

Graba în istorie

     Întotdeauna istoria poate să te ajute să înveţi din trecut. Pentru asta e nevoie să te aşezi şi să cumpăneşti din trecut fapte care îţi pot clarifica multe aspecte despre grabă.

      De la vechi greci există câteva remarci şi întâmplări deosebit de relevante privind graba. Cel supranumit părintele fabulei, Esop (620-560 în. Hr.), spunea că „Lucrurile nu se cumpănesc după repeziciune, ci după desăvârşire”. Herodot (484-425 în. Hr.) spunea că „Graba este mama eşecului” şi „de multe ori cauza nenorocirilor”. Şi Tucidide (460-395 în. Hr.) vorbea în chip elogios la adresa unei bune cumpăniri şi foarte critic la adresa grabei şi a mâniei: „Două sunt lucrurile foarte potrivnice unei înţelepte deliberări: graba şi mânia. Una merge mână-n mână cu nepriceperea, cealaltă cu lipsa de disciplină a minţii şi cu ignoranţa”.

     O învăţătură despre cât de nocivă este graba o avem chiar din bătălia de la Termopile (480 în. Hr.) când armata perşilor, mult mai numeroasă, a fost ţinută în frâu de cei trei sute de spartani. Grecii au făcut dovada răbdării şi a cumpănirii chiar dacă şi-au dat viaţa, iar perşii pe cea a grabei şi a lipsei de înţelepciune. Reuşita apărătorilor greci s-a datorat răbdării valorificată în antrenament, echipare corespunzătoare şi folosirea corectă a terenului.

„Lacedemonienii [grecii n.n.] s-au luptat în chip vrednic de a fi pomenit, dovedind că ei se pricep la război, dar că – în schimb – duşmanul nu ştie să lupte. Întorcând spatele, fugeau înghesuindu-se unii în alţii, iar perşii, care-i vedeau fugind, îi urmăreau cu zgomote şi strigăte. Când vrăjmaşul ajungea lângă ei, pe negândite elenii se întorceau să-i înfrunte pe barbari.” (Herodot, Istorii, VII, 208-228)

graba versus rabdare.jpg

   Învăţături despre grabă şi răbdare există şi în vremurile mai apropiate. Celebrul dramaturg englez, W. Shakespeare (1564-1615) vorbea despre grabă astfel: „Acţionează cu înţelepciune şi mergi încet. Cei care se grăbesc se împiedică şi cad”. Şi părintele fabulei moderne, Jean de la Fontaine (1621-1695) – criticul moravurilor societăţii franţuzeşti din secolul al XVII-lea – spunea că „răbdarea şi timpul îţi aduc mai multe decât puterea şi pasiunea.” Pe de altă parte, Napoleon Bonaparte (1769-1821), unul dintre cei mai abili strategi ai istoriei moderne, critica graba prin celebra frază „Degeaba alergi, trebuie să porneşti la timp”. Filosoful Lucian Blaga (1895-1961) vorbea despre virtutea răbdării printr-o extraordinară comparaţie a drumului strălucitor al melcului: „De ce nu se grăbeşte melcul? Fiindcă ţine să facă, pretutindeni pe unde trece, un drum de argint.”

      Înţelegi acum că toţi vorbesc despre grabă ca despre o experienţă absolut nesăbuită? Vezi că graba este asociată cu lipsa de înţelepciune, de cumpănire, de nepricepere. Ea poate duce la cădere, eşec sau nenorocire. În schimb dacă îţi cultivi răbdarea, adică o iei mai încet, porneşti din timp, analizezi la rece situaţiile care se pot ivi, te vei bucura la final de mult mai multe decât îţi închipuiai!

       Fii la fel ca grecii de la Termopile şi cumpăneşte bine. Câteva întrebări simple, un pix şi o foaie de hârtie te poate ajuta să nu cazi pradă proverbului românesc: „Graba strică treaba!”

Graba în Sfintele Scripturi şi în viaţa creştină

cararea imparatiei.jpg

    Pentru tine, ca şi creştin este important să descoperi cum era percepută graba şi răbdarea în viaţa poporului Israel şi a primilor creştini.

     Prima semnificaţie e legată de graba pământească, a omului ce caută să ajungă imediat la rezultat, la satisfacţia imediată. Un termen sinonim este şi adverbul „repede” care defineşte mai clar acţiunea:

„De ce atâta grabă, ca să-ţi schimbi calea? Vei fi ruşinată de Egipt, aşa cum ai fost ruşinată de Asiria” (Ieremia 2, 36).

„Neştiinţa sufletului nu este bună iar cel ce umblă repede dă greş” (Pilde 19, 2).

„Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie.” (Galateni 1, 6).

     Exista apoi şi cuvântul „degrabă” care a cărui înţeles scriitorul biblic îl leagă de omul care cere ajutor, muritorul sau păcătosul care se adresează Creatorului, căutând cât mai repede mântuirea adică salvarea. El îşi recunoaşte slăbiciunile în faţa Creatorului şi apelează la grabă într-un mod cu totul diferit. Îl cheamă pe Dumnezeu în ajutor. Şi pentru că-L iubeşte Dumnezeu, în marea Sa bunătate, îl îndeamnă să aleagă graba ca mijloc imediat de a renunţa la păcat. Îi porunceşte să urmeze poruncile Lui şi să le trăiască în spiritul Iubirii Sale:

„În orice zi te Voi chema! Degrabă auzi-Mă!” (Psalmul 101, 3)

„Luaţi învăţătura Mea, mai degrabă decât argintul şi ştiinţa, mai mult decât aurul cel mai curat” (Pilde, 8, 10).

„Şi când a sosit la locul acela, Isus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se.” (Luca, 19, 5-6)

     În perioada Bisericii, învăţătura asupra răbdării ca şi terapie a urcuşului spiritual ne este dată de mulţi învăţaţi creştini. Între aceştia, Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407 d. Hr.) definea răbdarea ca fiind „poarta înţelepciunii spirituale”, iar Sfântul Francisc de Sales (1567-1622) îndemna la păzirea păcii prin răbdare: „Niciodată să nu te grăbeşti. Fă toate în linişte şi cu calm. Nu-ţi pierde pacea indiferent ce se întâmplă, chiar dacă întreaga lume pare a fi supărată.”

     Observă şi aici că graba este asociată căii uşoare, a păcatului şi a morţii. Se vorbeşte de părăsirea căii lui Dumnezeu, a Evangheliei lui Hristos şi ca urmare consecinţa este ruşinarea şi greşeala. Ca şi medicament, Dumnezeu îi cere omului aceeaşi grabă pe care o folosise în mod egoist. De această dată, graba devine cel mai eficace mijloc prin care omul se întoarce la Dumnezeu, o convertire interioară făcută în inima lui. O face repede pentru că simte că fără bucuria învăţăturii Sale, nu poate urma Iubirea cel mistuie în interior.

   Fugi degrabă de păcat! Acţionează cu răbdare creştinească

   Citind aceste rânduri, ai făcut un pas important în a înţelege ce-i cu graba asta! Şi iată că ai văzut că poate fi şi bună! Mai ales atunci când ai realizat că poţi decide cum s-o foloseşti.

   Caută şi tu degrabă să fugi din calea scopurilor imediate, direct palpabile, a dorinţelor tale, a supărărilor, sau pur şi simplu a gândurilor ce nu-ţi dau pace! Opreşte-te un pic şi cumpăneşte cu minte deşteaptă (Cine? Ce? Cum? Când?) şi cu inima iubitoare (Mă ajută să-L iubesc mai mult pe Dumnezeu şi pe aproapele meu?).

    Apoi, după ce te-ai hotărât, acţionează cu calm şi linişte.

    Victoria va fi cu siguranţă a ta. Pentru că te-ai înarmat deja cu platoşa răbdării!

    Grăbeşte-te apoi să-i spui Domnului tău cât de bine este să te aşezi pe drumul Vieţii, a Speranţei şi al Iubirii!

     Nu vei fi singur! Înaintea ta, Zaheu ţi-a arătat că graba l-a ajutat să se dea repede jos din copac, pentru a-L primi pe Isus în casa Sa! Şi Fiului Risipitor a făcut la fel. Graba l-a ajutat să părăsească somnul păcatului şi să cadă cu lacrimi de bucurie în braţele Tatălui său!

„Războinicul Luminii nu se grăbeşte niciodată.” (Paulo Coelho)

    Dacă ţi-a plăcut articolul, nu ezita să-mi spui părerea ta despre el!

    Sunt nerăbdător să aflu în grabă mai multe despre cum să acţionez cu răbdare!

    Te salut cu răbdare şi te îmbrăţişez cu grabă!

     Pe data viitoare!

Categorii: Articole | 4 comentarii

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.