Arhive lunare: Iunie 2016

New York, New York…

 

Porumbel liber.jpg

Vino şi slujeşte!

            Totul a început cu o invitaţie adresată de preotul Misiunii „Sf. Maria” din New York, pentru a celebra Sfintele Paşti cu comunitatea românească de acolo. Ocazia aceasta a fost valorificată printr-o conferinţă despre istoria Bisericii Greco-Catolice româneşti în perioada comunistă şi ajutorul acordat ca şi cantor la slujbele bisericeşti din Săptămâna Mare.

Zbor spre Răsărit

            Am luat drumul spre Detroit, făcut de multe ori de când sunt aici şi ne-am cazat la Paul, nepotul Pr. Iuliu. Nu am stat foarte mult la poveşti în seara aceea, ci pe la 10 p.m. m-am dus devreme la culcare. Avionul decola pe la 6.30, deci trebuia să fiu în aeroport cu vreo 2 ore înainte de îmbarcare.

            Dimineaţa la 4.00 a.m. am dat deşteptarea şi am pornit cu „vitejie” spre aeroport. Nici ţipenie de om la ora aceea pe autostradă. Am făcut „check-in” încă de la Canton, aşa că trecerea prin vama aeroportului a fost doar o formalitate.

            Am decolat la ivirea zorilor şi pe hublou priveam Detroit-ul ale cărui clădiri şi terenuri se micşorau din ce în ce mai mult. În orizont vedeam cum Soarele îmi zâmbea, crescând din ce în ce mai mare, iar razele sale „inundau” pământul cu lumină.

            Mă simţeam din nou explorator, gata de aventură, gata să cunosc oameni şi locuri noi!

            Zborul a durat cam o oră, timp în care căutam să descopăr pământul american – care se vede altfel de sus – şi mai ales să văd coasta Atlanticului. Noroc că plafonul norilor era deasupra înălţimii de zbor! Când comandantul a anunţat începerea procedurilor pentru aterizare, am întrezărit în depărtare limita dintre pământ şi apă. Eram deasupra pământului la câteva mii de metri şi puteam să văd foarte bine conturul ce despărţea continentul de ocean. M-am gândit atunci la primii exploratori, această linie fiind pentru ei „Finish”-ul sau linia de sosire mult râvnită. LRasarit si Finish.jpga fel mi-am adus aminte de bunicul şi de străbunicul meu. Privind la „Finish” m-a cuprins şi pe mine o senzaţie de bucurie, în memoria clipelor în care eu, molecula (dacă e să acceptăm teoria memoriei celulare), dar mai cu seamă ai mei păşiseră pe pământ american. Dar dincolo de asta doream să ajung să stau pe ţărmul Atlanticului şi să privesc spre Europa, spre ţara mea, spre soţia mea dragă. Am privit de sus şi chiar dacă nu am văzut decât o întindere mare de ape, i-am cerut Domnului să îmi binecuvânteze soţia şi pe toţi cei dragi de acasă!

Părintele Radu

            La aeroport, după o aşteptare de circa 30 de minute, a apărut şi Părintele Radu. Prima întâlnire fusese în Blaj, prin anii de studenţie – între anii 2000-2003 – la sesiunile de comunicări ştiinţifice ale studenţilor, dar atunci se pare că nu ne-am cunoscut personal. Abia la Boston, cu ocazia înmormântării soţie Pr. Mihai Moisin, am apucat să ne cunoaştem personal şi să discutăm despre studenţie, pastoraţia în America şi lucruri comune.

          Primul drum l-am făcut chiar la serviciul Părintelui Radu, la un spital, unde el lucrează drept capelan (preot care consiliază spiritual bolnavii). Din acest serviciu el îşi câştigă existenţa în metropola americană care nu este chiar ieftină. Aici am văzut ce înseamnă să fii preot într-un spital, lucru pe care Părintele Radu îl face cu dăruire şi multă dragoste. Sarcina lui este ca să-i viziteze pe bolnavi, să se roage pentru ei şi să administreze Sfintele Taine. Tocmai când am intrat în biroul dânsului şi-a verificat lista cu bolnavii şi apoi m-a invitat să îl însoţesc.Radu si Adina2.jpg

        Trebuie să recunosc faptul că m-au cuprins emoţiile când m-a rugat să-l însoţesc. O dată, pentru că mi-am amintit de copilăria mea când o însoţeam pe mama la spital, unde ea a lucrat ca asistentă medicală. A doua oară, pentru că am asistat la întâlnirea dintre Părintele şi bolnavi. M-a impresionat fiecare întâlnire. Am reţinut dialogul dintre o doamnă şi Părintele care spunea despre vecina ei de salon ce dormea: „She want to go home /Ea vrea să meargă acasă”. O altă doamnă în vârstă i-a zâmbit Părintelui şi a exclamat: „Hello, Father! Thank you for praying for me! Bună ziua, Părinte! Îţi mulţumesc că te-ai rugat pentru mine!” Într-un alt salon, Părintele Radu a intrat şi a spus: „Hello! I am here to see how are you. God bless you! / Bună ziua! Am venit să văd cum sunteţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!” Apoi rugăciunea la căpătâiul unui tânăr de 32 de ani, aflat în moarte cerebrală, m-a impresionat la culme. Prietenii lui s-au adunat în jurul său şi cu lacrimi în ochi, s-au rugat alături de Părintele, care i-a administrat Taina Sfântului Maslu (Ungerea bolnavilor în ritul latin). Bietul tânăr… medicii nu i-au mai dat şanse de supravieţuire!

            Dar cine este acest preot ce veghează la căpătâiul acestor bolnavi?

         Părintele Radu Ţiţonea este singurul preot greco-catolic român din zona New York-ului care păstoreşte Misiunea Română Unită „Sfânta Maria” din New York. Născut în anul 1981 în Sibiu, a absolvit studiile de teologie la Blaj în anul 2004. După ce a sosit în Statele Unite a lucrat o perioadă ca secretar la Episcopia greco-catolică din Canton şi a urmat o serie de cursuri de formare pastorală la Seminarul din Pittsburgh (Pennsylvania). În data de 25 octombrie 2009 a fost hirotonit preot şi apoi trimis să păstorească comunitatea din New York. Este căsătorit cu Adina şi locuiesc în Queens. Alături de soţia sa, Părintele Radu însufleţeşte comunitatea unită românească şi o păstoreşte cu dragoste şi devotament. Experienţa sa pastorală şi spirituală îl recomandă ca fiind un bun părinte spiritual şi un capelan devotat. Însă nu doar ocupaţia de preot şi capelan îl recomandă, ci mai ales dragostea lui faţă de oameni, firea lui deschisă, bunătatea şi jovialitatea cu care îşi trăieşte vocaţia.

        Aşa l-am descoperit pe Părintele Radu, ca om şi prieten, în oraşul-metropolă ce suspină zi şi noapte – New York.

În rugăciune

            Timpul Săptămânii Mari din Postul Paştelui este un timp special pentru că Biserica rememorează Patima, Moartea şi Învierea Domnului Isus Hristos. Slujbele din Joia Mare cu cele 12 evanghelii, Prohodul Domnului şi Slujba Învierii sunt rugăciunile rânduite de Biserică pentru a fi în prezenţa Fiului lui Dumnezeu în ultimele clipe petrecute pe pământ şi în primele clipe ale restaurării Împărăţiei lui Dumnezeu între oameni.

          La New YorkInvierea.jpg, credincioşii români greco-catolici se roagă într-o frumoasă biserică ucraineană al cărei hram este „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. M-a impresionat aici arhitectura şi mai ales ornamentele din biserică. Nu toate icoanele îmi erau familiare, semn că biserica purta marca spaţiului slavon, al sfinţilor martiri greco-catolici ucişi de fraţii lor ruşi. Şi mi-am adus aminte câtă suferinţă a marcat şi istoria acestei biserici, prima biserică din răsăritul Europei care în 1595 a avut curajul să refacă unitatea eclezială cu creştinătatea apuseană.

            Dumnezeu mi-a dăruit aici un timp de har alături de credincioşii români. Aici am cântat şi m-am rugat româneşte! Aici inima mea s-a lăsat purtată de harul Spiritului Sfânt şi într-un glas, împreună cu întreaga comunitate din New York am exclamat: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!…”Bis ucr CE NY.jpg

Martiri şi mărturisitori ai Bisericii Greco-Catolice româneşti

            Vizita mea la New York a fost şi o ocazie pentru a prezenta comunităţii noastre câteva file din istoria zbuciumată recentă a Bisericii Greco-Catolice româneşti. Aşa s-a potrivit ca subiectul ales să fie unul dedicat martirilor şi mărturisitorilor noştri care înainte cu 71 de ani s-au împotrivit ateismului comunist şi nu şi-au lepădat credinţa. Atunci a fost „ceasul Vinerii Mari” – aşa cum mărturisea chiar Episcopul Ioan Suciu – pentru Biserica Română Unită şi despre acest ceas am vorbit în conferinţa susţinută de la amvonul Bisericii de la New York.

            Am evocat cu date istorice, cum sub presiunea Armatei Roşii, regimul democratic din România a fost schimbat cu forţa, la conducerea ţării fiind instalaţi nişte indivizi lipsiţi de orice moralitate şi scrupule, care la comanda U.R.S.S. au epurat toate instituţiile Statului prinzând ca-ntr-un cleşte toată ţara. După ce au subordonat rapid Biserica Ortodoxă Română, epurând Sinodul de persoanele cinstite şi anti-comuniste şi au decapitat partidele politice istorice (PNL şi PNŢ), le-a mai rămas un ultim bastion de cucerit: Biserica Greco-Catolică. Aici au acţionat mişeleşte prin câţiva ierarhi ortodocşi coruptibili şi după modelul strategiei aplicate în Ucraina, au organizat aşa-numita „Reîntregire a Bisericii Româneşti” numită şi „Unificarea religioasă” din 1948. Sub presiune, şantaj şi minciună, comuniştii s-au folosit de fraţii ortodocşi să lovească în fraţii lor greco-catolici. Episcopii Iuliu Cardinal Hossu, Ioan Suciu, Ioan Ploscaru, Alexandru Cardinal Todea, Iuliu Hirţea, preoţii Iosif Pop (Târgu Mureş) şi Nicolae Brînzeu (Lugoj) sunt doar exemple evocate dintre sutele de preoţi şi credincioşi care au trăit pe viu Vinerea Mare a Bisericii Unite. Ei l-au urmat pe Mântuitorul nostru pe cruce! Şi prin patima, moartea şi învierea Lui, au primit cununa martiriului şi a mărturisitorilor!Afis conferinta si coferentiarul.jpg

   Rostul acestei conferinţe a fost acela de a reaminti că aceşti martiri şi mărturisitori au semnalat lumii că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, continuă să existe. Existenţa sa din perioada comunistă a fost marcată cu jertfă de sânge, alături de alţi fraţi creştini din poporul român (ortodocşi, romano-catolici, reformaţi etc.) care s-au opus comunizării României. Datorită acestor martiri şi mărturisitori, Divina Providenţă o cheamă şi astăzi să-şi continue misiunea în mijlocul poporului român, oriunde ar fi el, misiune de chemare la unitatea bisericească şi de iubire faţă de toţi oamenii.

În pas de cercetaş prin New York

           Abia am aşteptat să văd New York-ul, oraşul-furnicar de pe malul Atlanticului, fondat în anul 1625, care pe numai 709 km pătraţi are o populaţie de peste 8.500.000 de locuitori. Supranumit „oraşul global puternic”, NYC (prescurtare de la New York City) este un punct de referinţă în afaceri, comerţ, cultură, cercetare, educaţie şi divertisment.

         Încă de pe aeroport mi-am dorit să bat la pas Manhattanul şi apoi să ajung să văd Ellis Island, locul unde au poposit strămoşii mei, bunicul şi străbunicul dinspre tată. De la venirea lor pe pământ american, întâmplată la 15 februarie 1910, au trecut exact 106 ani, de când un urmaş a ajuns din nou în acelaşi loc. Străbunicul avea 43 de ani şi bunicul avea 18 ani.NY 1.jpg

       În prima zi, adică joi, am văzut Manhattanul din maşină, alături de Părintele Radu. Seara mi-am făcut planul pentru obiectivele pe care voiam să le vizitez şi am hotărât să străbat Manhattanul de la sud la nord (mai exact este poziţionat SSV-NNE) pentru a bate la pas metropola. Am zis că dacă am reuşit să bat la pas Parisul, Roma, Dublin, Londra, trebuie să reuşesc şi în New York.

     Ziua de vineri (29 aprilie) am dedicat-o incursiunii solitare, circulând pe jos şi cu metroul. Tehnologia, adică telefonul mobil dotat cu GPS, m-a ajutat doar într-o parte a călătoriei (adică în Queens), refuzând să-mi dea poziţia exactă chiar în Manhattan, când aveam mai mare nevoie de ea. Cu ajutorul unei hărţi cumpărate de la o tarabă, am reuşit să vizitez câteva obiective importante. Aşa am ajuns pe locul unde a fost Word Trade Center, un loc vizitat zilnic de mii de turişti, loc al memoriei special amenajat pentru victimele nevinovate ale atentatelor din 11 septembrie 2001. Foarte aproape de acel loc era oceanul, de pe ţărm reuşind să văd Statuia Libertăţii. A fost un moment emoţionant mai ales pentru că m-am gândit că dincolo de întinderea mare de apă se află ţara mea şi toţi cei dragi de acasă. Ca semn providenţial, un pescăruş mi-a „tăiat calea” aparatului de fotografiat, semnalizând cu aripile sale cât de important este idealul libertăţii, chiar aici pe malul Atlanticului.NY 2.jpg

       Am păşit apoi pe Wall Street şi am vizitat biserica episcopaliană „Sfânta Treime”, locaş ce abia se vedea între clădirile înalte ale New York-ului. Am admirat stilul arhitectonic neogotic şi cimitirul vechi ce era în jurul ei. M-am simţit într-un loc încărcat de istorie şi i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru acest loc minunat!

     Am mers apoi pe Brodway şi în pas de cercetaş am „jucat” şi eu o piesă pe „scena” acestei străzi, ca turist de data asta, imitând pe actorii care s-au consacrat pe scenele celor 40 de teatre care jalonează locul cu cea mai înaltă expresie a teatrului comercial de limbă engleză de pe întreg mapamondul.

      Catedrala romano-catolică închinată Sfântului Patrick (sfinţită în 1879) m-a condus înapoi în trecut, stilul neogotic amintindu-mi de catedralele gotice din Apusul european. De la un colţ al străzii am zărit-o şi m-am oprit. Am simţit cum monumentala biserică pulsează de viaţă în acelaşi ritm al metropolei, semnalând în acest fel tuturor că Biserica lui Petru are o misiune nobilă pe continentul american. Aici rugăciunea mea s-a alăturat celorlalţi pelerini pentru a-L îmbuna pe Tatăl Ceresc pentru mântuirea lumii!NY 3.jpg

       În faţa bisericii, vizavi, am descoperit una din cele 19 clădiri ale imperiului comercial „Rockefeller Center” cu statuia lui Prometeu, clădirile acestuia fiind nişte „zgârie-nori” ce depăşesc aproape toate clădirile din zonă. Cele construite în perioada interbelică aparţin stilului „Art Deco”, iar cele din anii 60-70 ai secolului trecut aparţin stilului „Internaţional”. La construcţia acestora au participat circa 40.000 de muncitori.

         Sâmbătă (30 aprilie), tot în pas de cercetaş, am păşit spre cel mai faimos „zgârie-nori” al New York-ului, văzut doar în filme, şi anume spre Empire State Building. Când am ajuns la baza lui am ridicat privirea şi m-am minunat asemenea unui copil. Ajunsesem la baza colosului ce singur străjuia odinioară New York-ul, clădire proiectată de sus în jos, inaugurată în anul 1931, cu o înălţime de 443 m, 102 etaje, 6500 de ferestre şi 73 de lifturi. Astăzi, ea este a doua clădire ca înălţime din New York şi a cinsprezecea din lume. În ea lucrează zilnic circa 21.000 de persoane, fiind astfel a doua clădire ca număr de persoane din America, după Pentagon.NY 4.jpg

       Străjuită de doi lei – simbolizând Răbdarea şi Curajul – Biblioteca Publică din New York este cea mai mare bibliotecă din S.U.A. după Biblioteca Congresului American de la Washington. Ca lucrător într-o bibliotecă, nu am putut rata să văd această deosebită instituţie ce adăposteşte un tezaur de informaţie (carte, periodice, manuscrise, colecţii audio şi video) deosebit de important pentru cultura nord-americană şi cea mondială. Aici am petrecut mai bine de două ore pentru a descoperi colecţiile şi compartimentele bibliotecii,într-un tur gratuit ghidat care a fost extraordinar de interesant. Fondată în 1895, NYPL (prescurtarea de la New York Public Library) are 87 de filiale şi o colecţie de circa 53 milioane unităţi de bibliotecă. Aici există filiale/compartimente destinate special pentru cercetare ştiinţifică şi altele sunt pentru publicul larg. Am rămas impresionat de eleganţa clădirii, de maniera deosebit de frumoasă a ghidajului făcut de colega bibliotecară – care a explicat într-o engleză academică fiecare colţişor al bibliotecii – am văzut  sălile de lectură cu cititorii lor, picturile în ulei şi nu în ultimul rând, Biblia lui Gutenberg. Aici am văzut ce înseamnă să investeşti în cultură, S.U.A. putându-se mândri cu o astfel de bibliotecă etalon, care nu este doar un depozit de carte, ci un laborator al creaţiei şi al ştiinţei, semn al civilizaţiei şi al progresului umanităţii, pe scurt, o instituţie bine organizată, cu personal bine pregătit şi un flux foarte mare de utilizatori.NY 5.jpg

În loc de concluzie

            New York-ul m-a fermecat! Deşi e oraşul „zgârie- norilor”, americanii s-au străduit să-l amenajeze ca pe o fortăreaţă în care omul se poate bucura de foarte multe locuri şi joburi. Pe jos, cu metroul sau cu maşina, New York-ul m-a primit cu deschiderea caracteristică oraşelor americane, intrând şi eu pentru câteva zile între milioanele de suflete ce vibrează într-un ritm de atlet, fredonând celebrul single al lui Frank Sinatra, „New York, New York”. Şi între acele milioane de suflete, un ritm aparte ce vibrează de dragoste, evlavie şi devotament aparţine credincioşilor români din Misiunea Română Unită Sfânta Maria. I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru aceşti minunaţi oameni păstoriţi de vrednicul preot Radu Ţiţonea, care m-au îmbrăţişat cu dragoste şi grijă creştinească, asemenea primilor creştini din veacurile de început ale Bisericii.

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/New_York_Public_Library

https://ro.wikipedia.org/wiki/Empire_State_Building

https://en.wikipedia.org/wiki/St._Patrick%27s_Cathedral_(Manhattan)

https://en.wikipedia.org/wiki/Rockefeller_Center

Anunțuri
Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Votează cu demnitate şi responsabilitate

Matei Boila.jpg

Este vremea alegerilor

…un timp în care votezi candidatul care te va reprezenta în forurile de conducere ale autorităţii politice.

       …un timp în care hotărăşti soarta viitorului tău, al familiei tale, al poporului tău.

 

Eşti un om binecuvântat

… pentru că eşti membru al unei naţiuni, pentru că eşti cetăţean al României.

       … pentru că eşti român, maghiar, german sau de o etnie, din cele multe pe care le are România.

       … pentru că eşti creştin (catolic, ortodox, protestant ş.a.) sau nu eşti creştin, dar crezi în Dumnezeu, în Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, în Cel care ne-a lăsat pe acest Pământ să ne trăim viaţa ca pe un dar.

 

Acţiunile tale sunt binecuvântate

…dacă votezi cu demnitate şi responsabilitate.

Ai acest drept şi exercită-l cu demnitate şi responsabilitate. În această calitate ai dreptul să-ţi exerciţi opţiunea politică, aceea de a fi apărătorul valorilor umane (iubirea faţă de semeni, generozitatea, bunătatea, cinstea) a celor democratice (libertatea, egalitatea în faţa legii, transparenţa, toleranţa, dreptatea, egalitatea şanselor şi egalitatea în drepturi ş.a.), ale vieţii, familiei şi ale comunităţii din care faci parte.

 

Adu-ţi aminte de trecut …

…şi nu uita de istoria poporului român. Căci cine nu-şi cunoaşte istoria riscă să o repete! Aşadar, ţine cont de următoarele:

  1. Cei aproape 50 de ani de comunism au sugrumat viaţa poporului român şi a întregii Românii. Şă ştii că aceştia au intrat în România pe tancurile sovietice şi sub protecţia acestora au fraudat (furat) alegerile libere din 1946. Tot ei au anihilat elita intelectuală şi politică a ţării, trimiţându-i la moarte în puşcăriile şi lagărele de pe întreg teritoriul ţării. Nu pune ştampila pe urmaşii comuniştilor, indiferent care ar fi ei.
  1. Cei 66 de ani de monarhie, au adus României un progres şi un salt calitativ semnificativ pentru perioada secolului XIX-XX. Opţiunea politicienilor din vremea acea pentru o familie domnitoare străină a fost cea mai bună opţiune politică care ne-a racordat la Occidentul european. Dacă votezi pe candidaţii care au opţiunea monarhică sau cea pentru creştin-democraţie în programul lor politic, calci pe urmele înaintaşilor tăi care s-au bucurat de reformele făcute sub conul de lumină al Monarhiei.
  1. Dacă nume ca ale lui Inochentie Micu-Klein, Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, I.C. Brătianu, Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Regele Carol I, Regele Ferdinand I, Regele Mihai I, Cardinal Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu ş.a. îţi trezesc sentimentele de admiraţie şi fiori de emoţie, atunci simţi şi trăieşti ca un bun român, ca un cetăţean responsabil ce onorează jertfele înaintaşilor.

    Votează responsabil şi Dumnezeu îţi va dărui harul Său de a fi un bun cetăţean şi un bun român!

Cornel Onaca

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.