Articol

Steagul de patrulă

Sursă: Steagul de patrulă

Anunțuri
Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Steagul de patrulă

Pe-al nostru steag e scris unire,
Unire-n cuget și simțiri
Și sub măreața lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.

(Andrei Bârseanu)

 

Salutare frați cercetași și surori cercetașe

    Iată-ne la începutul unui nou an cercetășesc! Entuziasm, revedere cu prietenii și camarazii din patrulă, povești despre tabere și ieșirile care s-au scurs! Amintiri trăite de care acum suntem mândri!

      Dar ce facem acum, la început de an cercetășesc? Care sunt coordonatele după care ne vom ghida ca în vara viitoare să putem face o tabără de vară super-faină?

       Voi vorbi astăzi despre un simbol care mi-a atras atenția la careul de deschidere de la începutul anului cercetășesc.  Este vorba de steagul de patrulă! Da, steagul de patrulă care ne unește pe toți membri în a fi ”toți pentru unul, unul pentru toți”.

IMG_1613Un pic de istorie, ca să știm despre ce este vorba… Cine, ce, despre ce este vorba…

      Întotdeauna, în viața unei comunități umane, steagul a reprezentat un element cheie care definea valorile după care se ghidau acei oameni. În antichitate, legiunile romane avea ca și steag ”Acvila”, iar dacii aveau ”capul de lup”. Cavalerii templieri sau ioaniți aveau crucea, iar mai nou, odată cu perioada modernă, statele naționale au ales pe drapelele lor diferite culori reprezentative.

       Ce reprezintă și ce mesaj ne transmite un steag de patrulă

      421256_568940649811869_1526910423_nPatrula de cercetași / cercetașe are un steag confecționat dintr-o bucată de material pe care este desenat sau cusut un animal, calitățile acestuia fiind cele după care trebuie să se ghideze patrula în timpul activităților cercetășești.  Este important să înțelegem că acest steag nu este o cârpă, pe care o purtăm în vârf de băț, ci un simbol aparte. El reprezintă patrula și prin aceasta înțeleg că i se acordă o atenție deosebită. Faptul că steagul este pus pe un băț, în partea de sus, indică că trebuie să fie vizibil. Faptul că are culorile animalului respectiv, indică că toți cercetașii din patrulă, cred și își cultivă calitățile respective.

   La ce folosește sau cum trebuie să-l ”utilizăm”

    Atunci când te uiți la steag, acesta îți vorbește în mod clar de unitate, demnitate, curaj, entuziasm.

      Aduceți-vă aminte, că legiunile romane sau vechii daci când porneau la luptă, ridicau steagul (acvila sau capul de lup) și asta însemna deja un avânt și o mobilizare pentru a fi gata de luptă. Apoi, nu uitați nici de faptul că astăzi, în toate unitățile militare, steagul unității este păzit 24 din 24 de ore, cu arma în mână. Să fie oare un exces de zel sau o simplă obișnuință? Nu, nu cred aceste bazaconii.

       În inima ta de cercetaș/cercetașă, steagul de patrulă este un reper fundamental. De aceea, el are un loc binemeritat în sediul de cercetași, în colțul de patrulă și chiar în interiorul patrulei. Tot el este acela care poartă ”trofeele” atâtor tabere prin care a trecut. Și mai apoi, tot el este ”bătrânul” patrulei care a trecut de la o generație la alta și uite așa a ajuns și la noi cei de astăzi.IMG_1699

         Faptul cum ții acest steag indică și cum te comporți cu tine însuți și cu membri din patrula ta! Fii mândru de el și ai grija de el (coase-l dacă e rupt, spală-l, schimbă sau repară părțile uzate). Ține-l bine în mână și poartă-l cu cinste la toate întâlnirile, ieșirile și taberele la care participi cu patrula ta! Ține minte că în jurul acestui ”bătrân” vă veți spune ”of-urile” în Consiliul de Patrulă sau pur și simplu la Întâlnirile de Patrulă! Reuniți în jurul lui, vă veți regăsi prietenia și fraternitatea cercetășească! Și atunci când veți trece la drumeți, peste ani, vă veți aminti cu drag cât de mult a contat că a fost alături de voi, și sub culorile lui ați câștigat competițiile și jocurile din tabere!

                                                                                                                 frate alb, Sisco R.S.

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , | 1 comentariu

Sfântul Francisc printre noi

Sursă: Sfântul Francisc printre noi

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Sfântul Francisc printre noi

”E greu să afli un creștin, fie catolic, fie protestant, fie ortodox, care să nu identifice conceptul de sfințenie umană cu figura lui Francisc de Assisi, și care să nu-și fi dorit să-l imite într-un fel sau altul”. (Carlo Caretto)

   Prima dată când i-am cunoscut pe sfinți a fost când am intrat în biserică. De mână cu tata, încercam să deslușesc figurile lor, și plimbându-mă cu privirea asupra lor, m-am oprit în fața unei figuri mai puțin frumoase dar care iradia o forță extraordinară de bunătate și pace! Mai târziu, când am crescut, aveam să-l cunosc mai bine pe Sfântul care avea să mă inspire să fiu un bun creștin. Era Sf. Francisc din Assisi, supranumit și ”Sărăcuțul”.Francisc-img_1102

    Citindu-i viața m-a impresionat cât de frumos vorbea despre Creație, numind focul cu apelativul ”frate foc” sau chiar moartea cu ”sora moarte”. Nu găseam nimic înfiorător la toate acestea, ci un sens nou pe care l-a dat vieții sale. Și acest sens nou a generat, sub inspirația Spiritului Sfânt, o schimbare radicală în toată Biserica. L-am îndrăgit și l-am luat de patron spiritual, ajungând în anii studenției să mă rog la mormântul lui din basilica din Assisi.

”Preaînalte, Atotputernice şi Bunule Dumnezeu, laudă Ţie, mărire,
cinste şi binecuvântare, numai Ţie ţi se cuvin, o Preaînalte,
căci nici un om nu-i vrednic să-Ţi rostească numele.

Lăudat fii, Doamne, cu toate creaţiile Tale şi mai ales cu domnul frate Soare,
prin care Tu ne dai ziua, lumina.
El este frumos, strălucind cu mare mărire şi tot el Te întruchipează pe tine, Preaînalte.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Lună şi pentru Stele,
Tu le-ai pus pe cer limpezi, preţioase, frumoase.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Vânt,
pentru aer şi pentru nori, pentru azurul liniştit
şi pentru toate stările vremii, prin ele Tu ţii în viaţă toate creaturile.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Apă
care-i foarte trebuincioasă şi foarte înţeleaptă, preţioasă şi castă.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Foc,
cu care tu luminezi noaptea, el este frumos şi jucăuş;
de neîmblânzit şi puternic.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora mama noastră Pământul,
care ne ţine şi ne hrăneşte,
care rodeşte poame felurite cu flori smălţuite şi cu ierburi.

Lăudat să fii Tu, Doamne al meu, pentru cei care iartă din dragoste pentru Tine,
care îndură boli şi încercări, fericiţi atunci când pacea o salvează,
căci prin Tine, Preaînalte, vor fi ei încununaţi.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora noastră, Moartea trupească,
de care nici un om viu nu poate scăpa; nefericire celor care mor în păcat de moarte,
fericire pentru cei pe care îi va surprinde împlinindu-Ţi voia,
căci cea de-a doua moarte nu-i va putea vătăma.

Lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul meu,
mulţumiţi-I si slujiţi-L cu cea mai mare smerenie.”

    Înainte de a fi misionar printre alții, Francisc a ales să fie misionarul propriei sale vieți. A avut curaj să renunțe la propriul confort, lepădând hainele și bogățiile moștenite de la părinți și s-a aruncat în brațele Sorei Sărăcii, circulând desculț, fiind îmbrăcat doar cu un sac. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Atunci când a pășit în biserică, a avut curaj să renunțe să stea în banca celor mai de vază, alegând să stea în spate, alături de cei oropsiți și săraci. Astfel, a făcut legământ cu Sora Ascultare, o ascultare față de ierarhia Bisericii dar mai ales față de săracii lumii, în care el a văzut personificată întreaga umanitate. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. A avut curaj să renunțe la plăcerile și bucurii lumești și s-a logodit cu Sora Curăție, din dragoste și devotament față de viața călugărească. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Era pașii misiunii pe care el îi făcea cu sine însuși, tocmai pentru a fi plăcut lui Dumnezeu și a face voia Lui. Și Dumnezeu l-a învrednicit să primească stigmatele Sale, rănile prin care s-a identificat cu Mântuitorul.85

”Preaînainte și Mărețe Dumnezeule

Luminează întunericul inimii mele,

Dă-mi credință dreaptă, dragoste perfectă și speranță sigură,

Dă-mi Doamne, umilință profundă

Ca să pot înțelege și să împlinesc Sfânta Ta Voință”.

 

    Pe cărările lumii de astăzi, Francisc pășește alături de noi și ne îndeamnă să trăim aventura sfințeniei, o aventură pe care el a trăit-o la superlativ așa cum ne dovedește și rugăciunea pe care ne-a încredințat-o:

”Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:

Unde este ură eu să aduc iubire,

Unde este vină eu să aduc iertare,

Unde este dezbinare, eu să aduc unire,

Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul,

Unde-i îndoială, eu să aduc credință,

Unde-i disperare, eu să aduc speranță,

Unde-i întuneric, eu să aduc lumină,

Unde-i suferință, eu să aduc bucurie.

Doamne, ajută-mă ca mai curând eu să mângâi pe alții decât să fiu mângâiat,

Ca eu să-i înțeleg pe alții decât eu să fiu înțeles,

Ca eu să iubesc pe alții decât eu să fiu iubit.

Caci când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc,

Când iert atunci găsesc iertare,

Când mor pentru Tine, atunci înviu la viața de veci.

Amin.”

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Preasfințitul Vasile Hossu – 20 de ani de la plecarea la Tatăl Ceresc*

Sursă: Preasfințitul Vasile Hossu – 20 de ani de la plecarea la Tatăl Ceresc*

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Preasfințitul Vasile Hossu – 20 de ani de la plecarea la Tatăl Ceresc*

ar 013

P.S.S. Vasile Hossu alături de credincioși. Sursa: Arhiva EGCO

   Preasfințitul Vasile Hossu s-a născut la data de 17 mai 1919, în localitatea Carei, din părinţii Gheorghe Hossu, funcţionar poştal, originar din Pişcolt (judeţul Satu Mare) şi Iuliana (născută Buteanu) originară din Şomcuta Mare (judeţul Maramureş). După primele 2 clase primare se mută cu familia la Oradea, unde tatăl său se angajase ca funcţionar la Poştă. Copilăria şi-o petrece într-unul din cartierele oraşului, unde, faptul că a întâlnit copii de diferite etnii, l-a ajutat, ca în viitor, să fie înţelegător faţă de toţi cei din jurul său.

             Primele cunoştiinţe religioase le-a primit de la mama sa, care i-a insuflat credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele. A urmat studiile secundare la Liceul „Emanuil Gojdu”, unde a fost îndrumat de profesori de frunte ai urbei: Augustin Cosma, Theodor Neş, ş.a. În aceşti ani face cunoştinţă cu mişcarea cercetaşilor, care îi descoperă iubirea faţă de natură şi drumeţiile în aer liber. A obţinut diploma de bacalaureat în 1939, după care, aspiraţiile din copilărie l-au condus la Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala de Aviaţie de la Cotroceni. Dezamăgit de figurile triste ale unor ofiţeri polonezi care se refugiaseră în România datorită războiului, cât şi datorită mamei sale, renunţă la Şcoala de Aviaţie.

           Simte chemarea lui Dumnezeu și în toamna anului 1939 s-a înscris la Academia de Teologie Română Unită din Oradea. Părintele franciscan Ioan Gârleanu, ce i-a fost îndrumător spiritual, şi Episcopul Ioan Suciu l-au călăuzit să aprofundeze chemarea spre preoţie. La 17 aprilie 1941 primeşte treapta Lectoratului din partea Episcopului Frenţiu şi după cei 4 ani de studiu, la 4 februarie 1945, Episcopul Suciu îl hirotoneşte preot celib.

5_rezistentul

    La rugămintea Episcopului Frenţiu, pleacă la Bucureşti pentru completarea studiilor, obţinând diploma de profesor de limba română. Imediat după hirotonire, pentru o scurtă perioadă, a fost numit administrator-parohial la parohia Oradea-Velenţa pentru ca ulterior, să fie numit îndrumător spiritual la Academia teologică. În toamna anului 1945 este trimis la Şimleul-Silvaniei, şi încadrat ca profesor de religie şi limba franceză, la Liceul „Simion Bărnuţiu”. Pe lângă activităţile didactice i s-au încredinţat organizarea şi conducerea „Reuniunii Mariane”, catehizarea şi organizarea „Cruciatei Euharistice” de la Şcoala de Agricultură şi Gimnaziul industrial de fete.

    Evenimentele tumultoase ale anului 1948, l-au găsit, pe preotul Vasile Hossu, în parohia Vadu Crişului. Refuză să semneze trecerea la ortodoxie, îndemnându-şi credincioşii să-şi păstreze cu tărie credinţa. După interzicerea Bisericii Greco-Catolice şi arestarea episcopilor a reuşit, să se încadreze ca profesor suplinitor într-un sat din judeţul Cluj (Valea Drăganului – Traniş). A reluat legătura cu preoţii greco-catolici nearestaţi şi cu noul Episcop, Iuliu Hirţea. Pentru activitatea sa ”clandestină”, a fost arestat în 1952, şi apoi, anchetat timp de 6 luni, în beciurile Securităţii din Oradea. Este condamnat, împreună cu cei din „Lotul Hirţea”, pentru falsul motiv ”spionaj” şi nedenunţarea activităţii ”clandestine” noului Episcop orădean. După 2 ani de închisoare, este eliberat şi a revenit ca profesor în mica localitate Traniş, de pe Valea Drăganului. În 1956 a obţinut cea de-a doua licenţă în filologie. Activitatea de la Traniş nu s-a rezumat numai la catedră, ci a desfăşurat şi o activitate creştină, religioasă şi de apostolat. Se înfrăţise cu oamenii de la munte ce l-au primit cu dragoste şi preţuire. Era nu numai profesorul îndrăgit de elevi, ci şi omul apropiat şi spiritualul multora dintre oamenii satului. Vacanţele de vară le-a petrecut în mijlocul copiilor şi tinerilor, alături de care a colindat toţi Munţii Apuseni.

Pr Vasile Hossu_foto Securit_1953

Fotografia Pr. Vasile Hossu din dosarul de Securitate (1953). Sursa: ACNSAS, P. 378.

  După 1964 a fost adesea vizitat de Episcopul Iuliu Hirţea care l-a preţuit foarte mult. În modesta casă de la Tranişu au fost oficiate, în secret, Liturghii, botezuri, cununii şi chiar hirotoniri de preoţi. Într-o noapte, printr-o minune a Providenţei scapă cu viaţă din casa în care locuia, care s-a prăbuşit în urma unei alunecări de teren.

            În 1988, după pensionare este chemat la Oradea, unde a desfăşurat o activitate pastorală, cu deosebire catehetică, clandestină, insistând cu predilecţie la educarea şi formarea creştină a tineretului. Această activitate a desfăşurat-o în parohia romano-catolică „Sf. Maria” de pe strada General Traian Moşoiu.

Ps Vasile si Papa Ioan Paul

PSS Vasile Hossu și Sf. Papă Ioan Paul al II-lea. Sursa: Arhiva EGCO.

   Urmare a vieţii sale exemplare, canonicul Coriolan Tămâian, care deţinea puterea ordinară de jurisdicţie în eparhia Oradiei din 1978, după moartea Episcopului Iuliu Hirţea, l-a desemnat pe preotul profesor Vasile Hossu, succesor al său, devenind astfel, după moartea lui Coriolan Tămâian, în 1989, Ordinarius diecezan. În această calitate l-a găsit Revoluţia din 1989. La 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Vasile Hossu, Episcop titular al Eparhiei de Oradea, iar la 27 mai, într-un cadru festiv, care a avut loc la Baia Mare, a fost consacrat Episcop, prin punerea mâinilor Mitropolitului dr. Alexandru Todea, asistat de delegatul Sfântului Scaun, Guido del Mestre, şi de Episcopul Ioan Ploscaru al Lugojului.

      Sub îndrumarea sa se pun bazele şi se deschid instituţiile de învăţământ desfiinţate în 1948. Instituţia destinată formării candidaţilor la preoţie şi-a reluat activitatea în 1991, sub o nouă titulatură – „Institutul Teologic Greco-Catolic din Oradea”. În 1992 s-a deschis Liceul Greco-Catolic, în fosta clădirea a Şcolii Normale Române Unite din Oradea, activitatea de supraveghere, îndrumare şi asistenţă spirituală a tinerilor din internatul Liceului Greco-Catolic, fiind încredinţată comunităţii Fraţii Şcolilor Creştine.

     În plan pastoral, reînfiinţează parohii în judeţele Bihor, Sălaj şi Satu Mare, pentru care, în timpul vieţii sale, a hirotonit peste 50 de preoţi. În Oradea, a organizat ţinerea serviciilor religioase în Sala de festivităţi a Şcolii Normale Unite (Liceul Greco-Catolic), devenită capela Sf. Nicolae, a primei parohii greco-catolice reînfiinţate. În 1993 a început construirea unei impunătoare biserici în cartierul Rogerius, finalizată şi sfinţită în 1994, pe care a încredinţat-o spre păstorire Părinţilor Franciscani Conventuali. Aceştia vor păstori şi  comunităţile greco-catolice din Carei şi Holod. Pentru o diversificare a activităţii pastorale, a primit în Eparhia orădeană şi Congregaţii feminine: „Misionarele Patimilor lui Isus”, „Inima Neprihănită a Mariei” (Oradea), „Surorile Minime ale Reginei Purgatoriului” (Beiuş), “Congregaţia Surorilor Oblate Asumţioniste” (Oradea), ş.a.

    Plin de modestie şi dragoste faţă de tineri, Episcopul Vasile Hossu a insistat pe formarea şi educarea tinerilor în spirit creştin, ca o necesitate imediată de re-evanghelizare şi de refacere a numărului de credincioşi, după aproape 50 de ani de “catacombe”. Astfel, pe lângă asociaţiile şi reuniunile de pietate, deja consacrate în perioada interbelică (AGRU, ASTRU şi Reuniunea Mariană), apar şi alte grupuri: oratoriul „Maria Imaculata”, grupul de cercetaşi, etc.

     În privinţa raporturilor cu celelalte culte, Episcopul Vasile Hossu a fost un om al dialogului şi al înţelegerii. Plin de modestie, cu o structură sufletească permanentă de bunăvoinţă, de iertare faţă de cei care au prigonit Biserica Română Unită, a căutat totdeauna calea dialogului ecumenic pentru unitatea cu Bisericile surori.

ar 102

PSS Vasile Hossu alături de PSS Vasile Coman, episcopul ortodox al Oradiei. Sursa: Arhiva EGCO.

      La 8 iunie 1997, Episcopul Eparhiei de Oradea, Vasile Hossu, trecea pragul eternităţii, la vârsta de 78 de ani. A fost înmormântat în curtea Bisericii Mănăstirii Franciscane „Maica Domnului”, reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe nefiind de acord cu înhumarea în cripta Catedralei Sf. Nicolae. La 13 mai 2007, cu prilejul comemorării a 230 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea (1777), osemintelor sale au fost exhumate şi aşezate în cavoul Episcopilor de sub altarul Catedralei Sf. Nicolae.

  • prezenta biografie apare și pe sit-ul http://www.egco.ro, făcută de subsemnatul în urmă cu câțiva ani la rugămintea PSS Virgil Bercea.
egco24iul 008

Colaj de imagini și fotografii reprezentând Biserica Greco-Catolică renăscută după evenimentele anului 1989. Episcopul Vasile Hossu (în rugăciune) a ctitorit sub inspirația Spiritului Sfânt și călăuzirea Sf. Fecioare Maria, Biserica Mănăstirii Franciscane din Oradea-Rogerius, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Sursa: ARhiva EGCO. 

 

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Pași spre unitate sau spre dezbinare ?

Sursă: Pași spre unitate sau spre dezbinare ?

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Pași spre unitate sau spre dezbinare ?

pasi spre unitate sau dezbinare_foto

   Am participat recent la o liturghie într-o biserică ortodoxă, unde preotul a spus, în cadrul predicii, că două sunt biserici apostolice: cea ortodoxă și cea catolică. Imediat ce a spus aceasta, din strană, unul dintre cântăreți (un tânăr absolvent de teologie) a strigat în gura mare: ”Cum puteți să spuneți o asemenea erezie părinte? Doar biserica ortodoxă este apostolică și adevărată, catolicii sunt eretici.” În biserică, s-a lăsat tăcerea. Doar preotul a replicat: ”Despre asta, dacă vreți, vom vorbi mai târziu!” continuându-și predica.

     Trebuie să recunosc că am rămas perplex să văd cum și-a permis acel tânăr să-l ”certe” pe preot în cadrul predicii. Nu am auzit niciodată pe nimeni să ia cuvântul și să-l contrazică pe preot în timpul slujirii Sfintei Liturghii.

    Consider că gestul acelui tânăr a fost unul necugetat și neinspirat deloc de Spiritul (Duhul) Sfânt, cel care ne unește pe toți creștinii în a trăi ca frații unii cu alții. Tonul vocii preotului a fost unul împăciuitor și plin de bunătate în a-i învăța pe enoriași adevărurile de credință ale Bisericii și legătura dintre Biserica Ortodoxă cu cea Catolică, pe când tonul vocii tânărului era unul agresiv, ca și cum l-ar fi pălmuit pe preot, vrând parcă să-i arate că el știe mai bine învățătura Bisericii și doar el este în măsură să-i apere învățătura.

      Am simțit în acele momente că firava comunitate creștină care se afla în rugăciune în acea biserică, a fost biciuită de cuvintele rostite de acel tânăr, cuvinte care, din păcate, nu veneau din inima lui, ci dintr-un ungher al minții sale, unde lumina Spiritului (Duhului) Sfânt nu pătrunsese. Și într-adevăr, toți oamenii au rămas înmărmuriți la cuvintele tânărului. Bucuria sufletească dată de predica inspirată a părintelui a fost invadată de tulburare și nu înțelegeam de ce. Mi-a venit să reacționez și eu, dar l-am rugat pe Bunul Dumnezeu să nu mă părăsească și să risipească tenebrele Necuratului.

     Cât despre afirmația cum că ”catolicii sunt eretici”, în calitate de creștin greco-catolic și frate cu ceilalți creștini pot să spun următoarele puncte care ne apropie și deschid bucuria comuniunii, în cazul de față, dintre creștinii catolici și cei ortodocși, dar nu numai:

  1. Ne putem ruga împreună la Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Spiritul (Duhul) Sfânt. Rugăciunea este calea de a-L chema pe Dumnezeu să ne sfințească viața.
  2. Împreună cinstim și ne rugăm Sfintei Fecioare Maria și sfinților ca să mijlocească (să intermedieze), pentru ajutor din partea Bunului Dumnezeu.
  3. Avem preot sfințit de Episcop, care este rânduit să conducă, să învețe și să sfințească poporul lui Dumnezeu care suntem noi, creștinii botezați. Avem Episcop sfințit de alți Episcopi, până la Sfinții Apostoli și la Domnul nostru Isus Hristos. Unde este Episcop acolo este Biserica. Episcopul, prin hirotonirea episcopală, se leagă de Biserica Apostolică din primele veacuri fondată de Domnul Isus pe temelia lui Petru. Cred că și astăzi, Domnul Isus ne privește și se jertfește pentru mântuirea noastră, pentru Biserica Sa, care este Una, Sfântă, Catolică sau Sobornicească, chiar dacă noi oamenii am transformat-o în mai multe bisericuțe.
  4. Avem șapte taine (sau sacramente) și prin acestea Spiritul (Duhul) Sfânt lucrează pentru sfințirea și mântuirea creștinilor. Sfintele Taine ale inițierii creștine sunt: Botezul, Mirul, Euharistia (Sfânta Împărtășanie); Sfintele Taine ale vindecării sunt: Spovada (Mărturisirea), Maslul (Ungerea bolnavilor). Sfintele Taine ale comuniunii și slujirii sunt: Căsătoria și Preoția. (cf. Catehismul Bisericii Catolice. Vezi http://www.vatican.va/archive/compendium_ccc/documents/archive_2005_compendium-ccc_ro.html)
  5. Avem relații frățești și la nivel înalt, semn că Dumnezeu vrea ca toți să fim o singură turmă. Astfel, relațiile dintre catolici și ortodocși sunt mai numeroase în secolul XX decât au fost vreodată în toată istoria Bisericii. Un exemplu elocvent este ridicarea anatemelor dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă întâmplată la 7 decembrie 1965 atât la Roma, cât și la Constantinopol. Să reținem cuvintele deosebit de frumoase și împăciutoare ale Patriarhului ortodox al Constantinopolului, Atenagoras I (1948-1972) despre căutarea unității:

    Arcada0123

    Grup statuar Patriarhul Atenagoras și Papa Paul VI. Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Athenagoras_I 02.05.2017

  „Pentru secole întregi au fost discuţii între teologi şi nu au făcut nimic altceva decât să-şi întărească poziţiile. Am o întreagă bibliotecă despre asta. Şi de ce? Pentru că vorbesc cu teamă şi neîncredere faţă de celălalt, cu dorinţa de a se apăra pe sine şi a-i înfrânge pe ceilalţi. Teologia nu mai reprezintă o celebrare curată a misterului divin. A devenit o armă. Dumnezeu Însuşi este privit ca armă! Repet, nu ignor aceste dificultăţi, dar încerc să schimb atmosfera spirituală. Restaurarea iubirii reciproce ne va face să vedem întrebările într-o nouă perspectivă. Trebuie să exprimăm adevărul drag nouă – pentru că protejează şi celebrează importanţa vieţii în Hristos -, trebuie să-l exprimăm nu într-un mod repulsiv faţă de ceilalţi, pentru a-i face să admită că sunt înfrânţi, ci pentru a-l dărui din dragoste, pentru sensul său, pentru frumuseţea sa, la care trebuie să-i invităm şi pe ceilalţi. Trebuie să fim pregătiţi în acelaşi timp să ascultăm. Pentru creştini, adevărul nu este opus vieţii sau iubirii, ci le descoperă imensitatea. În primul rând, trebuie să ne eliberăm de cuvintele care au tendinţa de a naşte conflicte, ale trecutului negativ, din cauze politice, naţionale sau culturale care aduc ură şi n-au nimic de-a face cu Hristos. Apoi, trebuie să le angajăm în viaţa adâncă a Bisericii, în experienţa Învierii cărora trebuie să le servească. Trebuie să ne punem cuvintele în balanţa vieţii, morţii şi Învierii.“

  „Noi, ortodocşii, suntem vrednici de Ortodoxie? În afară de eforturile care au fost făcute în ultimii ani, ce fel de exemplu au oferit Bisericile noastre? Suntem uniţi în credinţă şi în comuniunea euharistică, dar am devenit străini unii de alţii, câteodată chiar rivali. Şi Tradiţia noastră extraordinară: Sfinţii Părinţi, Sfântul Grigorie Palama, Filocalia: trăieşte şi este creativă în interiorul nostru? Dacă suntem satisfăcuţi să repetăm formule fixe şi să le ridicăm împotriva fraţilor noştri creştini, atunci moştenirea noastră va deveni ceva muribund. Dăruirea, umilinţa, reconcilierea ne fac, într-adevăr, ortodocşi, ţinând credinţa nu doar pentru noi înşine, ci pentru unirea tuturor.“ (Sursa: Alexandru Dinu, ”Patriarhul Atenagora I, ierarhul reconcilierii” în ”Ziarul Lumina” varianta on-line http://ziarullumina.ro/patriarhul-ecumenic-atenagora-i-ierarhul-reconcilierii-42119.html 02.05.2017).

  1. Avem și dificultăți între noi creștinii catolici și ortodocși, și trebuie să le recunoaștem în spiritul iubirii aproapelui și a lui Dumnezeu. Doar dragostea dă această forță a recunoașterii, și din acest punct trebuie să pornim spre a ne depăși limitele și de a ne îndrepta cu pași repezi unul spre celălalt și a ne îmbrățișa cu bucurie.
  2. Dar cel mai mare dar pe care îl avem în mod gratuit de la Domnul toți creștinii, ori de câte ori îl cerem și suntem cu inima deschisă față de El, este dragostea. Despre dragoste a vorbit Isus în pilda Fiului Risipitor și din dragoste s-a jertfit pentru noi oamenii ca să fim primiți în Împărăție.

 

    Să învățăm din această întâmplare că Biserica Catolică nu trăiește în ”greșeală” sau erezie ci este Biserică la fel cum este și Biserica Ortodoxă, fiind declarate de către Conciliul Vatican al II-lea (1962-1965) drept Biserici surori. Despre aceste Biserici surori a vorbit și Papa Ioan Paul al II-lea în documentul ”Ut unum sint”:

” 56. După Conciliul Vatican II și legându-se din nou de acea tradiție, s-a restabilit obiceiul de a atribui denumirea de „Biserici surori” Bisericilor particulare sau locale strânse în jurul episcopului lor. Apoi, suprimarea excomunicărilor reciproce, înlăturând un obstacol dureros de ordin canonic și psihologic, a fost un pas foarte semnificativ pe calea spre comuniunea deplină.

Structurile de unitate existente înainte de despărțire sunt un patrimoniu de experiență care ne călăuzește drumul spre regăsirea comuniunii depline. Evident, în cursul celui de-al doilea mileniu, Domnul nu a încetat să dăruiască Bisericii sale roade îmbelșugate de har și de creștere. Însă, din păcate, îndepărtarea reciprocă progresivă dintre Bisericile din Occident și din Orient le-a privat de bogățiile darurilor și ajutoarelor reciproce. Un efort însemnat trebuie depus cu harul lui Dumnezeu, pentru a restabili între ele comuniunea, izvor de atâtea binefaceri pentru Biserica lui Cristos. Acest efort cere întreaga noastră bunăvoință, rugăciune smerită și o colaborare perseverentă pe care nimic nu trebuie să o descurajeze. Sfântul Paul ne îndeamnă: „Purtați-vă poverile unii altora” (Gal 6,2). Cât de mult ni se potrivește și cât este de actual îndemnul apostolului! Denumirea tradițională de „Biserici surori” ar trebui să ne însoțească neîncetat pe acest drum.” (a se vedea documentul on line la http://www.magisteriu.ro/ut-unum-sint-1995/ 02.05.2017).resize-of-1999-papa_mediafax

                                                                                  *

     Cel care nu caută unitatea atât în familie, societate și mai ales în relațiile dintre creștini, nu este un bun creștin. Un bun creștin este acela care trăiește poruncile și le aplică în viața lui. Mai mult, el îl cinstește și-l respectă pe preot ca pe părintele său, cel care, din dragoste curată față de Dumnezeu și Biserica Sa, s-a pus înaintea lui să se roage pentru sfințirea vieții. Preotul este cel care îl apropie și oferă bucuria comuniunii lui Dumnezeu, și având această comuniune cu Dumnezeu, implicit și el, credinciosul, o are față de ceilalți frații creștini chiar dacă nu fac parte din comunitatea lui de apartenență. ”Și numai sunt eu cel care trăiesc, ci Hristos trăiește în mine!” (Galateni 2, 20).

”Deci fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va cu voi” (2 Corinteni 13, 11).

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

… SPRE GOLGOTA

244161_Exercitium Pietatis Dei_Posoni_1782_img_5

Sursa: Exercitium Pietatis Dei, Posoni, 1782, BJB 244161

Alături de mulțime, am pășit și eu, urcând în fugă

… spre Golgota.01_Isus imbratiseaza crucea

Strigăte, îmbrânceli, forfotă, înghesuială, o mulțime care mă copleșea și care mă mâna să strig și să condamn pe Omul ce mergea

… spre Golgota.

Tremuram de nervi, râdeam și țipam la Omul ce căzuse sub greutatea crucii în drumul său

… spre Golgota.02_Isus isi duce crucea

Omul m-a privit și am înțeles că trebuie să duc eu crucea

… spre Golgota.

__________________________________________________________________________________________

                                          ISUS ÎMBRĂŢIŞEAZĂ CRUCEA

                                    ( Ruga – Pentru Sfînta Unire a Creştinilor )

 

Spre-a-I da TATĂLUI mărire

Şi mie pierdutul har,

DOMNUL, fără-mpotrivire,

Îşi ia Crucea spre Calvar.

 Să se lepede de sine,

Cîţi să mă urmeze vor,

 Şi să vină după Mine,

 Blînd purtîndu-şi Crucea lor.

03_Isus imi da crucea

DUMNEZEULE-AL DREPTĂŢII,

Fă-mă Crucea s-o cinstesc

Şi, în ziua Judecăţii,

Prin ea să mă mîntuiesc.

Prin ea, DOAMNE ÎMPĂRATE,

S-aduni şi Tu, cu-al Tău har,

La un singur sfînt Altar,

Întreaga Creştinătate !

 

(Poezie scrisă de Ep. Iuliu Hirțea, a se vedea Ep. Iuliu Hirțea, Rorate Caeli…, Oradea, Editura Universității din Oradea, 2014, p. 58-59).

04_Sfanta Cruce

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Înger și flori

Sursă: Înger și flori

Categorii: Articole | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.