Articole etichetate cu: biserică

Pași spre unitate sau spre dezbinare ?

pasi spre unitate sau dezbinare_foto

   Am participat recent la o liturghie într-o biserică ortodoxă, unde preotul a spus, în cadrul predicii, că două sunt biserici apostolice: cea ortodoxă și cea catolică. Imediat ce a spus aceasta, din strană, unul dintre cântăreți (un tânăr absolvent de teologie) a strigat în gura mare: ”Cum puteți să spuneți o asemenea erezie părinte? Doar biserica ortodoxă este apostolică și adevărată, catolicii sunt eretici.” În biserică, s-a lăsat tăcerea. Doar preotul a replicat: ”Despre asta, dacă vreți, vom vorbi mai târziu!” continuându-și predica.

     Trebuie să recunosc că am rămas perplex să văd cum și-a permis acel tânăr să-l ”certe” pe preot în cadrul predicii. Nu am auzit niciodată pe nimeni să ia cuvântul și să-l contrazică pe preot în timpul slujirii Sfintei Liturghii.

    Consider că gestul acelui tânăr a fost unul necugetat și neinspirat deloc de Spiritul (Duhul) Sfânt, cel care ne unește pe toți creștinii în a trăi ca frații unii cu alții. Tonul vocii preotului a fost unul împăciuitor și plin de bunătate în a-i învăța pe enoriași adevărurile de credință ale Bisericii și legătura dintre Biserica Ortodoxă cu cea Catolică, pe când tonul vocii tânărului era unul agresiv, ca și cum l-ar fi pălmuit pe preot, vrând parcă să-i arate că el știe mai bine învățătura Bisericii și doar el este în măsură să-i apere învățătura.

      Am simțit în acele momente că firava comunitate creștină care se afla în rugăciune în acea biserică, a fost biciuită de cuvintele rostite de acel tânăr, cuvinte care, din păcate, nu veneau din inima lui, ci dintr-un ungher al minții sale, unde lumina Spiritului (Duhului) Sfânt nu pătrunsese. Și într-adevăr, toți oamenii au rămas înmărmuriți la cuvintele tânărului. Bucuria sufletească dată de predica inspirată a părintelui a fost invadată de tulburare și nu înțelegeam de ce. Mi-a venit să reacționez și eu, dar l-am rugat pe Bunul Dumnezeu să nu mă părăsească și să risipească tenebrele Necuratului.

     Cât despre afirmația cum că ”catolicii sunt eretici”, în calitate de creștin greco-catolic și frate cu ceilalți creștini pot să spun următoarele puncte care ne apropie și deschid bucuria comuniunii, în cazul de față, dintre creștinii catolici și cei ortodocși, dar nu numai:

  1. Ne putem ruga împreună la Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Spiritul (Duhul) Sfânt. Rugăciunea este calea de a-L chema pe Dumnezeu să ne sfințească viața.
  2. Împreună cinstim și ne rugăm Sfintei Fecioare Maria și sfinților ca să mijlocească (să intermedieze), pentru ajutor din partea Bunului Dumnezeu.
  3. Avem preot sfințit de Episcop, care este rânduit să conducă, să învețe și să sfințească poporul lui Dumnezeu care suntem noi, creștinii botezați. Avem Episcop sfințit de alți Episcopi, până la Sfinții Apostoli și la Domnul nostru Isus Hristos. Unde este Episcop acolo este Biserica. Episcopul, prin hirotonirea episcopală, se leagă de Biserica Apostolică din primele veacuri fondată de Domnul Isus pe temelia lui Petru. Cred că și astăzi, Domnul Isus ne privește și se jertfește pentru mântuirea noastră, pentru Biserica Sa, care este Una, Sfântă, Catolică sau Sobornicească, chiar dacă noi oamenii am transformat-o în mai multe bisericuțe.
  4. Avem șapte taine (sau sacramente) și prin acestea Spiritul (Duhul) Sfânt lucrează pentru sfințirea și mântuirea creștinilor. Sfintele Taine ale inițierii creștine sunt: Botezul, Mirul, Euharistia (Sfânta Împărtășanie); Sfintele Taine ale vindecării sunt: Spovada (Mărturisirea), Maslul (Ungerea bolnavilor). Sfintele Taine ale comuniunii și slujirii sunt: Căsătoria și Preoția. (cf. Catehismul Bisericii Catolice. Vezi http://www.vatican.va/archive/compendium_ccc/documents/archive_2005_compendium-ccc_ro.html)
  5. Avem relații frățești și la nivel înalt, semn că Dumnezeu vrea ca toți să fim o singură turmă. Astfel, relațiile dintre catolici și ortodocși sunt mai numeroase în secolul XX decât au fost vreodată în toată istoria Bisericii. Un exemplu elocvent este ridicarea anatemelor dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă întâmplată la 7 decembrie 1965 atât la Roma, cât și la Constantinopol. Să reținem cuvintele deosebit de frumoase și împăciutoare ale Patriarhului ortodox al Constantinopolului, Atenagoras I (1948-1972) despre căutarea unității:

    Arcada0123

    Grup statuar Patriarhul Atenagoras și Papa Paul VI. Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Athenagoras_I 02.05.2017

  „Pentru secole întregi au fost discuţii între teologi şi nu au făcut nimic altceva decât să-şi întărească poziţiile. Am o întreagă bibliotecă despre asta. Şi de ce? Pentru că vorbesc cu teamă şi neîncredere faţă de celălalt, cu dorinţa de a se apăra pe sine şi a-i înfrânge pe ceilalţi. Teologia nu mai reprezintă o celebrare curată a misterului divin. A devenit o armă. Dumnezeu Însuşi este privit ca armă! Repet, nu ignor aceste dificultăţi, dar încerc să schimb atmosfera spirituală. Restaurarea iubirii reciproce ne va face să vedem întrebările într-o nouă perspectivă. Trebuie să exprimăm adevărul drag nouă – pentru că protejează şi celebrează importanţa vieţii în Hristos -, trebuie să-l exprimăm nu într-un mod repulsiv faţă de ceilalţi, pentru a-i face să admită că sunt înfrânţi, ci pentru a-l dărui din dragoste, pentru sensul său, pentru frumuseţea sa, la care trebuie să-i invităm şi pe ceilalţi. Trebuie să fim pregătiţi în acelaşi timp să ascultăm. Pentru creştini, adevărul nu este opus vieţii sau iubirii, ci le descoperă imensitatea. În primul rând, trebuie să ne eliberăm de cuvintele care au tendinţa de a naşte conflicte, ale trecutului negativ, din cauze politice, naţionale sau culturale care aduc ură şi n-au nimic de-a face cu Hristos. Apoi, trebuie să le angajăm în viaţa adâncă a Bisericii, în experienţa Învierii cărora trebuie să le servească. Trebuie să ne punem cuvintele în balanţa vieţii, morţii şi Învierii.“

  „Noi, ortodocşii, suntem vrednici de Ortodoxie? În afară de eforturile care au fost făcute în ultimii ani, ce fel de exemplu au oferit Bisericile noastre? Suntem uniţi în credinţă şi în comuniunea euharistică, dar am devenit străini unii de alţii, câteodată chiar rivali. Şi Tradiţia noastră extraordinară: Sfinţii Părinţi, Sfântul Grigorie Palama, Filocalia: trăieşte şi este creativă în interiorul nostru? Dacă suntem satisfăcuţi să repetăm formule fixe şi să le ridicăm împotriva fraţilor noştri creştini, atunci moştenirea noastră va deveni ceva muribund. Dăruirea, umilinţa, reconcilierea ne fac, într-adevăr, ortodocşi, ţinând credinţa nu doar pentru noi înşine, ci pentru unirea tuturor.“ (Sursa: Alexandru Dinu, ”Patriarhul Atenagora I, ierarhul reconcilierii” în ”Ziarul Lumina” varianta on-line http://ziarullumina.ro/patriarhul-ecumenic-atenagora-i-ierarhul-reconcilierii-42119.html 02.05.2017).

  1. Avem și dificultăți între noi creștinii catolici și ortodocși, și trebuie să le recunoaștem în spiritul iubirii aproapelui și a lui Dumnezeu. Doar dragostea dă această forță a recunoașterii, și din acest punct trebuie să pornim spre a ne depăși limitele și de a ne îndrepta cu pași repezi unul spre celălalt și a ne îmbrățișa cu bucurie.
  2. Dar cel mai mare dar pe care îl avem în mod gratuit de la Domnul toți creștinii, ori de câte ori îl cerem și suntem cu inima deschisă față de El, este dragostea. Despre dragoste a vorbit Isus în pilda Fiului Risipitor și din dragoste s-a jertfit pentru noi oamenii ca să fim primiți în Împărăție.

 

    Să învățăm din această întâmplare că Biserica Catolică nu trăiește în ”greșeală” sau erezie ci este Biserică la fel cum este și Biserica Ortodoxă, fiind declarate de către Conciliul Vatican al II-lea (1962-1965) drept Biserici surori. Despre aceste Biserici surori a vorbit și Papa Ioan Paul al II-lea în documentul ”Ut unum sint”:

” 56. După Conciliul Vatican II și legându-se din nou de acea tradiție, s-a restabilit obiceiul de a atribui denumirea de „Biserici surori” Bisericilor particulare sau locale strânse în jurul episcopului lor. Apoi, suprimarea excomunicărilor reciproce, înlăturând un obstacol dureros de ordin canonic și psihologic, a fost un pas foarte semnificativ pe calea spre comuniunea deplină.

Structurile de unitate existente înainte de despărțire sunt un patrimoniu de experiență care ne călăuzește drumul spre regăsirea comuniunii depline. Evident, în cursul celui de-al doilea mileniu, Domnul nu a încetat să dăruiască Bisericii sale roade îmbelșugate de har și de creștere. Însă, din păcate, îndepărtarea reciprocă progresivă dintre Bisericile din Occident și din Orient le-a privat de bogățiile darurilor și ajutoarelor reciproce. Un efort însemnat trebuie depus cu harul lui Dumnezeu, pentru a restabili între ele comuniunea, izvor de atâtea binefaceri pentru Biserica lui Cristos. Acest efort cere întreaga noastră bunăvoință, rugăciune smerită și o colaborare perseverentă pe care nimic nu trebuie să o descurajeze. Sfântul Paul ne îndeamnă: „Purtați-vă poverile unii altora” (Gal 6,2). Cât de mult ni se potrivește și cât este de actual îndemnul apostolului! Denumirea tradițională de „Biserici surori” ar trebui să ne însoțească neîncetat pe acest drum.” (a se vedea documentul on line la http://www.magisteriu.ro/ut-unum-sint-1995/ 02.05.2017).resize-of-1999-papa_mediafax

                                                                                  *

     Cel care nu caută unitatea atât în familie, societate și mai ales în relațiile dintre creștini, nu este un bun creștin. Un bun creștin este acela care trăiește poruncile și le aplică în viața lui. Mai mult, el îl cinstește și-l respectă pe preot ca pe părintele său, cel care, din dragoste curată față de Dumnezeu și Biserica Sa, s-a pus înaintea lui să se roage pentru sfințirea vieții. Preotul este cel care îl apropie și oferă bucuria comuniunii lui Dumnezeu, și având această comuniune cu Dumnezeu, implicit și el, credinciosul, o are față de ceilalți frații creștini chiar dacă nu fac parte din comunitatea lui de apartenență. ”Și numai sunt eu cel care trăiesc, ci Hristos trăiește în mine!” (Galateni 2, 20).

”Deci fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va cu voi” (2 Corinteni 13, 11).

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

… SPRE GOLGOTA

244161_Exercitium Pietatis Dei_Posoni_1782_img_5

Sursa: Exercitium Pietatis Dei, Posoni, 1782, BJB 244161

Alături de mulțime, am pășit și eu, urcând în fugă

… spre Golgota.01_Isus imbratiseaza crucea

Strigăte, îmbrânceli, forfotă, înghesuială, o mulțime care mă copleșea și care mă mâna să strig și să condamn pe Omul ce mergea

… spre Golgota.

Tremuram de nervi, râdeam și țipam la Omul ce căzuse sub greutatea crucii în drumul său

… spre Golgota.02_Isus isi duce crucea

Omul m-a privit și am înțeles că trebuie să duc eu crucea

… spre Golgota.

__________________________________________________________________________________________

                                          ISUS ÎMBRĂŢIŞEAZĂ CRUCEA

                                    ( Ruga – Pentru Sfînta Unire a Creştinilor )

 

Spre-a-I da TATĂLUI mărire

Şi mie pierdutul har,

DOMNUL, fără-mpotrivire,

Îşi ia Crucea spre Calvar.

 Să se lepede de sine,

Cîţi să mă urmeze vor,

 Şi să vină după Mine,

 Blînd purtîndu-şi Crucea lor.

03_Isus imi da crucea

DUMNEZEULE-AL DREPTĂŢII,

Fă-mă Crucea s-o cinstesc

Şi, în ziua Judecăţii,

Prin ea să mă mîntuiesc.

Prin ea, DOAMNE ÎMPĂRATE,

S-aduni şi Tu, cu-al Tău har,

La un singur sfînt Altar,

Întreaga Creştinătate !

 

(Poezie scrisă de Ep. Iuliu Hirțea, a se vedea Ep. Iuliu Hirțea, Rorate Caeli…, Oradea, Editura Universității din Oradea, 2014, p. 58-59).

04_Sfanta Cruce

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Înger și flori

 ”Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, că ai auzit cuvintele gurii mele şi înaintea îngerilor Îţi voi cânta.” (Psalmul 137,1)IMG_2935

     M-am oprit o clipă în fața unui înger și i-am spus: ”Cum poți tu să fii atât de bun ?” M-a privit, mi-a zâmbit și mi-a răspuns: ”Sunt bun pentru că sunt mesagerul Atotputernicului”. ”Cine ești?”, am continuat: ”Sunt păzitorul tău, cel care te ține de mână, ori de câte ori pășești înainte. Sunt călăuza ta atunci când discerni. Sunt copilul ce te îmbrățișează ori de câte ori greșești ”. M-am mirat de fiecare cuvânt ce ieșea din gura lui, o vibrație și o melodie frumoasă îmi inunda inima. ”Cum pot fi și eu ca tine?” am continuat. ”copac inflorit_1Nu poți de unul singur. E nevoie să-ți ridici privirea spre Cer și să-i ceri Atotputernicului ajutorul! Privește la Preacurata și fă la fel ca ea!” Când a vorbit de Atotputernicul, gura lui devenise roșie și glasul era asemenea unui tunet. Când a rostit numele Preacuratei, copacul de alături a înflorit.
L-am salutat și el s-a făcut nevăzut, dar melodia acea frumoasă continua să-mi colinde mintea și inima, călăuzindu-mi pașii spre alte întâlniri.

 


Umilința

Aş vrea să fiu un înger şi nu sunt.

De-aceea pătimesc atît de crunt,

Văzîndu-mă, în zori şi-n asfinţit,  (1)[1]

Pe-aceeaşi CRUCE-a firii răstignit,

O ARDERE DE TOT CE N-A MURIT !

 

Prin Tine, MAICA DOMNULUI ISUS,

Rugi calde aducînd CELUI DE SUS,

Ca Pavel – îngerescul corifeu,  (2)[2]

Aud răspunsul dat de Dumnezeu :

,,Destul îţi este ţie  h a r u l MEU “ . (3)[3]

(poezie compusă de PSS dr. Iuliu Hirțea, vezi Episcop Iuliu Hirțea, Rorate, Caeli…, Oradea, Ed. Univ. Din Oradea, 2014, p. 128).

[1] Cele două momente ale zilei, cînd se aducea Jertfa în Vechiul Testament.

[2] Căpetenie.

[3] 2 Cor.12,9.

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , | 1 comentariu

Episcop Iuliu Hirțea – portretul unui mărturisitor

-Să învingi şi tu! – îmi zice el.[Arhanghelul Mihai]

Icoana de alături îmi spune că trebuie să fiu învingător[1].

 

         În acest fel îşi începea, în 1946, preotul profesor dr. Iuliu Hirţea articolul dintr-o revistă orădeană, aceste cuvinte fiind deviza destinului său pământesc.

         Fiul lui Teodor Hirţea şi Vilma – cel care în 28 iulie 1949 avea să fie ridicat la treapta slujirii episcopale – s-a născut în Vintere-Bihor în 14 aprilie 1914, o veche comunitate de români care la jumătatea veacului al XVIII-lea îmbrăţişaseră Unirea cu Biserica Romei.

     Întreaga sa formaţie intelectuală a stat sub semnul mottoului „să fiu învingător”,

hirtea-student-seminarist

Iuliu Hirțea – fotografie de la începutul studiilor de teologie. Sursa foto: Licuța Narcis, Teză de licență, 2008

profesorii de la Beiuş evocându-l astfel: Hirţe[a] Iuliu, portare morală –foarte bună, fiind al 4-lea din cei 51 de elevi[2]. Despre alesele sale calităţi din perioada şcolii, părintele Eugen Foişor spunea:

 

    „Am făcut liceul împreună la Beiuş. A fost cu 3 clase mai mic ca mine! […] A fost un elev strălucit! […] Timp de 3 ani am fost colegi în aşa numitul Micul Seminar „Hristos-Rege”  […] Tot timpul s-a menţinut pe primul plan la studii şi purtare! […] Şi ca student a fost model. După terminarea studiilor teologice la Oradea, a fost trimis la Roma, unde şi-a continuat studiile şi a luat gradele academice doctorale în teologie şi filosofie! Tot timpul  cât a  studiat la Roma a fost un element eminent.”[3]

 

     Este hirotonit preot la 9 mai 1937 în capela Colegiului „Pio Romeno” din Roma, chiar în ziua inaugurării acestui Seminar pentru studenţii teologi români[4]. Pe verso-ul unei fotografii dedicate tatălui său, tânărul Iuliu se exprima astfel:

 

    „Scumpului meu Tată, întru amintirea sf. Zile de 9 Mai 1937 când prin primirea Sf. Preoţii am devenit un alt Hristos, Păstor şi Mântuitor al Sufletelor. Preot Iuliu, Iubitor Fiu”[5].

Continuă lectura

Categorii: Studii | Etichete: , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

P.S.S. John Michael BOTEAN – un păstor după inima Ta !

preot in veac modif.jpg

    L-am întâlnit prima oară într-o seară de octombrie. Eu i-am spus: „Welcome, your Excelency!” El mi-a răspuns: „Bună seara! Pe «your Excelency» l-am lăsat în America!” A lăsat la o parte rangul şi măreţia demnităţii şi mi-a dăruit simplitatea şi jovialitatea.

    L-am însoţit în călătoria sa din România. Am fost tovarăş de drum şi el mi-a fost Părinte, asemenea Domnului ce a mers alături de cei doi ucenici care mergeau spre Emaus.

    L-am descoperit în timp ca pe un om cu multe calităţi: o fineţe intelectuală deosebită,  o inimă ce vibrează de multă milă şi dragoste faţă de aproapele, un adevărat gentleman şi un om de cuvânt.

    Am învăţat alături de el să slujesc la altarul Domnului. El mi-a arătat – asemenea unui cavaler – că rugăciunea la Altar e o neîncetată curtoazie făcută Iubirii supreme.

    Am ridicat privirea spre Domnul şi am auzit cum el se ruga: „Doamne, ai milă de mine păcătosul!”

*

    Într-o frumoasă după amiază de primăvară, i-am luat interviu Prea Sfinţiei Sale J.M.Botean – Episcopul greco-catolic de Canton (Ohio) – păstorul românilor americani din sigura Eparhia unită românească care are cea mai întinsă jurisdicţie teritorială, în subordinea sa intrând parohiile, misiunile şi mănăstirile de pe teritoriul S.U.A şi Canada. La ceas aniversar, Prea Sfinţia Sa, mi-a acordat un interviu pentru că în acest an s-au împlinit 30 de ani de când a primit Taina Sfintei Preoţii şi 20 de ani de când a fost sfinţit Episcop pentru Eparhia greco-catolică de Canton (Ohio).

Scurtă biografie: P.S.S. John Michael Botean s-a născut în 9 iulie 1955 în Canton (Ohio). Este fiul lui John şi Amelia (Popa) Botean, a căror părinţi – originari din jud. Mureş şi Maramureş – au venit la începutul secolului XX în America. Are un frate mai tânăr, Mark S. Botean. A studiat teologia la Boston (MA) şi Chicago (IL). A fost sfinţit preot în data de 18 mai 1986 de către P.S.S. Louis Puşcaş. Din anul 1986 până în 1990 a păstorit parohia Sf. Arh. Mihail din Aurora (IL). Între anii 1990-1993 a fost Rector al Catedralei Sf. Gheorghe din Canton (OH). Între anii 1993-1996 a îndeplinit funcţia de Vicar General şi apoi Administrator Apostolic al Eparhiei. În data de 24 august 1996 a fost sfinţit Episcop pentru Eparhia greco-catolică de Canton (OH). Este membru în mai multe structuri bisericeşti, catolice şi ecumenice.

Bishop la 4 varste.jpg

  1. Vă aduceţi aminte de copilărie? Care este prima amintire din copilărie?

   Da, îmi aduc aminte că mă plimbam în jurul lemnelor din curtea casei bunicilor, căutând să văd ce e cu acele lemnele.

  1. Care este mottoul/citatul preferat?

   Cel de pe stema episcopală: „Nu te teme, turmă mică!” şi „Dumnezeu este iubire”, din Evanghelia Sf. Ioan.

  1. Spuneţi-mi câteva cuvinte despre vocaţia dumneavoastră !

   Probabil, în jurul vârstei de 13-14 ani am început să-l caut pe Dumnezeu, să caut să înţeleg Taina lui Dumnezeu. Atunci am fost iniţiat pas cu pas în Taina lui Dumnezeu, altfel spus, cine este Dumnezeu.

stema episcopala JMB.jpg  Pentru că am frecventat o şcoală laică şi nu una catolică, nu am putut avea o bază religioasă solidă în privinţa catehizării. Am început să citesc de unul singur, câteva cărţi vechi, nişte catehisme vechi de dinaintea Conciliului Vatican II (1962-1965).

   Atunci când eşti pe cale să faci o lecţie, misterul vieţii tale este suficient de mare pentru că tinzi să-L vezi pe Dumnezeu într-un alt fel faţă de cum te priveşti pe tine însuţi. Şi în loc de a mă întreba pe mine „Ce aş vrea să fiu când voi fi mare?”, am avut sentimentul că Dumnezeu vrea să fiu ceva, de fapt ceva specific şi nu ceva deosebit. Nu ştiam despre ce este vorba, dar am început să mă văd în situaţii de slujire. Iniţial am încercat viaţa de călugărie. Cam de aici a început totul.

    După liceu, primisem o bursă de la compania la care lucra tatăl meu. Şase dintre copiii angajaţilor au fost selectaţi pentru burse studenţeşti. Dar eu eram axat pentru a deveni preot, mai exact a face parte din ordinul capucinilor. Deci, chiar dacă am primit o bursă de mii de dolari, am ales să merg la Seminar, în Pensylvania, să mă fac preot. Însă după un an de zile am părăsit Seminarul.

    Dar prin capucini mi-am redescoperit biserica mea, pentru că unul dintre oamenii pe care i-am întâlnit acolo era diacon din Biserica Melkită. Am descoperit că greco-catolicii vorbesc şi engleză, şi că preotul era italo-american, iar liturghia era cântată de tot poporul. Erau copii, era lume multă.

    Cu alte cuvinte, după Conciliul Vatican II, am crezut că a fi Catolic în secolul XX însemna să fii romano-catolic, pentru că era singura parte din biserică care avea legătură cu lumea reală a oamenilor cu care trăiam.

   În acea perioadă am crezut că biserica mea era legată doar de etnicitate. Îmi plăcea şi iubeam să fiu român, cu tot ansamblul de tradiţii şi slujbe. Dar asta era acolo şi viaţa reală o percepeam altundeva. Nu am prevăzut că viaţa bisericii mele să aibă impact în viaţa Bisericii Catolice.

   Când am vorbit cu parohul meu şi i-am mărturisit că vreau să fiu preot, nu a fost interesat deloc. De aceea am căutat să explorez de unul singur vocaţia mea. Am început să-mi descopăr sensibilitatea la ceea ce se întâmpla în acel timp ( război, nedreptate, sărăcie)  – lucruri care au avut un impact profund în viaţa culturală din anii 60-70 ai secolului trecut, aici în S.U.A.. Însă nu am văzut cum „a face mămăligă” putea să aibă legătură cu realitatea în care trăiam. Era viziunea mea îngustă şi indiferenţa mea.

   Abia apoi am descoperit acest fenomen deosebit. Poţi să fii şi american – îndrăgostit şi preocupat de lumea pe care vrei să o salvezi – şi un creştin activ, adică greco-catolic. În această privinţă, am învăţat de la un preot al Bisericii Melkite (Greco-Catolice din Siria, Irak) – care este o biserică apostolică – următoarea remarcă: „Noi nu datorăm nimic romano-catolicilor în privinţa catolicităţii şi apostolicităţii!” A fost prima ideea care a spart în mintea mea ideea monolitului romano-catolic. Adică nu eram consideraţi doar o bijuterie în coroană. Şi atunci am început să mă concentrez pe specificul şi tezaurul pe care-l avem ca buni creştini de tradiţie răsăriteană, mai ales în contact cu realitatea vestică, într-o lume occidentală unde noi vorbim o limbă diferită faţă de cea de locul de origine.

   Apoi, următorul pas important a fost când mi-am descoperit îndrumătorul ssfintire preot amintire.jpgpiritual, în momentul când eram în Seminar. Pentru mine, el a făcut legătura între non-violenţă şi creştinismul răsăritean.

   De ce sunt azi preot, în ciuda faptului că am încercat să fug din Seminar de două ori? Nu înţeleg de ce sunt preot azi, deşi am încercat să fug din Seminar de două ori.

   Oricum, ce legătură are asta cu vocaţia de preot este următoarea. Atunci când m-am alăturat capucinilor, eram fascinat de Sfântul Francisc de Assisi. Când a apărut filmul lui Zeffirelli, am primit o broşură cu figura actorului care privea spre cer şi avea următoarea remarcă: „Doamne, ce voieşti să fac?”

   Vocaţia mea nu era legată de a deveni neapărat preot, ci era legată de a face ceva în fiecare zi. Şi asta este şi astăzi: „Doamne, ce doreşti să fac astăzi?” Uneori am răspunsuri bune, alteori dau răspunsuri mai puţin bune. Dar vocaţia mea este legată de deciziile mele de fiecare zi şi de alegerile mele.

   Şi într-o zi am devenit preot, chiar dacă am părăsit Seminarul de două ori. […]

  1. Care e cel mai mare atribut al lui Dumnezeu?

   Iubire necondiţionată şi mult milostivă.

  1. Ce este iubirea?

   Iubirea nu are o definiţie. E la fel ca Dumnezeu pentru că nu-L putem defini în totalitate. Dar să spui că Dumnezeu este iubire, cred că înseamnă că El este izvorul a tot ceea ce există, tot ceea ce este mai bun. Noi experimentăm aceasta din punct de vedere uman, prin ceea ce noi numim iubire. Şi din punct de vedere al simţirii, asta înseamnă că dorim binele celuilalt, adică ne sacrificăm pentru celălalt.

sfintire episcop amintire.jpg

  1. Aveţi un model în viaţă? Cine este acela?

  Am avut mai mulţi. Unul dintre ei este Gandhi, apoi Charles de Foucault, Dorothy Day şi Thomas Merton, un englez care a devenit un călugăr trapist în America.

  1. Ce este Biserica?

  Biserica ar trebui să fie răspunsul umanităţii la chemarea lui Dumnezeu. Pentru că avem mai multe feluri de a fi împreună – familia, statul, tribul, societatea – Biserica este calea prin care Dumnezeu îi aduce pe oameni împreună. Este calea prin care devenim ceea ce nu am fost înainte. Şi această devenire o facem prin harul lui Dumnezeu devenind Biserică, anume Trupul lui Hristos.

  Asta înseamnă că am devenit o umanitate întregită, o comunitate umană definită prin iubire necondiţionată şi îndurare nesfârşită, reflectând această iubire şi îndurare lumii întregi.

    Biserica este extensia în timp şi spaţiu a vieţii şi misiunii lui Hristos.

bishop la spalat vase.jpg

  1. Cine sunt creştinii zilei de azi?

   Este vorba despre cei botezaţi. Însă, din punct de vedere al culturii americane, poate şi româneşti, când spui despre cineva că e creştin, este ca şi cum l-ai complimenta. Este creştin, adică un bun creştin.

    Există multe feluri de a răspunde la această întrebare. Cei care sunt botezaţi sunt creştini. Însă Gandhi spunea că „dacă a fi creştin înseamnă a fi urmăritorul Fericirilor de pe Munte, atunci eu sunt creştin”. Dar nu a fost creştin.

   Mai simplu este să spunem că oricine face voia lui Dumnezeu, în fapt sau în intenţie, este un creştin sau un potenţial creştin. Şi acest răspuns acoperă mai multe religii. Acesta e primul nivel.

   Apoi şi Biserica ne învaţă. Oricine poate boteza? Da, oricine poate boteza. Un musulman sau un ateu poate boteza atâta timp cât are intenţia să facă ceea ce Biserica are în intenţie. Dacă eu am intenţia să fac ceea ce vrea Dumnezeu, în planul lui Dumnezeu, nu este aceasta un fel de botez pentru mine?

  1. Care trebuie să fie principalele calităţi ale unui preot american?

  Una dintre cele mai mari calităţi este să fie în stare să suporte munca grea de aici. Mă refer aici la izolare, pentru că uneori chiar dacă eşti căsătorit, sau eşti pur şi simplu departe unul de celălalt, nu experimentezi solidaritatea din biserică la fel ca în România. Pentru că te întâlneşti cu singurătatea peste tot.

   O altă calitate ar fi aceea să aibă un spirit antreprenorial. Este nevoie de cineva care să preia responsabilităţi pentru tot felul de lucruri. Cineva care să conştientizeze că dacă vrei să ai ceva, va trebui să creezi, să construieşti tu însuţi. Va trebui să lucrezi cu oamenii, nu să aştepţi să ţi se facă.

   O altă calitate ar fi acea abilitate de a arăta dragostea faţă de toţi oamenii. Nu e o calitate de-a mea, dar o admir când o văd la alţi preoţi. Îi iubesc pe oameni, dar dacă ei nu simt această iubire, la ce bun? Asta înseamnă să ai capacitatea să-i faci conştienţi pe oameni că-i iubeşti, să se simtă îmbrăţişaţi de tine.

servicii liturgice bishop.jpg

  1. Care sunt cele mai mari provocări ale Bisericii Greco-Catolice din America?

  În Occidentul european şi în America, hegemonia creştină e pe moarte din cauza curentelor secularizării, a ateismului materialist. Comunismul ateist materialist a fost destul de rău, dar capitalismul ateist materialist e mai activ, lovind în Evanghelie, pentru că micşorează demnitatea umană. Îi transformă pe oameni în nişte fiinţe îndrăgostite de propria persoană, unităţi ale plăcerii, ca să poată fi buni consumatori.

  În această nebuloasă, Evanghelia îşi reia locul în această „piaţă” liberă a ideilor. Din această perspectivă, Evanghelia ca şi idee cheamă pe unii sau nu-i cheamă deloc. Ce-i lipeşte Evangheliei pentru ca să aibă putere, sunt mărturisitorii. Mărturisitori reali ca şi sfinţii, care prin viaţa lor, îi cheamă pe oameni să mărturisească adevărul Evangheliei, nu doar cel intelectual, ci cel din viaţa de zi cu zi. Altfel spus, dacă noi suntem canarul din colivie, mesajul este „a deveni sfinţi sau a pierde lumea întreagă”. Vedem asta pentru că suntem fragili şi mici. Mai ales noi, greco-catolicii, care nu avem proprietăţi aici, nu avem influenţă politică, nu suntem numeroşi. Tot ce ne-a rămas este să fim Biserică.

   A fost o vreme când mă luptam să mă afirm ca greco-catolic, faţă de ceilalţi. Dar asta era o credinţă falsă, „une mauveause foi” cum spune francezul. În anii ‘70 am întâlnit un alt greco-catolic melkit, un american (irlandez-american) care lucra în Harlem, în partea unde trăia comunitatea de culoare din New York în anii 70, ajutându-i pe cei nevoiaşi şi dezvoltând comunităţi. El a scris un articol intitulat „Strigătul Bisericii Greco-Catolice. Durerea aşteptării şi bucuria slujirii” în care se referea la aşteptarea unităţii bisericeşti. El a fost cel care a zis că „nu avem influenţă, nu avem bani, nu suntem buni pentru toţi. Tot cea ce avem bun este să fim Biserică.” Şi atunci am decis că acest răspuns este suficient şi pentru mine.

   Atâta timp cât ne gândim că avem ceva măreţ de făcut, o să pierdem. Nu putem fi ca şi ceilalţi din jurul nostru. Trebuie să ne trăim sărăcia sau micimea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o! Aceasta este calea noastră! Şi să fim bucuroşi că suntem Biserica, trupul lui Hristos! Şi toate pornesc de aici. Cred că sunt multe de făcut din ceea ce vrea Dumnezeu să facem şi nu e nimic mai bun decât să facem.

  Când am fost întrebat despre identitatea Bisericii Române Unite din Statele Unite, dacă este o chestiune bună sau nu, am răspuns: «Nu este „aurul” acestei biserici şi nu cred că această comoară, adică această comunitate a lui Dumnezeu, trebuie să rămână imortalizată sau fixată în nişte tipare. Nu existăm pentru veşnicie. Comunităţile se nasc şi apoi apun. Ce e important este persoana umană şi mântuirea sufletului. Dacă facem aceasta, Dumnezeu are grijă de noi!”

   Ne îngrijorăm de influenţa noastră, de bani, de număr. Acestea sunt griji! Dacă ne concentrăm doar asupra lor, este ca şi cum am pune „căruţa înaintea boilor”!

JMB in mijl credinciosilor Canton.jpg

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Lenuţa – mireasa sufletului meu

lenuta.jpg

    Când am plecat de acasă, m-a condus până la autocar. Era miezul nopţii şi întuneric. Pe stradă abia dacă se auzeau câteva maşini. Înainte de a urca în autocar am sărutat-o cu dor, am strâns-o în braţe şi i-am spus: „Ti (te iubesc) draga mea. Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te păzească. Mulţumesc pentru tot! Du-te te rog acasă!” Maşina a făcut un viraj şi a ieşit din parcare, iar Lenuţa a rămas acolo făcându-mi cu mâna.

    De atunci am vorbit cu ea aproape în fiecare zi. Dacă nu pe Skype, cel puţin în gând şi în şoaptă spunându-i „Ti draga mea. Ştiu ca eşti aici lângă mine.” Ea mi-a răspuns. „Întotdeauna alături de tine”. Şi i-am mulţumit Domnului pentru raza de Soare ce mi-a dăruit-o, pentru soţia mea – Lenuţa.

Prima întâlnire

    „O inimă veselă înseninează faţa… O inimă veselă este un leac minunat…” (Pilde 15, 13; 17 22).

Prima intalnire.JPG

    O sâmbătă frumoasă se arăta să fie ziua de 9 iunie 2012. Seara m-am pregătit să merg la Karaoke-Show unde, alături de o gaşcă faină, cântam diferite cântece din repertorul românesc sau american. Unul dintre prieteni a invitat o domnişoară drăguţă la acel karaoke. Atunci a apărut Lenuţa în viaţa mea. Imediat ce m-am aşezat lângă ea, mi-a spus că sunt simpatic şi prieteneşte mi-a pleznit una peste genunchi. Mirat, am zâmbit şi i-am văzut bucuria sufletească. În consecinţă am invitat-o la dans. S-a distrat de minune când am învăţat-o primii paşi de dans. Apoi am luat microfonul şi am întrebat-o: „Spune-mi cine eşti?”

 

Amiciţie şi comunicare

   „Cel ce găseşte o femeie bună află un lucru de mare preţ şi dobândeşte dar de la Dumnezeu.” (Pilde 18, 22)

      Deşi eram din acelaşi oraş, Lenuţa m-a căutat pe Facebook şi m-a găsit. M-a abordat a doua zi după întâlnire, aşa cum fac adolescenţii. Trebuie să recunosc, ea a făcut primul pas.FB_03

     Nu a trecut săptămâna şi m-am „trezit” cu ea la bibliotecă, mai ales că ea era o veche cititoare a bibliotecii. Cu firea ei veselă, a băgat capul în birou şi m-a găsit stând la biroul de după uşă, loc din care cu greu ieşeam, căci „băiatul” era preocupat cu chestii cărturăreşti. Şi se pare că a nimerit bine, căci „bibliotecarul de serviciu” a aflat că Lenuţa are printre hobby-uri scrisul, poezia, literatura, istoria patriei. A dat peste un scriitor şi eu am dat peste o pasionată a scrisului.

    Aşa am început să ne cunoaştem şi să ne împărtăşim vrute şi nevrute despre trecut, prezent şi viitor. Comunicam tot timpul atunci când ne întâlneam, prin telefon sau pe internet. Erau primele semne ale unei călătorii în doi.

 

Prietenia sau doi pe-o bicicletă 

    „O casă şi o avere sunt moştenire de la părinţi, iar o femeie înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.” (Pilde 19, 14). „Nu te abate de la femeia bună şi înţeleaptă, că harul ei este mai bun decât mărgăritarele.” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 7, 20)

   iesire iun 2015 b felix.JPG  Am căutat să mergem împreună peste tot, pentru a cunoaşte lucruri exterioare (locuri şi oameni) şi interioare (suflete, întâmplări, valori), pentru ca cele două lumi ale noastre să devină una singură.

   Orice mijloc de transport am folosit eram plini de avânt şi ne bucuram împreună să călătorim. Paşii noştri ne purtau pe cărări de munte, pe uliţa satului sau pe corso-ul oraşului. La munte sau la mare, în oraş sau în sat eram „doi pe-o bicicletă” pedalând într-un ritm. Şi bătăile inimilor noastre se luau la întrecere în a fi în acelaşi spirit al iubirii.

   Am învăţat împreună despre viaţă şi am descoperit că sufletele noastre vibrează de valori comune. Am ţinut-o de mână pe Lenuţa şi am „colindat din casă’n casă”, bucuria prieteniei noastre.

 

Rugăciunea

„Femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată” (Pilde 31, 30)

    Providenţa divină ne-a descoperit fiecăruia că drumul nostru este comun. Lenuţa s-a rugat pentru ca Dumnezeu să o binecuvânteze cu un soţ credincios. Eu i-am cerut Domnului să mă binecuvânteze cu o soţie creştină, care să aibă credinţă speranţă şi iubire.

   Încă de când era copilă, Lenuţa a frecventat biserica din sat. Zelul ei faţă de Casa Domnului, s-a manifestat atât de frumos la câţiva anişori, când pe un ger năpraznic a adus acasă apă sfinţită într-o ulcică, mânuţa îngheţându-i pe vas.lenu la blaj.jpg

    Nu întâmplător, ci prin darul lui Dumnezeu, peste ani, Lenuţa a intrat în Catedrala Sf. Nicolae pentru a se spovedi, pentru a se întâlni cu El, în iertarea infinită ce izvorăşte din iubirea Sa mult milostivă. Iar iertarea primită a fost răsplătită cu binecuvântări, căci intrase în aceeaşi biserică, care a fost frecventată de strămoşii noştri. Nu ştia că peste ani, Dumnezeu a chemat-o în aceeaşi biserică, la altarul Său, pentru a o binecuvânta în taina Căsătoriei cu un băiat ce-i zâmbise şi-i cântase un cântec de dragoste.

    Am cules roadele rugăciunii de multe ori alături de Lenuţa, cerându-i Domnului să ne binecuvânteze drumul vieţii noastre. El ne-a vorbit în fiecare zi în minunatul imn al iubirii din Sfânta Scriptură: „Dragostea este binevoitoare…”.

 

Căsătoria

   „Bucură-te de viaţă cu femeia pe care o iubeşti în toate zilele vieţii tale celei deşarte, pe care ţi-a hărăzit-o Dumnezeu sub soare; căci aceasta este partea ta în viaţă şi în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.” (Ecclesiastul 9, 9).

Fotografie0329

    Împreună am descoperit că prietenia şi iubirea noastră au nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu. Cum am putea porni la drum fără El?

   El ne-a chemat să primim Căsătoria ca pe o taină a iubirii. Ne-am lăsat inspiraţi de învăţătura Bisericii şi am participat la catehezele pre-matrimoniale pentru a înţelege mai bine valoarea Căsătoriei. Un prieten bun, un duhovnic, ne-a ajutat să privim şi să ne descoperim valorile.

  Drumurile noastre s-au întâlnit în faţa Altarului lui Dumnezeu. Şi El ne-a binecuvântat cu darurile Sale!noi doi dans miri.jpg

   Am cerut-o de soţie pe Lenuţa într-o zi de ianuarie. Am rugat-o să stea jos pentru a-i comunica ceva important. Am deschis palma cerându-i să o pot ţine de mână, apoi am întrebat-o: „Vrei să fii soţia mea?” Surprinsă un pic, mi-a zâmbit şi a răspuns: „Da”. Am sărutat-o şi în semn de mulţumire, ne-am rugat ca Domnul să ne călăuzească cu flacăra Iubirii Sale.

   Experienţele trecute ne-au ajutat să valorificăm potenţialul nostru în a construi un cămin al familiei noastre. La fundaţia ei am pus iubirea!

„… femeia-soţie doreşte un suflet de mare preţ.” (Pilde 26).

Cotidian

    „Femeia vrednică înveseleşte pe bărbatul său şi anii lui îi va umple de pace. Femeia bună este parte bună şi este dată câştig celor ce se tem de Domnul.” (Cartea înţelepciunii…, 26, 2-3) „Femeile înţelepte zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă cu mâna lor.” (Pilde 14, 1)

    Micile momente de bucurie a soţilor sunt bonusul vieţii în doi. Două persoane care se iubesc au valori comune. Întotdeauna îşi vorbesc şi sunt într-o continuă desăvârşire a prieteniei lor. Cer şi Pământ, Noapte şi Zi, Apă şi Uscat, Oraş şi Sat ş.a. toate le vorbesc soţilor despre cât de importantă este legătura dragostei lor.  conduce.jpg

    Lenuţa m-a învăţat să pun accent pe curăţenie şi pe purtarea hainelor curate. M-a aranjat când mergeam la conferinţe. Mi-a reconfigurat garderoba într-o manieră cu totul deosebită.

   Lenuţa m-a încurajat să mă mobilizez în a aranja casa noastră. Rafturi, suporturi, perdeaua,  mobilă etc. toate vorbesc despre responsabilitatea noastră comună, pentru ca locuinţa noastră să fie mai frumoasă, mai primitoare, mai familiară.

     Lenuţa m-a ajutat să mă raportez mai frumos la oameni. Umanitatea şi gingăşia ei, mi-a deschis ochii în a fi mai atent la nevoile oamenilor. Ea m-a învăţat să dăruiesc celorlalţi din puţinul meu.

   Lenuţa m-a aşteptat cu o ciorbiţă încălzită. Deşi era obosită după serviciu, m-a încurajat să o ajut în bucătărie, ca mâncarea pe care o pregăteam să fie mai gustoasă.

     Lenuţa mi-a zâmbit când am fost îngândurat şi m-a încurajat să lupt mai mult pentru dreptate.

    Lenuţa m-a învăţat să preţuiesc valorile familiei. Faţă de fiul meu Alexandru-Ovidiu, faţă de familia noastră.

    Lenuţa crede în valorile căsătoriei. Alături de ea am învăţat să nu abandonez.

   Lenuţa îşi doreşte copii împreună cu mine. Şi eu îl rog pe Domnul să ne binecuvânteze cu urmaşi care să ducă mai departe zâmbetul şi bucuria ei.

   Lenuţa e harnică. Nu se dă înapoi să ajute pe oricine îi cere ajutorul.

   Lenuţa are temerile ei, ca orice om. Dar nu le ţine pentru ea ci mi le împărtăşeşte. Pentru ca împreună să găsim soluţia sau rezolvarea.

   Lenuţa ştie să ierte şi să ceară iertare. Şi asta apreciez mult la ea, căci iertarea e suprema formă a iubirii.

   Lenuţa are încredere în mine. Şi această încredere m-a însoţit peste ocean, pentru că e născută din iubire.

Familia 

        Desele drumuri de la Oradea la Giriş mi-a descoperit noi valenţe ale vieţii de căsătorie. Lenuţa iubeşte să fie în familie, ori de câte ori se iveşte ocazia. Iubirea sa faţă de familie se concretizează prin vizitele dese acasă la mama ei, la verişori şi rudenii. Am însoţit-o de fiecare dată, pentru că familia ei a devenit familia mea. Şi familia mea a devenit familia ei.    IMG_8318.JPG  Ori de câte ori are ocazia, Lenuţa ia albumul cu poze şi îl frunzăreşte ore în şir. Are o pasiune în comun cu a mea, căci vrea să-şi cunoască strămoşii. Aşa am ajuns, într-o după-amiază ploioasă de noiembrie într-un sat din Tara Moţilor (Sohodol-Alba) şi cu ajutorul Domnului i-am găsit rudeniile din partea mamei. Din acel sat plecaseră înainte de al Doilea Război Mondial, străbunicul şi străbunica sa, venind în părţile Crişanei. S-a simţit atât de mândră şi fericită că a reluat legătura cu rudeniile sale.

 

Istoria, limba română şi şcoala 

„Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei, iar femeia fără cinste este un cariu în oarele lui.” (Pilde 12, 4)

            Lenuţa m-a încurajat să scriu şi să-mi desăvârşesc vocaţia de istoric al Bisericii. M-a ajutat şi mi-a corectat lucrările cu multă pricepere şi dedicaţie. A descoperit câtă bogăţie zace în trecutul nostru şi câte binecuvântări vin de la Dumnezeu prin oamenii care – de-a lungul istoriei – s-au lăsat călăuziţi de Spiritul Sfânt. Cărţile „Carte, cezură şi biblioteci în Nord-Vestul României”, „Rezistentul. Episcopul Iuliu Hirţea în documentele Securităţii”, „Rorate Caeli-Ceruri, picuraţi rouă”, „Martori şi martiri” (autor Cornel Onaca) „Episcopul Valeriu Traian Frenţiu” şi multe alte lucrări, poartă pecetea atenţiei şi corecturii făcute de Lenuţa.mc01 199.jpg

            Lenuţa are o pasiune aparte pentru limba română, pentru gramatică şi pentru copii abandonaţi. La şcoala unde predă se mobilizează să transmită cunoştinţe în forme noi, care stimulează imaginaţia. Deseori îi vizitează şi pe cei care stau la casa de copii, ducându-le dulciuri sau ieşind cu ei la o îngheţată.

     „Femeia cu purtare bună agoniseşte cinstire, iar cea care urăşte cinstea e o ruşine.” (Pilde 11, 16)

*

       La celebrarea a doi ani de zile de la căsătoria noastră, îţi mărturisesc sincer că Lenuţa este darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu mi l-a dăruit. Iubită, prietenă şi tovarăşă de viaţă! Cea mai frumoasă floare dintre flori, al cărei parfum şi gingăşie, mă face să mă închin în faţa ei pentru a-i spune mereu: „Te iubesc draga mea!”

            Alături de ea descopăr viaţa aşa cum este ea, dar de la Domnul!

Ţinându-ne de mână şi cu inimile pline de harul Domnului, păşim mai departe în această frumoasă aventură a vieţii noastre, pentru că vrem ca Iubirea să triumfe în tot ceea ce ne înconjoară.

 „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte…. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Efeseni 5, 28, 31)

Dacă ţi-a plăcut acest articol nu ezita să îmi scrii şi să-mi împărtăşeşti din experienţa ta de viaţă.

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Coborârea în adâncuri

Pune ti nadejdea_desen

   Am coborât în adâncuri, în adâncurile fiinţei mele. Eram legat de o funie groasă de care mă ţineam cu toată forţa. În întuneric îmi lumina doar o lumânare a cărei flăcără îmi arăta fiecare părticică ascunsă a vieţii mele. Mă simţeam atât de ciudat căutându-mi rădăcinile sufletului meu. Şi coboram !

  Uneori îmi îndreptam privirea în sus, de unde veneam, dar nu mai vedeam nimic, fiindcă eram doar eu, partea de funie şi lumânarea.

– Unde sunt?

– Aici în inima ta, îmi răspunde lumânarea.

– Şi atâta drum am făcut deja? De ce e aşa întuneric aici?

-Încă nu am ajuns la destinaţie, răspunse lumânarea. Mai trebuie să facem o bucată de drum.

   Îmi doream deja să se termine şi să pot da de lumină. Am slăbit funia un pic şi imediat am continuat să cobor mai repede. Şi în timp ce coboram, lumina a început să se descopere. Era la fel cu cea a lumânării. Dintr-o dată am dat drumul funiei şi am privit în jur. Era atâta lumină şi pace, încât am început să mă bucur ca un copil ce şi-a descoperit vocea sau puterea de a merge.

-Iată-te ajuns în inima ta! Aici e atâta lumină cât n-ai văzut în toată lumea, pentru că e locuită de Cel care te-a trimis pe Pământ. E lumină pentru că tu ai vrut să primeşti lumină, atunci când ai slăbit strânsoarea funiei şi ai lăsat-o de tot. Astfel ai lăsat deoparte frica, grija şi toate cele ale lumii pentru a-ţi lumina calea. M-ai ţinut în mână de la început şi nu mi-ai dat drumul. Pentru că lumina îţi călăuzea paşii.

-Dar cine eşti tu?

-Eu sunt conştiinţa ta, îmi răspunse lumânarea. Eu ţi-am luminat cărările vieţii peste tot pe unde ai umblat. Şi acum când ai coborât în adâncurile fiinţei tale, bucură-te de darurile Creatorului: pace, bucurie, credinţă, speranţă, iubire !

   Am deschis ochii şi am privit în jur. Norii furtunilor interioare, mizeria omenirii, furia mulţimii, imperfecţiunile oamenilor le vedeam ca pete de culoare şterse, sub a căror carapace zac pâlpâind lumini ce-şi caută neîncetat Creatorul.

  Şi în mână ţineam lumânarea al cărei zâmbet m-a molipsit de bucurie pe imaşul iubirii Domnului.

*

Bis Sf PantelimonLuni, 7 martie 2016. O zi frumoasă de primăvară ! Pentru că este timpul Postului mi s-a propus o retragere spirituală de o zi în bisericuţa Sf. Pantelimon, de la prima oră a dimineţii până seara la ora 6.00 pm. Am luat cu mine doar câteva cărţi (Sfânta Scriptură, Orologhionul, Imitaţiunea lui Cristos, Carlo Caretto). Într-o bocceluţă am pus pâine, apă şi câteva fructe uscate. Am lăsat acasă tehnologia şi am dedicat acest timp Domnului.

    Drumul până la biserică a fost unul scurt. După câţiva paşi tereştri eram în mica bisericuţă de lemn, gata să ne rugăm şi să medităm. Într-o primă fază eram trei persoane: Pr. Iuliu, Julie şi eu. Am primit venirea lui Julie ca o surpriză plăcută, pentru că în acest drum spiritual nu eram singur, ci era şi o persoană din comunitatea americană, pe lângă Pr. Iuliu.

Începutul urcuşului şi greutăţile începătorului

   Am început programul de rugăciune la 7.30 cu Ora Întâia, apoi o scurtă meditaţie dintr-un text în engleză adus de Julie. Am rămas în linişte, rugându-ne şi meditând.

   Mi-e frig pentru că stau nemişcat. Deşi sunt îmbrăcat bine, simt că aerul din bisericuţa e destul de rece. Printre crăpături observ lumina Soarelui, gândindu-mă că măcar o rază de Soare ar putea să-mi schimbe starea. Mă ridic de pe bancă şi încep să mă mişc făcând paşi mici prin bisericuţă. Ceilalţi stăteau pe scaune.

  Mă întorc apoi cu faţa înspre altar şi îngenunchez chiar în faţa tetrapodului unde este aşezată icoana cu moaştele Sf. Pantelimon. Încerc să mă detaşez. Se pare că meditaţia asupra textului nu vrea să se concretizeze în mintea mea. Gânduri, gânduri, gânduri… îmi dau târcoale. Am zis să las afară sau acasă totul. Le-am luat cu mine şi acum nu-mi dau pace.

Începutul luptei spirituale: rugăciunea ca armă a creştinului

   Fac semnul Sfintei Cruci şi încep o decadă de Rozar. Privesc icoana Maicii Sfinte şi o rog să mă însoţească în aceste momente. Privesc chipul Mântuitorului şi rostesc rugăciunea inimii: „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” După această pleiadă de rugăciuni, tot pentru a lupta cu gândurile, îmi direcţionez mintea spre cele 10 porunci, spre cele 10 legi ale cercetaşului, spre textul Promisiunii de Cercetaş.

   Respir şi le rostesc din inimă ca pe nişte cuvinte care însufleţesc fiecare celulă a fiinţei mele. Simt cum Dumnezeu îmi dăruieşte puterea de a fi acum în linişte. Privesc spre iconostas şi rămân în admiraţie faţă de Sfinţi şi în veneraţie faţă de Sfânta Taină a Împărtăşaniei.

  La ora 10.00 facem Ora a Treia. La finalul acesteia, rugăciunea Sfântului Efrem şi metaniile mari făcute mă ajută să mă încălzesc şi fizic. Următoarele meditaţii le facem în limba română.

panoramic Sf Pantelimon

Cuvântul Domnului-Cuvântul Vieţii

   Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,

   Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

   Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.

            (Romani, 12, 1-3)

   Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.

   Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

  Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

  Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

(Luca 6, 31-36)

 

  Apostolul şi Evanghelia îmi vorbesc. Îmi vorbesc despre sacrificiu, convertirea interioară, înţelepciune şi abandonarea în mâinile lui Dumnezeu. Îmi vorbesc despre actul suprem al omului – iubirea dezinteresată – dăruire fără recompensă şi despre milostivire.  Modelul este Mântuitorul Isus Hristos.

    În ajutor sosesc şi alte lecturi spre care îmi îndrept mintea şi încerc să le primesc în inimă. Căci doar atunci toată fiinţa mea vibrează de Cuvântul Divin, când îl primesc în inima mea cu toată dragostea mea.

Eu si Iuliu

Despre gândul la moarte (Imitaţiunea lui Cristos).

   Nebunie şi împietrire a inimii cu gândul la cele vremelnice, iar de cele viitoare prea puţin sinchisindu-ne! De prisos a trăi vreme îndelungată, dacă ne îndreptăm atât de puţin. Fericit cel ce are întotdeauna în faţa ochilor ceasul morţii şi se pregăteşte zilnic de moarte.

   Fericit omul înţelept care îşi dă silinţa să fie toată viaţa aşa cum ar vrea să fie în ceasul morţii. Căci dispreţul desăvârşit al lumii, dorinţa înflăcărată de a fi înainte în toate virtuţile, iubirea de disciplină, ostenelile pocăinţei, neprecupeţirea ascultării, lepădarea de sine şi îndurarea tuturor vitregiilor din dragoste pentru Isus ne va da marea încredere de a ne putea bucura de o moarte fericită.

Învăluiţi (Carlo Caretto)

   Dumnezeu există. În tăcere. El preferă liniştea. Tăcea lui Dumnezeu e semnul maturităţii omului. Dacă te sperie tăcerea înseamnă că eşti încă copil. Cerurile, lucrurile vorbesc, dar Dumnezeu vine în tăcere.

   Culeg roadele lecturii şi mă reculeg. Gândul la moarte nu mă sperie, dimpotrivă, încerc să pătrund sensul cuvintelor citite. Pregătirea pentru o moarte bună vreau să o fac asemenea unui tabere: din timp vreau să fiu în pace cu mine, cu Dumnezeu şi cu aproapele meu. Îi cer Domnului să mă ajute în acest demers. Să vină în tăcere şi să îmi vorbească prin concretul zilei. Şi eu doar să dăruiesc. În tăcere Îl ascult în bătăile inimii, Îl privesc în flacăra lumânării, Îl ador în Taina Sfântului Altar dincolo de Iconostas. Şi Îi mulţumesc pentru darurile Sale.

 

Pâinea noastră cea de toate zilele

   Este ora 12.00. Facem Ora a şasea. Apoi ieşim în tinda bisericii şi mâncăm merindele pe care le-am adus: nişte pâine, apă şi nişte fructe uscate. Rămânem în linişte şi admirăm natura.

   La ora 13.00, împreună cu Pr. Iuliu pornim pe jos într-o drumeţie prin împrejurimi. Ne aşezăm pe o bancă. Discutăm despre vocaţia spre sacerdoţiu, despre voia lui Dumnezeu, curaj şi credinţă. Păşim mai departe pe drum. Ne continuăm drumeţia cu gândul la textele meditate în prima parte a zilei. Vremea ţine cu noi, astfel că Soarele şi întreaga creaţie ne însoţesc pe parcursul drumeţiei.

Drumetie.jpg

   Este ora 15.00. Facem Ora a noua. Aprindem cărbunele şi punem tămâia în căţuie. Rămânem în tăcere. În biserică nu mai este aşa de frig. Ne ajutăm de câteva texte pentru ca Dumnezeu să ne inspire.Tamaia.jpg

Ascuns (Caretto)

Tăcerea ta, Dumnezeule, e atât de mare şi aşteptarea Ta este atât de radicală…

Tu propui, faci linişte, aştepţi,… vrei ca noi să venim în întâmpinarea Ta, ne vrei liberi.

…Nevoia de absolut, de iubire, de lumină ne împinge să Te căutăm, Doamne!

Judecata şi osândele păcătoşilor (Imitaţiunea lui Cristos)

În orice lucru caută să vezi sfârşitul şi închipuieşte-ţi felul cum te vei prezenta în faţa Dreptului Judecător.

Ce te împiedică să te pregăteşti pentru ziua judecăţii, când nimeni nu va putea fi dezvinovăţit sau apărat prin altul, când fiecare va fi împovărat cu sine însuşi? Acum ostenelile tale pot da rod, lacrimile tale sunt primite, suspinul tău e ascultat, suferinţa ta e curăţitoare şi-l poate împăca pe Dumnezeu….

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu din toată inima, nu se teme nici de moarte, nici de chinuri, nici de judecată, nici de infern. Căci dragostea desăvârşită deschide calea cea fără piedici spre Dumnezeu.

   Culeg roadele lecturii şi mă reculeg. E destul de greu să mă pun în faţa lui Dumnezeu. Vreau să şterg cu buretele toate greşelile vieţii mele, dar nu pot. Nu pot pentru că ele fac parte din fiinţa mea. Doar El o poate face. Şi Îl rog să vină la mine.

   În această aşteptare am timp pentru o examinare a conştiinţei. Privesc icoana Lui şi mă pregătesc să-i vorbesc.

   Doamne, iată-mă în faţa Ta! Vin la Tine să te întâlnesc în Iubirea Infinită, în Iertarea cea care îmi dăruieşte pacea sufletească. Vin să mă închin măreţiei Tale care M-a chemat şi m-a mântuit de păcat! Din nimicnicia mea M-ai prins de mână şi m-ai învăţat să merg pe cărările Tale. Uneori am mai lăsat mâna Ta şi atunci am căzut! Dar mâna Ta a rămas întinsă asemenea părintelui faţă de copilul său. Şi eu m-am simţit atât de slab fără mâna ta! M-ai chemat şi m-am ridicat şi te-am luat de mână. Şi doresc să spun lumii cât de Bun Eşti!

   Acum cânt cu Psalmistul: „Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi nu uita toate binefacerile Sale ! ”

lumanari.jpg

Voi fi cu tine (Carlo Caretto)

   „Căutaţi-Mă!” Eu sunt Domnul Cel ce grăieşte drept şi spune adevărul! (Isaia 45, 19)

   „Căutaţi-Mă şi veţi fi vii!” (Amos 5,5)

     „Şi voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi le voi fi Dumnezeu;” (2 Ieşire 29, 45)

   „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie.” (Coloseni 9, 16)

   Voi arăta slava Mea şi sfinţenia Mea şi Mă voi arăta înaintea ochilor multor popoare şi vor şti că Eu sunt Domnul”. (Iezechiel 38, 23)

  „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”. (Luca 12, 32)

  „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 5)

   „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14, 16)

   „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17, 17)

 

   E timpul să încetăm cu grija noastră de a fi autosuficienţi / sfinţi fără El. e nevoie o abandonare necondiţionată în mâinile Lui.

Râvna de a îndrepta cu totul în viaţă (Imitaţiunea lui Cristos)

   Cei dintâi pe calea virtuţii sunt cei care nu pregetă să dea piept cu bărbăţie, cu tot ce-i mai greu şi anevoie de biruit. În toate caută să vezi cum te-ai putea schimba în bine.

 

   Culeg roadele lecturii. Fac un pas şi îmi ridic privirea spre Cer. Ridic Sfânta Scriptură şi îi mulţumesc Domnului că Mi-a vorbit despre Iubirea sa faţă de mine, faţă de toţi oamenii. Iau hotărârea de a intra în echipa Lui, căci numai cu El sunt ceea ce sunt.

  Încheiem seara cu Slujba Vecerniei. Afară s-a înnoptat, dar în bisericuţă luminile lumânărilor ne-au încălzit trupurile şi sufletele. Sfinţii şi Sfânta Fecioară Maria ne-au însoţit de-a lungul acestei aventuri spirituale. Şi prin ei, Domnul Isus a păşit în inimile noastre.

                                             „Maranatha – Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22, 20)

lumanari si mana.jpg

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Praying and service in America

imagine rugaciune_for mic

   Se întâmplă uneori să naufragiez în viaţa de credinţă şi să mă îndepărtez de Dumnezeu crezând în atotputernicia şi atotştiinţa mea. De cele mai multe ori limitele şi slăbiciunile preiau conducerea atât de uşor, crezând că dacă „îmi trăiesc” viaţa din plin sunt fericit. Asociez fericirea cu emoţii şi simţuri, culori şi gusturi, putere şi influenţă, dar, în definitiv, nu sunt împlinit cu adevărat! Şi ştii de ce? Pentru că viaţa mea este lipsită de viaţă, adică de Cel care ESTE VIAŢA – DUMNEZEU!

      Atunci este momentul în care Dumnezeu îmi vorbeşte şi mă cheamă. Nu îmi vorbeşte într-un alfabet uman sau în vocile care le auz în ureche, ci în realitatea vieţii mele. Îmi vorbeşte în acel loc care se cheamă inimă sau conştiinţa mea.

       Atunci este momentul în care mă hotărăsc să-L ascult şi să-I răspund. Să-l ascult prin slujirea zilnică a fraţilor mei şi să-i răspund prin rugăciunea Sfintei Liturghii.

 

   Am intrat într-o biserică şi am privit spre altar. Gândul îmi era încă înlănţuit cu grijile cotidiene dar mi-am zis: „Gânduri ale mele, ieşiţi din acest loc. Aici şi acum vrea să fiu cu Dumnezeu.”  Şi m-au ascultat! M-am închinat şi am făcut semnul Sfintei Cruci. Tatăl-Creatorul, Fiul-Răscumpărătorul şi Spiritul Sfânt-Sfinţitorul. M-am aşezat în bancă, mi-am împreunat mâinile şi am rămas în tăcere, privind şi contemplând Crucifixul! De acolo de pe Cruce, Isus m-a chemat alături de El! Am suspinat şi am răspuns: Iată-mă Doamne!

    Probabil că şi tu ai trecut prin acest itinerar spiritual. Îl cunoşti şi l-ai făcut de atâtea ori încât ţi se pare o banalitate! Însă, în banalul cotidian sau în rutina zilnică, simţi cum Dumnezeu te cheamă din nou şi din nou să fii în echipa Lui, să te bucuri şi să primeşti darul Său!

    Şi primindu-l tu să-l dai mai departe!

    Dar să-ţi împărtăşesc cum este să fii în echipa Lui, aici peste Ocean, într-o comunitate de oameni care se roagă şi-L slujesc cu dragoste şi devotament!

p7_limba liturgica engl.jpg

Locuri, oameni şi rânduieli                                                                         

Canton (Ohio)

Marţi, 12 ianuarie 2016. Prima Sfântă Liturghie este în catedrală al cărui hram este Sf. Gheorghe. Sunt prezente şase persoane: doi preoţi şi un diacon care slujeau, cantorul (care este secretara parohiei/episcopiei), o călugăriţă şi eu. Trei sunt români iar ceilalţi trei americani. Cântările liturgice îmi sunt familiare (se cântă după Oradea). Un ajutor esenţial pentru urmărirea slujbei este o cărticică bilingvă (prima ediţie 1946, aceasta fiind din 1975). Biserică este încălzită şi frumos iluminată.

Duminică. Biserica este în straie de sărbătoare. Este cu adevărat o sărbătoare pentru că întreaga slujbă se face după rânduiala ritului bizantin: episcop, preoţi, diacon, ipodiacon, altar-boy (ministranţi), cantori şi întreaga adunare a credincioşilor. Toţi se roagă şi cântă Domnului. Cantorii (americani) cântă pe glasurile orientale toate troparele şi condacele sărbătorii. Biserica este plină de credincioşi, marea majoritate fiind creştini practicanţi. Slujesc în altar ca ipodiacon: spăl mâinile Episcopului la momentele fixate, duc crucea procesională, pregătesc cădelniţa, ţin toiagul arhieresc. În unele dumineci se reuneşte şi corul care cântă cântările după venerabilul compozitor şi preot Francisc Hubic.

Miercuri şi vineri (în perioada Postului). Slujesc în altar la Liturghia Înainteasfinţitelor (ţin lumânarea, pregătesc cădelniţa). Sunt prezenţi aproape de fiecare dată circa 10 persoane. Cântările, rugăciunile, procesiunea cu Sfintele Taine, tămâierea, ieşirea cu Lumina, toate vorbesc despre Împărăţia lui Dumnezeu.

Zilnic. Dimineaţa. Rugăciunea o fac imediat după trezire. Apoi, la un interval de o oră, facem rugăciunea comunitară („Ora a treia”), citirea Apostolului şi Evanghelia zilei, scurtă meditaţie din „Imitaţiunea lui Cristos” şi din Carlo Carreto, „Iubire în tăcere. Gânduri pentru fiecare zi”. Seara. „Dupăcinarul cel mic” sau o scurtă rugăciune de mulţumire pentru ziua care a trecut.

Alliance (Ohio)

Miercuri, vineri şi sâmbătă (în afara Postului Mare) celebrăm Sf. Liturghie în biserica cu hramul Sf. Teodor în Alliance, o mică localitate aflată la 18 mile (1/2 h de mers cu maşina) de episcopie. De obicei sunt prezente trei sau patru persoane. Slujesc în altar pregătind cele necesare slujbei (cădelniţa, apa, lumânările). Este o bisericuţă mică dar frumoasă care mă inspiră să mă rog.

Înainte de fiecare Liturghie, în timp ce preotul face Proscomedia, facem rugăciunea „Ora a treia”.

rugaciune si jertfa Alliance

rugaciune si jertfa Alliance 2

Speak and pray in English

   Limba de celebrare este engleza (95%). Predica se face tot în limba engleză. Primele două săptămâni nu înţelegeam prea multe, chiar dacă cunoşteam cât de cât limba engleză. Cunoaşterea rânduielilor din Sfânta Liturghie şi cântările făcute după cum se cântă la Oradea mă ajută să înţeleg şi să mă şi implic în răspunsurile date de cantor. În cazul rugăciunilor din Orologhion (Ceaslov) – pe care le facem tot în limba engleză – mă mulez pe situaţie şi le rostesc cât pot de bine, chiar dacă unele cuvinte ies stâlcite. Şi asta chiar dacă am deja aproape 2 luni de America, timp în care o oră pe zi am făcut engleză intensiv (scris şi citit), plus am conversat cu credincioşii. Deci, sunt pe RED, adică cod roşu (Rugăciune, Exerciţiu şi Dialog) pentru a sluji cât mai bine!

Americani în biserica noastră

   Peste săptămână cantorul la Catedrală e Ann, secretara episcopiei, cantorul la St. Theodor (Alliance) e Julie, sora lui Ann, ambele americance romano-catolice. Apoi, călugăriţa, sora Maria Agnes Scalero e tot americancă. Diaconul George, e tot american get-beget.

   Ar mai fi încă câţiva americani get-beget – vreo 25% – dar ce vreau să vă spun este faptul că aceştia, împreună cu românii noştri (de diferite generaţii) se roagă şi se simt extraordinar de bine în această biserică românească a cărei limbă de celebrare este engleza.

   Este vorba de implicare şi de dorinţa de a-L sluji cât mai bine pe Domnul. Oricine face treabă, îi inspiră pe ceilalţi şi aşa ei sunt motivaţi să vină, să facă treabă. Şi în cazul nostru să se roage Domnului, să progreseze spre a deveni mai buni.

   Plus, reţeta este să-i faci să se simtă bine. Căci după fiecare liturghie, pe lângă predică, discuţiile şi amabilitatea sunt cele care sudează mica comunitate din Canton.

            Iată două mărturii a unor americani implicaţi în biserica noastră.  În plus mai avem una a unui preot venit recent la Canton (acum doi ani).

Reporter (Subsemnatul): Cum vă simţiţi ca americani într-o biserică românească greco-catolică?

Sr. Agnes Scalero (călugăriţă, 80 de ani): Sunt sora Maria Agnes Scalero din Congregaţia Sf. Iosif şi a Sf. Maria. Am învăţat despre tradiţia bizantină încă din 1985. Am citit foarte mult despre tradiţia bizantină, multă spiritualitate şi chiar am încercat să practic ca o călugăriţă a unei Congregaţii romano-catolice. După ce m-am întors din Carolina de Nord, unde am lucrat timp de aproximativ 40 de ani ca şi asistentă medicală, mi-am propus să caut o biserică de rit bizantin (greco-catolică). O doamnă în vârstă de 90 de ani căuta pe cineva să o ducă la biserică, spunând că ea aparţine unei biserici bizantine (greco-catolice), dar nu are cum să meargă pentru că nu mai poate conduce maşina. I-am spus: „Te duc dacă îmi arăţi şi mie unde este acea biserică!” Şi aşa ne-am dus la Catedrala greco-catolică Sf. Gheorghe din Canton. L-am întâlnit atunci pe Episcopul John Michael Botean şi am început să frecventez acea comunitate. Am început să vin în fiecare duminică, şi chiar în cursul săptămânii. Şi de atunci pot spune că dacă nu aş fi membră a unei comunităţi religioase romano-catolice aş alege să aparţin unei comunităţi greco-catolice.

    Îmi place mult Sfânta Liturghie pentru că am timp să mă gândesc la ce se petrece în timpul slujbei. Durează un pic mai mult decât liturghia romano-catolică dar e chiar benefic pentru viaţa spirituală.

    Chiar dacă aparţin unei comunităţi romano-catolice, din punct de vedere spiritual simt că aparţin acestei comunităţi.

R: Aveţi un mesaj al credinţei pentru români şi pentru oamenii de pretutindeni?

Sr. Agnes: Aici în biserică, în timpul Sfintei Liturghii am timp să înţeleg ce se petrece cu adevărat cu viaţa mea, la relaţia mea cu Dumnezeu. Şi nu aş renunţa la această legătură pentru nimic în lume.

Julie Elisabeth Shocksnader (asistentă medicală, 51 ani): Pentru mine ca americancă, chiar îmi place într-o biserică greco-catolică. Îmi place pentru că avem o comunitate mică, există relaţii care sunt foarte importante pentru o comunitate creştină, lucru pe care în bisericile mai mari nu le-am găsit. Familia e importantă pentru mine, la fel şi relaţiile şi oamenii. Chiar îmi place şi văd această comunitate ca pe o forţă/energie, lucru pe care l-am găsit în români.

Este cu adevărat dragostea lui Dumnezeu. Este extraordinar să avem astfel de relaţii cu membrii acestei comunităţi creştine.

R: Aveţi un mesaj al credinţei pentru români şi pentru oamenii de pretutindeni în aceste vremuri tulburi?

J.E.S: Sunt multe necazuri în lume dar sunt şi lucruri bune. Doar că uneori nu ne uităm spre bine atât de mult cât am putea. Trebuie doar să privim spre Dumnezeu şi să primim dragostea Lui şi apoi să o dăruim mai departe. Să fim ca florile care împrăştie parfumul lor. Îmi doresc să simt parfumul iubirii şi apoi să-l dăruiesc indiferent ce se întâmplă. Privind la Dumnezeu să primesc dragostea Lui şi să o dau mai departe.

  Mărturia preotului român venit recent (acum 2 ani) în Canton o puteţi vedea aici.

Sr Agnes si Julie

Spune-mi cum vezi tu această experienţă?

Ai avut parte şi tu de o altfel de experienţă de rugăciune şi slujire?

Vrei să o împărtăşeşti?

Te salut cu drag şi ne revedem săptămâna viitoare.

Curaj şi fii întotdeauna gata!

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , | 1 comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.