Articole etichetate cu: creștin

Sfântul Francisc printre noi

”E greu să afli un creștin, fie catolic, fie protestant, fie ortodox, care să nu identifice conceptul de sfințenie umană cu figura lui Francisc de Assisi, și care să nu-și fi dorit să-l imite într-un fel sau altul”. (Carlo Caretto)

   Prima dată când i-am cunoscut pe sfinți a fost când am intrat în biserică. De mână cu tata, încercam să deslușesc figurile lor, și plimbându-mă cu privirea asupra lor, m-am oprit în fața unei figuri mai puțin frumoase dar care iradia o forță extraordinară de bunătate și pace! Mai târziu, când am crescut, aveam să-l cunosc mai bine pe Sfântul care avea să mă inspire să fiu un bun creștin. Era Sf. Francisc din Assisi, supranumit și ”Sărăcuțul”.Francisc-img_1102

    Citindu-i viața m-a impresionat cât de frumos vorbea despre Creație, numind focul cu apelativul ”frate foc” sau chiar moartea cu ”sora moarte”. Nu găseam nimic înfiorător la toate acestea, ci un sens nou pe care l-a dat vieții sale. Și acest sens nou a generat, sub inspirația Spiritului Sfânt, o schimbare radicală în toată Biserica. L-am îndrăgit și l-am luat de patron spiritual, ajungând în anii studenției să mă rog la mormântul lui din basilica din Assisi.

”Preaînalte, Atotputernice şi Bunule Dumnezeu, laudă Ţie, mărire,
cinste şi binecuvântare, numai Ţie ţi se cuvin, o Preaînalte,
căci nici un om nu-i vrednic să-Ţi rostească numele.

Lăudat fii, Doamne, cu toate creaţiile Tale şi mai ales cu domnul frate Soare,
prin care Tu ne dai ziua, lumina.
El este frumos, strălucind cu mare mărire şi tot el Te întruchipează pe tine, Preaînalte.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Lună şi pentru Stele,
Tu le-ai pus pe cer limpezi, preţioase, frumoase.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Vânt,
pentru aer şi pentru nori, pentru azurul liniştit
şi pentru toate stările vremii, prin ele Tu ţii în viaţă toate creaturile.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Apă
care-i foarte trebuincioasă şi foarte înţeleaptă, preţioasă şi castă.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Foc,
cu care tu luminezi noaptea, el este frumos şi jucăuş;
de neîmblânzit şi puternic.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora mama noastră Pământul,
care ne ţine şi ne hrăneşte,
care rodeşte poame felurite cu flori smălţuite şi cu ierburi.

Lăudat să fii Tu, Doamne al meu, pentru cei care iartă din dragoste pentru Tine,
care îndură boli şi încercări, fericiţi atunci când pacea o salvează,
căci prin Tine, Preaînalte, vor fi ei încununaţi.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora noastră, Moartea trupească,
de care nici un om viu nu poate scăpa; nefericire celor care mor în păcat de moarte,
fericire pentru cei pe care îi va surprinde împlinindu-Ţi voia,
căci cea de-a doua moarte nu-i va putea vătăma.

Lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul meu,
mulţumiţi-I si slujiţi-L cu cea mai mare smerenie.”

    Înainte de a fi misionar printre alții, Francisc a ales să fie misionarul propriei sale vieți. A avut curaj să renunțe la propriul confort, lepădând hainele și bogățiile moștenite de la părinți și s-a aruncat în brațele Sorei Sărăcii, circulând desculț, fiind îmbrăcat doar cu un sac. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Atunci când a pășit în biserică, a avut curaj să renunțe să stea în banca celor mai de vază, alegând să stea în spate, alături de cei oropsiți și săraci. Astfel, a făcut legământ cu Sora Ascultare, o ascultare față de ierarhia Bisericii dar mai ales față de săracii lumii, în care el a văzut personificată întreaga umanitate. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. A avut curaj să renunțe la plăcerile și bucurii lumești și s-a logodit cu Sora Curăție, din dragoste și devotament față de viața călugărească. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Era pașii misiunii pe care el îi făcea cu sine însuși, tocmai pentru a fi plăcut lui Dumnezeu și a face voia Lui. Și Dumnezeu l-a învrednicit să primească stigmatele Sale, rănile prin care s-a identificat cu Mântuitorul.85

”Preaînainte și Mărețe Dumnezeule

Luminează întunericul inimii mele,

Dă-mi credință dreaptă, dragoste perfectă și speranță sigură,

Dă-mi Doamne, umilință profundă

Ca să pot înțelege și să împlinesc Sfânta Ta Voință”.

 

    Pe cărările lumii de astăzi, Francisc pășește alături de noi și ne îndeamnă să trăim aventura sfințeniei, o aventură pe care el a trăit-o la superlativ așa cum ne dovedește și rugăciunea pe care ne-a încredințat-o:

”Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:

Unde este ură eu să aduc iubire,

Unde este vină eu să aduc iertare,

Unde este dezbinare, eu să aduc unire,

Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul,

Unde-i îndoială, eu să aduc credință,

Unde-i disperare, eu să aduc speranță,

Unde-i întuneric, eu să aduc lumină,

Unde-i suferință, eu să aduc bucurie.

Doamne, ajută-mă ca mai curând eu să mângâi pe alții decât să fiu mângâiat,

Ca eu să-i înțeleg pe alții decât eu să fiu înțeles,

Ca eu să iubesc pe alții decât eu să fiu iubit.

Caci când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc,

Când iert atunci găsesc iertare,

Când mor pentru Tine, atunci înviu la viața de veci.

Amin.”

Anunțuri
Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Înger și flori

 ”Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, că ai auzit cuvintele gurii mele şi înaintea îngerilor Îţi voi cânta.” (Psalmul 137,1)IMG_2935

     M-am oprit o clipă în fața unui înger și i-am spus: ”Cum poți tu să fii atât de bun ?” M-a privit, mi-a zâmbit și mi-a răspuns: ”Sunt bun pentru că sunt mesagerul Atotputernicului”. ”Cine ești?”, am continuat: ”Sunt păzitorul tău, cel care te ține de mână, ori de câte ori pășești înainte. Sunt călăuza ta atunci când discerni. Sunt copilul ce te îmbrățișează ori de câte ori greșești ”. M-am mirat de fiecare cuvânt ce ieșea din gura lui, o vibrație și o melodie frumoasă îmi inunda inima. ”Cum pot fi și eu ca tine?” am continuat. ”copac inflorit_1Nu poți de unul singur. E nevoie să-ți ridici privirea spre Cer și să-i ceri Atotputernicului ajutorul! Privește la Preacurata și fă la fel ca ea!” Când a vorbit de Atotputernicul, gura lui devenise roșie și glasul era asemenea unui tunet. Când a rostit numele Preacuratei, copacul de alături a înflorit.
L-am salutat și el s-a făcut nevăzut, dar melodia acea frumoasă continua să-mi colinde mintea și inima, călăuzindu-mi pașii spre alte întâlniri.

 


Umilința

Aş vrea să fiu un înger şi nu sunt.

De-aceea pătimesc atît de crunt,

Văzîndu-mă, în zori şi-n asfinţit,  (1)[1]

Pe-aceeaşi CRUCE-a firii răstignit,

O ARDERE DE TOT CE N-A MURIT !

 

Prin Tine, MAICA DOMNULUI ISUS,

Rugi calde aducînd CELUI DE SUS,

Ca Pavel – îngerescul corifeu,  (2)[2]

Aud răspunsul dat de Dumnezeu :

,,Destul îţi este ţie  h a r u l MEU “ . (3)[3]

(poezie compusă de PSS dr. Iuliu Hirțea, vezi Episcop Iuliu Hirțea, Rorate, Caeli…, Oradea, Ed. Univ. Din Oradea, 2014, p. 128).

[1] Cele două momente ale zilei, cînd se aducea Jertfa în Vechiul Testament.

[2] Căpetenie.

[3] 2 Cor.12,9.

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , | 1 comentariu

Episcopul Samuil Vulcan. Gânduri pe marginea unei expoziții comemorative

         Suntem la ceas aniversar în această lună, a lui octombrie 2016, pentru că în urmă cu 210 ani (pe 25 octombrie 1806), Providența divină l-a chemat pe preotul Samuil Vulcan să slujească, ca Episcop, Eparhia unită de Oradea Mare.

        Ne-am amintit despre acest om providențial la Biblioteca Județeană din Oradea unde am deschis o expoziție tematică de cărți vechi și manuscrise. Este vorba de opera tipografică a corifeilor ”Școlii Ardelene”, cărora ierarhul orădean le-a împărtășit o prietenie aleasă. Și această prietenie față de acești eroi ai națiunii, se reflectă în tipăriturile expuse la bibliotecă. Așa am cunoscut povestea ”Lexiconului de la Buda” din 1825 sau cea a ”Dieteticii” lui Pavel Vasici din 1831.IMG_7225.jpg

        Moartea sa, întâmplată în 1839, nu a stins prietenia față de cultura românească. Ea a continuat și s-a concretizat prin alți mecena, care au sprijinit cultura și spiritualitatea românească. Despre asta vorbesc edițiile secundare ale lui Samuil Micu, ”Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți”, Sibiu, 1842 și 1907, tipărite de episcopii ortodocși români Vasile Moga de la Sibiu și Ioan I. Papp de la Arad. Cuvântul lui Dumnezeu și eruditele pagini scrise de călugărul blăjean, veneau să de-a lumina învățăturii și poporului român de confesiune ortodoxă. Cunoașterea istoriei poporului român, așa cum a fost scrisă de Petru Maior în a sa ”Istoria Românilor pentru începutul românilor în Dacia” (Buda, 1812) a cunoscut un real interes și mai târziu, fiind tipărită în 1832 și apoi în 1883, ultima din acestea fiind editată cu litere latine de către Societatea ”Petru Maior” a studenților români de la Pesta. Actualitatea operei lui Petru Maior revenea în actualitate în grafia latină a înaintașilor! În aceiași grafie latină s-au tipărit cărțile lui Petru Maior, ”Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți” și ”Predici sau învățături la toate duminecile și Serbările anului”, ambele tipărite la Cluj în anul 1906, de către preotul greco-catolic Ilie Dăianu. Am deschis apoi ”Hronica românilor și a mai multor neamuri” scrisă de Gheorghe Șincai, o ediție din 1886 tipărită sub patronajul Ministerului Cultelor din Regatul României.IMG_7239.jpg

         Astfel am împărtășit bucuria vechilor ”cazanii” ale Școlii Ardelene, carte și om, legate cu firul prieteniei de către Episcopul Samuil Vulcan. Ne-am ”hrănit” din merindele acestor lucrări, împreună cu PSS dr. Virgil Bercea  – a cărui prezență pe scena culturii și spiritualității românești poartă ceva din spiritul Episcopului Vulcan -, cu domnul profesor dr. Blaga Mihoc – prietenul cărții și a documentelor -, cu tinerii seminariști de la Seminarul ”Sf. Trei Ierarhi” și alți prieteni ai bibliotecii și ai culturii.IMG_7283.jpg

  Pătrunși de sentimentele nobile ale faptelor vieții episcopului, să ne închinăm și noi viața celor două troițe la care s-a închinat ierarhul: Biserica și Neamul.

                                                           

                                                        Portretul ierarhului

      Fiu al unei familii de țărani români liberi din Veza, un sat din marginea Blajului, Episcopul Samuil Vulcan este cunoscut în literatura noastră ca Părinte al Culturii Române de la începutul veacului al XIX și protector al corifeilor “Școlii Ardelene”.

     Capacitățile intelectuale deosebite și virtuțile cultivate în școlile din Oradea, Viena și Eger l-au propulsat în anul 1806 pe scaunul episcopal de la Oradea. A fost un erudit și un poliglot al vremii sale, biblioteca sa având peste 1500 de volume în diferite limbi și din diferite domenii de activitate.

     A fost omul providențial, dorit ca episcop, atât de preoții eparhiei, cât și de Împăratul de la Viena care l-a cunoscut personal și căruia i-a devenit consilier.

Samuil Vulcan_Familia 17 noembrie 1865 p1.jpg

Portret al Episcopului Samuil Vulcan. Sursa: revista ”Familia” nr. 17 din 15/27 noiembrie 1865, BCU Cluj.

    Vizionar al epocii sale, Samuil Vulcan și-a orientat întreaga sa viață înspre doi poli: dragostea față de Biserică, concretizată prin propovăduirea Unirii bisericești, și dragostea față de neam, realizată prin deschiderea de școli și ajutorul dat oricărei cauze naționale.

       Zelul pentru îmbrățișarea Unirii bisericești l-a purtat în numeroase vizite canonice în comitatele Bihor, Arad și Banat, unde a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu în limba română, explicând tuturor că Unirea este revenirea în sânul Bisericii din care românii au fost rupți în trecut și care le garantează progresul moral și cultural. Astfel a ieșit în întâmpinarea românilor care căutau emancipare națională de sub tutela apăsătoare a bisericii sârbești și binefacerea spirituală în Biserica Universală.

       I-a sprijinit pe preoți și a căutat să fie deschis față de nevoile tuturor credincioșilor. A promovat educația prin școală, introducerea alfabetului latin la toți românii și formarea unei generații de preoți culți și cu viață exemplară. Preoților din parohii le-a cerut să-i catehizeze pe elevi de două ori pe săptămână, sădind prin aceste măsuri moravuri demne de buni   creștini.

       Suprema sa realizare în domeniul educației a fost Liceul de la Beiuș (1828), creat cu scopul formării prin școală a unei generații viguroase de români. Aici au avut acces atât elevii greco-catolici, cât și cei ortodocși și de alte confesiuni.

liceul din Beius2.jpg

Liceul din Beiuș – imagine de epocă (jumătatea sec. XIX-lea). Sursa: C. Pavel, Școalele din Beiuș, Beiuș, 1928.

 Dragostea sa față de neam s-a manifestat prin sprijinul dat fraților ortodocși români, la numirea primului Episcop român la Sibiu, în persoana lui Vasile Moga (1810) și la  deschiderea școlii normale din Arad (1812). A întreținut o bogată corespondență cu fruntașii românilor ortodocși, D. Țichindeal, M. Nicoară, Alexandru Gavra, acordându-le sprijinul și ajutorul în chestiunile școlare și bisericești.

       Aceeași râvnă neobosită a acordat-o culturii românești. La îndemnul său, Gheorghe Șincai a început tipărirea ”Cronicei românilor” și tot sub patronajul său apare ”Lexiconul” de la Buda (1825), “Gramatica” lui Ioan Alexi (1826) și “Dietetica” lui P. Vasici (1831).  Totodată a finanțat tipărirea și dotarea cu cărți în limba română pentru parohiile eparhiei sale

        Prin opera sa culturală și spirituală, Episcopul Samuil Vulcan a contribuit semnificativ la emanciparea culturală și spirituală a românilor de ambele confesiuni din nord-vestul României.

Filmul evenimentului de ieri.

Categorii: Articol, Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.