Articole etichetate cu: cultură

O mărturie sinceră și o muncă de echipă

„Un prieten este cineva care vrea să meargă un timp pe acelaşi drum cu mine.”

(P. Bosmans)

panouri Echipa muncitori.jpg

Echipa de muncitori din muzeul Cetății, dl. Ioan Demian și prof. Ovidiu Sălăgean la finalizarea fixării panourilor tematice.

     Evenimentul de vineri, 10 martie 2017, a fost, parafrazând o persoană cunoscută, ”o sărbătoare” pentru că am dăruit ceva frumos comunității. Este vorba despre Expoziția permanentă din cadrul Muzeului Cetății și orașului Oradea, intitulată ”Episcopia Greco-Catolică de Oradea. File de istorie.” Bunul Dumnezeu m-a învrednicit cu câțiva talanți, pe care apoi, în timp și cu ajutorul altora, i-am valorificat. Și aici mă refer la pasiunea pentru istorie și la bucuria de a mă forma sub conul de lumină al Bisericii. Sub inspirația și cu ajutorul Lui am reușit să duc la bun sfârșit acest proiect, în ajutor ”sărind” prieteni, colegi și oameni de bunăvoință (i-am nominalizat mai jos, în cuvântul de la vernisaj).

vernisaj silviu lenu si mami_10 mart 2017

Alături de mama  și soția mea Lenuța, la vernisajul expoziției. (10 martie 2017)

       A fost multă lume la vernisaj și între persoanele prezente, citându-l pe bunul meu prieten și profesor, Blaga Mihoc, ”cel mai simpatic personaj” a fost mama, pentru că a admirat planșele și vitrinele.  Ea m-a însoțit încă de mic în tot ce am făcut, și la acest vernisaj ”a suplinit” lipsa tatălui meu Octavian-Ioan, spunând ”Dacă tatăl tău trăia, ar fi fost mândru de tine, așa cum sunt și eu” . La finalul discursului meu, Preasfințitul Virgil mi-a zis: ”Ai uitat să-i mulțumești mamei tale”. Eu m-am conformat imediat și am spus ”Mulțumesc mai ales mamei mele”.

Tati octavian si Silviu desen Ovi.jpg

Pater et Filius, adică tatăl Octavian-Ioan (în anul 1998) și subsemnatul (în anul 1996) . Desen: prof. Ovidiu Sălăgean.

     O parte din mine a rămas acolo, în acea expoziție, ca mărturie sinceră a unei munci de echipă, în care se regăsește tata și mama. Lor le mulțumesc pentru ceea ce sunt azi și îl rog pe Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l numere cu sfinții pe tata, iar mamei să-i dea sănătate, pace și bucurii sufletești!

montare panouri trei foto.jpg

Montarea panourilor tematice în sălile din muzeul Cetății (1 februarie 2017).

vitrine montaj 4 poze.jpg

Echipa de ”șoc” în toiul muncii: Cristian Negru, Eugen Ivuț, dr. Diana Iancu și Marius Crăciun (22 februarie 2017).

Cuvânt la vernisajul Expoziției permanente

”Episcopia Greco-Catolică de Oradea-File de Istorie.”

     Preasfinţiile Voastre, Doamna Director, stimaţi invitaţi, dragi seminarişti, dragi prieteni,

     je vorbind mare 2     Ne aflăm într-un moment de adevăr, la vernisarea unui expoziții – am putea spune inedite – dar mai corect spus, la inaugurarea unei spațiu rezervat – prin bunăvoința Primăriei Mun. Oradea – Bisericii Greco-Catolice. Un spațiu inaugurat în incinta cetății Oradea – o cetatea a lui Dumnezeu, după cartea Sf. Augustin, unde astăzi creștinii și oamenii de bunăvoință își întind mână și se îmbrățișează în spiritul iubirii lăsate de Domnul Isus.

     Expoziția pe care o inaugurăm azi reprezintă un omagiu adus înaintașilor și martirilor Bisericii Greco-Catolice. Ea este, de asemenea, o carte de vizită pentru toți cei care intră în această fortăreață orădeană.

     Între creștinii prezenți azi în cetatea orădeană, un loc special i-a fost rezervat și Bisericii Greco-Catolice din România, familie creștină care îmbrățișează comunitatea locală orădeană, în spiritul dragostei, al dialogului și al adevărului istoric.

     Despre adevăr și dragoste creștină vorbeşte această expoziţie: un adevăr de multe ori dureros, dar şi bucuros, care dacă este asumat, edifică adică întărește și ne eliberează; despre dragoste creștină vorbește această expoziție, realizată prin fapte vrednice de laudă și mai ales de transmis mai departe.  Cuvinte și fapte, imagini și idei, obiecte și veșminte, toate acestea sunt semne vizibile din istoria Bisericii Române Unite cu Roma, un drum descris de mulți istorici ca fiind o VIA CRUCIS, din veacurile de început ale creștinismului primar până în perioada comunistă, când biserica – binefăcătoarea acestui neam – a fost suprimată și deposedată de bunuri și credincioși de către guvernul ateist-comunist.

      Proiectul dedicat istoriei Episcopiei Greco-Catolice de Oradea a fost inițiat acum 2 sau 3 ani prin intermediul dlui dr. Dumitru Sim. Atunci PS Virgil m-a rugat să întocmesc o scurtă istorie a Bisericii care să poată fi prezentată publicului larg. M-am apucat de treabă și am ”defrișat” cărți, reviste și documente din arhive și biblioteci. A fost o muncă de cercetare nu tocmai ușoară, pentru că lectura textelor cerea o analiză atentă și apoi o sintetizare a informațiilor. Pasul următor a fost realizarea panourilor, care, de asemenea, a cumulat multe ore de lucru pentru a ieși ceva bun, dar mai ales folositor, pentru ca vizitatorii să se îmbogățească spiritual și cultural.

     Înainte de a începe lucrul a trebuit să răspund la câteva întrebări, legitime de altfel chiar pentru dumneavoastră: Cine / Ce este Biserica Română Unită? Care sunt momentele importante din istoria Bisericii ? Cum să poziționez Biserica Română Unită în istoria umană și în istoria românilor ? Cine sunt personalitățile și care sunt evenimentele care au marcat viața acestei Biserici ? Ce valori a dat această Biserică țării și națiunii române ?

     O parte din posibilele răspunsuri le aveți de astăzi prezentate în cadrul acestei expoziții în panourile informative afișate.

panouri Biserica sala 1.jpg

Sala 1 dedicată Instituției Bisericii cu 13 panouri tematice și un panou mare cu palatul episcopal și Catedrala Sf. Nicolae-foto: Ovi D. Pop (1 februarie 2017).

     Prima sală este dedicată INSTITUȚIEI BISERICII. Ea cuprinde panouri informative din perioada creștinismului primar până în perioada comunistă. A doua sala este dedicată ȘCOLII ARDELENE și cuprinde panouri informative dedicate reprezentanților Școlii Ardelene, școlilor de la Oradea și Beiuș, plus alte două panouri privind identitatea și rolul Bisericii Române Unite. Vitrinele adăpostesc obiecte originale, cărți vechi și manuscrise din colecția Episcopiei și anume: veșmintele arhierești și cârja vrednicului Episcop Valeriu Traian Frențiu, mitra vrednicului Episcop Demetriu Radu, Biblia de la Blaj (ediția veche din 1795 și cea nouă din anul 2000), două antimise din secolele XIX și XX, vase liturgice de secol XIX și XX, un manuscris de secol XVIII al Capitlului, trei volume de carte veche românească, un tratat de drept canonic şi câteva circulare episcopale.

panouri SCoala_sala 2.jpg

Sala 2 dedicată ȘCOLII ARDELENE cu 10 panouri tematice și un panou mare (foto Ovi D. Pop) cu  Seminarul Greco-Catolic din Oradea ce adăpostește astăzi Facultatea de Teologie Greco-Catolică (UBB), internatul Liceului Teologic Gr.Cat. Iuliu Maniu și clasele Step by Step. (1 februarie 2017)

     Această expoziție este rodul unei munci de echipă și pe această cale, în calitate de coordonator, doresc să mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru darurile cu care am fost înzestrat, Bisericii Greco-Catolice sub aripa căreia m-am format ca om și creștin, soției mele dragi, Lenuța, pentru atenția și delicatețea cu care m-a sprijinit și încurajat în cercetarea științifică, socrilor mei – Elena și Traian Țărău – din Girișu Negru, întregii echipe care a contribuit la realizarea acestui proiect: PSS Virgil, prof. univ. dr. Blaga Mihoc, dl. Daniel Țig, dl. Gulyas Ferencz, dnei prof. Roxana Voicu, dl. prof. Ovidiu Sălăgean, dl. Ioan Demian, dl. Eugen Ivuț; echipei de la muzeul cetății: dr. Cristina Pușcaș, dr. Diana Iancu, dr. Augustin Țărău, dl. Cristi Negru și muncitorilor din sectorul tehnic.

 

vesminte 3 poze.jpg

Vitrinele cu veșminte clericale: ornate de preot sec. XX (stânga), ornatele și rasa vrednicului martir PSS Valeriu Traian Frențiu (centru și dreapta) (22 februarie 2017).

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Episcopul Samuil Vulcan. Gânduri pe marginea unei expoziții comemorative

         Suntem la ceas aniversar în această lună, a lui octombrie 2016, pentru că în urmă cu 210 ani (pe 25 octombrie 1806), Providența divină l-a chemat pe preotul Samuil Vulcan să slujească, ca Episcop, Eparhia unită de Oradea Mare.

        Ne-am amintit despre acest om providențial la Biblioteca Județeană din Oradea unde am deschis o expoziție tematică de cărți vechi și manuscrise. Este vorba de opera tipografică a corifeilor ”Școlii Ardelene”, cărora ierarhul orădean le-a împărtășit o prietenie aleasă. Și această prietenie față de acești eroi ai națiunii, se reflectă în tipăriturile expuse la bibliotecă. Așa am cunoscut povestea ”Lexiconului de la Buda” din 1825 sau cea a ”Dieteticii” lui Pavel Vasici din 1831.IMG_7225.jpg

        Moartea sa, întâmplată în 1839, nu a stins prietenia față de cultura românească. Ea a continuat și s-a concretizat prin alți mecena, care au sprijinit cultura și spiritualitatea românească. Despre asta vorbesc edițiile secundare ale lui Samuil Micu, ”Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți”, Sibiu, 1842 și 1907, tipărite de episcopii ortodocși români Vasile Moga de la Sibiu și Ioan I. Papp de la Arad. Cuvântul lui Dumnezeu și eruditele pagini scrise de călugărul blăjean, veneau să de-a lumina învățăturii și poporului român de confesiune ortodoxă. Cunoașterea istoriei poporului român, așa cum a fost scrisă de Petru Maior în a sa ”Istoria Românilor pentru începutul românilor în Dacia” (Buda, 1812) a cunoscut un real interes și mai târziu, fiind tipărită în 1832 și apoi în 1883, ultima din acestea fiind editată cu litere latine de către Societatea ”Petru Maior” a studenților români de la Pesta. Actualitatea operei lui Petru Maior revenea în actualitate în grafia latină a înaintașilor! În aceiași grafie latină s-au tipărit cărțile lui Petru Maior, ”Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți” și ”Predici sau învățături la toate duminecile și Serbările anului”, ambele tipărite la Cluj în anul 1906, de către preotul greco-catolic Ilie Dăianu. Am deschis apoi ”Hronica românilor și a mai multor neamuri” scrisă de Gheorghe Șincai, o ediție din 1886 tipărită sub patronajul Ministerului Cultelor din Regatul României.IMG_7239.jpg

         Astfel am împărtășit bucuria vechilor ”cazanii” ale Școlii Ardelene, carte și om, legate cu firul prieteniei de către Episcopul Samuil Vulcan. Ne-am ”hrănit” din merindele acestor lucrări, împreună cu PSS dr. Virgil Bercea  – a cărui prezență pe scena culturii și spiritualității românești poartă ceva din spiritul Episcopului Vulcan -, cu domnul profesor dr. Blaga Mihoc – prietenul cărții și a documentelor -, cu tinerii seminariști de la Seminarul ”Sf. Trei Ierarhi” și alți prieteni ai bibliotecii și ai culturii.IMG_7283.jpg

  Pătrunși de sentimentele nobile ale faptelor vieții episcopului, să ne închinăm și noi viața celor două troițe la care s-a închinat ierarhul: Biserica și Neamul.

                                                           

                                                        Portretul ierarhului

      Fiu al unei familii de țărani români liberi din Veza, un sat din marginea Blajului, Episcopul Samuil Vulcan este cunoscut în literatura noastră ca Părinte al Culturii Române de la începutul veacului al XIX și protector al corifeilor “Școlii Ardelene”.

     Capacitățile intelectuale deosebite și virtuțile cultivate în școlile din Oradea, Viena și Eger l-au propulsat în anul 1806 pe scaunul episcopal de la Oradea. A fost un erudit și un poliglot al vremii sale, biblioteca sa având peste 1500 de volume în diferite limbi și din diferite domenii de activitate.

     A fost omul providențial, dorit ca episcop, atât de preoții eparhiei, cât și de Împăratul de la Viena care l-a cunoscut personal și căruia i-a devenit consilier.

Samuil Vulcan_Familia 17 noembrie 1865 p1.jpg

Portret al Episcopului Samuil Vulcan. Sursa: revista ”Familia” nr. 17 din 15/27 noiembrie 1865, BCU Cluj.

    Vizionar al epocii sale, Samuil Vulcan și-a orientat întreaga sa viață înspre doi poli: dragostea față de Biserică, concretizată prin propovăduirea Unirii bisericești, și dragostea față de neam, realizată prin deschiderea de școli și ajutorul dat oricărei cauze naționale.

       Zelul pentru îmbrățișarea Unirii bisericești l-a purtat în numeroase vizite canonice în comitatele Bihor, Arad și Banat, unde a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu în limba română, explicând tuturor că Unirea este revenirea în sânul Bisericii din care românii au fost rupți în trecut și care le garantează progresul moral și cultural. Astfel a ieșit în întâmpinarea românilor care căutau emancipare națională de sub tutela apăsătoare a bisericii sârbești și binefacerea spirituală în Biserica Universală.

       I-a sprijinit pe preoți și a căutat să fie deschis față de nevoile tuturor credincioșilor. A promovat educația prin școală, introducerea alfabetului latin la toți românii și formarea unei generații de preoți culți și cu viață exemplară. Preoților din parohii le-a cerut să-i catehizeze pe elevi de două ori pe săptămână, sădind prin aceste măsuri moravuri demne de buni   creștini.

       Suprema sa realizare în domeniul educației a fost Liceul de la Beiuș (1828), creat cu scopul formării prin școală a unei generații viguroase de români. Aici au avut acces atât elevii greco-catolici, cât și cei ortodocși și de alte confesiuni.

liceul din Beius2.jpg

Liceul din Beiuș – imagine de epocă (jumătatea sec. XIX-lea). Sursa: C. Pavel, Școalele din Beiuș, Beiuș, 1928.

 Dragostea sa față de neam s-a manifestat prin sprijinul dat fraților ortodocși români, la numirea primului Episcop român la Sibiu, în persoana lui Vasile Moga (1810) și la  deschiderea școlii normale din Arad (1812). A întreținut o bogată corespondență cu fruntașii românilor ortodocși, D. Țichindeal, M. Nicoară, Alexandru Gavra, acordându-le sprijinul și ajutorul în chestiunile școlare și bisericești.

       Aceeași râvnă neobosită a acordat-o culturii românești. La îndemnul său, Gheorghe Șincai a început tipărirea ”Cronicei românilor” și tot sub patronajul său apare ”Lexiconul” de la Buda (1825), “Gramatica” lui Ioan Alexi (1826) și “Dietetica” lui P. Vasici (1831).  Totodată a finanțat tipărirea și dotarea cu cărți în limba română pentru parohiile eparhiei sale

        Prin opera sa culturală și spirituală, Episcopul Samuil Vulcan a contribuit semnificativ la emanciparea culturală și spirituală a românilor de ambele confesiuni din nord-vestul României.

Filmul evenimentului de ieri.

Categorii: Articol, Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.