Articole etichetate cu: Dumnezeu

Sfântul Francisc printre noi

”E greu să afli un creștin, fie catolic, fie protestant, fie ortodox, care să nu identifice conceptul de sfințenie umană cu figura lui Francisc de Assisi, și care să nu-și fi dorit să-l imite într-un fel sau altul”. (Carlo Caretto)

   Prima dată când i-am cunoscut pe sfinți a fost când am intrat în biserică. De mână cu tata, încercam să deslușesc figurile lor, și plimbându-mă cu privirea asupra lor, m-am oprit în fața unei figuri mai puțin frumoase dar care iradia o forță extraordinară de bunătate și pace! Mai târziu, când am crescut, aveam să-l cunosc mai bine pe Sfântul care avea să mă inspire să fiu un bun creștin. Era Sf. Francisc din Assisi, supranumit și ”Sărăcuțul”.Francisc-img_1102

    Citindu-i viața m-a impresionat cât de frumos vorbea despre Creație, numind focul cu apelativul ”frate foc” sau chiar moartea cu ”sora moarte”. Nu găseam nimic înfiorător la toate acestea, ci un sens nou pe care l-a dat vieții sale. Și acest sens nou a generat, sub inspirația Spiritului Sfânt, o schimbare radicală în toată Biserica. L-am îndrăgit și l-am luat de patron spiritual, ajungând în anii studenției să mă rog la mormântul lui din basilica din Assisi.

”Preaînalte, Atotputernice şi Bunule Dumnezeu, laudă Ţie, mărire,
cinste şi binecuvântare, numai Ţie ţi se cuvin, o Preaînalte,
căci nici un om nu-i vrednic să-Ţi rostească numele.

Lăudat fii, Doamne, cu toate creaţiile Tale şi mai ales cu domnul frate Soare,
prin care Tu ne dai ziua, lumina.
El este frumos, strălucind cu mare mărire şi tot el Te întruchipează pe tine, Preaînalte.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Lună şi pentru Stele,
Tu le-ai pus pe cer limpezi, preţioase, frumoase.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Vânt,
pentru aer şi pentru nori, pentru azurul liniştit
şi pentru toate stările vremii, prin ele Tu ţii în viaţă toate creaturile.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Apă
care-i foarte trebuincioasă şi foarte înţeleaptă, preţioasă şi castă.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Foc,
cu care tu luminezi noaptea, el este frumos şi jucăuş;
de neîmblânzit şi puternic.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora mama noastră Pământul,
care ne ţine şi ne hrăneşte,
care rodeşte poame felurite cu flori smălţuite şi cu ierburi.

Lăudat să fii Tu, Doamne al meu, pentru cei care iartă din dragoste pentru Tine,
care îndură boli şi încercări, fericiţi atunci când pacea o salvează,
căci prin Tine, Preaînalte, vor fi ei încununaţi.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora noastră, Moartea trupească,
de care nici un om viu nu poate scăpa; nefericire celor care mor în păcat de moarte,
fericire pentru cei pe care îi va surprinde împlinindu-Ţi voia,
căci cea de-a doua moarte nu-i va putea vătăma.

Lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul meu,
mulţumiţi-I si slujiţi-L cu cea mai mare smerenie.”

    Înainte de a fi misionar printre alții, Francisc a ales să fie misionarul propriei sale vieți. A avut curaj să renunțe la propriul confort, lepădând hainele și bogățiile moștenite de la părinți și s-a aruncat în brațele Sorei Sărăcii, circulând desculț, fiind îmbrăcat doar cu un sac. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Atunci când a pășit în biserică, a avut curaj să renunțe să stea în banca celor mai de vază, alegând să stea în spate, alături de cei oropsiți și săraci. Astfel, a făcut legământ cu Sora Ascultare, o ascultare față de ierarhia Bisericii dar mai ales față de săracii lumii, în care el a văzut personificată întreaga umanitate. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. A avut curaj să renunțe la plăcerile și bucurii lumești și s-a logodit cu Sora Curăție, din dragoste și devotament față de viața călugărească. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Era pașii misiunii pe care el îi făcea cu sine însuși, tocmai pentru a fi plăcut lui Dumnezeu și a face voia Lui. Și Dumnezeu l-a învrednicit să primească stigmatele Sale, rănile prin care s-a identificat cu Mântuitorul.85

”Preaînainte și Mărețe Dumnezeule

Luminează întunericul inimii mele,

Dă-mi credință dreaptă, dragoste perfectă și speranță sigură,

Dă-mi Doamne, umilință profundă

Ca să pot înțelege și să împlinesc Sfânta Ta Voință”.

 

    Pe cărările lumii de astăzi, Francisc pășește alături de noi și ne îndeamnă să trăim aventura sfințeniei, o aventură pe care el a trăit-o la superlativ așa cum ne dovedește și rugăciunea pe care ne-a încredințat-o:

”Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:

Unde este ură eu să aduc iubire,

Unde este vină eu să aduc iertare,

Unde este dezbinare, eu să aduc unire,

Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul,

Unde-i îndoială, eu să aduc credință,

Unde-i disperare, eu să aduc speranță,

Unde-i întuneric, eu să aduc lumină,

Unde-i suferință, eu să aduc bucurie.

Doamne, ajută-mă ca mai curând eu să mângâi pe alții decât să fiu mângâiat,

Ca eu să-i înțeleg pe alții decât eu să fiu înțeles,

Ca eu să iubesc pe alții decât eu să fiu iubit.

Caci când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc,

Când iert atunci găsesc iertare,

Când mor pentru Tine, atunci înviu la viața de veci.

Amin.”

Anunțuri
Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Să învăț să fiu…

      Pentru fiecare din noi există un moment al vieții care vorbește despre viață și despre Dumnezeu. Despre cât de frumoasă și prețioasă este ea! Dar mai ales despre faptul că îmi vorbește să învăț despre câtă iubire a pus Dumnezeu în lume, creație și în om!

         Mă uit în jurul meu și văd cât de miraculos a țesut Dumnezeu
rau cristior.jpgaceastă lume!

       El, Creatorul, a lucrat din iubire pentru ca eu să am lumină. Lumina l-a ascultat pe Dumnezeu și s-a dăruit oamenilor, ca ei să poată vedea darurile Sale! Să învăț de la lumină și să fiu ca ea, pentru ca oamenii să vadă bunătatea și binecuvântările lui Dumnezeu!

         El, Creatorul, a lucrat din iubire pentru ca eu să am roade și vietăți pe pământ. Roadele și vietățile l-au ascultat pe Dumnezeu. Ele s-au dăruit oamenilor pentru ca ei să poată trăi bine pe pământ. Să învăț de la roade și de la vietăți, să fiu darnic cu cei din jurul meu!

      El, Creatorul, a lucrat din iubire și înainte de a-L crea pe om, l-a creat pe Fiul Său, pe Isus Hristos, pentru ca eu să primesc împăcarea și mântuirea. Isus L-a ascultat pe Dumnezeu-Tatăl și și-a dat viața pentru mine și pentru toată umanitatea! Să învăț de la Isus, să iert și să salvez! Să învăț să nu țin prea mult la viața mea, ci să o jertfesc pentru aproapele meu!

         El, Creatorul, a lucrat din iubire și l-a dragesti-sf-antoncreat pe om pentru mine. L-a
înzestrat cu calități alese, dar mai ales cu darul libertății. Omul nu a știut ce să facă cu libertatea și a considerat că totul i se cuvine. A uitat de Creatorul Său, a uitat de ceilalți oameni și astfel s-a îndepărtat de Dumnezeu și de aproapele! Să învăț de la om, să nu-l judec, că și eu sunt asemenea lui, cu limite și slăbiciuni! Să-l iubesc mai mult decât pe mine!

         El, Creatorul, a lucrat din iubire și a creat apoi, pentru mine, pe sfinți și pe eroi. Făcuți din aceiași plămadă ca și omul, sfinții și eroii și-au îndreptat privirea spre Dumnezeu și au mulțumit pentru darul libertății! Așa au pornit la drum prin lume. Tuturor celor care le ieșeau în cale au vestit, prin faptele vieții lor (onoare, generozitate, altruism, politețe, hărnicie, patriotism, fidelitate, curăție, credință, speranță cumpătare, înțelepciune ș.a.), că Dumnezeu îl iubește pe om! Să învăț și eu să fiu sfânt și eroul lui Dumnezeu!

lorau city.jpg

Categorii: Articol, Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Coborârea în adâncuri

Pune ti nadejdea_desen

   Am coborât în adâncuri, în adâncurile fiinţei mele. Eram legat de o funie groasă de care mă ţineam cu toată forţa. În întuneric îmi lumina doar o lumânare a cărei flăcără îmi arăta fiecare părticică ascunsă a vieţii mele. Mă simţeam atât de ciudat căutându-mi rădăcinile sufletului meu. Şi coboram !

  Uneori îmi îndreptam privirea în sus, de unde veneam, dar nu mai vedeam nimic, fiindcă eram doar eu, partea de funie şi lumânarea.

– Unde sunt?

– Aici în inima ta, îmi răspunde lumânarea.

– Şi atâta drum am făcut deja? De ce e aşa întuneric aici?

-Încă nu am ajuns la destinaţie, răspunse lumânarea. Mai trebuie să facem o bucată de drum.

   Îmi doream deja să se termine şi să pot da de lumină. Am slăbit funia un pic şi imediat am continuat să cobor mai repede. Şi în timp ce coboram, lumina a început să se descopere. Era la fel cu cea a lumânării. Dintr-o dată am dat drumul funiei şi am privit în jur. Era atâta lumină şi pace, încât am început să mă bucur ca un copil ce şi-a descoperit vocea sau puterea de a merge.

-Iată-te ajuns în inima ta! Aici e atâta lumină cât n-ai văzut în toată lumea, pentru că e locuită de Cel care te-a trimis pe Pământ. E lumină pentru că tu ai vrut să primeşti lumină, atunci când ai slăbit strânsoarea funiei şi ai lăsat-o de tot. Astfel ai lăsat deoparte frica, grija şi toate cele ale lumii pentru a-ţi lumina calea. M-ai ţinut în mână de la început şi nu mi-ai dat drumul. Pentru că lumina îţi călăuzea paşii.

-Dar cine eşti tu?

-Eu sunt conştiinţa ta, îmi răspunse lumânarea. Eu ţi-am luminat cărările vieţii peste tot pe unde ai umblat. Şi acum când ai coborât în adâncurile fiinţei tale, bucură-te de darurile Creatorului: pace, bucurie, credinţă, speranţă, iubire !

   Am deschis ochii şi am privit în jur. Norii furtunilor interioare, mizeria omenirii, furia mulţimii, imperfecţiunile oamenilor le vedeam ca pete de culoare şterse, sub a căror carapace zac pâlpâind lumini ce-şi caută neîncetat Creatorul.

  Şi în mână ţineam lumânarea al cărei zâmbet m-a molipsit de bucurie pe imaşul iubirii Domnului.

*

Bis Sf PantelimonLuni, 7 martie 2016. O zi frumoasă de primăvară ! Pentru că este timpul Postului mi s-a propus o retragere spirituală de o zi în bisericuţa Sf. Pantelimon, de la prima oră a dimineţii până seara la ora 6.00 pm. Am luat cu mine doar câteva cărţi (Sfânta Scriptură, Orologhionul, Imitaţiunea lui Cristos, Carlo Caretto). Într-o bocceluţă am pus pâine, apă şi câteva fructe uscate. Am lăsat acasă tehnologia şi am dedicat acest timp Domnului.

    Drumul până la biserică a fost unul scurt. După câţiva paşi tereştri eram în mica bisericuţă de lemn, gata să ne rugăm şi să medităm. Într-o primă fază eram trei persoane: Pr. Iuliu, Julie şi eu. Am primit venirea lui Julie ca o surpriză plăcută, pentru că în acest drum spiritual nu eram singur, ci era şi o persoană din comunitatea americană, pe lângă Pr. Iuliu.

Începutul urcuşului şi greutăţile începătorului

   Am început programul de rugăciune la 7.30 cu Ora Întâia, apoi o scurtă meditaţie dintr-un text în engleză adus de Julie. Am rămas în linişte, rugându-ne şi meditând.

   Mi-e frig pentru că stau nemişcat. Deşi sunt îmbrăcat bine, simt că aerul din bisericuţa e destul de rece. Printre crăpături observ lumina Soarelui, gândindu-mă că măcar o rază de Soare ar putea să-mi schimbe starea. Mă ridic de pe bancă şi încep să mă mişc făcând paşi mici prin bisericuţă. Ceilalţi stăteau pe scaune.

  Mă întorc apoi cu faţa înspre altar şi îngenunchez chiar în faţa tetrapodului unde este aşezată icoana cu moaştele Sf. Pantelimon. Încerc să mă detaşez. Se pare că meditaţia asupra textului nu vrea să se concretizeze în mintea mea. Gânduri, gânduri, gânduri… îmi dau târcoale. Am zis să las afară sau acasă totul. Le-am luat cu mine şi acum nu-mi dau pace.

Începutul luptei spirituale: rugăciunea ca armă a creştinului

   Fac semnul Sfintei Cruci şi încep o decadă de Rozar. Privesc icoana Maicii Sfinte şi o rog să mă însoţească în aceste momente. Privesc chipul Mântuitorului şi rostesc rugăciunea inimii: „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” După această pleiadă de rugăciuni, tot pentru a lupta cu gândurile, îmi direcţionez mintea spre cele 10 porunci, spre cele 10 legi ale cercetaşului, spre textul Promisiunii de Cercetaş.

   Respir şi le rostesc din inimă ca pe nişte cuvinte care însufleţesc fiecare celulă a fiinţei mele. Simt cum Dumnezeu îmi dăruieşte puterea de a fi acum în linişte. Privesc spre iconostas şi rămân în admiraţie faţă de Sfinţi şi în veneraţie faţă de Sfânta Taină a Împărtăşaniei.

  La ora 10.00 facem Ora a Treia. La finalul acesteia, rugăciunea Sfântului Efrem şi metaniile mari făcute mă ajută să mă încălzesc şi fizic. Următoarele meditaţii le facem în limba română.

panoramic Sf Pantelimon

Cuvântul Domnului-Cuvântul Vieţii

   Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,

   Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

   Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.

            (Romani, 12, 1-3)

   Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.

   Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

  Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

  Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

(Luca 6, 31-36)

 

  Apostolul şi Evanghelia îmi vorbesc. Îmi vorbesc despre sacrificiu, convertirea interioară, înţelepciune şi abandonarea în mâinile lui Dumnezeu. Îmi vorbesc despre actul suprem al omului – iubirea dezinteresată – dăruire fără recompensă şi despre milostivire.  Modelul este Mântuitorul Isus Hristos.

    În ajutor sosesc şi alte lecturi spre care îmi îndrept mintea şi încerc să le primesc în inimă. Căci doar atunci toată fiinţa mea vibrează de Cuvântul Divin, când îl primesc în inima mea cu toată dragostea mea.

Eu si Iuliu

Despre gândul la moarte (Imitaţiunea lui Cristos).

   Nebunie şi împietrire a inimii cu gândul la cele vremelnice, iar de cele viitoare prea puţin sinchisindu-ne! De prisos a trăi vreme îndelungată, dacă ne îndreptăm atât de puţin. Fericit cel ce are întotdeauna în faţa ochilor ceasul morţii şi se pregăteşte zilnic de moarte.

   Fericit omul înţelept care îşi dă silinţa să fie toată viaţa aşa cum ar vrea să fie în ceasul morţii. Căci dispreţul desăvârşit al lumii, dorinţa înflăcărată de a fi înainte în toate virtuţile, iubirea de disciplină, ostenelile pocăinţei, neprecupeţirea ascultării, lepădarea de sine şi îndurarea tuturor vitregiilor din dragoste pentru Isus ne va da marea încredere de a ne putea bucura de o moarte fericită.

Învăluiţi (Carlo Caretto)

   Dumnezeu există. În tăcere. El preferă liniştea. Tăcea lui Dumnezeu e semnul maturităţii omului. Dacă te sperie tăcerea înseamnă că eşti încă copil. Cerurile, lucrurile vorbesc, dar Dumnezeu vine în tăcere.

   Culeg roadele lecturii şi mă reculeg. Gândul la moarte nu mă sperie, dimpotrivă, încerc să pătrund sensul cuvintelor citite. Pregătirea pentru o moarte bună vreau să o fac asemenea unui tabere: din timp vreau să fiu în pace cu mine, cu Dumnezeu şi cu aproapele meu. Îi cer Domnului să mă ajute în acest demers. Să vină în tăcere şi să îmi vorbească prin concretul zilei. Şi eu doar să dăruiesc. În tăcere Îl ascult în bătăile inimii, Îl privesc în flacăra lumânării, Îl ador în Taina Sfântului Altar dincolo de Iconostas. Şi Îi mulţumesc pentru darurile Sale.

 

Pâinea noastră cea de toate zilele

   Este ora 12.00. Facem Ora a şasea. Apoi ieşim în tinda bisericii şi mâncăm merindele pe care le-am adus: nişte pâine, apă şi nişte fructe uscate. Rămânem în linişte şi admirăm natura.

   La ora 13.00, împreună cu Pr. Iuliu pornim pe jos într-o drumeţie prin împrejurimi. Ne aşezăm pe o bancă. Discutăm despre vocaţia spre sacerdoţiu, despre voia lui Dumnezeu, curaj şi credinţă. Păşim mai departe pe drum. Ne continuăm drumeţia cu gândul la textele meditate în prima parte a zilei. Vremea ţine cu noi, astfel că Soarele şi întreaga creaţie ne însoţesc pe parcursul drumeţiei.

Drumetie.jpg

   Este ora 15.00. Facem Ora a noua. Aprindem cărbunele şi punem tămâia în căţuie. Rămânem în tăcere. În biserică nu mai este aşa de frig. Ne ajutăm de câteva texte pentru ca Dumnezeu să ne inspire.Tamaia.jpg

Ascuns (Caretto)

Tăcerea ta, Dumnezeule, e atât de mare şi aşteptarea Ta este atât de radicală…

Tu propui, faci linişte, aştepţi,… vrei ca noi să venim în întâmpinarea Ta, ne vrei liberi.

…Nevoia de absolut, de iubire, de lumină ne împinge să Te căutăm, Doamne!

Judecata şi osândele păcătoşilor (Imitaţiunea lui Cristos)

În orice lucru caută să vezi sfârşitul şi închipuieşte-ţi felul cum te vei prezenta în faţa Dreptului Judecător.

Ce te împiedică să te pregăteşti pentru ziua judecăţii, când nimeni nu va putea fi dezvinovăţit sau apărat prin altul, când fiecare va fi împovărat cu sine însuşi? Acum ostenelile tale pot da rod, lacrimile tale sunt primite, suspinul tău e ascultat, suferinţa ta e curăţitoare şi-l poate împăca pe Dumnezeu….

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu din toată inima, nu se teme nici de moarte, nici de chinuri, nici de judecată, nici de infern. Căci dragostea desăvârşită deschide calea cea fără piedici spre Dumnezeu.

   Culeg roadele lecturii şi mă reculeg. E destul de greu să mă pun în faţa lui Dumnezeu. Vreau să şterg cu buretele toate greşelile vieţii mele, dar nu pot. Nu pot pentru că ele fac parte din fiinţa mea. Doar El o poate face. Şi Îl rog să vină la mine.

   În această aşteptare am timp pentru o examinare a conştiinţei. Privesc icoana Lui şi mă pregătesc să-i vorbesc.

   Doamne, iată-mă în faţa Ta! Vin la Tine să te întâlnesc în Iubirea Infinită, în Iertarea cea care îmi dăruieşte pacea sufletească. Vin să mă închin măreţiei Tale care M-a chemat şi m-a mântuit de păcat! Din nimicnicia mea M-ai prins de mână şi m-ai învăţat să merg pe cărările Tale. Uneori am mai lăsat mâna Ta şi atunci am căzut! Dar mâna Ta a rămas întinsă asemenea părintelui faţă de copilul său. Şi eu m-am simţit atât de slab fără mâna ta! M-ai chemat şi m-am ridicat şi te-am luat de mână. Şi doresc să spun lumii cât de Bun Eşti!

   Acum cânt cu Psalmistul: „Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi nu uita toate binefacerile Sale ! ”

lumanari.jpg

Voi fi cu tine (Carlo Caretto)

   „Căutaţi-Mă!” Eu sunt Domnul Cel ce grăieşte drept şi spune adevărul! (Isaia 45, 19)

   „Căutaţi-Mă şi veţi fi vii!” (Amos 5,5)

     „Şi voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi le voi fi Dumnezeu;” (2 Ieşire 29, 45)

   „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie.” (Coloseni 9, 16)

   Voi arăta slava Mea şi sfinţenia Mea şi Mă voi arăta înaintea ochilor multor popoare şi vor şti că Eu sunt Domnul”. (Iezechiel 38, 23)

  „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”. (Luca 12, 32)

  „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 5)

   „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14, 16)

   „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17, 17)

 

   E timpul să încetăm cu grija noastră de a fi autosuficienţi / sfinţi fără El. e nevoie o abandonare necondiţionată în mâinile Lui.

Râvna de a îndrepta cu totul în viaţă (Imitaţiunea lui Cristos)

   Cei dintâi pe calea virtuţii sunt cei care nu pregetă să dea piept cu bărbăţie, cu tot ce-i mai greu şi anevoie de biruit. În toate caută să vezi cum te-ai putea schimba în bine.

 

   Culeg roadele lecturii. Fac un pas şi îmi ridic privirea spre Cer. Ridic Sfânta Scriptură şi îi mulţumesc Domnului că Mi-a vorbit despre Iubirea sa faţă de mine, faţă de toţi oamenii. Iau hotărârea de a intra în echipa Lui, căci numai cu El sunt ceea ce sunt.

  Încheiem seara cu Slujba Vecerniei. Afară s-a înnoptat, dar în bisericuţă luminile lumânărilor ne-au încălzit trupurile şi sufletele. Sfinţii şi Sfânta Fecioară Maria ne-au însoţit de-a lungul acestei aventuri spirituale. Şi prin ei, Domnul Isus a păşit în inimile noastre.

                                             „Maranatha – Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22, 20)

lumanari si mana.jpg

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.