Articole etichetate cu: intelegere

Preasfințitul Vasile Hossu – 20 de ani de la plecarea la Tatăl Ceresc*

ar 013

P.S.S. Vasile Hossu alături de credincioși. Sursa: Arhiva EGCO

   Preasfințitul Vasile Hossu s-a născut la data de 17 mai 1919, în localitatea Carei, din părinţii Gheorghe Hossu, funcţionar poştal, originar din Pişcolt (judeţul Satu Mare) şi Iuliana (născută Buteanu) originară din Şomcuta Mare (judeţul Maramureş). După primele 2 clase primare se mută cu familia la Oradea, unde tatăl său se angajase ca funcţionar la Poştă. Copilăria şi-o petrece într-unul din cartierele oraşului, unde, faptul că a întâlnit copii de diferite etnii, l-a ajutat, ca în viitor, să fie înţelegător faţă de toţi cei din jurul său.

             Primele cunoştiinţe religioase le-a primit de la mama sa, care i-a insuflat credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele. A urmat studiile secundare la Liceul „Emanuil Gojdu”, unde a fost îndrumat de profesori de frunte ai urbei: Augustin Cosma, Theodor Neş, ş.a. În aceşti ani face cunoştinţă cu mişcarea cercetaşilor, care îi descoperă iubirea faţă de natură şi drumeţiile în aer liber. A obţinut diploma de bacalaureat în 1939, după care, aspiraţiile din copilărie l-au condus la Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala de Aviaţie de la Cotroceni. Dezamăgit de figurile triste ale unor ofiţeri polonezi care se refugiaseră în România datorită războiului, cât şi datorită mamei sale, renunţă la Şcoala de Aviaţie.

           Simte chemarea lui Dumnezeu și în toamna anului 1939 s-a înscris la Academia de Teologie Română Unită din Oradea. Părintele franciscan Ioan Gârleanu, ce i-a fost îndrumător spiritual, şi Episcopul Ioan Suciu l-au călăuzit să aprofundeze chemarea spre preoţie. La 17 aprilie 1941 primeşte treapta Lectoratului din partea Episcopului Frenţiu şi după cei 4 ani de studiu, la 4 februarie 1945, Episcopul Suciu îl hirotoneşte preot celib.

5_rezistentul

    La rugămintea Episcopului Frenţiu, pleacă la Bucureşti pentru completarea studiilor, obţinând diploma de profesor de limba română. Imediat după hirotonire, pentru o scurtă perioadă, a fost numit administrator-parohial la parohia Oradea-Velenţa pentru ca ulterior, să fie numit îndrumător spiritual la Academia teologică. În toamna anului 1945 este trimis la Şimleul-Silvaniei, şi încadrat ca profesor de religie şi limba franceză, la Liceul „Simion Bărnuţiu”. Pe lângă activităţile didactice i s-au încredinţat organizarea şi conducerea „Reuniunii Mariane”, catehizarea şi organizarea „Cruciatei Euharistice” de la Şcoala de Agricultură şi Gimnaziul industrial de fete.

    Evenimentele tumultoase ale anului 1948, l-au găsit, pe preotul Vasile Hossu, în parohia Vadu Crişului. Refuză să semneze trecerea la ortodoxie, îndemnându-şi credincioşii să-şi păstreze cu tărie credinţa. După interzicerea Bisericii Greco-Catolice şi arestarea episcopilor a reuşit, să se încadreze ca profesor suplinitor într-un sat din judeţul Cluj (Valea Drăganului – Traniş). A reluat legătura cu preoţii greco-catolici nearestaţi şi cu noul Episcop, Iuliu Hirţea. Pentru activitatea sa ”clandestină”, a fost arestat în 1952, şi apoi, anchetat timp de 6 luni, în beciurile Securităţii din Oradea. Este condamnat, împreună cu cei din „Lotul Hirţea”, pentru falsul motiv ”spionaj” şi nedenunţarea activităţii ”clandestine” noului Episcop orădean. După 2 ani de închisoare, este eliberat şi a revenit ca profesor în mica localitate Traniş, de pe Valea Drăganului. În 1956 a obţinut cea de-a doua licenţă în filologie. Activitatea de la Traniş nu s-a rezumat numai la catedră, ci a desfăşurat şi o activitate creştină, religioasă şi de apostolat. Se înfrăţise cu oamenii de la munte ce l-au primit cu dragoste şi preţuire. Era nu numai profesorul îndrăgit de elevi, ci şi omul apropiat şi spiritualul multora dintre oamenii satului. Vacanţele de vară le-a petrecut în mijlocul copiilor şi tinerilor, alături de care a colindat toţi Munţii Apuseni.

Pr Vasile Hossu_foto Securit_1953

Fotografia Pr. Vasile Hossu din dosarul de Securitate (1953). Sursa: ACNSAS, P. 378.

  După 1964 a fost adesea vizitat de Episcopul Iuliu Hirţea care l-a preţuit foarte mult. În modesta casă de la Tranişu au fost oficiate, în secret, Liturghii, botezuri, cununii şi chiar hirotoniri de preoţi. Într-o noapte, printr-o minune a Providenţei scapă cu viaţă din casa în care locuia, care s-a prăbuşit în urma unei alunecări de teren.

            În 1988, după pensionare este chemat la Oradea, unde a desfăşurat o activitate pastorală, cu deosebire catehetică, clandestină, insistând cu predilecţie la educarea şi formarea creştină a tineretului. Această activitate a desfăşurat-o în parohia romano-catolică „Sf. Maria” de pe strada General Traian Moşoiu.

Ps Vasile si Papa Ioan Paul

PSS Vasile Hossu și Sf. Papă Ioan Paul al II-lea. Sursa: Arhiva EGCO.

   Urmare a vieţii sale exemplare, canonicul Coriolan Tămâian, care deţinea puterea ordinară de jurisdicţie în eparhia Oradiei din 1978, după moartea Episcopului Iuliu Hirţea, l-a desemnat pe preotul profesor Vasile Hossu, succesor al său, devenind astfel, după moartea lui Coriolan Tămâian, în 1989, Ordinarius diecezan. În această calitate l-a găsit Revoluţia din 1989. La 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Vasile Hossu, Episcop titular al Eparhiei de Oradea, iar la 27 mai, într-un cadru festiv, care a avut loc la Baia Mare, a fost consacrat Episcop, prin punerea mâinilor Mitropolitului dr. Alexandru Todea, asistat de delegatul Sfântului Scaun, Guido del Mestre, şi de Episcopul Ioan Ploscaru al Lugojului.

      Sub îndrumarea sa se pun bazele şi se deschid instituţiile de învăţământ desfiinţate în 1948. Instituţia destinată formării candidaţilor la preoţie şi-a reluat activitatea în 1991, sub o nouă titulatură – „Institutul Teologic Greco-Catolic din Oradea”. În 1992 s-a deschis Liceul Greco-Catolic, în fosta clădirea a Şcolii Normale Române Unite din Oradea, activitatea de supraveghere, îndrumare şi asistenţă spirituală a tinerilor din internatul Liceului Greco-Catolic, fiind încredinţată comunităţii Fraţii Şcolilor Creştine.

     În plan pastoral, reînfiinţează parohii în judeţele Bihor, Sălaj şi Satu Mare, pentru care, în timpul vieţii sale, a hirotonit peste 50 de preoţi. În Oradea, a organizat ţinerea serviciilor religioase în Sala de festivităţi a Şcolii Normale Unite (Liceul Greco-Catolic), devenită capela Sf. Nicolae, a primei parohii greco-catolice reînfiinţate. În 1993 a început construirea unei impunătoare biserici în cartierul Rogerius, finalizată şi sfinţită în 1994, pe care a încredinţat-o spre păstorire Părinţilor Franciscani Conventuali. Aceştia vor păstori şi  comunităţile greco-catolice din Carei şi Holod. Pentru o diversificare a activităţii pastorale, a primit în Eparhia orădeană şi Congregaţii feminine: „Misionarele Patimilor lui Isus”, „Inima Neprihănită a Mariei” (Oradea), „Surorile Minime ale Reginei Purgatoriului” (Beiuş), “Congregaţia Surorilor Oblate Asumţioniste” (Oradea), ş.a.

    Plin de modestie şi dragoste faţă de tineri, Episcopul Vasile Hossu a insistat pe formarea şi educarea tinerilor în spirit creştin, ca o necesitate imediată de re-evanghelizare şi de refacere a numărului de credincioşi, după aproape 50 de ani de “catacombe”. Astfel, pe lângă asociaţiile şi reuniunile de pietate, deja consacrate în perioada interbelică (AGRU, ASTRU şi Reuniunea Mariană), apar şi alte grupuri: oratoriul „Maria Imaculata”, grupul de cercetaşi, etc.

     În privinţa raporturilor cu celelalte culte, Episcopul Vasile Hossu a fost un om al dialogului şi al înţelegerii. Plin de modestie, cu o structură sufletească permanentă de bunăvoinţă, de iertare faţă de cei care au prigonit Biserica Română Unită, a căutat totdeauna calea dialogului ecumenic pentru unitatea cu Bisericile surori.

ar 102

PSS Vasile Hossu alături de PSS Vasile Coman, episcopul ortodox al Oradiei. Sursa: Arhiva EGCO.

      La 8 iunie 1997, Episcopul Eparhiei de Oradea, Vasile Hossu, trecea pragul eternităţii, la vârsta de 78 de ani. A fost înmormântat în curtea Bisericii Mănăstirii Franciscane „Maica Domnului”, reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe nefiind de acord cu înhumarea în cripta Catedralei Sf. Nicolae. La 13 mai 2007, cu prilejul comemorării a 230 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea (1777), osemintelor sale au fost exhumate şi aşezate în cavoul Episcopilor de sub altarul Catedralei Sf. Nicolae.

  • prezenta biografie apare și pe sit-ul http://www.egco.ro, făcută de subsemnatul în urmă cu câțiva ani la rugămintea PSS Virgil Bercea.
egco24iul 008

Colaj de imagini și fotografii reprezentând Biserica Greco-Catolică renăscută după evenimentele anului 1989. Episcopul Vasile Hossu (în rugăciune) a ctitorit sub inspirația Spiritului Sfânt și călăuzirea Sf. Fecioare Maria, Biserica Mănăstirii Franciscane din Oradea-Rogerius, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Sursa: ARhiva EGCO. 

 

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Lenuţa – mireasa sufletului meu

lenuta.jpg

    Când am plecat de acasă, m-a condus până la autocar. Era miezul nopţii şi întuneric. Pe stradă abia dacă se auzeau câteva maşini. Înainte de a urca în autocar am sărutat-o cu dor, am strâns-o în braţe şi i-am spus: „Ti (te iubesc) draga mea. Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te păzească. Mulţumesc pentru tot! Du-te te rog acasă!” Maşina a făcut un viraj şi a ieşit din parcare, iar Lenuţa a rămas acolo făcându-mi cu mâna.

    De atunci am vorbit cu ea aproape în fiecare zi. Dacă nu pe Skype, cel puţin în gând şi în şoaptă spunându-i „Ti draga mea. Ştiu ca eşti aici lângă mine.” Ea mi-a răspuns. „Întotdeauna alături de tine”. Şi i-am mulţumit Domnului pentru raza de Soare ce mi-a dăruit-o, pentru soţia mea – Lenuţa.

Prima întâlnire

    „O inimă veselă înseninează faţa… O inimă veselă este un leac minunat…” (Pilde 15, 13; 17 22).

Prima intalnire.JPG

    O sâmbătă frumoasă se arăta să fie ziua de 9 iunie 2012. Seara m-am pregătit să merg la Karaoke-Show unde, alături de o gaşcă faină, cântam diferite cântece din repertorul românesc sau american. Unul dintre prieteni a invitat o domnişoară drăguţă la acel karaoke. Atunci a apărut Lenuţa în viaţa mea. Imediat ce m-am aşezat lângă ea, mi-a spus că sunt simpatic şi prieteneşte mi-a pleznit una peste genunchi. Mirat, am zâmbit şi i-am văzut bucuria sufletească. În consecinţă am invitat-o la dans. S-a distrat de minune când am învăţat-o primii paşi de dans. Apoi am luat microfonul şi am întrebat-o: „Spune-mi cine eşti?”

 

Amiciţie şi comunicare

   „Cel ce găseşte o femeie bună află un lucru de mare preţ şi dobândeşte dar de la Dumnezeu.” (Pilde 18, 22)

      Deşi eram din acelaşi oraş, Lenuţa m-a căutat pe Facebook şi m-a găsit. M-a abordat a doua zi după întâlnire, aşa cum fac adolescenţii. Trebuie să recunosc, ea a făcut primul pas.FB_03

     Nu a trecut săptămâna şi m-am „trezit” cu ea la bibliotecă, mai ales că ea era o veche cititoare a bibliotecii. Cu firea ei veselă, a băgat capul în birou şi m-a găsit stând la biroul de după uşă, loc din care cu greu ieşeam, căci „băiatul” era preocupat cu chestii cărturăreşti. Şi se pare că a nimerit bine, căci „bibliotecarul de serviciu” a aflat că Lenuţa are printre hobby-uri scrisul, poezia, literatura, istoria patriei. A dat peste un scriitor şi eu am dat peste o pasionată a scrisului.

    Aşa am început să ne cunoaştem şi să ne împărtăşim vrute şi nevrute despre trecut, prezent şi viitor. Comunicam tot timpul atunci când ne întâlneam, prin telefon sau pe internet. Erau primele semne ale unei călătorii în doi.

 

Prietenia sau doi pe-o bicicletă 

    „O casă şi o avere sunt moştenire de la părinţi, iar o femeie înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.” (Pilde 19, 14). „Nu te abate de la femeia bună şi înţeleaptă, că harul ei este mai bun decât mărgăritarele.” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 7, 20)

   iesire iun 2015 b felix.JPG  Am căutat să mergem împreună peste tot, pentru a cunoaşte lucruri exterioare (locuri şi oameni) şi interioare (suflete, întâmplări, valori), pentru ca cele două lumi ale noastre să devină una singură.

   Orice mijloc de transport am folosit eram plini de avânt şi ne bucuram împreună să călătorim. Paşii noştri ne purtau pe cărări de munte, pe uliţa satului sau pe corso-ul oraşului. La munte sau la mare, în oraş sau în sat eram „doi pe-o bicicletă” pedalând într-un ritm. Şi bătăile inimilor noastre se luau la întrecere în a fi în acelaşi spirit al iubirii.

   Am învăţat împreună despre viaţă şi am descoperit că sufletele noastre vibrează de valori comune. Am ţinut-o de mână pe Lenuţa şi am „colindat din casă’n casă”, bucuria prieteniei noastre.

 

Rugăciunea

„Femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată” (Pilde 31, 30)

    Providenţa divină ne-a descoperit fiecăruia că drumul nostru este comun. Lenuţa s-a rugat pentru ca Dumnezeu să o binecuvânteze cu un soţ credincios. Eu i-am cerut Domnului să mă binecuvânteze cu o soţie creştină, care să aibă credinţă speranţă şi iubire.

   Încă de când era copilă, Lenuţa a frecventat biserica din sat. Zelul ei faţă de Casa Domnului, s-a manifestat atât de frumos la câţiva anişori, când pe un ger năpraznic a adus acasă apă sfinţită într-o ulcică, mânuţa îngheţându-i pe vas.lenu la blaj.jpg

    Nu întâmplător, ci prin darul lui Dumnezeu, peste ani, Lenuţa a intrat în Catedrala Sf. Nicolae pentru a se spovedi, pentru a se întâlni cu El, în iertarea infinită ce izvorăşte din iubirea Sa mult milostivă. Iar iertarea primită a fost răsplătită cu binecuvântări, căci intrase în aceeaşi biserică, care a fost frecventată de strămoşii noştri. Nu ştia că peste ani, Dumnezeu a chemat-o în aceeaşi biserică, la altarul Său, pentru a o binecuvânta în taina Căsătoriei cu un băiat ce-i zâmbise şi-i cântase un cântec de dragoste.

    Am cules roadele rugăciunii de multe ori alături de Lenuţa, cerându-i Domnului să ne binecuvânteze drumul vieţii noastre. El ne-a vorbit în fiecare zi în minunatul imn al iubirii din Sfânta Scriptură: „Dragostea este binevoitoare…”.

 

Căsătoria

   „Bucură-te de viaţă cu femeia pe care o iubeşti în toate zilele vieţii tale celei deşarte, pe care ţi-a hărăzit-o Dumnezeu sub soare; căci aceasta este partea ta în viaţă şi în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.” (Ecclesiastul 9, 9).

Fotografie0329

    Împreună am descoperit că prietenia şi iubirea noastră au nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu. Cum am putea porni la drum fără El?

   El ne-a chemat să primim Căsătoria ca pe o taină a iubirii. Ne-am lăsat inspiraţi de învăţătura Bisericii şi am participat la catehezele pre-matrimoniale pentru a înţelege mai bine valoarea Căsătoriei. Un prieten bun, un duhovnic, ne-a ajutat să privim şi să ne descoperim valorile.

  Drumurile noastre s-au întâlnit în faţa Altarului lui Dumnezeu. Şi El ne-a binecuvântat cu darurile Sale!noi doi dans miri.jpg

   Am cerut-o de soţie pe Lenuţa într-o zi de ianuarie. Am rugat-o să stea jos pentru a-i comunica ceva important. Am deschis palma cerându-i să o pot ţine de mână, apoi am întrebat-o: „Vrei să fii soţia mea?” Surprinsă un pic, mi-a zâmbit şi a răspuns: „Da”. Am sărutat-o şi în semn de mulţumire, ne-am rugat ca Domnul să ne călăuzească cu flacăra Iubirii Sale.

   Experienţele trecute ne-au ajutat să valorificăm potenţialul nostru în a construi un cămin al familiei noastre. La fundaţia ei am pus iubirea!

„… femeia-soţie doreşte un suflet de mare preţ.” (Pilde 26).

Cotidian

    „Femeia vrednică înveseleşte pe bărbatul său şi anii lui îi va umple de pace. Femeia bună este parte bună şi este dată câştig celor ce se tem de Domnul.” (Cartea înţelepciunii…, 26, 2-3) „Femeile înţelepte zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă cu mâna lor.” (Pilde 14, 1)

    Micile momente de bucurie a soţilor sunt bonusul vieţii în doi. Două persoane care se iubesc au valori comune. Întotdeauna îşi vorbesc şi sunt într-o continuă desăvârşire a prieteniei lor. Cer şi Pământ, Noapte şi Zi, Apă şi Uscat, Oraş şi Sat ş.a. toate le vorbesc soţilor despre cât de importantă este legătura dragostei lor.  conduce.jpg

    Lenuţa m-a învăţat să pun accent pe curăţenie şi pe purtarea hainelor curate. M-a aranjat când mergeam la conferinţe. Mi-a reconfigurat garderoba într-o manieră cu totul deosebită.

   Lenuţa m-a încurajat să mă mobilizez în a aranja casa noastră. Rafturi, suporturi, perdeaua,  mobilă etc. toate vorbesc despre responsabilitatea noastră comună, pentru ca locuinţa noastră să fie mai frumoasă, mai primitoare, mai familiară.

     Lenuţa m-a ajutat să mă raportez mai frumos la oameni. Umanitatea şi gingăşia ei, mi-a deschis ochii în a fi mai atent la nevoile oamenilor. Ea m-a învăţat să dăruiesc celorlalţi din puţinul meu.

   Lenuţa m-a aşteptat cu o ciorbiţă încălzită. Deşi era obosită după serviciu, m-a încurajat să o ajut în bucătărie, ca mâncarea pe care o pregăteam să fie mai gustoasă.

     Lenuţa mi-a zâmbit când am fost îngândurat şi m-a încurajat să lupt mai mult pentru dreptate.

    Lenuţa m-a învăţat să preţuiesc valorile familiei. Faţă de fiul meu Alexandru-Ovidiu, faţă de familia noastră.

    Lenuţa crede în valorile căsătoriei. Alături de ea am învăţat să nu abandonez.

   Lenuţa îşi doreşte copii împreună cu mine. Şi eu îl rog pe Domnul să ne binecuvânteze cu urmaşi care să ducă mai departe zâmbetul şi bucuria ei.

   Lenuţa e harnică. Nu se dă înapoi să ajute pe oricine îi cere ajutorul.

   Lenuţa are temerile ei, ca orice om. Dar nu le ţine pentru ea ci mi le împărtăşeşte. Pentru ca împreună să găsim soluţia sau rezolvarea.

   Lenuţa ştie să ierte şi să ceară iertare. Şi asta apreciez mult la ea, căci iertarea e suprema formă a iubirii.

   Lenuţa are încredere în mine. Şi această încredere m-a însoţit peste ocean, pentru că e născută din iubire.

Familia 

        Desele drumuri de la Oradea la Giriş mi-a descoperit noi valenţe ale vieţii de căsătorie. Lenuţa iubeşte să fie în familie, ori de câte ori se iveşte ocazia. Iubirea sa faţă de familie se concretizează prin vizitele dese acasă la mama ei, la verişori şi rudenii. Am însoţit-o de fiecare dată, pentru că familia ei a devenit familia mea. Şi familia mea a devenit familia ei.    IMG_8318.JPG  Ori de câte ori are ocazia, Lenuţa ia albumul cu poze şi îl frunzăreşte ore în şir. Are o pasiune în comun cu a mea, căci vrea să-şi cunoască strămoşii. Aşa am ajuns, într-o după-amiază ploioasă de noiembrie într-un sat din Tara Moţilor (Sohodol-Alba) şi cu ajutorul Domnului i-am găsit rudeniile din partea mamei. Din acel sat plecaseră înainte de al Doilea Război Mondial, străbunicul şi străbunica sa, venind în părţile Crişanei. S-a simţit atât de mândră şi fericită că a reluat legătura cu rudeniile sale.

 

Istoria, limba română şi şcoala 

„Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei, iar femeia fără cinste este un cariu în oarele lui.” (Pilde 12, 4)

            Lenuţa m-a încurajat să scriu şi să-mi desăvârşesc vocaţia de istoric al Bisericii. M-a ajutat şi mi-a corectat lucrările cu multă pricepere şi dedicaţie. A descoperit câtă bogăţie zace în trecutul nostru şi câte binecuvântări vin de la Dumnezeu prin oamenii care – de-a lungul istoriei – s-au lăsat călăuziţi de Spiritul Sfânt. Cărţile „Carte, cezură şi biblioteci în Nord-Vestul României”, „Rezistentul. Episcopul Iuliu Hirţea în documentele Securităţii”, „Rorate Caeli-Ceruri, picuraţi rouă”, „Martori şi martiri” (autor Cornel Onaca) „Episcopul Valeriu Traian Frenţiu” şi multe alte lucrări, poartă pecetea atenţiei şi corecturii făcute de Lenuţa.mc01 199.jpg

            Lenuţa are o pasiune aparte pentru limba română, pentru gramatică şi pentru copii abandonaţi. La şcoala unde predă se mobilizează să transmită cunoştinţe în forme noi, care stimulează imaginaţia. Deseori îi vizitează şi pe cei care stau la casa de copii, ducându-le dulciuri sau ieşind cu ei la o îngheţată.

     „Femeia cu purtare bună agoniseşte cinstire, iar cea care urăşte cinstea e o ruşine.” (Pilde 11, 16)

*

       La celebrarea a doi ani de zile de la căsătoria noastră, îţi mărturisesc sincer că Lenuţa este darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu mi l-a dăruit. Iubită, prietenă şi tovarăşă de viaţă! Cea mai frumoasă floare dintre flori, al cărei parfum şi gingăşie, mă face să mă închin în faţa ei pentru a-i spune mereu: „Te iubesc draga mea!”

            Alături de ea descopăr viaţa aşa cum este ea, dar de la Domnul!

Ţinându-ne de mână şi cu inimile pline de harul Domnului, păşim mai departe în această frumoasă aventură a vieţii noastre, pentru că vrem ca Iubirea să triumfe în tot ceea ce ne înconjoară.

 „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte…. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Efeseni 5, 28, 31)

Dacă ţi-a plăcut acest articol nu ezita să îmi scrii şi să-mi împărtăşeşti din experienţa ta de viaţă.

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.