Articole etichetate cu: Isus Hristos

Sfântul Francisc printre noi

”E greu să afli un creștin, fie catolic, fie protestant, fie ortodox, care să nu identifice conceptul de sfințenie umană cu figura lui Francisc de Assisi, și care să nu-și fi dorit să-l imite într-un fel sau altul”. (Carlo Caretto)

   Prima dată când i-am cunoscut pe sfinți a fost când am intrat în biserică. De mână cu tata, încercam să deslușesc figurile lor, și plimbându-mă cu privirea asupra lor, m-am oprit în fața unei figuri mai puțin frumoase dar care iradia o forță extraordinară de bunătate și pace! Mai târziu, când am crescut, aveam să-l cunosc mai bine pe Sfântul care avea să mă inspire să fiu un bun creștin. Era Sf. Francisc din Assisi, supranumit și ”Sărăcuțul”.Francisc-img_1102

    Citindu-i viața m-a impresionat cât de frumos vorbea despre Creație, numind focul cu apelativul ”frate foc” sau chiar moartea cu ”sora moarte”. Nu găseam nimic înfiorător la toate acestea, ci un sens nou pe care l-a dat vieții sale. Și acest sens nou a generat, sub inspirația Spiritului Sfânt, o schimbare radicală în toată Biserica. L-am îndrăgit și l-am luat de patron spiritual, ajungând în anii studenției să mă rog la mormântul lui din basilica din Assisi.

”Preaînalte, Atotputernice şi Bunule Dumnezeu, laudă Ţie, mărire,
cinste şi binecuvântare, numai Ţie ţi se cuvin, o Preaînalte,
căci nici un om nu-i vrednic să-Ţi rostească numele.

Lăudat fii, Doamne, cu toate creaţiile Tale şi mai ales cu domnul frate Soare,
prin care Tu ne dai ziua, lumina.
El este frumos, strălucind cu mare mărire şi tot el Te întruchipează pe tine, Preaînalte.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Lună şi pentru Stele,
Tu le-ai pus pe cer limpezi, preţioase, frumoase.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Vânt,
pentru aer şi pentru nori, pentru azurul liniştit
şi pentru toate stările vremii, prin ele Tu ţii în viaţă toate creaturile.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Apă
care-i foarte trebuincioasă şi foarte înţeleaptă, preţioasă şi castă.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Foc,
cu care tu luminezi noaptea, el este frumos şi jucăuş;
de neîmblânzit şi puternic.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora mama noastră Pământul,
care ne ţine şi ne hrăneşte,
care rodeşte poame felurite cu flori smălţuite şi cu ierburi.

Lăudat să fii Tu, Doamne al meu, pentru cei care iartă din dragoste pentru Tine,
care îndură boli şi încercări, fericiţi atunci când pacea o salvează,
căci prin Tine, Preaînalte, vor fi ei încununaţi.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora noastră, Moartea trupească,
de care nici un om viu nu poate scăpa; nefericire celor care mor în păcat de moarte,
fericire pentru cei pe care îi va surprinde împlinindu-Ţi voia,
căci cea de-a doua moarte nu-i va putea vătăma.

Lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul meu,
mulţumiţi-I si slujiţi-L cu cea mai mare smerenie.”

    Înainte de a fi misionar printre alții, Francisc a ales să fie misionarul propriei sale vieți. A avut curaj să renunțe la propriul confort, lepădând hainele și bogățiile moștenite de la părinți și s-a aruncat în brațele Sorei Sărăcii, circulând desculț, fiind îmbrăcat doar cu un sac. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Atunci când a pășit în biserică, a avut curaj să renunțe să stea în banca celor mai de vază, alegând să stea în spate, alături de cei oropsiți și săraci. Astfel, a făcut legământ cu Sora Ascultare, o ascultare față de ierarhia Bisericii dar mai ales față de săracii lumii, în care el a văzut personificată întreaga umanitate. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. A avut curaj să renunțe la plăcerile și bucurii lumești și s-a logodit cu Sora Curăție, din dragoste și devotament față de viața călugărească. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Era pașii misiunii pe care el îi făcea cu sine însuși, tocmai pentru a fi plăcut lui Dumnezeu și a face voia Lui. Și Dumnezeu l-a învrednicit să primească stigmatele Sale, rănile prin care s-a identificat cu Mântuitorul.85

”Preaînainte și Mărețe Dumnezeule

Luminează întunericul inimii mele,

Dă-mi credință dreaptă, dragoste perfectă și speranță sigură,

Dă-mi Doamne, umilință profundă

Ca să pot înțelege și să împlinesc Sfânta Ta Voință”.

 

    Pe cărările lumii de astăzi, Francisc pășește alături de noi și ne îndeamnă să trăim aventura sfințeniei, o aventură pe care el a trăit-o la superlativ așa cum ne dovedește și rugăciunea pe care ne-a încredințat-o:

”Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:

Unde este ură eu să aduc iubire,

Unde este vină eu să aduc iertare,

Unde este dezbinare, eu să aduc unire,

Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul,

Unde-i îndoială, eu să aduc credință,

Unde-i disperare, eu să aduc speranță,

Unde-i întuneric, eu să aduc lumină,

Unde-i suferință, eu să aduc bucurie.

Doamne, ajută-mă ca mai curând eu să mângâi pe alții decât să fiu mângâiat,

Ca eu să-i înțeleg pe alții decât eu să fiu înțeles,

Ca eu să iubesc pe alții decât eu să fiu iubit.

Caci când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc,

Când iert atunci găsesc iertare,

Când mor pentru Tine, atunci înviu la viața de veci.

Amin.”

Anunțuri
Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Pași spre unitate sau spre dezbinare ?

pasi spre unitate sau dezbinare_foto

   Am participat recent la o liturghie într-o biserică ortodoxă, unde preotul a spus, în cadrul predicii, că două sunt biserici apostolice: cea ortodoxă și cea catolică. Imediat ce a spus aceasta, din strană, unul dintre cântăreți (un tânăr absolvent de teologie) a strigat în gura mare: ”Cum puteți să spuneți o asemenea erezie părinte? Doar biserica ortodoxă este apostolică și adevărată, catolicii sunt eretici.” În biserică, s-a lăsat tăcerea. Doar preotul a replicat: ”Despre asta, dacă vreți, vom vorbi mai târziu!” continuându-și predica.

     Trebuie să recunosc că am rămas perplex să văd cum și-a permis acel tânăr să-l ”certe” pe preot în cadrul predicii. Nu am auzit niciodată pe nimeni să ia cuvântul și să-l contrazică pe preot în timpul slujirii Sfintei Liturghii.

    Consider că gestul acelui tânăr a fost unul necugetat și neinspirat deloc de Spiritul (Duhul) Sfânt, cel care ne unește pe toți creștinii în a trăi ca frații unii cu alții. Tonul vocii preotului a fost unul împăciuitor și plin de bunătate în a-i învăța pe enoriași adevărurile de credință ale Bisericii și legătura dintre Biserica Ortodoxă cu cea Catolică, pe când tonul vocii tânărului era unul agresiv, ca și cum l-ar fi pălmuit pe preot, vrând parcă să-i arate că el știe mai bine învățătura Bisericii și doar el este în măsură să-i apere învățătura.

      Am simțit în acele momente că firava comunitate creștină care se afla în rugăciune în acea biserică, a fost biciuită de cuvintele rostite de acel tânăr, cuvinte care, din păcate, nu veneau din inima lui, ci dintr-un ungher al minții sale, unde lumina Spiritului (Duhului) Sfânt nu pătrunsese. Și într-adevăr, toți oamenii au rămas înmărmuriți la cuvintele tânărului. Bucuria sufletească dată de predica inspirată a părintelui a fost invadată de tulburare și nu înțelegeam de ce. Mi-a venit să reacționez și eu, dar l-am rugat pe Bunul Dumnezeu să nu mă părăsească și să risipească tenebrele Necuratului.

     Cât despre afirmația cum că ”catolicii sunt eretici”, în calitate de creștin greco-catolic și frate cu ceilalți creștini pot să spun următoarele puncte care ne apropie și deschid bucuria comuniunii, în cazul de față, dintre creștinii catolici și cei ortodocși, dar nu numai:

  1. Ne putem ruga împreună la Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Spiritul (Duhul) Sfânt. Rugăciunea este calea de a-L chema pe Dumnezeu să ne sfințească viața.
  2. Împreună cinstim și ne rugăm Sfintei Fecioare Maria și sfinților ca să mijlocească (să intermedieze), pentru ajutor din partea Bunului Dumnezeu.
  3. Avem preot sfințit de Episcop, care este rânduit să conducă, să învețe și să sfințească poporul lui Dumnezeu care suntem noi, creștinii botezați. Avem Episcop sfințit de alți Episcopi, până la Sfinții Apostoli și la Domnul nostru Isus Hristos. Unde este Episcop acolo este Biserica. Episcopul, prin hirotonirea episcopală, se leagă de Biserica Apostolică din primele veacuri fondată de Domnul Isus pe temelia lui Petru. Cred că și astăzi, Domnul Isus ne privește și se jertfește pentru mântuirea noastră, pentru Biserica Sa, care este Una, Sfântă, Catolică sau Sobornicească, chiar dacă noi oamenii am transformat-o în mai multe bisericuțe.
  4. Avem șapte taine (sau sacramente) și prin acestea Spiritul (Duhul) Sfânt lucrează pentru sfințirea și mântuirea creștinilor. Sfintele Taine ale inițierii creștine sunt: Botezul, Mirul, Euharistia (Sfânta Împărtășanie); Sfintele Taine ale vindecării sunt: Spovada (Mărturisirea), Maslul (Ungerea bolnavilor). Sfintele Taine ale comuniunii și slujirii sunt: Căsătoria și Preoția. (cf. Catehismul Bisericii Catolice. Vezi http://www.vatican.va/archive/compendium_ccc/documents/archive_2005_compendium-ccc_ro.html)
  5. Avem relații frățești și la nivel înalt, semn că Dumnezeu vrea ca toți să fim o singură turmă. Astfel, relațiile dintre catolici și ortodocși sunt mai numeroase în secolul XX decât au fost vreodată în toată istoria Bisericii. Un exemplu elocvent este ridicarea anatemelor dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă întâmplată la 7 decembrie 1965 atât la Roma, cât și la Constantinopol. Să reținem cuvintele deosebit de frumoase și împăciutoare ale Patriarhului ortodox al Constantinopolului, Atenagoras I (1948-1972) despre căutarea unității:

    Arcada0123

    Grup statuar Patriarhul Atenagoras și Papa Paul VI. Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Athenagoras_I 02.05.2017

  „Pentru secole întregi au fost discuţii între teologi şi nu au făcut nimic altceva decât să-şi întărească poziţiile. Am o întreagă bibliotecă despre asta. Şi de ce? Pentru că vorbesc cu teamă şi neîncredere faţă de celălalt, cu dorinţa de a se apăra pe sine şi a-i înfrânge pe ceilalţi. Teologia nu mai reprezintă o celebrare curată a misterului divin. A devenit o armă. Dumnezeu Însuşi este privit ca armă! Repet, nu ignor aceste dificultăţi, dar încerc să schimb atmosfera spirituală. Restaurarea iubirii reciproce ne va face să vedem întrebările într-o nouă perspectivă. Trebuie să exprimăm adevărul drag nouă – pentru că protejează şi celebrează importanţa vieţii în Hristos -, trebuie să-l exprimăm nu într-un mod repulsiv faţă de ceilalţi, pentru a-i face să admită că sunt înfrânţi, ci pentru a-l dărui din dragoste, pentru sensul său, pentru frumuseţea sa, la care trebuie să-i invităm şi pe ceilalţi. Trebuie să fim pregătiţi în acelaşi timp să ascultăm. Pentru creştini, adevărul nu este opus vieţii sau iubirii, ci le descoperă imensitatea. În primul rând, trebuie să ne eliberăm de cuvintele care au tendinţa de a naşte conflicte, ale trecutului negativ, din cauze politice, naţionale sau culturale care aduc ură şi n-au nimic de-a face cu Hristos. Apoi, trebuie să le angajăm în viaţa adâncă a Bisericii, în experienţa Învierii cărora trebuie să le servească. Trebuie să ne punem cuvintele în balanţa vieţii, morţii şi Învierii.“

  „Noi, ortodocşii, suntem vrednici de Ortodoxie? În afară de eforturile care au fost făcute în ultimii ani, ce fel de exemplu au oferit Bisericile noastre? Suntem uniţi în credinţă şi în comuniunea euharistică, dar am devenit străini unii de alţii, câteodată chiar rivali. Şi Tradiţia noastră extraordinară: Sfinţii Părinţi, Sfântul Grigorie Palama, Filocalia: trăieşte şi este creativă în interiorul nostru? Dacă suntem satisfăcuţi să repetăm formule fixe şi să le ridicăm împotriva fraţilor noştri creştini, atunci moştenirea noastră va deveni ceva muribund. Dăruirea, umilinţa, reconcilierea ne fac, într-adevăr, ortodocşi, ţinând credinţa nu doar pentru noi înşine, ci pentru unirea tuturor.“ (Sursa: Alexandru Dinu, ”Patriarhul Atenagora I, ierarhul reconcilierii” în ”Ziarul Lumina” varianta on-line http://ziarullumina.ro/patriarhul-ecumenic-atenagora-i-ierarhul-reconcilierii-42119.html 02.05.2017).

  1. Avem și dificultăți între noi creștinii catolici și ortodocși, și trebuie să le recunoaștem în spiritul iubirii aproapelui și a lui Dumnezeu. Doar dragostea dă această forță a recunoașterii, și din acest punct trebuie să pornim spre a ne depăși limitele și de a ne îndrepta cu pași repezi unul spre celălalt și a ne îmbrățișa cu bucurie.
  2. Dar cel mai mare dar pe care îl avem în mod gratuit de la Domnul toți creștinii, ori de câte ori îl cerem și suntem cu inima deschisă față de El, este dragostea. Despre dragoste a vorbit Isus în pilda Fiului Risipitor și din dragoste s-a jertfit pentru noi oamenii ca să fim primiți în Împărăție.

 

    Să învățăm din această întâmplare că Biserica Catolică nu trăiește în ”greșeală” sau erezie ci este Biserică la fel cum este și Biserica Ortodoxă, fiind declarate de către Conciliul Vatican al II-lea (1962-1965) drept Biserici surori. Despre aceste Biserici surori a vorbit și Papa Ioan Paul al II-lea în documentul ”Ut unum sint”:

” 56. După Conciliul Vatican II și legându-se din nou de acea tradiție, s-a restabilit obiceiul de a atribui denumirea de „Biserici surori” Bisericilor particulare sau locale strânse în jurul episcopului lor. Apoi, suprimarea excomunicărilor reciproce, înlăturând un obstacol dureros de ordin canonic și psihologic, a fost un pas foarte semnificativ pe calea spre comuniunea deplină.

Structurile de unitate existente înainte de despărțire sunt un patrimoniu de experiență care ne călăuzește drumul spre regăsirea comuniunii depline. Evident, în cursul celui de-al doilea mileniu, Domnul nu a încetat să dăruiască Bisericii sale roade îmbelșugate de har și de creștere. Însă, din păcate, îndepărtarea reciprocă progresivă dintre Bisericile din Occident și din Orient le-a privat de bogățiile darurilor și ajutoarelor reciproce. Un efort însemnat trebuie depus cu harul lui Dumnezeu, pentru a restabili între ele comuniunea, izvor de atâtea binefaceri pentru Biserica lui Cristos. Acest efort cere întreaga noastră bunăvoință, rugăciune smerită și o colaborare perseverentă pe care nimic nu trebuie să o descurajeze. Sfântul Paul ne îndeamnă: „Purtați-vă poverile unii altora” (Gal 6,2). Cât de mult ni se potrivește și cât este de actual îndemnul apostolului! Denumirea tradițională de „Biserici surori” ar trebui să ne însoțească neîncetat pe acest drum.” (a se vedea documentul on line la http://www.magisteriu.ro/ut-unum-sint-1995/ 02.05.2017).resize-of-1999-papa_mediafax

                                                                                  *

     Cel care nu caută unitatea atât în familie, societate și mai ales în relațiile dintre creștini, nu este un bun creștin. Un bun creștin este acela care trăiește poruncile și le aplică în viața lui. Mai mult, el îl cinstește și-l respectă pe preot ca pe părintele său, cel care, din dragoste curată față de Dumnezeu și Biserica Sa, s-a pus înaintea lui să se roage pentru sfințirea vieții. Preotul este cel care îl apropie și oferă bucuria comuniunii lui Dumnezeu, și având această comuniune cu Dumnezeu, implicit și el, credinciosul, o are față de ceilalți frații creștini chiar dacă nu fac parte din comunitatea lui de apartenență. ”Și numai sunt eu cel care trăiesc, ci Hristos trăiește în mine!” (Galateni 2, 20).

”Deci fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va cu voi” (2 Corinteni 13, 11).

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

… SPRE GOLGOTA

244161_Exercitium Pietatis Dei_Posoni_1782_img_5

Sursa: Exercitium Pietatis Dei, Posoni, 1782, BJB 244161

Alături de mulțime, am pășit și eu, urcând în fugă

… spre Golgota.01_Isus imbratiseaza crucea

Strigăte, îmbrânceli, forfotă, înghesuială, o mulțime care mă copleșea și care mă mâna să strig și să condamn pe Omul ce mergea

… spre Golgota.

Tremuram de nervi, râdeam și țipam la Omul ce căzuse sub greutatea crucii în drumul său

… spre Golgota.02_Isus isi duce crucea

Omul m-a privit și am înțeles că trebuie să duc eu crucea

… spre Golgota.

__________________________________________________________________________________________

                                          ISUS ÎMBRĂŢIŞEAZĂ CRUCEA

                                    ( Ruga – Pentru Sfînta Unire a Creştinilor )

 

Spre-a-I da TATĂLUI mărire

Şi mie pierdutul har,

DOMNUL, fără-mpotrivire,

Îşi ia Crucea spre Calvar.

 Să se lepede de sine,

Cîţi să mă urmeze vor,

 Şi să vină după Mine,

 Blînd purtîndu-şi Crucea lor.

03_Isus imi da crucea

DUMNEZEULE-AL DREPTĂŢII,

Fă-mă Crucea s-o cinstesc

Şi, în ziua Judecăţii,

Prin ea să mă mîntuiesc.

Prin ea, DOAMNE ÎMPĂRATE,

S-aduni şi Tu, cu-al Tău har,

La un singur sfînt Altar,

Întreaga Creştinătate !

 

(Poezie scrisă de Ep. Iuliu Hirțea, a se vedea Ep. Iuliu Hirțea, Rorate Caeli…, Oradea, Editura Universității din Oradea, 2014, p. 58-59).

04_Sfanta Cruce

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Să învăț să fiu…

      Pentru fiecare din noi există un moment al vieții care vorbește despre viață și despre Dumnezeu. Despre cât de frumoasă și prețioasă este ea! Dar mai ales despre faptul că îmi vorbește să învăț despre câtă iubire a pus Dumnezeu în lume, creație și în om!

         Mă uit în jurul meu și văd cât de miraculos a țesut Dumnezeu
rau cristior.jpgaceastă lume!

       El, Creatorul, a lucrat din iubire pentru ca eu să am lumină. Lumina l-a ascultat pe Dumnezeu și s-a dăruit oamenilor, ca ei să poată vedea darurile Sale! Să învăț de la lumină și să fiu ca ea, pentru ca oamenii să vadă bunătatea și binecuvântările lui Dumnezeu!

         El, Creatorul, a lucrat din iubire pentru ca eu să am roade și vietăți pe pământ. Roadele și vietățile l-au ascultat pe Dumnezeu. Ele s-au dăruit oamenilor pentru ca ei să poată trăi bine pe pământ. Să învăț de la roade și de la vietăți, să fiu darnic cu cei din jurul meu!

      El, Creatorul, a lucrat din iubire și înainte de a-L crea pe om, l-a creat pe Fiul Său, pe Isus Hristos, pentru ca eu să primesc împăcarea și mântuirea. Isus L-a ascultat pe Dumnezeu-Tatăl și și-a dat viața pentru mine și pentru toată umanitatea! Să învăț de la Isus, să iert și să salvez! Să învăț să nu țin prea mult la viața mea, ci să o jertfesc pentru aproapele meu!

         El, Creatorul, a lucrat din iubire și l-a dragesti-sf-antoncreat pe om pentru mine. L-a
înzestrat cu calități alese, dar mai ales cu darul libertății. Omul nu a știut ce să facă cu libertatea și a considerat că totul i se cuvine. A uitat de Creatorul Său, a uitat de ceilalți oameni și astfel s-a îndepărtat de Dumnezeu și de aproapele! Să învăț de la om, să nu-l judec, că și eu sunt asemenea lui, cu limite și slăbiciuni! Să-l iubesc mai mult decât pe mine!

         El, Creatorul, a lucrat din iubire și a creat apoi, pentru mine, pe sfinți și pe eroi. Făcuți din aceiași plămadă ca și omul, sfinții și eroii și-au îndreptat privirea spre Dumnezeu și au mulțumit pentru darul libertății! Așa au pornit la drum prin lume. Tuturor celor care le ieșeau în cale au vestit, prin faptele vieții lor (onoare, generozitate, altruism, politețe, hărnicie, patriotism, fidelitate, curăție, credință, speranță cumpătare, înțelepciune ș.a.), că Dumnezeu îl iubește pe om! Să învăț și eu să fiu sfânt și eroul lui Dumnezeu!

lorau city.jpg

Categorii: Articol, Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.