Articole etichetate cu: pace

Preasfințitul Vasile Hossu – 20 de ani de la plecarea la Tatăl Ceresc*

ar 013

P.S.S. Vasile Hossu alături de credincioși. Sursa: Arhiva EGCO

   Preasfințitul Vasile Hossu s-a născut la data de 17 mai 1919, în localitatea Carei, din părinţii Gheorghe Hossu, funcţionar poştal, originar din Pişcolt (judeţul Satu Mare) şi Iuliana (născută Buteanu) originară din Şomcuta Mare (judeţul Maramureş). După primele 2 clase primare se mută cu familia la Oradea, unde tatăl său se angajase ca funcţionar la Poştă. Copilăria şi-o petrece într-unul din cartierele oraşului, unde, faptul că a întâlnit copii de diferite etnii, l-a ajutat, ca în viitor, să fie înţelegător faţă de toţi cei din jurul său.

             Primele cunoştiinţe religioase le-a primit de la mama sa, care i-a insuflat credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele. A urmat studiile secundare la Liceul „Emanuil Gojdu”, unde a fost îndrumat de profesori de frunte ai urbei: Augustin Cosma, Theodor Neş, ş.a. În aceşti ani face cunoştinţă cu mişcarea cercetaşilor, care îi descoperă iubirea faţă de natură şi drumeţiile în aer liber. A obţinut diploma de bacalaureat în 1939, după care, aspiraţiile din copilărie l-au condus la Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala de Aviaţie de la Cotroceni. Dezamăgit de figurile triste ale unor ofiţeri polonezi care se refugiaseră în România datorită războiului, cât şi datorită mamei sale, renunţă la Şcoala de Aviaţie.

           Simte chemarea lui Dumnezeu și în toamna anului 1939 s-a înscris la Academia de Teologie Română Unită din Oradea. Părintele franciscan Ioan Gârleanu, ce i-a fost îndrumător spiritual, şi Episcopul Ioan Suciu l-au călăuzit să aprofundeze chemarea spre preoţie. La 17 aprilie 1941 primeşte treapta Lectoratului din partea Episcopului Frenţiu şi după cei 4 ani de studiu, la 4 februarie 1945, Episcopul Suciu îl hirotoneşte preot celib.

5_rezistentul

    La rugămintea Episcopului Frenţiu, pleacă la Bucureşti pentru completarea studiilor, obţinând diploma de profesor de limba română. Imediat după hirotonire, pentru o scurtă perioadă, a fost numit administrator-parohial la parohia Oradea-Velenţa pentru ca ulterior, să fie numit îndrumător spiritual la Academia teologică. În toamna anului 1945 este trimis la Şimleul-Silvaniei, şi încadrat ca profesor de religie şi limba franceză, la Liceul „Simion Bărnuţiu”. Pe lângă activităţile didactice i s-au încredinţat organizarea şi conducerea „Reuniunii Mariane”, catehizarea şi organizarea „Cruciatei Euharistice” de la Şcoala de Agricultură şi Gimnaziul industrial de fete.

    Evenimentele tumultoase ale anului 1948, l-au găsit, pe preotul Vasile Hossu, în parohia Vadu Crişului. Refuză să semneze trecerea la ortodoxie, îndemnându-şi credincioşii să-şi păstreze cu tărie credinţa. După interzicerea Bisericii Greco-Catolice şi arestarea episcopilor a reuşit, să se încadreze ca profesor suplinitor într-un sat din judeţul Cluj (Valea Drăganului – Traniş). A reluat legătura cu preoţii greco-catolici nearestaţi şi cu noul Episcop, Iuliu Hirţea. Pentru activitatea sa ”clandestină”, a fost arestat în 1952, şi apoi, anchetat timp de 6 luni, în beciurile Securităţii din Oradea. Este condamnat, împreună cu cei din „Lotul Hirţea”, pentru falsul motiv ”spionaj” şi nedenunţarea activităţii ”clandestine” noului Episcop orădean. După 2 ani de închisoare, este eliberat şi a revenit ca profesor în mica localitate Traniş, de pe Valea Drăganului. În 1956 a obţinut cea de-a doua licenţă în filologie. Activitatea de la Traniş nu s-a rezumat numai la catedră, ci a desfăşurat şi o activitate creştină, religioasă şi de apostolat. Se înfrăţise cu oamenii de la munte ce l-au primit cu dragoste şi preţuire. Era nu numai profesorul îndrăgit de elevi, ci şi omul apropiat şi spiritualul multora dintre oamenii satului. Vacanţele de vară le-a petrecut în mijlocul copiilor şi tinerilor, alături de care a colindat toţi Munţii Apuseni.

Pr Vasile Hossu_foto Securit_1953

Fotografia Pr. Vasile Hossu din dosarul de Securitate (1953). Sursa: ACNSAS, P. 378.

  După 1964 a fost adesea vizitat de Episcopul Iuliu Hirţea care l-a preţuit foarte mult. În modesta casă de la Tranişu au fost oficiate, în secret, Liturghii, botezuri, cununii şi chiar hirotoniri de preoţi. Într-o noapte, printr-o minune a Providenţei scapă cu viaţă din casa în care locuia, care s-a prăbuşit în urma unei alunecări de teren.

            În 1988, după pensionare este chemat la Oradea, unde a desfăşurat o activitate pastorală, cu deosebire catehetică, clandestină, insistând cu predilecţie la educarea şi formarea creştină a tineretului. Această activitate a desfăşurat-o în parohia romano-catolică „Sf. Maria” de pe strada General Traian Moşoiu.

Ps Vasile si Papa Ioan Paul

PSS Vasile Hossu și Sf. Papă Ioan Paul al II-lea. Sursa: Arhiva EGCO.

   Urmare a vieţii sale exemplare, canonicul Coriolan Tămâian, care deţinea puterea ordinară de jurisdicţie în eparhia Oradiei din 1978, după moartea Episcopului Iuliu Hirţea, l-a desemnat pe preotul profesor Vasile Hossu, succesor al său, devenind astfel, după moartea lui Coriolan Tămâian, în 1989, Ordinarius diecezan. În această calitate l-a găsit Revoluţia din 1989. La 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Vasile Hossu, Episcop titular al Eparhiei de Oradea, iar la 27 mai, într-un cadru festiv, care a avut loc la Baia Mare, a fost consacrat Episcop, prin punerea mâinilor Mitropolitului dr. Alexandru Todea, asistat de delegatul Sfântului Scaun, Guido del Mestre, şi de Episcopul Ioan Ploscaru al Lugojului.

      Sub îndrumarea sa se pun bazele şi se deschid instituţiile de învăţământ desfiinţate în 1948. Instituţia destinată formării candidaţilor la preoţie şi-a reluat activitatea în 1991, sub o nouă titulatură – „Institutul Teologic Greco-Catolic din Oradea”. În 1992 s-a deschis Liceul Greco-Catolic, în fosta clădirea a Şcolii Normale Române Unite din Oradea, activitatea de supraveghere, îndrumare şi asistenţă spirituală a tinerilor din internatul Liceului Greco-Catolic, fiind încredinţată comunităţii Fraţii Şcolilor Creştine.

     În plan pastoral, reînfiinţează parohii în judeţele Bihor, Sălaj şi Satu Mare, pentru care, în timpul vieţii sale, a hirotonit peste 50 de preoţi. În Oradea, a organizat ţinerea serviciilor religioase în Sala de festivităţi a Şcolii Normale Unite (Liceul Greco-Catolic), devenită capela Sf. Nicolae, a primei parohii greco-catolice reînfiinţate. În 1993 a început construirea unei impunătoare biserici în cartierul Rogerius, finalizată şi sfinţită în 1994, pe care a încredinţat-o spre păstorire Părinţilor Franciscani Conventuali. Aceştia vor păstori şi  comunităţile greco-catolice din Carei şi Holod. Pentru o diversificare a activităţii pastorale, a primit în Eparhia orădeană şi Congregaţii feminine: „Misionarele Patimilor lui Isus”, „Inima Neprihănită a Mariei” (Oradea), „Surorile Minime ale Reginei Purgatoriului” (Beiuş), “Congregaţia Surorilor Oblate Asumţioniste” (Oradea), ş.a.

    Plin de modestie şi dragoste faţă de tineri, Episcopul Vasile Hossu a insistat pe formarea şi educarea tinerilor în spirit creştin, ca o necesitate imediată de re-evanghelizare şi de refacere a numărului de credincioşi, după aproape 50 de ani de “catacombe”. Astfel, pe lângă asociaţiile şi reuniunile de pietate, deja consacrate în perioada interbelică (AGRU, ASTRU şi Reuniunea Mariană), apar şi alte grupuri: oratoriul „Maria Imaculata”, grupul de cercetaşi, etc.

     În privinţa raporturilor cu celelalte culte, Episcopul Vasile Hossu a fost un om al dialogului şi al înţelegerii. Plin de modestie, cu o structură sufletească permanentă de bunăvoinţă, de iertare faţă de cei care au prigonit Biserica Română Unită, a căutat totdeauna calea dialogului ecumenic pentru unitatea cu Bisericile surori.

ar 102

PSS Vasile Hossu alături de PSS Vasile Coman, episcopul ortodox al Oradiei. Sursa: Arhiva EGCO.

      La 8 iunie 1997, Episcopul Eparhiei de Oradea, Vasile Hossu, trecea pragul eternităţii, la vârsta de 78 de ani. A fost înmormântat în curtea Bisericii Mănăstirii Franciscane „Maica Domnului”, reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe nefiind de acord cu înhumarea în cripta Catedralei Sf. Nicolae. La 13 mai 2007, cu prilejul comemorării a 230 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea (1777), osemintelor sale au fost exhumate şi aşezate în cavoul Episcopilor de sub altarul Catedralei Sf. Nicolae.

  • prezenta biografie apare și pe sit-ul http://www.egco.ro, făcută de subsemnatul în urmă cu câțiva ani la rugămintea PSS Virgil Bercea.
egco24iul 008

Colaj de imagini și fotografii reprezentând Biserica Greco-Catolică renăscută după evenimentele anului 1989. Episcopul Vasile Hossu (în rugăciune) a ctitorit sub inspirația Spiritului Sfânt și călăuzirea Sf. Fecioare Maria, Biserica Mănăstirii Franciscane din Oradea-Rogerius, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Sursa: ARhiva EGCO. 

 

 

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Coborârea în adâncuri

Pune ti nadejdea_desen

   Am coborât în adâncuri, în adâncurile fiinţei mele. Eram legat de o funie groasă de care mă ţineam cu toată forţa. În întuneric îmi lumina doar o lumânare a cărei flăcără îmi arăta fiecare părticică ascunsă a vieţii mele. Mă simţeam atât de ciudat căutându-mi rădăcinile sufletului meu. Şi coboram !

  Uneori îmi îndreptam privirea în sus, de unde veneam, dar nu mai vedeam nimic, fiindcă eram doar eu, partea de funie şi lumânarea.

– Unde sunt?

– Aici în inima ta, îmi răspunde lumânarea.

– Şi atâta drum am făcut deja? De ce e aşa întuneric aici?

-Încă nu am ajuns la destinaţie, răspunse lumânarea. Mai trebuie să facem o bucată de drum.

   Îmi doream deja să se termine şi să pot da de lumină. Am slăbit funia un pic şi imediat am continuat să cobor mai repede. Şi în timp ce coboram, lumina a început să se descopere. Era la fel cu cea a lumânării. Dintr-o dată am dat drumul funiei şi am privit în jur. Era atâta lumină şi pace, încât am început să mă bucur ca un copil ce şi-a descoperit vocea sau puterea de a merge.

-Iată-te ajuns în inima ta! Aici e atâta lumină cât n-ai văzut în toată lumea, pentru că e locuită de Cel care te-a trimis pe Pământ. E lumină pentru că tu ai vrut să primeşti lumină, atunci când ai slăbit strânsoarea funiei şi ai lăsat-o de tot. Astfel ai lăsat deoparte frica, grija şi toate cele ale lumii pentru a-ţi lumina calea. M-ai ţinut în mână de la început şi nu mi-ai dat drumul. Pentru că lumina îţi călăuzea paşii.

-Dar cine eşti tu?

-Eu sunt conştiinţa ta, îmi răspunse lumânarea. Eu ţi-am luminat cărările vieţii peste tot pe unde ai umblat. Şi acum când ai coborât în adâncurile fiinţei tale, bucură-te de darurile Creatorului: pace, bucurie, credinţă, speranţă, iubire !

   Am deschis ochii şi am privit în jur. Norii furtunilor interioare, mizeria omenirii, furia mulţimii, imperfecţiunile oamenilor le vedeam ca pete de culoare şterse, sub a căror carapace zac pâlpâind lumini ce-şi caută neîncetat Creatorul.

  Şi în mână ţineam lumânarea al cărei zâmbet m-a molipsit de bucurie pe imaşul iubirii Domnului.

*

Bis Sf PantelimonLuni, 7 martie 2016. O zi frumoasă de primăvară ! Pentru că este timpul Postului mi s-a propus o retragere spirituală de o zi în bisericuţa Sf. Pantelimon, de la prima oră a dimineţii până seara la ora 6.00 pm. Am luat cu mine doar câteva cărţi (Sfânta Scriptură, Orologhionul, Imitaţiunea lui Cristos, Carlo Caretto). Într-o bocceluţă am pus pâine, apă şi câteva fructe uscate. Am lăsat acasă tehnologia şi am dedicat acest timp Domnului.

    Drumul până la biserică a fost unul scurt. După câţiva paşi tereştri eram în mica bisericuţă de lemn, gata să ne rugăm şi să medităm. Într-o primă fază eram trei persoane: Pr. Iuliu, Julie şi eu. Am primit venirea lui Julie ca o surpriză plăcută, pentru că în acest drum spiritual nu eram singur, ci era şi o persoană din comunitatea americană, pe lângă Pr. Iuliu.

Începutul urcuşului şi greutăţile începătorului

   Am început programul de rugăciune la 7.30 cu Ora Întâia, apoi o scurtă meditaţie dintr-un text în engleză adus de Julie. Am rămas în linişte, rugându-ne şi meditând.

   Mi-e frig pentru că stau nemişcat. Deşi sunt îmbrăcat bine, simt că aerul din bisericuţa e destul de rece. Printre crăpături observ lumina Soarelui, gândindu-mă că măcar o rază de Soare ar putea să-mi schimbe starea. Mă ridic de pe bancă şi încep să mă mişc făcând paşi mici prin bisericuţă. Ceilalţi stăteau pe scaune.

  Mă întorc apoi cu faţa înspre altar şi îngenunchez chiar în faţa tetrapodului unde este aşezată icoana cu moaştele Sf. Pantelimon. Încerc să mă detaşez. Se pare că meditaţia asupra textului nu vrea să se concretizeze în mintea mea. Gânduri, gânduri, gânduri… îmi dau târcoale. Am zis să las afară sau acasă totul. Le-am luat cu mine şi acum nu-mi dau pace.

Începutul luptei spirituale: rugăciunea ca armă a creştinului

   Fac semnul Sfintei Cruci şi încep o decadă de Rozar. Privesc icoana Maicii Sfinte şi o rog să mă însoţească în aceste momente. Privesc chipul Mântuitorului şi rostesc rugăciunea inimii: „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” După această pleiadă de rugăciuni, tot pentru a lupta cu gândurile, îmi direcţionez mintea spre cele 10 porunci, spre cele 10 legi ale cercetaşului, spre textul Promisiunii de Cercetaş.

   Respir şi le rostesc din inimă ca pe nişte cuvinte care însufleţesc fiecare celulă a fiinţei mele. Simt cum Dumnezeu îmi dăruieşte puterea de a fi acum în linişte. Privesc spre iconostas şi rămân în admiraţie faţă de Sfinţi şi în veneraţie faţă de Sfânta Taină a Împărtăşaniei.

  La ora 10.00 facem Ora a Treia. La finalul acesteia, rugăciunea Sfântului Efrem şi metaniile mari făcute mă ajută să mă încălzesc şi fizic. Următoarele meditaţii le facem în limba română.

panoramic Sf Pantelimon

Cuvântul Domnului-Cuvântul Vieţii

   Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,

   Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

   Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.

            (Romani, 12, 1-3)

   Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.

   Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

  Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

  Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

(Luca 6, 31-36)

 

  Apostolul şi Evanghelia îmi vorbesc. Îmi vorbesc despre sacrificiu, convertirea interioară, înţelepciune şi abandonarea în mâinile lui Dumnezeu. Îmi vorbesc despre actul suprem al omului – iubirea dezinteresată – dăruire fără recompensă şi despre milostivire.  Modelul este Mântuitorul Isus Hristos.

    În ajutor sosesc şi alte lecturi spre care îmi îndrept mintea şi încerc să le primesc în inimă. Căci doar atunci toată fiinţa mea vibrează de Cuvântul Divin, când îl primesc în inima mea cu toată dragostea mea.

Eu si Iuliu

Despre gândul la moarte (Imitaţiunea lui Cristos).

   Nebunie şi împietrire a inimii cu gândul la cele vremelnice, iar de cele viitoare prea puţin sinchisindu-ne! De prisos a trăi vreme îndelungată, dacă ne îndreptăm atât de puţin. Fericit cel ce are întotdeauna în faţa ochilor ceasul morţii şi se pregăteşte zilnic de moarte.

   Fericit omul înţelept care îşi dă silinţa să fie toată viaţa aşa cum ar vrea să fie în ceasul morţii. Căci dispreţul desăvârşit al lumii, dorinţa înflăcărată de a fi înainte în toate virtuţile, iubirea de disciplină, ostenelile pocăinţei, neprecupeţirea ascultării, lepădarea de sine şi îndurarea tuturor vitregiilor din dragoste pentru Isus ne va da marea încredere de a ne putea bucura de o moarte fericită.

Învăluiţi (Carlo Caretto)

   Dumnezeu există. În tăcere. El preferă liniştea. Tăcea lui Dumnezeu e semnul maturităţii omului. Dacă te sperie tăcerea înseamnă că eşti încă copil. Cerurile, lucrurile vorbesc, dar Dumnezeu vine în tăcere.

   Culeg roadele lecturii şi mă reculeg. Gândul la moarte nu mă sperie, dimpotrivă, încerc să pătrund sensul cuvintelor citite. Pregătirea pentru o moarte bună vreau să o fac asemenea unui tabere: din timp vreau să fiu în pace cu mine, cu Dumnezeu şi cu aproapele meu. Îi cer Domnului să mă ajute în acest demers. Să vină în tăcere şi să îmi vorbească prin concretul zilei. Şi eu doar să dăruiesc. În tăcere Îl ascult în bătăile inimii, Îl privesc în flacăra lumânării, Îl ador în Taina Sfântului Altar dincolo de Iconostas. Şi Îi mulţumesc pentru darurile Sale.

 

Pâinea noastră cea de toate zilele

   Este ora 12.00. Facem Ora a şasea. Apoi ieşim în tinda bisericii şi mâncăm merindele pe care le-am adus: nişte pâine, apă şi nişte fructe uscate. Rămânem în linişte şi admirăm natura.

   La ora 13.00, împreună cu Pr. Iuliu pornim pe jos într-o drumeţie prin împrejurimi. Ne aşezăm pe o bancă. Discutăm despre vocaţia spre sacerdoţiu, despre voia lui Dumnezeu, curaj şi credinţă. Păşim mai departe pe drum. Ne continuăm drumeţia cu gândul la textele meditate în prima parte a zilei. Vremea ţine cu noi, astfel că Soarele şi întreaga creaţie ne însoţesc pe parcursul drumeţiei.

Drumetie.jpg

   Este ora 15.00. Facem Ora a noua. Aprindem cărbunele şi punem tămâia în căţuie. Rămânem în tăcere. În biserică nu mai este aşa de frig. Ne ajutăm de câteva texte pentru ca Dumnezeu să ne inspire.Tamaia.jpg

Ascuns (Caretto)

Tăcerea ta, Dumnezeule, e atât de mare şi aşteptarea Ta este atât de radicală…

Tu propui, faci linişte, aştepţi,… vrei ca noi să venim în întâmpinarea Ta, ne vrei liberi.

…Nevoia de absolut, de iubire, de lumină ne împinge să Te căutăm, Doamne!

Judecata şi osândele păcătoşilor (Imitaţiunea lui Cristos)

În orice lucru caută să vezi sfârşitul şi închipuieşte-ţi felul cum te vei prezenta în faţa Dreptului Judecător.

Ce te împiedică să te pregăteşti pentru ziua judecăţii, când nimeni nu va putea fi dezvinovăţit sau apărat prin altul, când fiecare va fi împovărat cu sine însuşi? Acum ostenelile tale pot da rod, lacrimile tale sunt primite, suspinul tău e ascultat, suferinţa ta e curăţitoare şi-l poate împăca pe Dumnezeu….

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu din toată inima, nu se teme nici de moarte, nici de chinuri, nici de judecată, nici de infern. Căci dragostea desăvârşită deschide calea cea fără piedici spre Dumnezeu.

   Culeg roadele lecturii şi mă reculeg. E destul de greu să mă pun în faţa lui Dumnezeu. Vreau să şterg cu buretele toate greşelile vieţii mele, dar nu pot. Nu pot pentru că ele fac parte din fiinţa mea. Doar El o poate face. Şi Îl rog să vină la mine.

   În această aşteptare am timp pentru o examinare a conştiinţei. Privesc icoana Lui şi mă pregătesc să-i vorbesc.

   Doamne, iată-mă în faţa Ta! Vin la Tine să te întâlnesc în Iubirea Infinită, în Iertarea cea care îmi dăruieşte pacea sufletească. Vin să mă închin măreţiei Tale care M-a chemat şi m-a mântuit de păcat! Din nimicnicia mea M-ai prins de mână şi m-ai învăţat să merg pe cărările Tale. Uneori am mai lăsat mâna Ta şi atunci am căzut! Dar mâna Ta a rămas întinsă asemenea părintelui faţă de copilul său. Şi eu m-am simţit atât de slab fără mâna ta! M-ai chemat şi m-am ridicat şi te-am luat de mână. Şi doresc să spun lumii cât de Bun Eşti!

   Acum cânt cu Psalmistul: „Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi nu uita toate binefacerile Sale ! ”

lumanari.jpg

Voi fi cu tine (Carlo Caretto)

   „Căutaţi-Mă!” Eu sunt Domnul Cel ce grăieşte drept şi spune adevărul! (Isaia 45, 19)

   „Căutaţi-Mă şi veţi fi vii!” (Amos 5,5)

     „Şi voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi le voi fi Dumnezeu;” (2 Ieşire 29, 45)

   „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie.” (Coloseni 9, 16)

   Voi arăta slava Mea şi sfinţenia Mea şi Mă voi arăta înaintea ochilor multor popoare şi vor şti că Eu sunt Domnul”. (Iezechiel 38, 23)

  „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”. (Luca 12, 32)

  „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 5)

   „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14, 16)

   „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17, 17)

 

   E timpul să încetăm cu grija noastră de a fi autosuficienţi / sfinţi fără El. e nevoie o abandonare necondiţionată în mâinile Lui.

Râvna de a îndrepta cu totul în viaţă (Imitaţiunea lui Cristos)

   Cei dintâi pe calea virtuţii sunt cei care nu pregetă să dea piept cu bărbăţie, cu tot ce-i mai greu şi anevoie de biruit. În toate caută să vezi cum te-ai putea schimba în bine.

 

   Culeg roadele lecturii. Fac un pas şi îmi ridic privirea spre Cer. Ridic Sfânta Scriptură şi îi mulţumesc Domnului că Mi-a vorbit despre Iubirea sa faţă de mine, faţă de toţi oamenii. Iau hotărârea de a intra în echipa Lui, căci numai cu El sunt ceea ce sunt.

  Încheiem seara cu Slujba Vecerniei. Afară s-a înnoptat, dar în bisericuţă luminile lumânărilor ne-au încălzit trupurile şi sufletele. Sfinţii şi Sfânta Fecioară Maria ne-au însoţit de-a lungul acestei aventuri spirituale. Şi prin ei, Domnul Isus a păşit în inimile noastre.

                                             „Maranatha – Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22, 20)

lumanari si mana.jpg

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.