Articole etichetate cu: români

O mărturie sinceră și o muncă de echipă

„Un prieten este cineva care vrea să meargă un timp pe acelaşi drum cu mine.”

(P. Bosmans)

panouri Echipa muncitori.jpg

Echipa de muncitori din muzeul Cetății, dl. Ioan Demian și prof. Ovidiu Sălăgean la finalizarea fixării panourilor tematice.

     Evenimentul de vineri, 10 martie 2017, a fost, parafrazând o persoană cunoscută, ”o sărbătoare” pentru că am dăruit ceva frumos comunității. Este vorba despre Expoziția permanentă din cadrul Muzeului Cetății și orașului Oradea, intitulată ”Episcopia Greco-Catolică de Oradea. File de istorie.” Bunul Dumnezeu m-a învrednicit cu câțiva talanți, pe care apoi, în timp și cu ajutorul altora, i-am valorificat. Și aici mă refer la pasiunea pentru istorie și la bucuria de a mă forma sub conul de lumină al Bisericii. Sub inspirația și cu ajutorul Lui am reușit să duc la bun sfârșit acest proiect, în ajutor ”sărind” prieteni, colegi și oameni de bunăvoință (i-am nominalizat mai jos, în cuvântul de la vernisaj).

vernisaj silviu lenu si mami_10 mart 2017

Alături de mama  și soția mea Lenuța, la vernisajul expoziției. (10 martie 2017)

       A fost multă lume la vernisaj și între persoanele prezente, citându-l pe bunul meu prieten și profesor, Blaga Mihoc, ”cel mai simpatic personaj” a fost mama, pentru că a admirat planșele și vitrinele.  Ea m-a însoțit încă de mic în tot ce am făcut, și la acest vernisaj ”a suplinit” lipsa tatălui meu Octavian-Ioan, spunând ”Dacă tatăl tău trăia, ar fi fost mândru de tine, așa cum sunt și eu” . La finalul discursului meu, Preasfințitul Virgil mi-a zis: ”Ai uitat să-i mulțumești mamei tale”. Eu m-am conformat imediat și am spus ”Mulțumesc mai ales mamei mele”.

Tati octavian si Silviu desen Ovi.jpg

Pater et Filius, adică tatăl Octavian-Ioan (în anul 1998) și subsemnatul (în anul 1996) . Desen: prof. Ovidiu Sălăgean.

     O parte din mine a rămas acolo, în acea expoziție, ca mărturie sinceră a unei munci de echipă, în care se regăsește tata și mama. Lor le mulțumesc pentru ceea ce sunt azi și îl rog pe Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l numere cu sfinții pe tata, iar mamei să-i dea sănătate, pace și bucurii sufletești!

montare panouri trei foto.jpg

Montarea panourilor tematice în sălile din muzeul Cetății (1 februarie 2017).

vitrine montaj 4 poze.jpg

Echipa de ”șoc” în toiul muncii: Cristian Negru, Eugen Ivuț, dr. Diana Iancu și Marius Crăciun (22 februarie 2017).

Cuvânt la vernisajul Expoziției permanente

”Episcopia Greco-Catolică de Oradea-File de Istorie.”

     Preasfinţiile Voastre, Doamna Director, stimaţi invitaţi, dragi seminarişti, dragi prieteni,

     je vorbind mare 2     Ne aflăm într-un moment de adevăr, la vernisarea unui expoziții – am putea spune inedite – dar mai corect spus, la inaugurarea unei spațiu rezervat – prin bunăvoința Primăriei Mun. Oradea – Bisericii Greco-Catolice. Un spațiu inaugurat în incinta cetății Oradea – o cetatea a lui Dumnezeu, după cartea Sf. Augustin, unde astăzi creștinii și oamenii de bunăvoință își întind mână și se îmbrățișează în spiritul iubirii lăsate de Domnul Isus.

     Expoziția pe care o inaugurăm azi reprezintă un omagiu adus înaintașilor și martirilor Bisericii Greco-Catolice. Ea este, de asemenea, o carte de vizită pentru toți cei care intră în această fortăreață orădeană.

     Între creștinii prezenți azi în cetatea orădeană, un loc special i-a fost rezervat și Bisericii Greco-Catolice din România, familie creștină care îmbrățișează comunitatea locală orădeană, în spiritul dragostei, al dialogului și al adevărului istoric.

     Despre adevăr și dragoste creștină vorbeşte această expoziţie: un adevăr de multe ori dureros, dar şi bucuros, care dacă este asumat, edifică adică întărește și ne eliberează; despre dragoste creștină vorbește această expoziție, realizată prin fapte vrednice de laudă și mai ales de transmis mai departe.  Cuvinte și fapte, imagini și idei, obiecte și veșminte, toate acestea sunt semne vizibile din istoria Bisericii Române Unite cu Roma, un drum descris de mulți istorici ca fiind o VIA CRUCIS, din veacurile de început ale creștinismului primar până în perioada comunistă, când biserica – binefăcătoarea acestui neam – a fost suprimată și deposedată de bunuri și credincioși de către guvernul ateist-comunist.

      Proiectul dedicat istoriei Episcopiei Greco-Catolice de Oradea a fost inițiat acum 2 sau 3 ani prin intermediul dlui dr. Dumitru Sim. Atunci PS Virgil m-a rugat să întocmesc o scurtă istorie a Bisericii care să poată fi prezentată publicului larg. M-am apucat de treabă și am ”defrișat” cărți, reviste și documente din arhive și biblioteci. A fost o muncă de cercetare nu tocmai ușoară, pentru că lectura textelor cerea o analiză atentă și apoi o sintetizare a informațiilor. Pasul următor a fost realizarea panourilor, care, de asemenea, a cumulat multe ore de lucru pentru a ieși ceva bun, dar mai ales folositor, pentru ca vizitatorii să se îmbogățească spiritual și cultural.

     Înainte de a începe lucrul a trebuit să răspund la câteva întrebări, legitime de altfel chiar pentru dumneavoastră: Cine / Ce este Biserica Română Unită? Care sunt momentele importante din istoria Bisericii ? Cum să poziționez Biserica Română Unită în istoria umană și în istoria românilor ? Cine sunt personalitățile și care sunt evenimentele care au marcat viața acestei Biserici ? Ce valori a dat această Biserică țării și națiunii române ?

     O parte din posibilele răspunsuri le aveți de astăzi prezentate în cadrul acestei expoziții în panourile informative afișate.

panouri Biserica sala 1.jpg

Sala 1 dedicată Instituției Bisericii cu 13 panouri tematice și un panou mare cu palatul episcopal și Catedrala Sf. Nicolae-foto: Ovi D. Pop (1 februarie 2017).

     Prima sală este dedicată INSTITUȚIEI BISERICII. Ea cuprinde panouri informative din perioada creștinismului primar până în perioada comunistă. A doua sala este dedicată ȘCOLII ARDELENE și cuprinde panouri informative dedicate reprezentanților Școlii Ardelene, școlilor de la Oradea și Beiuș, plus alte două panouri privind identitatea și rolul Bisericii Române Unite. Vitrinele adăpostesc obiecte originale, cărți vechi și manuscrise din colecția Episcopiei și anume: veșmintele arhierești și cârja vrednicului Episcop Valeriu Traian Frențiu, mitra vrednicului Episcop Demetriu Radu, Biblia de la Blaj (ediția veche din 1795 și cea nouă din anul 2000), două antimise din secolele XIX și XX, vase liturgice de secol XIX și XX, un manuscris de secol XVIII al Capitlului, trei volume de carte veche românească, un tratat de drept canonic şi câteva circulare episcopale.

panouri SCoala_sala 2.jpg

Sala 2 dedicată ȘCOLII ARDELENE cu 10 panouri tematice și un panou mare (foto Ovi D. Pop) cu  Seminarul Greco-Catolic din Oradea ce adăpostește astăzi Facultatea de Teologie Greco-Catolică (UBB), internatul Liceului Teologic Gr.Cat. Iuliu Maniu și clasele Step by Step. (1 februarie 2017)

     Această expoziție este rodul unei munci de echipă și pe această cale, în calitate de coordonator, doresc să mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru darurile cu care am fost înzestrat, Bisericii Greco-Catolice sub aripa căreia m-am format ca om și creștin, soției mele dragi, Lenuța, pentru atenția și delicatețea cu care m-a sprijinit și încurajat în cercetarea științifică, socrilor mei – Elena și Traian Țărău – din Girișu Negru, întregii echipe care a contribuit la realizarea acestui proiect: PSS Virgil, prof. univ. dr. Blaga Mihoc, dl. Daniel Țig, dl. Gulyas Ferencz, dnei prof. Roxana Voicu, dl. prof. Ovidiu Sălăgean, dl. Ioan Demian, dl. Eugen Ivuț; echipei de la muzeul cetății: dr. Cristina Pușcaș, dr. Diana Iancu, dr. Augustin Țărău, dl. Cristi Negru și muncitorilor din sectorul tehnic.

 

vesminte 3 poze.jpg

Vitrinele cu veșminte clericale: ornate de preot sec. XX (stânga), ornatele și rasa vrednicului martir PSS Valeriu Traian Frențiu (centru și dreapta) (22 februarie 2017).

Anunțuri
Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Mazilirea lui Vodă Brâncoveanu

Orice prost poate critica și condamna, dar e nevoie de caracter și control de sine pentru a fi înțelegător și iertător”. (Dale Carnegie)

brancoveanu

Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești (1688-1714). Sursa: http://www.edusoft.ro/constantin-brancoveanu-…12.12.2016

 

   Am reluat citirea unui fragment din opera lui Samuil Micu, mai exact despre domnia lui Constantin Brâncoveanu. M-au impresionat cuvintele sale în fața călăului și apoi faptul că lumea / vulgul / prostimea are aceiași față ca și în prezent: e credulă la orice rău se spune despre cineva pentru a-l discredita. Urzeala boierilor și neamurilor a funcționat și în cazul lui Brâncoveanu, învinuindu-l de ceva ce nu a făcut. Textul este extrem de actual și astăzi pentru că scoate în evidență slăbiciunile umane dar și caracterul Domnitorului. Dar să lăsăm textul să vorbească.

    ”Și scoțând fermanul de la sân învăluit într-o năframă neagră de mătasă, [imbrohorul n.n.]* l-au pus pe un umăr al lui Constantin Vodă, zicându-i mazil , care în limba noastră face: pun jos, lăpădat din domnie. Săracul Vodă s-au supărat și au început a blăstăma barbara nemulțumire a turcilor carii așa răsplătea atâtea credincioase slujbe a lui care de 26 de ani le-au făcut în câtă vreme a domnit. Și după aceea vrând să meargă la scaunul său l-au împins turcul de acolo zicând că acela loc nu mai este a lui și îndată au poruncit turcul de s-au adunat toți boierii și mitropolitul și înaintea lor s-a cetit fermanul cu care voievodul Constantin Brâncoveanu cu toată casa s-au hotărât hain adică rebel și viclean împărăției. Apoi au închis într-o casă pe Vodă și au pus străji să îl păzească bine și pe nimeni n-au lăsat să vorbească cu el. După aceea l-au dat în mâna boiarilor, cât ei au trebuit să facă scrisoare cu carea se lega cum că de va fugi Vodă, ei viața și toate avuțiile să piarză. N-au fost destul aceasta turcului, ci au chemat și ceata negoțitorilor ca și ei asemenea chezași pentru boieri să fie.[…]

   Ștefan Vodă Cantacuzino, îndată cât a luat domnia, au trimis pe Constantin Știrbei și pe Radul Dudescul, cumnatul său, pe carele și logofăt mare l-au făcut, la Constantinopol cu cărți la împăratul și la vizir, zicându-le să grăbească să sosească mai înainte de Constantin Brâncoveanu și să lucre să nu mai scape Brâncoveanul, nici ficiorii, care s-au și făcut. Și au scos oameni proști înaintea unui hasichiu turc carele venise să strângă avuțiile lui Constantin Brâncoveanu, de să jeluia că i-au sărăcit Constatin Brâncoveanul. Încă și când ducea turcii pe Brâncoveanul la Constantinopol, scosese Ștefan Vodă proști din București, pân la Giurgiu de săjeluia înaintea imbrohorului; ca acestea și mai multe au făcut Ștefan Cantacuzino lui Constantin Brâncoveanul vărul său, în loc să-l ajute și să-i facă bine pentru binele cel mult care l-au luat de la dânsul, el îi strica și-l pâra. […]

   Imbrohorul după ce visteria și avuția de acasă a Brâncoveanului o au luat au mers apoi prin țară de i-au luat și satele și moșiile, iar țăranii au avut poruncă de la Ștefan Vodă ca ori pe unde va merge turcul, imbrohorul, cu mulțimea să iasă înaintea lui și să se plângă împotriva Brâncoveanului și să zică cum că de se va întoarce în țară Constantin Brâncoveanul, țara trăbă să se strice și să piară. […]

   După ce au auzit împăratul turcesc de la imbrohor pârile cele asupra lui Constantin Vodă au poruncit de au scos pe Constantin și pe feciorii lui din temnița carea se zice Șapte Turnuri sau Edicula și i-au pus într-un loc mai rău care se cheamă Forneta și pe feciorul cel mai mare cumplit l-au chinuit ca să spuie toate avuțiile și unde sunt. Spus-au săracii aceia tot ce au știut. După cinci zile care au fost duminică în 25 a lui august în ziua de Sântămăria Mare, au poruncit împăratul de au adus pe Constantin Brâncoveanul și pe toți patru feciori ai lui și pe Văcărescul înaintea lui, unde ședea într-un foișor. Acolo imbrohorul l-au înfruntat, aruncându-i cele ce-l pârăsc; Brâncoveanul făr de frică au răspuns la toate. După aceea imbrohorul au făcut semn să le taie capetele. Iar Constantin Vodă când au văzut că vine oheriul cu sabia scoasă s-au slobozit în rugăciune și au zis cătră fii săi aceste cuvinte: Fii mei, stați cu inimă tare; am pierdut toate câte am avut întru această lume, să ne mântuim sufletul și să ne spălăm păcatele noastre cu sângele nostru”.

  • imbrohor – persoană trimisă de sultan cu scopul de a detrona sau a înscăuna un domn nou. (Cf. DEX.ro)

(Fragment din Samuil Micu, Istoria, lucrurile și întâmplările românilor. În Școala Ardeleană (Poezii, proză, tălmăciri) ed. de Mihai Gherman, Cluj-Napoca, 1977 p. 91-106).

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , | 1 comentariu

P.S.S. John Michael BOTEAN – un păstor după inima Ta !

preot in veac modif.jpg

    L-am întâlnit prima oară într-o seară de octombrie. Eu i-am spus: „Welcome, your Excelency!” El mi-a răspuns: „Bună seara! Pe «your Excelency» l-am lăsat în America!” A lăsat la o parte rangul şi măreţia demnităţii şi mi-a dăruit simplitatea şi jovialitatea.

    L-am însoţit în călătoria sa din România. Am fost tovarăş de drum şi el mi-a fost Părinte, asemenea Domnului ce a mers alături de cei doi ucenici care mergeau spre Emaus.

    L-am descoperit în timp ca pe un om cu multe calităţi: o fineţe intelectuală deosebită,  o inimă ce vibrează de multă milă şi dragoste faţă de aproapele, un adevărat gentleman şi un om de cuvânt.

    Am învăţat alături de el să slujesc la altarul Domnului. El mi-a arătat – asemenea unui cavaler – că rugăciunea la Altar e o neîncetată curtoazie făcută Iubirii supreme.

    Am ridicat privirea spre Domnul şi am auzit cum el se ruga: „Doamne, ai milă de mine păcătosul!”

*

    Într-o frumoasă după amiază de primăvară, i-am luat interviu Prea Sfinţiei Sale J.M.Botean – Episcopul greco-catolic de Canton (Ohio) – păstorul românilor americani din sigura Eparhia unită românească care are cea mai întinsă jurisdicţie teritorială, în subordinea sa intrând parohiile, misiunile şi mănăstirile de pe teritoriul S.U.A şi Canada. La ceas aniversar, Prea Sfinţia Sa, mi-a acordat un interviu pentru că în acest an s-au împlinit 30 de ani de când a primit Taina Sfintei Preoţii şi 20 de ani de când a fost sfinţit Episcop pentru Eparhia greco-catolică de Canton (Ohio).

Scurtă biografie: P.S.S. John Michael Botean s-a născut în 9 iulie 1955 în Canton (Ohio). Este fiul lui John şi Amelia (Popa) Botean, a căror părinţi – originari din jud. Mureş şi Maramureş – au venit la începutul secolului XX în America. Are un frate mai tânăr, Mark S. Botean. A studiat teologia la Boston (MA) şi Chicago (IL). A fost sfinţit preot în data de 18 mai 1986 de către P.S.S. Louis Puşcaş. Din anul 1986 până în 1990 a păstorit parohia Sf. Arh. Mihail din Aurora (IL). Între anii 1990-1993 a fost Rector al Catedralei Sf. Gheorghe din Canton (OH). Între anii 1993-1996 a îndeplinit funcţia de Vicar General şi apoi Administrator Apostolic al Eparhiei. În data de 24 august 1996 a fost sfinţit Episcop pentru Eparhia greco-catolică de Canton (OH). Este membru în mai multe structuri bisericeşti, catolice şi ecumenice.

Bishop la 4 varste.jpg

  1. Vă aduceţi aminte de copilărie? Care este prima amintire din copilărie?

   Da, îmi aduc aminte că mă plimbam în jurul lemnelor din curtea casei bunicilor, căutând să văd ce e cu acele lemnele.

  1. Care este mottoul/citatul preferat?

   Cel de pe stema episcopală: „Nu te teme, turmă mică!” şi „Dumnezeu este iubire”, din Evanghelia Sf. Ioan.

  1. Spuneţi-mi câteva cuvinte despre vocaţia dumneavoastră !

   Probabil, în jurul vârstei de 13-14 ani am început să-l caut pe Dumnezeu, să caut să înţeleg Taina lui Dumnezeu. Atunci am fost iniţiat pas cu pas în Taina lui Dumnezeu, altfel spus, cine este Dumnezeu.

stema episcopala JMB.jpg  Pentru că am frecventat o şcoală laică şi nu una catolică, nu am putut avea o bază religioasă solidă în privinţa catehizării. Am început să citesc de unul singur, câteva cărţi vechi, nişte catehisme vechi de dinaintea Conciliului Vatican II (1962-1965).

   Atunci când eşti pe cale să faci o lecţie, misterul vieţii tale este suficient de mare pentru că tinzi să-L vezi pe Dumnezeu într-un alt fel faţă de cum te priveşti pe tine însuţi. Şi în loc de a mă întreba pe mine „Ce aş vrea să fiu când voi fi mare?”, am avut sentimentul că Dumnezeu vrea să fiu ceva, de fapt ceva specific şi nu ceva deosebit. Nu ştiam despre ce este vorba, dar am început să mă văd în situaţii de slujire. Iniţial am încercat viaţa de călugărie. Cam de aici a început totul.

    După liceu, primisem o bursă de la compania la care lucra tatăl meu. Şase dintre copiii angajaţilor au fost selectaţi pentru burse studenţeşti. Dar eu eram axat pentru a deveni preot, mai exact a face parte din ordinul capucinilor. Deci, chiar dacă am primit o bursă de mii de dolari, am ales să merg la Seminar, în Pensylvania, să mă fac preot. Însă după un an de zile am părăsit Seminarul.

    Dar prin capucini mi-am redescoperit biserica mea, pentru că unul dintre oamenii pe care i-am întâlnit acolo era diacon din Biserica Melkită. Am descoperit că greco-catolicii vorbesc şi engleză, şi că preotul era italo-american, iar liturghia era cântată de tot poporul. Erau copii, era lume multă.

    Cu alte cuvinte, după Conciliul Vatican II, am crezut că a fi Catolic în secolul XX însemna să fii romano-catolic, pentru că era singura parte din biserică care avea legătură cu lumea reală a oamenilor cu care trăiam.

   În acea perioadă am crezut că biserica mea era legată doar de etnicitate. Îmi plăcea şi iubeam să fiu român, cu tot ansamblul de tradiţii şi slujbe. Dar asta era acolo şi viaţa reală o percepeam altundeva. Nu am prevăzut că viaţa bisericii mele să aibă impact în viaţa Bisericii Catolice.

   Când am vorbit cu parohul meu şi i-am mărturisit că vreau să fiu preot, nu a fost interesat deloc. De aceea am căutat să explorez de unul singur vocaţia mea. Am început să-mi descopăr sensibilitatea la ceea ce se întâmpla în acel timp ( război, nedreptate, sărăcie)  – lucruri care au avut un impact profund în viaţa culturală din anii 60-70 ai secolului trecut, aici în S.U.A.. Însă nu am văzut cum „a face mămăligă” putea să aibă legătură cu realitatea în care trăiam. Era viziunea mea îngustă şi indiferenţa mea.

   Abia apoi am descoperit acest fenomen deosebit. Poţi să fii şi american – îndrăgostit şi preocupat de lumea pe care vrei să o salvezi – şi un creştin activ, adică greco-catolic. În această privinţă, am învăţat de la un preot al Bisericii Melkite (Greco-Catolice din Siria, Irak) – care este o biserică apostolică – următoarea remarcă: „Noi nu datorăm nimic romano-catolicilor în privinţa catolicităţii şi apostolicităţii!” A fost prima ideea care a spart în mintea mea ideea monolitului romano-catolic. Adică nu eram consideraţi doar o bijuterie în coroană. Şi atunci am început să mă concentrez pe specificul şi tezaurul pe care-l avem ca buni creştini de tradiţie răsăriteană, mai ales în contact cu realitatea vestică, într-o lume occidentală unde noi vorbim o limbă diferită faţă de cea de locul de origine.

   Apoi, următorul pas important a fost când mi-am descoperit îndrumătorul ssfintire preot amintire.jpgpiritual, în momentul când eram în Seminar. Pentru mine, el a făcut legătura între non-violenţă şi creştinismul răsăritean.

   De ce sunt azi preot, în ciuda faptului că am încercat să fug din Seminar de două ori? Nu înţeleg de ce sunt preot azi, deşi am încercat să fug din Seminar de două ori.

   Oricum, ce legătură are asta cu vocaţia de preot este următoarea. Atunci când m-am alăturat capucinilor, eram fascinat de Sfântul Francisc de Assisi. Când a apărut filmul lui Zeffirelli, am primit o broşură cu figura actorului care privea spre cer şi avea următoarea remarcă: „Doamne, ce voieşti să fac?”

   Vocaţia mea nu era legată de a deveni neapărat preot, ci era legată de a face ceva în fiecare zi. Şi asta este şi astăzi: „Doamne, ce doreşti să fac astăzi?” Uneori am răspunsuri bune, alteori dau răspunsuri mai puţin bune. Dar vocaţia mea este legată de deciziile mele de fiecare zi şi de alegerile mele.

   Şi într-o zi am devenit preot, chiar dacă am părăsit Seminarul de două ori. […]

  1. Care e cel mai mare atribut al lui Dumnezeu?

   Iubire necondiţionată şi mult milostivă.

  1. Ce este iubirea?

   Iubirea nu are o definiţie. E la fel ca Dumnezeu pentru că nu-L putem defini în totalitate. Dar să spui că Dumnezeu este iubire, cred că înseamnă că El este izvorul a tot ceea ce există, tot ceea ce este mai bun. Noi experimentăm aceasta din punct de vedere uman, prin ceea ce noi numim iubire. Şi din punct de vedere al simţirii, asta înseamnă că dorim binele celuilalt, adică ne sacrificăm pentru celălalt.

sfintire episcop amintire.jpg

  1. Aveţi un model în viaţă? Cine este acela?

  Am avut mai mulţi. Unul dintre ei este Gandhi, apoi Charles de Foucault, Dorothy Day şi Thomas Merton, un englez care a devenit un călugăr trapist în America.

  1. Ce este Biserica?

  Biserica ar trebui să fie răspunsul umanităţii la chemarea lui Dumnezeu. Pentru că avem mai multe feluri de a fi împreună – familia, statul, tribul, societatea – Biserica este calea prin care Dumnezeu îi aduce pe oameni împreună. Este calea prin care devenim ceea ce nu am fost înainte. Şi această devenire o facem prin harul lui Dumnezeu devenind Biserică, anume Trupul lui Hristos.

  Asta înseamnă că am devenit o umanitate întregită, o comunitate umană definită prin iubire necondiţionată şi îndurare nesfârşită, reflectând această iubire şi îndurare lumii întregi.

    Biserica este extensia în timp şi spaţiu a vieţii şi misiunii lui Hristos.

bishop la spalat vase.jpg

  1. Cine sunt creştinii zilei de azi?

   Este vorba despre cei botezaţi. Însă, din punct de vedere al culturii americane, poate şi româneşti, când spui despre cineva că e creştin, este ca şi cum l-ai complimenta. Este creştin, adică un bun creştin.

    Există multe feluri de a răspunde la această întrebare. Cei care sunt botezaţi sunt creştini. Însă Gandhi spunea că „dacă a fi creştin înseamnă a fi urmăritorul Fericirilor de pe Munte, atunci eu sunt creştin”. Dar nu a fost creştin.

   Mai simplu este să spunem că oricine face voia lui Dumnezeu, în fapt sau în intenţie, este un creştin sau un potenţial creştin. Şi acest răspuns acoperă mai multe religii. Acesta e primul nivel.

   Apoi şi Biserica ne învaţă. Oricine poate boteza? Da, oricine poate boteza. Un musulman sau un ateu poate boteza atâta timp cât are intenţia să facă ceea ce Biserica are în intenţie. Dacă eu am intenţia să fac ceea ce vrea Dumnezeu, în planul lui Dumnezeu, nu este aceasta un fel de botez pentru mine?

  1. Care trebuie să fie principalele calităţi ale unui preot american?

  Una dintre cele mai mari calităţi este să fie în stare să suporte munca grea de aici. Mă refer aici la izolare, pentru că uneori chiar dacă eşti căsătorit, sau eşti pur şi simplu departe unul de celălalt, nu experimentezi solidaritatea din biserică la fel ca în România. Pentru că te întâlneşti cu singurătatea peste tot.

   O altă calitate ar fi aceea să aibă un spirit antreprenorial. Este nevoie de cineva care să preia responsabilităţi pentru tot felul de lucruri. Cineva care să conştientizeze că dacă vrei să ai ceva, va trebui să creezi, să construieşti tu însuţi. Va trebui să lucrezi cu oamenii, nu să aştepţi să ţi se facă.

   O altă calitate ar fi acea abilitate de a arăta dragostea faţă de toţi oamenii. Nu e o calitate de-a mea, dar o admir când o văd la alţi preoţi. Îi iubesc pe oameni, dar dacă ei nu simt această iubire, la ce bun? Asta înseamnă să ai capacitatea să-i faci conştienţi pe oameni că-i iubeşti, să se simtă îmbrăţişaţi de tine.

servicii liturgice bishop.jpg

  1. Care sunt cele mai mari provocări ale Bisericii Greco-Catolice din America?

  În Occidentul european şi în America, hegemonia creştină e pe moarte din cauza curentelor secularizării, a ateismului materialist. Comunismul ateist materialist a fost destul de rău, dar capitalismul ateist materialist e mai activ, lovind în Evanghelie, pentru că micşorează demnitatea umană. Îi transformă pe oameni în nişte fiinţe îndrăgostite de propria persoană, unităţi ale plăcerii, ca să poată fi buni consumatori.

  În această nebuloasă, Evanghelia îşi reia locul în această „piaţă” liberă a ideilor. Din această perspectivă, Evanghelia ca şi idee cheamă pe unii sau nu-i cheamă deloc. Ce-i lipeşte Evangheliei pentru ca să aibă putere, sunt mărturisitorii. Mărturisitori reali ca şi sfinţii, care prin viaţa lor, îi cheamă pe oameni să mărturisească adevărul Evangheliei, nu doar cel intelectual, ci cel din viaţa de zi cu zi. Altfel spus, dacă noi suntem canarul din colivie, mesajul este „a deveni sfinţi sau a pierde lumea întreagă”. Vedem asta pentru că suntem fragili şi mici. Mai ales noi, greco-catolicii, care nu avem proprietăţi aici, nu avem influenţă politică, nu suntem numeroşi. Tot ce ne-a rămas este să fim Biserică.

   A fost o vreme când mă luptam să mă afirm ca greco-catolic, faţă de ceilalţi. Dar asta era o credinţă falsă, „une mauveause foi” cum spune francezul. În anii ‘70 am întâlnit un alt greco-catolic melkit, un american (irlandez-american) care lucra în Harlem, în partea unde trăia comunitatea de culoare din New York în anii 70, ajutându-i pe cei nevoiaşi şi dezvoltând comunităţi. El a scris un articol intitulat „Strigătul Bisericii Greco-Catolice. Durerea aşteptării şi bucuria slujirii” în care se referea la aşteptarea unităţii bisericeşti. El a fost cel care a zis că „nu avem influenţă, nu avem bani, nu suntem buni pentru toţi. Tot cea ce avem bun este să fim Biserică.” Şi atunci am decis că acest răspuns este suficient şi pentru mine.

   Atâta timp cât ne gândim că avem ceva măreţ de făcut, o să pierdem. Nu putem fi ca şi ceilalţi din jurul nostru. Trebuie să ne trăim sărăcia sau micimea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o! Aceasta este calea noastră! Şi să fim bucuroşi că suntem Biserica, trupul lui Hristos! Şi toate pornesc de aici. Cred că sunt multe de făcut din ceea ce vrea Dumnezeu să facem şi nu e nimic mai bun decât să facem.

  Când am fost întrebat despre identitatea Bisericii Române Unite din Statele Unite, dacă este o chestiune bună sau nu, am răspuns: «Nu este „aurul” acestei biserici şi nu cred că această comoară, adică această comunitate a lui Dumnezeu, trebuie să rămână imortalizată sau fixată în nişte tipare. Nu existăm pentru veşnicie. Comunităţile se nasc şi apoi apun. Ce e important este persoana umană şi mântuirea sufletului. Dacă facem aceasta, Dumnezeu are grijă de noi!”

   Ne îngrijorăm de influenţa noastră, de bani, de număr. Acestea sunt griji! Dacă ne concentrăm doar asupra lor, este ca şi cum am pune „căruţa înaintea boilor”!

JMB in mijl credinciosilor Canton.jpg

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.