Articole etichetate cu: rugaciune

Sfântul Francisc printre noi

”E greu să afli un creștin, fie catolic, fie protestant, fie ortodox, care să nu identifice conceptul de sfințenie umană cu figura lui Francisc de Assisi, și care să nu-și fi dorit să-l imite într-un fel sau altul”. (Carlo Caretto)

   Prima dată când i-am cunoscut pe sfinți a fost când am intrat în biserică. De mână cu tata, încercam să deslușesc figurile lor, și plimbându-mă cu privirea asupra lor, m-am oprit în fața unei figuri mai puțin frumoase dar care iradia o forță extraordinară de bunătate și pace! Mai târziu, când am crescut, aveam să-l cunosc mai bine pe Sfântul care avea să mă inspire să fiu un bun creștin. Era Sf. Francisc din Assisi, supranumit și ”Sărăcuțul”.Francisc-img_1102

    Citindu-i viața m-a impresionat cât de frumos vorbea despre Creație, numind focul cu apelativul ”frate foc” sau chiar moartea cu ”sora moarte”. Nu găseam nimic înfiorător la toate acestea, ci un sens nou pe care l-a dat vieții sale. Și acest sens nou a generat, sub inspirația Spiritului Sfânt, o schimbare radicală în toată Biserica. L-am îndrăgit și l-am luat de patron spiritual, ajungând în anii studenției să mă rog la mormântul lui din basilica din Assisi.

”Preaînalte, Atotputernice şi Bunule Dumnezeu, laudă Ţie, mărire,
cinste şi binecuvântare, numai Ţie ţi se cuvin, o Preaînalte,
căci nici un om nu-i vrednic să-Ţi rostească numele.

Lăudat fii, Doamne, cu toate creaţiile Tale şi mai ales cu domnul frate Soare,
prin care Tu ne dai ziua, lumina.
El este frumos, strălucind cu mare mărire şi tot el Te întruchipează pe tine, Preaînalte.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Lună şi pentru Stele,
Tu le-ai pus pe cer limpezi, preţioase, frumoase.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Vânt,
pentru aer şi pentru nori, pentru azurul liniştit
şi pentru toate stările vremii, prin ele Tu ţii în viaţă toate creaturile.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Apă
care-i foarte trebuincioasă şi foarte înţeleaptă, preţioasă şi castă.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Foc,
cu care tu luminezi noaptea, el este frumos şi jucăuş;
de neîmblânzit şi puternic.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora mama noastră Pământul,
care ne ţine şi ne hrăneşte,
care rodeşte poame felurite cu flori smălţuite şi cu ierburi.

Lăudat să fii Tu, Doamne al meu, pentru cei care iartă din dragoste pentru Tine,
care îndură boli şi încercări, fericiţi atunci când pacea o salvează,
căci prin Tine, Preaînalte, vor fi ei încununaţi.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora noastră, Moartea trupească,
de care nici un om viu nu poate scăpa; nefericire celor care mor în păcat de moarte,
fericire pentru cei pe care îi va surprinde împlinindu-Ţi voia,
căci cea de-a doua moarte nu-i va putea vătăma.

Lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul meu,
mulţumiţi-I si slujiţi-L cu cea mai mare smerenie.”

    Înainte de a fi misionar printre alții, Francisc a ales să fie misionarul propriei sale vieți. A avut curaj să renunțe la propriul confort, lepădând hainele și bogățiile moștenite de la părinți și s-a aruncat în brațele Sorei Sărăcii, circulând desculț, fiind îmbrăcat doar cu un sac. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Atunci când a pășit în biserică, a avut curaj să renunțe să stea în banca celor mai de vază, alegând să stea în spate, alături de cei oropsiți și săraci. Astfel, a făcut legământ cu Sora Ascultare, o ascultare față de ierarhia Bisericii dar mai ales față de săracii lumii, în care el a văzut personificată întreaga umanitate. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. A avut curaj să renunțe la plăcerile și bucurii lumești și s-a logodit cu Sora Curăție, din dragoste și devotament față de viața călugărească. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Era pașii misiunii pe care el îi făcea cu sine însuși, tocmai pentru a fi plăcut lui Dumnezeu și a face voia Lui. Și Dumnezeu l-a învrednicit să primească stigmatele Sale, rănile prin care s-a identificat cu Mântuitorul.85

”Preaînainte și Mărețe Dumnezeule

Luminează întunericul inimii mele,

Dă-mi credință dreaptă, dragoste perfectă și speranță sigură,

Dă-mi Doamne, umilință profundă

Ca să pot înțelege și să împlinesc Sfânta Ta Voință”.

 

    Pe cărările lumii de astăzi, Francisc pășește alături de noi și ne îndeamnă să trăim aventura sfințeniei, o aventură pe care el a trăit-o la superlativ așa cum ne dovedește și rugăciunea pe care ne-a încredințat-o:

”Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:

Unde este ură eu să aduc iubire,

Unde este vină eu să aduc iertare,

Unde este dezbinare, eu să aduc unire,

Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul,

Unde-i îndoială, eu să aduc credință,

Unde-i disperare, eu să aduc speranță,

Unde-i întuneric, eu să aduc lumină,

Unde-i suferință, eu să aduc bucurie.

Doamne, ajută-mă ca mai curând eu să mângâi pe alții decât să fiu mângâiat,

Ca eu să-i înțeleg pe alții decât eu să fiu înțeles,

Ca eu să iubesc pe alții decât eu să fiu iubit.

Caci când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc,

Când iert atunci găsesc iertare,

Când mor pentru Tine, atunci înviu la viața de veci.

Amin.”

Anunțuri
Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Înger și flori

 ”Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, că ai auzit cuvintele gurii mele şi înaintea îngerilor Îţi voi cânta.” (Psalmul 137,1)IMG_2935

     M-am oprit o clipă în fața unui înger și i-am spus: ”Cum poți tu să fii atât de bun ?” M-a privit, mi-a zâmbit și mi-a răspuns: ”Sunt bun pentru că sunt mesagerul Atotputernicului”. ”Cine ești?”, am continuat: ”Sunt păzitorul tău, cel care te ține de mână, ori de câte ori pășești înainte. Sunt călăuza ta atunci când discerni. Sunt copilul ce te îmbrățișează ori de câte ori greșești ”. M-am mirat de fiecare cuvânt ce ieșea din gura lui, o vibrație și o melodie frumoasă îmi inunda inima. ”Cum pot fi și eu ca tine?” am continuat. ”copac inflorit_1Nu poți de unul singur. E nevoie să-ți ridici privirea spre Cer și să-i ceri Atotputernicului ajutorul! Privește la Preacurata și fă la fel ca ea!” Când a vorbit de Atotputernicul, gura lui devenise roșie și glasul era asemenea unui tunet. Când a rostit numele Preacuratei, copacul de alături a înflorit.
L-am salutat și el s-a făcut nevăzut, dar melodia acea frumoasă continua să-mi colinde mintea și inima, călăuzindu-mi pașii spre alte întâlniri.

 


Umilința

Aş vrea să fiu un înger şi nu sunt.

De-aceea pătimesc atît de crunt,

Văzîndu-mă, în zori şi-n asfinţit,  (1)[1]

Pe-aceeaşi CRUCE-a firii răstignit,

O ARDERE DE TOT CE N-A MURIT !

 

Prin Tine, MAICA DOMNULUI ISUS,

Rugi calde aducînd CELUI DE SUS,

Ca Pavel – îngerescul corifeu,  (2)[2]

Aud răspunsul dat de Dumnezeu :

,,Destul îţi este ţie  h a r u l MEU “ . (3)[3]

(poezie compusă de PSS dr. Iuliu Hirțea, vezi Episcop Iuliu Hirțea, Rorate, Caeli…, Oradea, Ed. Univ. Din Oradea, 2014, p. 128).

[1] Cele două momente ale zilei, cînd se aducea Jertfa în Vechiul Testament.

[2] Căpetenie.

[3] 2 Cor.12,9.

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , | 1 comentariu

Episcop Iuliu Hirțea – portretul unui mărturisitor

-Să învingi şi tu! – îmi zice el.[Arhanghelul Mihai]

Icoana de alături îmi spune că trebuie să fiu învingător[1].

 

         În acest fel îşi începea, în 1946, preotul profesor dr. Iuliu Hirţea articolul dintr-o revistă orădeană, aceste cuvinte fiind deviza destinului său pământesc.

         Fiul lui Teodor Hirţea şi Vilma – cel care în 28 iulie 1949 avea să fie ridicat la treapta slujirii episcopale – s-a născut în Vintere-Bihor în 14 aprilie 1914, o veche comunitate de români care la jumătatea veacului al XVIII-lea îmbrăţişaseră Unirea cu Biserica Romei.

     Întreaga sa formaţie intelectuală a stat sub semnul mottoului „să fiu învingător”,

hirtea-student-seminarist

Iuliu Hirțea – fotografie de la începutul studiilor de teologie. Sursa foto: Licuța Narcis, Teză de licență, 2008

profesorii de la Beiuş evocându-l astfel: Hirţe[a] Iuliu, portare morală –foarte bună, fiind al 4-lea din cei 51 de elevi[2]. Despre alesele sale calităţi din perioada şcolii, părintele Eugen Foişor spunea:

 

    „Am făcut liceul împreună la Beiuş. A fost cu 3 clase mai mic ca mine! […] A fost un elev strălucit! […] Timp de 3 ani am fost colegi în aşa numitul Micul Seminar „Hristos-Rege”  […] Tot timpul s-a menţinut pe primul plan la studii şi purtare! […] Şi ca student a fost model. După terminarea studiilor teologice la Oradea, a fost trimis la Roma, unde şi-a continuat studiile şi a luat gradele academice doctorale în teologie şi filosofie! Tot timpul  cât a  studiat la Roma a fost un element eminent.”[3]

 

     Este hirotonit preot la 9 mai 1937 în capela Colegiului „Pio Romeno” din Roma, chiar în ziua inaugurării acestui Seminar pentru studenţii teologi români[4]. Pe verso-ul unei fotografii dedicate tatălui său, tânărul Iuliu se exprima astfel:

 

    „Scumpului meu Tată, întru amintirea sf. Zile de 9 Mai 1937 când prin primirea Sf. Preoţii am devenit un alt Hristos, Păstor şi Mântuitor al Sufletelor. Preot Iuliu, Iubitor Fiu”[5].

Continuă lectura

Categorii: Studii | Etichete: , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

P.S.S. John Michael BOTEAN – un păstor după inima Ta !

preot in veac modif.jpg

    L-am întâlnit prima oară într-o seară de octombrie. Eu i-am spus: „Welcome, your Excelency!” El mi-a răspuns: „Bună seara! Pe «your Excelency» l-am lăsat în America!” A lăsat la o parte rangul şi măreţia demnităţii şi mi-a dăruit simplitatea şi jovialitatea.

    L-am însoţit în călătoria sa din România. Am fost tovarăş de drum şi el mi-a fost Părinte, asemenea Domnului ce a mers alături de cei doi ucenici care mergeau spre Emaus.

    L-am descoperit în timp ca pe un om cu multe calităţi: o fineţe intelectuală deosebită,  o inimă ce vibrează de multă milă şi dragoste faţă de aproapele, un adevărat gentleman şi un om de cuvânt.

    Am învăţat alături de el să slujesc la altarul Domnului. El mi-a arătat – asemenea unui cavaler – că rugăciunea la Altar e o neîncetată curtoazie făcută Iubirii supreme.

    Am ridicat privirea spre Domnul şi am auzit cum el se ruga: „Doamne, ai milă de mine păcătosul!”

*

    Într-o frumoasă după amiază de primăvară, i-am luat interviu Prea Sfinţiei Sale J.M.Botean – Episcopul greco-catolic de Canton (Ohio) – păstorul românilor americani din sigura Eparhia unită românească care are cea mai întinsă jurisdicţie teritorială, în subordinea sa intrând parohiile, misiunile şi mănăstirile de pe teritoriul S.U.A şi Canada. La ceas aniversar, Prea Sfinţia Sa, mi-a acordat un interviu pentru că în acest an s-au împlinit 30 de ani de când a primit Taina Sfintei Preoţii şi 20 de ani de când a fost sfinţit Episcop pentru Eparhia greco-catolică de Canton (Ohio).

Scurtă biografie: P.S.S. John Michael Botean s-a născut în 9 iulie 1955 în Canton (Ohio). Este fiul lui John şi Amelia (Popa) Botean, a căror părinţi – originari din jud. Mureş şi Maramureş – au venit la începutul secolului XX în America. Are un frate mai tânăr, Mark S. Botean. A studiat teologia la Boston (MA) şi Chicago (IL). A fost sfinţit preot în data de 18 mai 1986 de către P.S.S. Louis Puşcaş. Din anul 1986 până în 1990 a păstorit parohia Sf. Arh. Mihail din Aurora (IL). Între anii 1990-1993 a fost Rector al Catedralei Sf. Gheorghe din Canton (OH). Între anii 1993-1996 a îndeplinit funcţia de Vicar General şi apoi Administrator Apostolic al Eparhiei. În data de 24 august 1996 a fost sfinţit Episcop pentru Eparhia greco-catolică de Canton (OH). Este membru în mai multe structuri bisericeşti, catolice şi ecumenice.

Bishop la 4 varste.jpg

  1. Vă aduceţi aminte de copilărie? Care este prima amintire din copilărie?

   Da, îmi aduc aminte că mă plimbam în jurul lemnelor din curtea casei bunicilor, căutând să văd ce e cu acele lemnele.

  1. Care este mottoul/citatul preferat?

   Cel de pe stema episcopală: „Nu te teme, turmă mică!” şi „Dumnezeu este iubire”, din Evanghelia Sf. Ioan.

  1. Spuneţi-mi câteva cuvinte despre vocaţia dumneavoastră !

   Probabil, în jurul vârstei de 13-14 ani am început să-l caut pe Dumnezeu, să caut să înţeleg Taina lui Dumnezeu. Atunci am fost iniţiat pas cu pas în Taina lui Dumnezeu, altfel spus, cine este Dumnezeu.

stema episcopala JMB.jpg  Pentru că am frecventat o şcoală laică şi nu una catolică, nu am putut avea o bază religioasă solidă în privinţa catehizării. Am început să citesc de unul singur, câteva cărţi vechi, nişte catehisme vechi de dinaintea Conciliului Vatican II (1962-1965).

   Atunci când eşti pe cale să faci o lecţie, misterul vieţii tale este suficient de mare pentru că tinzi să-L vezi pe Dumnezeu într-un alt fel faţă de cum te priveşti pe tine însuţi. Şi în loc de a mă întreba pe mine „Ce aş vrea să fiu când voi fi mare?”, am avut sentimentul că Dumnezeu vrea să fiu ceva, de fapt ceva specific şi nu ceva deosebit. Nu ştiam despre ce este vorba, dar am început să mă văd în situaţii de slujire. Iniţial am încercat viaţa de călugărie. Cam de aici a început totul.

    După liceu, primisem o bursă de la compania la care lucra tatăl meu. Şase dintre copiii angajaţilor au fost selectaţi pentru burse studenţeşti. Dar eu eram axat pentru a deveni preot, mai exact a face parte din ordinul capucinilor. Deci, chiar dacă am primit o bursă de mii de dolari, am ales să merg la Seminar, în Pensylvania, să mă fac preot. Însă după un an de zile am părăsit Seminarul.

    Dar prin capucini mi-am redescoperit biserica mea, pentru că unul dintre oamenii pe care i-am întâlnit acolo era diacon din Biserica Melkită. Am descoperit că greco-catolicii vorbesc şi engleză, şi că preotul era italo-american, iar liturghia era cântată de tot poporul. Erau copii, era lume multă.

    Cu alte cuvinte, după Conciliul Vatican II, am crezut că a fi Catolic în secolul XX însemna să fii romano-catolic, pentru că era singura parte din biserică care avea legătură cu lumea reală a oamenilor cu care trăiam.

   În acea perioadă am crezut că biserica mea era legată doar de etnicitate. Îmi plăcea şi iubeam să fiu român, cu tot ansamblul de tradiţii şi slujbe. Dar asta era acolo şi viaţa reală o percepeam altundeva. Nu am prevăzut că viaţa bisericii mele să aibă impact în viaţa Bisericii Catolice.

   Când am vorbit cu parohul meu şi i-am mărturisit că vreau să fiu preot, nu a fost interesat deloc. De aceea am căutat să explorez de unul singur vocaţia mea. Am început să-mi descopăr sensibilitatea la ceea ce se întâmpla în acel timp ( război, nedreptate, sărăcie)  – lucruri care au avut un impact profund în viaţa culturală din anii 60-70 ai secolului trecut, aici în S.U.A.. Însă nu am văzut cum „a face mămăligă” putea să aibă legătură cu realitatea în care trăiam. Era viziunea mea îngustă şi indiferenţa mea.

   Abia apoi am descoperit acest fenomen deosebit. Poţi să fii şi american – îndrăgostit şi preocupat de lumea pe care vrei să o salvezi – şi un creştin activ, adică greco-catolic. În această privinţă, am învăţat de la un preot al Bisericii Melkite (Greco-Catolice din Siria, Irak) – care este o biserică apostolică – următoarea remarcă: „Noi nu datorăm nimic romano-catolicilor în privinţa catolicităţii şi apostolicităţii!” A fost prima ideea care a spart în mintea mea ideea monolitului romano-catolic. Adică nu eram consideraţi doar o bijuterie în coroană. Şi atunci am început să mă concentrez pe specificul şi tezaurul pe care-l avem ca buni creştini de tradiţie răsăriteană, mai ales în contact cu realitatea vestică, într-o lume occidentală unde noi vorbim o limbă diferită faţă de cea de locul de origine.

   Apoi, următorul pas important a fost când mi-am descoperit îndrumătorul ssfintire preot amintire.jpgpiritual, în momentul când eram în Seminar. Pentru mine, el a făcut legătura între non-violenţă şi creştinismul răsăritean.

   De ce sunt azi preot, în ciuda faptului că am încercat să fug din Seminar de două ori? Nu înţeleg de ce sunt preot azi, deşi am încercat să fug din Seminar de două ori.

   Oricum, ce legătură are asta cu vocaţia de preot este următoarea. Atunci când m-am alăturat capucinilor, eram fascinat de Sfântul Francisc de Assisi. Când a apărut filmul lui Zeffirelli, am primit o broşură cu figura actorului care privea spre cer şi avea următoarea remarcă: „Doamne, ce voieşti să fac?”

   Vocaţia mea nu era legată de a deveni neapărat preot, ci era legată de a face ceva în fiecare zi. Şi asta este şi astăzi: „Doamne, ce doreşti să fac astăzi?” Uneori am răspunsuri bune, alteori dau răspunsuri mai puţin bune. Dar vocaţia mea este legată de deciziile mele de fiecare zi şi de alegerile mele.

   Şi într-o zi am devenit preot, chiar dacă am părăsit Seminarul de două ori. […]

  1. Care e cel mai mare atribut al lui Dumnezeu?

   Iubire necondiţionată şi mult milostivă.

  1. Ce este iubirea?

   Iubirea nu are o definiţie. E la fel ca Dumnezeu pentru că nu-L putem defini în totalitate. Dar să spui că Dumnezeu este iubire, cred că înseamnă că El este izvorul a tot ceea ce există, tot ceea ce este mai bun. Noi experimentăm aceasta din punct de vedere uman, prin ceea ce noi numim iubire. Şi din punct de vedere al simţirii, asta înseamnă că dorim binele celuilalt, adică ne sacrificăm pentru celălalt.

sfintire episcop amintire.jpg

  1. Aveţi un model în viaţă? Cine este acela?

  Am avut mai mulţi. Unul dintre ei este Gandhi, apoi Charles de Foucault, Dorothy Day şi Thomas Merton, un englez care a devenit un călugăr trapist în America.

  1. Ce este Biserica?

  Biserica ar trebui să fie răspunsul umanităţii la chemarea lui Dumnezeu. Pentru că avem mai multe feluri de a fi împreună – familia, statul, tribul, societatea – Biserica este calea prin care Dumnezeu îi aduce pe oameni împreună. Este calea prin care devenim ceea ce nu am fost înainte. Şi această devenire o facem prin harul lui Dumnezeu devenind Biserică, anume Trupul lui Hristos.

  Asta înseamnă că am devenit o umanitate întregită, o comunitate umană definită prin iubire necondiţionată şi îndurare nesfârşită, reflectând această iubire şi îndurare lumii întregi.

    Biserica este extensia în timp şi spaţiu a vieţii şi misiunii lui Hristos.

bishop la spalat vase.jpg

  1. Cine sunt creştinii zilei de azi?

   Este vorba despre cei botezaţi. Însă, din punct de vedere al culturii americane, poate şi româneşti, când spui despre cineva că e creştin, este ca şi cum l-ai complimenta. Este creştin, adică un bun creştin.

    Există multe feluri de a răspunde la această întrebare. Cei care sunt botezaţi sunt creştini. Însă Gandhi spunea că „dacă a fi creştin înseamnă a fi urmăritorul Fericirilor de pe Munte, atunci eu sunt creştin”. Dar nu a fost creştin.

   Mai simplu este să spunem că oricine face voia lui Dumnezeu, în fapt sau în intenţie, este un creştin sau un potenţial creştin. Şi acest răspuns acoperă mai multe religii. Acesta e primul nivel.

   Apoi şi Biserica ne învaţă. Oricine poate boteza? Da, oricine poate boteza. Un musulman sau un ateu poate boteza atâta timp cât are intenţia să facă ceea ce Biserica are în intenţie. Dacă eu am intenţia să fac ceea ce vrea Dumnezeu, în planul lui Dumnezeu, nu este aceasta un fel de botez pentru mine?

  1. Care trebuie să fie principalele calităţi ale unui preot american?

  Una dintre cele mai mari calităţi este să fie în stare să suporte munca grea de aici. Mă refer aici la izolare, pentru că uneori chiar dacă eşti căsătorit, sau eşti pur şi simplu departe unul de celălalt, nu experimentezi solidaritatea din biserică la fel ca în România. Pentru că te întâlneşti cu singurătatea peste tot.

   O altă calitate ar fi aceea să aibă un spirit antreprenorial. Este nevoie de cineva care să preia responsabilităţi pentru tot felul de lucruri. Cineva care să conştientizeze că dacă vrei să ai ceva, va trebui să creezi, să construieşti tu însuţi. Va trebui să lucrezi cu oamenii, nu să aştepţi să ţi se facă.

   O altă calitate ar fi acea abilitate de a arăta dragostea faţă de toţi oamenii. Nu e o calitate de-a mea, dar o admir când o văd la alţi preoţi. Îi iubesc pe oameni, dar dacă ei nu simt această iubire, la ce bun? Asta înseamnă să ai capacitatea să-i faci conştienţi pe oameni că-i iubeşti, să se simtă îmbrăţişaţi de tine.

servicii liturgice bishop.jpg

  1. Care sunt cele mai mari provocări ale Bisericii Greco-Catolice din America?

  În Occidentul european şi în America, hegemonia creştină e pe moarte din cauza curentelor secularizării, a ateismului materialist. Comunismul ateist materialist a fost destul de rău, dar capitalismul ateist materialist e mai activ, lovind în Evanghelie, pentru că micşorează demnitatea umană. Îi transformă pe oameni în nişte fiinţe îndrăgostite de propria persoană, unităţi ale plăcerii, ca să poată fi buni consumatori.

  În această nebuloasă, Evanghelia îşi reia locul în această „piaţă” liberă a ideilor. Din această perspectivă, Evanghelia ca şi idee cheamă pe unii sau nu-i cheamă deloc. Ce-i lipeşte Evangheliei pentru ca să aibă putere, sunt mărturisitorii. Mărturisitori reali ca şi sfinţii, care prin viaţa lor, îi cheamă pe oameni să mărturisească adevărul Evangheliei, nu doar cel intelectual, ci cel din viaţa de zi cu zi. Altfel spus, dacă noi suntem canarul din colivie, mesajul este „a deveni sfinţi sau a pierde lumea întreagă”. Vedem asta pentru că suntem fragili şi mici. Mai ales noi, greco-catolicii, care nu avem proprietăţi aici, nu avem influenţă politică, nu suntem numeroşi. Tot ce ne-a rămas este să fim Biserică.

   A fost o vreme când mă luptam să mă afirm ca greco-catolic, faţă de ceilalţi. Dar asta era o credinţă falsă, „une mauveause foi” cum spune francezul. În anii ‘70 am întâlnit un alt greco-catolic melkit, un american (irlandez-american) care lucra în Harlem, în partea unde trăia comunitatea de culoare din New York în anii 70, ajutându-i pe cei nevoiaşi şi dezvoltând comunităţi. El a scris un articol intitulat „Strigătul Bisericii Greco-Catolice. Durerea aşteptării şi bucuria slujirii” în care se referea la aşteptarea unităţii bisericeşti. El a fost cel care a zis că „nu avem influenţă, nu avem bani, nu suntem buni pentru toţi. Tot cea ce avem bun este să fim Biserică.” Şi atunci am decis că acest răspuns este suficient şi pentru mine.

   Atâta timp cât ne gândim că avem ceva măreţ de făcut, o să pierdem. Nu putem fi ca şi ceilalţi din jurul nostru. Trebuie să ne trăim sărăcia sau micimea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o! Aceasta este calea noastră! Şi să fim bucuroşi că suntem Biserica, trupul lui Hristos! Şi toate pornesc de aici. Cred că sunt multe de făcut din ceea ce vrea Dumnezeu să facem şi nu e nimic mai bun decât să facem.

  Când am fost întrebat despre identitatea Bisericii Române Unite din Statele Unite, dacă este o chestiune bună sau nu, am răspuns: «Nu este „aurul” acestei biserici şi nu cred că această comoară, adică această comunitate a lui Dumnezeu, trebuie să rămână imortalizată sau fixată în nişte tipare. Nu existăm pentru veşnicie. Comunităţile se nasc şi apoi apun. Ce e important este persoana umană şi mântuirea sufletului. Dacă facem aceasta, Dumnezeu are grijă de noi!”

   Ne îngrijorăm de influenţa noastră, de bani, de număr. Acestea sunt griji! Dacă ne concentrăm doar asupra lor, este ca şi cum am pune „căruţa înaintea boilor”!

JMB in mijl credinciosilor Canton.jpg

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Praying and service in America

imagine rugaciune_for mic

   Se întâmplă uneori să naufragiez în viaţa de credinţă şi să mă îndepărtez de Dumnezeu crezând în atotputernicia şi atotştiinţa mea. De cele mai multe ori limitele şi slăbiciunile preiau conducerea atât de uşor, crezând că dacă „îmi trăiesc” viaţa din plin sunt fericit. Asociez fericirea cu emoţii şi simţuri, culori şi gusturi, putere şi influenţă, dar, în definitiv, nu sunt împlinit cu adevărat! Şi ştii de ce? Pentru că viaţa mea este lipsită de viaţă, adică de Cel care ESTE VIAŢA – DUMNEZEU!

      Atunci este momentul în care Dumnezeu îmi vorbeşte şi mă cheamă. Nu îmi vorbeşte într-un alfabet uman sau în vocile care le auz în ureche, ci în realitatea vieţii mele. Îmi vorbeşte în acel loc care se cheamă inimă sau conştiinţa mea.

       Atunci este momentul în care mă hotărăsc să-L ascult şi să-I răspund. Să-l ascult prin slujirea zilnică a fraţilor mei şi să-i răspund prin rugăciunea Sfintei Liturghii.

 

   Am intrat într-o biserică şi am privit spre altar. Gândul îmi era încă înlănţuit cu grijile cotidiene dar mi-am zis: „Gânduri ale mele, ieşiţi din acest loc. Aici şi acum vrea să fiu cu Dumnezeu.”  Şi m-au ascultat! M-am închinat şi am făcut semnul Sfintei Cruci. Tatăl-Creatorul, Fiul-Răscumpărătorul şi Spiritul Sfânt-Sfinţitorul. M-am aşezat în bancă, mi-am împreunat mâinile şi am rămas în tăcere, privind şi contemplând Crucifixul! De acolo de pe Cruce, Isus m-a chemat alături de El! Am suspinat şi am răspuns: Iată-mă Doamne!

    Probabil că şi tu ai trecut prin acest itinerar spiritual. Îl cunoşti şi l-ai făcut de atâtea ori încât ţi se pare o banalitate! Însă, în banalul cotidian sau în rutina zilnică, simţi cum Dumnezeu te cheamă din nou şi din nou să fii în echipa Lui, să te bucuri şi să primeşti darul Său!

    Şi primindu-l tu să-l dai mai departe!

    Dar să-ţi împărtăşesc cum este să fii în echipa Lui, aici peste Ocean, într-o comunitate de oameni care se roagă şi-L slujesc cu dragoste şi devotament!

p7_limba liturgica engl.jpg

Locuri, oameni şi rânduieli                                                                         

Canton (Ohio)

Marţi, 12 ianuarie 2016. Prima Sfântă Liturghie este în catedrală al cărui hram este Sf. Gheorghe. Sunt prezente şase persoane: doi preoţi şi un diacon care slujeau, cantorul (care este secretara parohiei/episcopiei), o călugăriţă şi eu. Trei sunt români iar ceilalţi trei americani. Cântările liturgice îmi sunt familiare (se cântă după Oradea). Un ajutor esenţial pentru urmărirea slujbei este o cărticică bilingvă (prima ediţie 1946, aceasta fiind din 1975). Biserică este încălzită şi frumos iluminată.

Duminică. Biserica este în straie de sărbătoare. Este cu adevărat o sărbătoare pentru că întreaga slujbă se face după rânduiala ritului bizantin: episcop, preoţi, diacon, ipodiacon, altar-boy (ministranţi), cantori şi întreaga adunare a credincioşilor. Toţi se roagă şi cântă Domnului. Cantorii (americani) cântă pe glasurile orientale toate troparele şi condacele sărbătorii. Biserica este plină de credincioşi, marea majoritate fiind creştini practicanţi. Slujesc în altar ca ipodiacon: spăl mâinile Episcopului la momentele fixate, duc crucea procesională, pregătesc cădelniţa, ţin toiagul arhieresc. În unele dumineci se reuneşte şi corul care cântă cântările după venerabilul compozitor şi preot Francisc Hubic.

Miercuri şi vineri (în perioada Postului). Slujesc în altar la Liturghia Înainteasfinţitelor (ţin lumânarea, pregătesc cădelniţa). Sunt prezenţi aproape de fiecare dată circa 10 persoane. Cântările, rugăciunile, procesiunea cu Sfintele Taine, tămâierea, ieşirea cu Lumina, toate vorbesc despre Împărăţia lui Dumnezeu.

Zilnic. Dimineaţa. Rugăciunea o fac imediat după trezire. Apoi, la un interval de o oră, facem rugăciunea comunitară („Ora a treia”), citirea Apostolului şi Evanghelia zilei, scurtă meditaţie din „Imitaţiunea lui Cristos” şi din Carlo Carreto, „Iubire în tăcere. Gânduri pentru fiecare zi”. Seara. „Dupăcinarul cel mic” sau o scurtă rugăciune de mulţumire pentru ziua care a trecut.

Alliance (Ohio)

Miercuri, vineri şi sâmbătă (în afara Postului Mare) celebrăm Sf. Liturghie în biserica cu hramul Sf. Teodor în Alliance, o mică localitate aflată la 18 mile (1/2 h de mers cu maşina) de episcopie. De obicei sunt prezente trei sau patru persoane. Slujesc în altar pregătind cele necesare slujbei (cădelniţa, apa, lumânările). Este o bisericuţă mică dar frumoasă care mă inspiră să mă rog.

Înainte de fiecare Liturghie, în timp ce preotul face Proscomedia, facem rugăciunea „Ora a treia”.

rugaciune si jertfa Alliance

rugaciune si jertfa Alliance 2

Speak and pray in English

   Limba de celebrare este engleza (95%). Predica se face tot în limba engleză. Primele două săptămâni nu înţelegeam prea multe, chiar dacă cunoşteam cât de cât limba engleză. Cunoaşterea rânduielilor din Sfânta Liturghie şi cântările făcute după cum se cântă la Oradea mă ajută să înţeleg şi să mă şi implic în răspunsurile date de cantor. În cazul rugăciunilor din Orologhion (Ceaslov) – pe care le facem tot în limba engleză – mă mulez pe situaţie şi le rostesc cât pot de bine, chiar dacă unele cuvinte ies stâlcite. Şi asta chiar dacă am deja aproape 2 luni de America, timp în care o oră pe zi am făcut engleză intensiv (scris şi citit), plus am conversat cu credincioşii. Deci, sunt pe RED, adică cod roşu (Rugăciune, Exerciţiu şi Dialog) pentru a sluji cât mai bine!

Americani în biserica noastră

   Peste săptămână cantorul la Catedrală e Ann, secretara episcopiei, cantorul la St. Theodor (Alliance) e Julie, sora lui Ann, ambele americance romano-catolice. Apoi, călugăriţa, sora Maria Agnes Scalero e tot americancă. Diaconul George, e tot american get-beget.

   Ar mai fi încă câţiva americani get-beget – vreo 25% – dar ce vreau să vă spun este faptul că aceştia, împreună cu românii noştri (de diferite generaţii) se roagă şi se simt extraordinar de bine în această biserică românească a cărei limbă de celebrare este engleza.

   Este vorba de implicare şi de dorinţa de a-L sluji cât mai bine pe Domnul. Oricine face treabă, îi inspiră pe ceilalţi şi aşa ei sunt motivaţi să vină, să facă treabă. Şi în cazul nostru să se roage Domnului, să progreseze spre a deveni mai buni.

   Plus, reţeta este să-i faci să se simtă bine. Căci după fiecare liturghie, pe lângă predică, discuţiile şi amabilitatea sunt cele care sudează mica comunitate din Canton.

            Iată două mărturii a unor americani implicaţi în biserica noastră.  În plus mai avem una a unui preot venit recent la Canton (acum doi ani).

Reporter (Subsemnatul): Cum vă simţiţi ca americani într-o biserică românească greco-catolică?

Sr. Agnes Scalero (călugăriţă, 80 de ani): Sunt sora Maria Agnes Scalero din Congregaţia Sf. Iosif şi a Sf. Maria. Am învăţat despre tradiţia bizantină încă din 1985. Am citit foarte mult despre tradiţia bizantină, multă spiritualitate şi chiar am încercat să practic ca o călugăriţă a unei Congregaţii romano-catolice. După ce m-am întors din Carolina de Nord, unde am lucrat timp de aproximativ 40 de ani ca şi asistentă medicală, mi-am propus să caut o biserică de rit bizantin (greco-catolică). O doamnă în vârstă de 90 de ani căuta pe cineva să o ducă la biserică, spunând că ea aparţine unei biserici bizantine (greco-catolice), dar nu are cum să meargă pentru că nu mai poate conduce maşina. I-am spus: „Te duc dacă îmi arăţi şi mie unde este acea biserică!” Şi aşa ne-am dus la Catedrala greco-catolică Sf. Gheorghe din Canton. L-am întâlnit atunci pe Episcopul John Michael Botean şi am început să frecventez acea comunitate. Am început să vin în fiecare duminică, şi chiar în cursul săptămânii. Şi de atunci pot spune că dacă nu aş fi membră a unei comunităţi religioase romano-catolice aş alege să aparţin unei comunităţi greco-catolice.

    Îmi place mult Sfânta Liturghie pentru că am timp să mă gândesc la ce se petrece în timpul slujbei. Durează un pic mai mult decât liturghia romano-catolică dar e chiar benefic pentru viaţa spirituală.

    Chiar dacă aparţin unei comunităţi romano-catolice, din punct de vedere spiritual simt că aparţin acestei comunităţi.

R: Aveţi un mesaj al credinţei pentru români şi pentru oamenii de pretutindeni?

Sr. Agnes: Aici în biserică, în timpul Sfintei Liturghii am timp să înţeleg ce se petrece cu adevărat cu viaţa mea, la relaţia mea cu Dumnezeu. Şi nu aş renunţa la această legătură pentru nimic în lume.

Julie Elisabeth Shocksnader (asistentă medicală, 51 ani): Pentru mine ca americancă, chiar îmi place într-o biserică greco-catolică. Îmi place pentru că avem o comunitate mică, există relaţii care sunt foarte importante pentru o comunitate creştină, lucru pe care în bisericile mai mari nu le-am găsit. Familia e importantă pentru mine, la fel şi relaţiile şi oamenii. Chiar îmi place şi văd această comunitate ca pe o forţă/energie, lucru pe care l-am găsit în români.

Este cu adevărat dragostea lui Dumnezeu. Este extraordinar să avem astfel de relaţii cu membrii acestei comunităţi creştine.

R: Aveţi un mesaj al credinţei pentru români şi pentru oamenii de pretutindeni în aceste vremuri tulburi?

J.E.S: Sunt multe necazuri în lume dar sunt şi lucruri bune. Doar că uneori nu ne uităm spre bine atât de mult cât am putea. Trebuie doar să privim spre Dumnezeu şi să primim dragostea Lui şi apoi să o dăruim mai departe. Să fim ca florile care împrăştie parfumul lor. Îmi doresc să simt parfumul iubirii şi apoi să-l dăruiesc indiferent ce se întâmplă. Privind la Dumnezeu să primesc dragostea Lui şi să o dau mai departe.

  Mărturia preotului român venit recent (acum 2 ani) în Canton o puteţi vedea aici.

Sr Agnes si Julie

Spune-mi cum vezi tu această experienţă?

Ai avut parte şi tu de o altfel de experienţă de rugăciune şi slujire?

Vrei să o împărtăşeşti?

Te salut cu drag şi ne revedem săptămâna viitoare.

Curaj şi fii întotdeauna gata!

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , | 1 comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.