Articole etichetate cu: speranţă

Sfântul Francisc printre noi

”E greu să afli un creștin, fie catolic, fie protestant, fie ortodox, care să nu identifice conceptul de sfințenie umană cu figura lui Francisc de Assisi, și care să nu-și fi dorit să-l imite într-un fel sau altul”. (Carlo Caretto)

   Prima dată când i-am cunoscut pe sfinți a fost când am intrat în biserică. De mână cu tata, încercam să deslușesc figurile lor, și plimbându-mă cu privirea asupra lor, m-am oprit în fața unei figuri mai puțin frumoase dar care iradia o forță extraordinară de bunătate și pace! Mai târziu, când am crescut, aveam să-l cunosc mai bine pe Sfântul care avea să mă inspire să fiu un bun creștin. Era Sf. Francisc din Assisi, supranumit și ”Sărăcuțul”.Francisc-img_1102

    Citindu-i viața m-a impresionat cât de frumos vorbea despre Creație, numind focul cu apelativul ”frate foc” sau chiar moartea cu ”sora moarte”. Nu găseam nimic înfiorător la toate acestea, ci un sens nou pe care l-a dat vieții sale. Și acest sens nou a generat, sub inspirația Spiritului Sfânt, o schimbare radicală în toată Biserica. L-am îndrăgit și l-am luat de patron spiritual, ajungând în anii studenției să mă rog la mormântul lui din basilica din Assisi.

”Preaînalte, Atotputernice şi Bunule Dumnezeu, laudă Ţie, mărire,
cinste şi binecuvântare, numai Ţie ţi se cuvin, o Preaînalte,
căci nici un om nu-i vrednic să-Ţi rostească numele.

Lăudat fii, Doamne, cu toate creaţiile Tale şi mai ales cu domnul frate Soare,
prin care Tu ne dai ziua, lumina.
El este frumos, strălucind cu mare mărire şi tot el Te întruchipează pe tine, Preaînalte.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Lună şi pentru Stele,
Tu le-ai pus pe cer limpezi, preţioase, frumoase.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Vânt,
pentru aer şi pentru nori, pentru azurul liniştit
şi pentru toate stările vremii, prin ele Tu ţii în viaţă toate creaturile.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Apă
care-i foarte trebuincioasă şi foarte înţeleaptă, preţioasă şi castă.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Foc,
cu care tu luminezi noaptea, el este frumos şi jucăuş;
de neîmblânzit şi puternic.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora mama noastră Pământul,
care ne ţine şi ne hrăneşte,
care rodeşte poame felurite cu flori smălţuite şi cu ierburi.

Lăudat să fii Tu, Doamne al meu, pentru cei care iartă din dragoste pentru Tine,
care îndură boli şi încercări, fericiţi atunci când pacea o salvează,
căci prin Tine, Preaînalte, vor fi ei încununaţi.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora noastră, Moartea trupească,
de care nici un om viu nu poate scăpa; nefericire celor care mor în păcat de moarte,
fericire pentru cei pe care îi va surprinde împlinindu-Ţi voia,
căci cea de-a doua moarte nu-i va putea vătăma.

Lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul meu,
mulţumiţi-I si slujiţi-L cu cea mai mare smerenie.”

    Înainte de a fi misionar printre alții, Francisc a ales să fie misionarul propriei sale vieți. A avut curaj să renunțe la propriul confort, lepădând hainele și bogățiile moștenite de la părinți și s-a aruncat în brațele Sorei Sărăcii, circulând desculț, fiind îmbrăcat doar cu un sac. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Atunci când a pășit în biserică, a avut curaj să renunțe să stea în banca celor mai de vază, alegând să stea în spate, alături de cei oropsiți și săraci. Astfel, a făcut legământ cu Sora Ascultare, o ascultare față de ierarhia Bisericii dar mai ales față de săracii lumii, în care el a văzut personificată întreaga umanitate. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. A avut curaj să renunțe la plăcerile și bucurii lumești și s-a logodit cu Sora Curăție, din dragoste și devotament față de viața călugărească. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Era pașii misiunii pe care el îi făcea cu sine însuși, tocmai pentru a fi plăcut lui Dumnezeu și a face voia Lui. Și Dumnezeu l-a învrednicit să primească stigmatele Sale, rănile prin care s-a identificat cu Mântuitorul.85

”Preaînainte și Mărețe Dumnezeule

Luminează întunericul inimii mele,

Dă-mi credință dreaptă, dragoste perfectă și speranță sigură,

Dă-mi Doamne, umilință profundă

Ca să pot înțelege și să împlinesc Sfânta Ta Voință”.

 

    Pe cărările lumii de astăzi, Francisc pășește alături de noi și ne îndeamnă să trăim aventura sfințeniei, o aventură pe care el a trăit-o la superlativ așa cum ne dovedește și rugăciunea pe care ne-a încredințat-o:

”Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:

Unde este ură eu să aduc iubire,

Unde este vină eu să aduc iertare,

Unde este dezbinare, eu să aduc unire,

Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul,

Unde-i îndoială, eu să aduc credință,

Unde-i disperare, eu să aduc speranță,

Unde-i întuneric, eu să aduc lumină,

Unde-i suferință, eu să aduc bucurie.

Doamne, ajută-mă ca mai curând eu să mângâi pe alții decât să fiu mângâiat,

Ca eu să-i înțeleg pe alții decât eu să fiu înțeles,

Ca eu să iubesc pe alții decât eu să fiu iubit.

Caci când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc,

Când iert atunci găsesc iertare,

Când mor pentru Tine, atunci înviu la viața de veci.

Amin.”

Anunțuri
Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

P.S.S. John Michael BOTEAN – un păstor după inima Ta !

preot in veac modif.jpg

    L-am întâlnit prima oară într-o seară de octombrie. Eu i-am spus: „Welcome, your Excelency!” El mi-a răspuns: „Bună seara! Pe «your Excelency» l-am lăsat în America!” A lăsat la o parte rangul şi măreţia demnităţii şi mi-a dăruit simplitatea şi jovialitatea.

    L-am însoţit în călătoria sa din România. Am fost tovarăş de drum şi el mi-a fost Părinte, asemenea Domnului ce a mers alături de cei doi ucenici care mergeau spre Emaus.

    L-am descoperit în timp ca pe un om cu multe calităţi: o fineţe intelectuală deosebită,  o inimă ce vibrează de multă milă şi dragoste faţă de aproapele, un adevărat gentleman şi un om de cuvânt.

    Am învăţat alături de el să slujesc la altarul Domnului. El mi-a arătat – asemenea unui cavaler – că rugăciunea la Altar e o neîncetată curtoazie făcută Iubirii supreme.

    Am ridicat privirea spre Domnul şi am auzit cum el se ruga: „Doamne, ai milă de mine păcătosul!”

*

    Într-o frumoasă după amiază de primăvară, i-am luat interviu Prea Sfinţiei Sale J.M.Botean – Episcopul greco-catolic de Canton (Ohio) – păstorul românilor americani din sigura Eparhia unită românească care are cea mai întinsă jurisdicţie teritorială, în subordinea sa intrând parohiile, misiunile şi mănăstirile de pe teritoriul S.U.A şi Canada. La ceas aniversar, Prea Sfinţia Sa, mi-a acordat un interviu pentru că în acest an s-au împlinit 30 de ani de când a primit Taina Sfintei Preoţii şi 20 de ani de când a fost sfinţit Episcop pentru Eparhia greco-catolică de Canton (Ohio).

Scurtă biografie: P.S.S. John Michael Botean s-a născut în 9 iulie 1955 în Canton (Ohio). Este fiul lui John şi Amelia (Popa) Botean, a căror părinţi – originari din jud. Mureş şi Maramureş – au venit la începutul secolului XX în America. Are un frate mai tânăr, Mark S. Botean. A studiat teologia la Boston (MA) şi Chicago (IL). A fost sfinţit preot în data de 18 mai 1986 de către P.S.S. Louis Puşcaş. Din anul 1986 până în 1990 a păstorit parohia Sf. Arh. Mihail din Aurora (IL). Între anii 1990-1993 a fost Rector al Catedralei Sf. Gheorghe din Canton (OH). Între anii 1993-1996 a îndeplinit funcţia de Vicar General şi apoi Administrator Apostolic al Eparhiei. În data de 24 august 1996 a fost sfinţit Episcop pentru Eparhia greco-catolică de Canton (OH). Este membru în mai multe structuri bisericeşti, catolice şi ecumenice.

Bishop la 4 varste.jpg

  1. Vă aduceţi aminte de copilărie? Care este prima amintire din copilărie?

   Da, îmi aduc aminte că mă plimbam în jurul lemnelor din curtea casei bunicilor, căutând să văd ce e cu acele lemnele.

  1. Care este mottoul/citatul preferat?

   Cel de pe stema episcopală: „Nu te teme, turmă mică!” şi „Dumnezeu este iubire”, din Evanghelia Sf. Ioan.

  1. Spuneţi-mi câteva cuvinte despre vocaţia dumneavoastră !

   Probabil, în jurul vârstei de 13-14 ani am început să-l caut pe Dumnezeu, să caut să înţeleg Taina lui Dumnezeu. Atunci am fost iniţiat pas cu pas în Taina lui Dumnezeu, altfel spus, cine este Dumnezeu.

stema episcopala JMB.jpg  Pentru că am frecventat o şcoală laică şi nu una catolică, nu am putut avea o bază religioasă solidă în privinţa catehizării. Am început să citesc de unul singur, câteva cărţi vechi, nişte catehisme vechi de dinaintea Conciliului Vatican II (1962-1965).

   Atunci când eşti pe cale să faci o lecţie, misterul vieţii tale este suficient de mare pentru că tinzi să-L vezi pe Dumnezeu într-un alt fel faţă de cum te priveşti pe tine însuţi. Şi în loc de a mă întreba pe mine „Ce aş vrea să fiu când voi fi mare?”, am avut sentimentul că Dumnezeu vrea să fiu ceva, de fapt ceva specific şi nu ceva deosebit. Nu ştiam despre ce este vorba, dar am început să mă văd în situaţii de slujire. Iniţial am încercat viaţa de călugărie. Cam de aici a început totul.

    După liceu, primisem o bursă de la compania la care lucra tatăl meu. Şase dintre copiii angajaţilor au fost selectaţi pentru burse studenţeşti. Dar eu eram axat pentru a deveni preot, mai exact a face parte din ordinul capucinilor. Deci, chiar dacă am primit o bursă de mii de dolari, am ales să merg la Seminar, în Pensylvania, să mă fac preot. Însă după un an de zile am părăsit Seminarul.

    Dar prin capucini mi-am redescoperit biserica mea, pentru că unul dintre oamenii pe care i-am întâlnit acolo era diacon din Biserica Melkită. Am descoperit că greco-catolicii vorbesc şi engleză, şi că preotul era italo-american, iar liturghia era cântată de tot poporul. Erau copii, era lume multă.

    Cu alte cuvinte, după Conciliul Vatican II, am crezut că a fi Catolic în secolul XX însemna să fii romano-catolic, pentru că era singura parte din biserică care avea legătură cu lumea reală a oamenilor cu care trăiam.

   În acea perioadă am crezut că biserica mea era legată doar de etnicitate. Îmi plăcea şi iubeam să fiu român, cu tot ansamblul de tradiţii şi slujbe. Dar asta era acolo şi viaţa reală o percepeam altundeva. Nu am prevăzut că viaţa bisericii mele să aibă impact în viaţa Bisericii Catolice.

   Când am vorbit cu parohul meu şi i-am mărturisit că vreau să fiu preot, nu a fost interesat deloc. De aceea am căutat să explorez de unul singur vocaţia mea. Am început să-mi descopăr sensibilitatea la ceea ce se întâmpla în acel timp ( război, nedreptate, sărăcie)  – lucruri care au avut un impact profund în viaţa culturală din anii 60-70 ai secolului trecut, aici în S.U.A.. Însă nu am văzut cum „a face mămăligă” putea să aibă legătură cu realitatea în care trăiam. Era viziunea mea îngustă şi indiferenţa mea.

   Abia apoi am descoperit acest fenomen deosebit. Poţi să fii şi american – îndrăgostit şi preocupat de lumea pe care vrei să o salvezi – şi un creştin activ, adică greco-catolic. În această privinţă, am învăţat de la un preot al Bisericii Melkite (Greco-Catolice din Siria, Irak) – care este o biserică apostolică – următoarea remarcă: „Noi nu datorăm nimic romano-catolicilor în privinţa catolicităţii şi apostolicităţii!” A fost prima ideea care a spart în mintea mea ideea monolitului romano-catolic. Adică nu eram consideraţi doar o bijuterie în coroană. Şi atunci am început să mă concentrez pe specificul şi tezaurul pe care-l avem ca buni creştini de tradiţie răsăriteană, mai ales în contact cu realitatea vestică, într-o lume occidentală unde noi vorbim o limbă diferită faţă de cea de locul de origine.

   Apoi, următorul pas important a fost când mi-am descoperit îndrumătorul ssfintire preot amintire.jpgpiritual, în momentul când eram în Seminar. Pentru mine, el a făcut legătura între non-violenţă şi creştinismul răsăritean.

   De ce sunt azi preot, în ciuda faptului că am încercat să fug din Seminar de două ori? Nu înţeleg de ce sunt preot azi, deşi am încercat să fug din Seminar de două ori.

   Oricum, ce legătură are asta cu vocaţia de preot este următoarea. Atunci când m-am alăturat capucinilor, eram fascinat de Sfântul Francisc de Assisi. Când a apărut filmul lui Zeffirelli, am primit o broşură cu figura actorului care privea spre cer şi avea următoarea remarcă: „Doamne, ce voieşti să fac?”

   Vocaţia mea nu era legată de a deveni neapărat preot, ci era legată de a face ceva în fiecare zi. Şi asta este şi astăzi: „Doamne, ce doreşti să fac astăzi?” Uneori am răspunsuri bune, alteori dau răspunsuri mai puţin bune. Dar vocaţia mea este legată de deciziile mele de fiecare zi şi de alegerile mele.

   Şi într-o zi am devenit preot, chiar dacă am părăsit Seminarul de două ori. […]

  1. Care e cel mai mare atribut al lui Dumnezeu?

   Iubire necondiţionată şi mult milostivă.

  1. Ce este iubirea?

   Iubirea nu are o definiţie. E la fel ca Dumnezeu pentru că nu-L putem defini în totalitate. Dar să spui că Dumnezeu este iubire, cred că înseamnă că El este izvorul a tot ceea ce există, tot ceea ce este mai bun. Noi experimentăm aceasta din punct de vedere uman, prin ceea ce noi numim iubire. Şi din punct de vedere al simţirii, asta înseamnă că dorim binele celuilalt, adică ne sacrificăm pentru celălalt.

sfintire episcop amintire.jpg

  1. Aveţi un model în viaţă? Cine este acela?

  Am avut mai mulţi. Unul dintre ei este Gandhi, apoi Charles de Foucault, Dorothy Day şi Thomas Merton, un englez care a devenit un călugăr trapist în America.

  1. Ce este Biserica?

  Biserica ar trebui să fie răspunsul umanităţii la chemarea lui Dumnezeu. Pentru că avem mai multe feluri de a fi împreună – familia, statul, tribul, societatea – Biserica este calea prin care Dumnezeu îi aduce pe oameni împreună. Este calea prin care devenim ceea ce nu am fost înainte. Şi această devenire o facem prin harul lui Dumnezeu devenind Biserică, anume Trupul lui Hristos.

  Asta înseamnă că am devenit o umanitate întregită, o comunitate umană definită prin iubire necondiţionată şi îndurare nesfârşită, reflectând această iubire şi îndurare lumii întregi.

    Biserica este extensia în timp şi spaţiu a vieţii şi misiunii lui Hristos.

bishop la spalat vase.jpg

  1. Cine sunt creştinii zilei de azi?

   Este vorba despre cei botezaţi. Însă, din punct de vedere al culturii americane, poate şi româneşti, când spui despre cineva că e creştin, este ca şi cum l-ai complimenta. Este creştin, adică un bun creştin.

    Există multe feluri de a răspunde la această întrebare. Cei care sunt botezaţi sunt creştini. Însă Gandhi spunea că „dacă a fi creştin înseamnă a fi urmăritorul Fericirilor de pe Munte, atunci eu sunt creştin”. Dar nu a fost creştin.

   Mai simplu este să spunem că oricine face voia lui Dumnezeu, în fapt sau în intenţie, este un creştin sau un potenţial creştin. Şi acest răspuns acoperă mai multe religii. Acesta e primul nivel.

   Apoi şi Biserica ne învaţă. Oricine poate boteza? Da, oricine poate boteza. Un musulman sau un ateu poate boteza atâta timp cât are intenţia să facă ceea ce Biserica are în intenţie. Dacă eu am intenţia să fac ceea ce vrea Dumnezeu, în planul lui Dumnezeu, nu este aceasta un fel de botez pentru mine?

  1. Care trebuie să fie principalele calităţi ale unui preot american?

  Una dintre cele mai mari calităţi este să fie în stare să suporte munca grea de aici. Mă refer aici la izolare, pentru că uneori chiar dacă eşti căsătorit, sau eşti pur şi simplu departe unul de celălalt, nu experimentezi solidaritatea din biserică la fel ca în România. Pentru că te întâlneşti cu singurătatea peste tot.

   O altă calitate ar fi aceea să aibă un spirit antreprenorial. Este nevoie de cineva care să preia responsabilităţi pentru tot felul de lucruri. Cineva care să conştientizeze că dacă vrei să ai ceva, va trebui să creezi, să construieşti tu însuţi. Va trebui să lucrezi cu oamenii, nu să aştepţi să ţi se facă.

   O altă calitate ar fi acea abilitate de a arăta dragostea faţă de toţi oamenii. Nu e o calitate de-a mea, dar o admir când o văd la alţi preoţi. Îi iubesc pe oameni, dar dacă ei nu simt această iubire, la ce bun? Asta înseamnă să ai capacitatea să-i faci conştienţi pe oameni că-i iubeşti, să se simtă îmbrăţişaţi de tine.

servicii liturgice bishop.jpg

  1. Care sunt cele mai mari provocări ale Bisericii Greco-Catolice din America?

  În Occidentul european şi în America, hegemonia creştină e pe moarte din cauza curentelor secularizării, a ateismului materialist. Comunismul ateist materialist a fost destul de rău, dar capitalismul ateist materialist e mai activ, lovind în Evanghelie, pentru că micşorează demnitatea umană. Îi transformă pe oameni în nişte fiinţe îndrăgostite de propria persoană, unităţi ale plăcerii, ca să poată fi buni consumatori.

  În această nebuloasă, Evanghelia îşi reia locul în această „piaţă” liberă a ideilor. Din această perspectivă, Evanghelia ca şi idee cheamă pe unii sau nu-i cheamă deloc. Ce-i lipeşte Evangheliei pentru ca să aibă putere, sunt mărturisitorii. Mărturisitori reali ca şi sfinţii, care prin viaţa lor, îi cheamă pe oameni să mărturisească adevărul Evangheliei, nu doar cel intelectual, ci cel din viaţa de zi cu zi. Altfel spus, dacă noi suntem canarul din colivie, mesajul este „a deveni sfinţi sau a pierde lumea întreagă”. Vedem asta pentru că suntem fragili şi mici. Mai ales noi, greco-catolicii, care nu avem proprietăţi aici, nu avem influenţă politică, nu suntem numeroşi. Tot ce ne-a rămas este să fim Biserică.

   A fost o vreme când mă luptam să mă afirm ca greco-catolic, faţă de ceilalţi. Dar asta era o credinţă falsă, „une mauveause foi” cum spune francezul. În anii ‘70 am întâlnit un alt greco-catolic melkit, un american (irlandez-american) care lucra în Harlem, în partea unde trăia comunitatea de culoare din New York în anii 70, ajutându-i pe cei nevoiaşi şi dezvoltând comunităţi. El a scris un articol intitulat „Strigătul Bisericii Greco-Catolice. Durerea aşteptării şi bucuria slujirii” în care se referea la aşteptarea unităţii bisericeşti. El a fost cel care a zis că „nu avem influenţă, nu avem bani, nu suntem buni pentru toţi. Tot cea ce avem bun este să fim Biserică.” Şi atunci am decis că acest răspuns este suficient şi pentru mine.

   Atâta timp cât ne gândim că avem ceva măreţ de făcut, o să pierdem. Nu putem fi ca şi ceilalţi din jurul nostru. Trebuie să ne trăim sărăcia sau micimea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o! Aceasta este calea noastră! Şi să fim bucuroşi că suntem Biserica, trupul lui Hristos! Şi toate pornesc de aici. Cred că sunt multe de făcut din ceea ce vrea Dumnezeu să facem şi nu e nimic mai bun decât să facem.

  Când am fost întrebat despre identitatea Bisericii Române Unite din Statele Unite, dacă este o chestiune bună sau nu, am răspuns: «Nu este „aurul” acestei biserici şi nu cred că această comoară, adică această comunitate a lui Dumnezeu, trebuie să rămână imortalizată sau fixată în nişte tipare. Nu existăm pentru veşnicie. Comunităţile se nasc şi apoi apun. Ce e important este persoana umană şi mântuirea sufletului. Dacă facem aceasta, Dumnezeu are grijă de noi!”

   Ne îngrijorăm de influenţa noastră, de bani, de număr. Acestea sunt griji! Dacă ne concentrăm doar asupra lor, este ca şi cum am pune „căruţa înaintea boilor”!

JMB in mijl credinciosilor Canton.jpg

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Coborârea în adâncuri

Pune ti nadejdea_desen

   Am coborât în adâncuri, în adâncurile fiinţei mele. Eram legat de o funie groasă de care mă ţineam cu toată forţa. În întuneric îmi lumina doar o lumânare a cărei flăcără îmi arăta fiecare părticică ascunsă a vieţii mele. Mă simţeam atât de ciudat căutându-mi rădăcinile sufletului meu. Şi coboram !

  Uneori îmi îndreptam privirea în sus, de unde veneam, dar nu mai vedeam nimic, fiindcă eram doar eu, partea de funie şi lumânarea.

– Unde sunt?

– Aici în inima ta, îmi răspunde lumânarea.

– Şi atâta drum am făcut deja? De ce e aşa întuneric aici?

-Încă nu am ajuns la destinaţie, răspunse lumânarea. Mai trebuie să facem o bucată de drum.

   Îmi doream deja să se termine şi să pot da de lumină. Am slăbit funia un pic şi imediat am continuat să cobor mai repede. Şi în timp ce coboram, lumina a început să se descopere. Era la fel cu cea a lumânării. Dintr-o dată am dat drumul funiei şi am privit în jur. Era atâta lumină şi pace, încât am început să mă bucur ca un copil ce şi-a descoperit vocea sau puterea de a merge.

-Iată-te ajuns în inima ta! Aici e atâta lumină cât n-ai văzut în toată lumea, pentru că e locuită de Cel care te-a trimis pe Pământ. E lumină pentru că tu ai vrut să primeşti lumină, atunci când ai slăbit strânsoarea funiei şi ai lăsat-o de tot. Astfel ai lăsat deoparte frica, grija şi toate cele ale lumii pentru a-ţi lumina calea. M-ai ţinut în mână de la început şi nu mi-ai dat drumul. Pentru că lumina îţi călăuzea paşii.

-Dar cine eşti tu?

-Eu sunt conştiinţa ta, îmi răspunse lumânarea. Eu ţi-am luminat cărările vieţii peste tot pe unde ai umblat. Şi acum când ai coborât în adâncurile fiinţei tale, bucură-te de darurile Creatorului: pace, bucurie, credinţă, speranţă, iubire !

   Am deschis ochii şi am privit în jur. Norii furtunilor interioare, mizeria omenirii, furia mulţimii, imperfecţiunile oamenilor le vedeam ca pete de culoare şterse, sub a căror carapace zac pâlpâind lumini ce-şi caută neîncetat Creatorul.

  Şi în mână ţineam lumânarea al cărei zâmbet m-a molipsit de bucurie pe imaşul iubirii Domnului.

*

Bis Sf PantelimonLuni, 7 martie 2016. O zi frumoasă de primăvară ! Pentru că este timpul Postului mi s-a propus o retragere spirituală de o zi în bisericuţa Sf. Pantelimon, de la prima oră a dimineţii până seara la ora 6.00 pm. Am luat cu mine doar câteva cărţi (Sfânta Scriptură, Orologhionul, Imitaţiunea lui Cristos, Carlo Caretto). Într-o bocceluţă am pus pâine, apă şi câteva fructe uscate. Am lăsat acasă tehnologia şi am dedicat acest timp Domnului.

    Drumul până la biserică a fost unul scurt. După câţiva paşi tereştri eram în mica bisericuţă de lemn, gata să ne rugăm şi să medităm. Într-o primă fază eram trei persoane: Pr. Iuliu, Julie şi eu. Am primit venirea lui Julie ca o surpriză plăcută, pentru că în acest drum spiritual nu eram singur, ci era şi o persoană din comunitatea americană, pe lângă Pr. Iuliu.

Începutul urcuşului şi greutăţile începătorului

   Am început programul de rugăciune la 7.30 cu Ora Întâia, apoi o scurtă meditaţie dintr-un text în engleză adus de Julie. Am rămas în linişte, rugându-ne şi meditând.

   Mi-e frig pentru că stau nemişcat. Deşi sunt îmbrăcat bine, simt că aerul din bisericuţa e destul de rece. Printre crăpături observ lumina Soarelui, gândindu-mă că măcar o rază de Soare ar putea să-mi schimbe starea. Mă ridic de pe bancă şi încep să mă mişc făcând paşi mici prin bisericuţă. Ceilalţi stăteau pe scaune.

  Mă întorc apoi cu faţa înspre altar şi îngenunchez chiar în faţa tetrapodului unde este aşezată icoana cu moaştele Sf. Pantelimon. Încerc să mă detaşez. Se pare că meditaţia asupra textului nu vrea să se concretizeze în mintea mea. Gânduri, gânduri, gânduri… îmi dau târcoale. Am zis să las afară sau acasă totul. Le-am luat cu mine şi acum nu-mi dau pace.

Începutul luptei spirituale: rugăciunea ca armă a creştinului

   Fac semnul Sfintei Cruci şi încep o decadă de Rozar. Privesc icoana Maicii Sfinte şi o rog să mă însoţească în aceste momente. Privesc chipul Mântuitorului şi rostesc rugăciunea inimii: „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” După această pleiadă de rugăciuni, tot pentru a lupta cu gândurile, îmi direcţionez mintea spre cele 10 porunci, spre cele 10 legi ale cercetaşului, spre textul Promisiunii de Cercetaş.

   Respir şi le rostesc din inimă ca pe nişte cuvinte care însufleţesc fiecare celulă a fiinţei mele. Simt cum Dumnezeu îmi dăruieşte puterea de a fi acum în linişte. Privesc spre iconostas şi rămân în admiraţie faţă de Sfinţi şi în veneraţie faţă de Sfânta Taină a Împărtăşaniei.

  La ora 10.00 facem Ora a Treia. La finalul acesteia, rugăciunea Sfântului Efrem şi metaniile mari făcute mă ajută să mă încălzesc şi fizic. Următoarele meditaţii le facem în limba română.

panoramic Sf Pantelimon

Cuvântul Domnului-Cuvântul Vieţii

   Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,

   Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

   Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.

            (Romani, 12, 1-3)

   Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.

   Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

  Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

  Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

(Luca 6, 31-36)

 

  Apostolul şi Evanghelia îmi vorbesc. Îmi vorbesc despre sacrificiu, convertirea interioară, înţelepciune şi abandonarea în mâinile lui Dumnezeu. Îmi vorbesc despre actul suprem al omului – iubirea dezinteresată – dăruire fără recompensă şi despre milostivire.  Modelul este Mântuitorul Isus Hristos.

    În ajutor sosesc şi alte lecturi spre care îmi îndrept mintea şi încerc să le primesc în inimă. Căci doar atunci toată fiinţa mea vibrează de Cuvântul Divin, când îl primesc în inima mea cu toată dragostea mea.

Eu si Iuliu

Despre gândul la moarte (Imitaţiunea lui Cristos).

   Nebunie şi împietrire a inimii cu gândul la cele vremelnice, iar de cele viitoare prea puţin sinchisindu-ne! De prisos a trăi vreme îndelungată, dacă ne îndreptăm atât de puţin. Fericit cel ce are întotdeauna în faţa ochilor ceasul morţii şi se pregăteşte zilnic de moarte.

   Fericit omul înţelept care îşi dă silinţa să fie toată viaţa aşa cum ar vrea să fie în ceasul morţii. Căci dispreţul desăvârşit al lumii, dorinţa înflăcărată de a fi înainte în toate virtuţile, iubirea de disciplină, ostenelile pocăinţei, neprecupeţirea ascultării, lepădarea de sine şi îndurarea tuturor vitregiilor din dragoste pentru Isus ne va da marea încredere de a ne putea bucura de o moarte fericită.

Învăluiţi (Carlo Caretto)

   Dumnezeu există. În tăcere. El preferă liniştea. Tăcea lui Dumnezeu e semnul maturităţii omului. Dacă te sperie tăcerea înseamnă că eşti încă copil. Cerurile, lucrurile vorbesc, dar Dumnezeu vine în tăcere.

   Culeg roadele lecturii şi mă reculeg. Gândul la moarte nu mă sperie, dimpotrivă, încerc să pătrund sensul cuvintelor citite. Pregătirea pentru o moarte bună vreau să o fac asemenea unui tabere: din timp vreau să fiu în pace cu mine, cu Dumnezeu şi cu aproapele meu. Îi cer Domnului să mă ajute în acest demers. Să vină în tăcere şi să îmi vorbească prin concretul zilei. Şi eu doar să dăruiesc. În tăcere Îl ascult în bătăile inimii, Îl privesc în flacăra lumânării, Îl ador în Taina Sfântului Altar dincolo de Iconostas. Şi Îi mulţumesc pentru darurile Sale.

 

Pâinea noastră cea de toate zilele

   Este ora 12.00. Facem Ora a şasea. Apoi ieşim în tinda bisericii şi mâncăm merindele pe care le-am adus: nişte pâine, apă şi nişte fructe uscate. Rămânem în linişte şi admirăm natura.

   La ora 13.00, împreună cu Pr. Iuliu pornim pe jos într-o drumeţie prin împrejurimi. Ne aşezăm pe o bancă. Discutăm despre vocaţia spre sacerdoţiu, despre voia lui Dumnezeu, curaj şi credinţă. Păşim mai departe pe drum. Ne continuăm drumeţia cu gândul la textele meditate în prima parte a zilei. Vremea ţine cu noi, astfel că Soarele şi întreaga creaţie ne însoţesc pe parcursul drumeţiei.

Drumetie.jpg

   Este ora 15.00. Facem Ora a noua. Aprindem cărbunele şi punem tămâia în căţuie. Rămânem în tăcere. În biserică nu mai este aşa de frig. Ne ajutăm de câteva texte pentru ca Dumnezeu să ne inspire.Tamaia.jpg

Ascuns (Caretto)

Tăcerea ta, Dumnezeule, e atât de mare şi aşteptarea Ta este atât de radicală…

Tu propui, faci linişte, aştepţi,… vrei ca noi să venim în întâmpinarea Ta, ne vrei liberi.

…Nevoia de absolut, de iubire, de lumină ne împinge să Te căutăm, Doamne!

Judecata şi osândele păcătoşilor (Imitaţiunea lui Cristos)

În orice lucru caută să vezi sfârşitul şi închipuieşte-ţi felul cum te vei prezenta în faţa Dreptului Judecător.

Ce te împiedică să te pregăteşti pentru ziua judecăţii, când nimeni nu va putea fi dezvinovăţit sau apărat prin altul, când fiecare va fi împovărat cu sine însuşi? Acum ostenelile tale pot da rod, lacrimile tale sunt primite, suspinul tău e ascultat, suferinţa ta e curăţitoare şi-l poate împăca pe Dumnezeu….

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu din toată inima, nu se teme nici de moarte, nici de chinuri, nici de judecată, nici de infern. Căci dragostea desăvârşită deschide calea cea fără piedici spre Dumnezeu.

   Culeg roadele lecturii şi mă reculeg. E destul de greu să mă pun în faţa lui Dumnezeu. Vreau să şterg cu buretele toate greşelile vieţii mele, dar nu pot. Nu pot pentru că ele fac parte din fiinţa mea. Doar El o poate face. Şi Îl rog să vină la mine.

   În această aşteptare am timp pentru o examinare a conştiinţei. Privesc icoana Lui şi mă pregătesc să-i vorbesc.

   Doamne, iată-mă în faţa Ta! Vin la Tine să te întâlnesc în Iubirea Infinită, în Iertarea cea care îmi dăruieşte pacea sufletească. Vin să mă închin măreţiei Tale care M-a chemat şi m-a mântuit de păcat! Din nimicnicia mea M-ai prins de mână şi m-ai învăţat să merg pe cărările Tale. Uneori am mai lăsat mâna Ta şi atunci am căzut! Dar mâna Ta a rămas întinsă asemenea părintelui faţă de copilul său. Şi eu m-am simţit atât de slab fără mâna ta! M-ai chemat şi m-am ridicat şi te-am luat de mână. Şi doresc să spun lumii cât de Bun Eşti!

   Acum cânt cu Psalmistul: „Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi nu uita toate binefacerile Sale ! ”

lumanari.jpg

Voi fi cu tine (Carlo Caretto)

   „Căutaţi-Mă!” Eu sunt Domnul Cel ce grăieşte drept şi spune adevărul! (Isaia 45, 19)

   „Căutaţi-Mă şi veţi fi vii!” (Amos 5,5)

     „Şi voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi le voi fi Dumnezeu;” (2 Ieşire 29, 45)

   „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie.” (Coloseni 9, 16)

   Voi arăta slava Mea şi sfinţenia Mea şi Mă voi arăta înaintea ochilor multor popoare şi vor şti că Eu sunt Domnul”. (Iezechiel 38, 23)

  „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”. (Luca 12, 32)

  „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 5)

   „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14, 16)

   „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17, 17)

 

   E timpul să încetăm cu grija noastră de a fi autosuficienţi / sfinţi fără El. e nevoie o abandonare necondiţionată în mâinile Lui.

Râvna de a îndrepta cu totul în viaţă (Imitaţiunea lui Cristos)

   Cei dintâi pe calea virtuţii sunt cei care nu pregetă să dea piept cu bărbăţie, cu tot ce-i mai greu şi anevoie de biruit. În toate caută să vezi cum te-ai putea schimba în bine.

 

   Culeg roadele lecturii. Fac un pas şi îmi ridic privirea spre Cer. Ridic Sfânta Scriptură şi îi mulţumesc Domnului că Mi-a vorbit despre Iubirea sa faţă de mine, faţă de toţi oamenii. Iau hotărârea de a intra în echipa Lui, căci numai cu El sunt ceea ce sunt.

  Încheiem seara cu Slujba Vecerniei. Afară s-a înnoptat, dar în bisericuţă luminile lumânărilor ne-au încălzit trupurile şi sufletele. Sfinţii şi Sfânta Fecioară Maria ne-au însoţit de-a lungul acestei aventuri spirituale. Şi prin ei, Domnul Isus a păşit în inimile noastre.

                                             „Maranatha – Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22, 20)

lumanari si mana.jpg

Categorii: Articole | Etichete: , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.