Coborârea în adâncuri

   Am coborât în adâncuri, în adâncurile fiinţei mele. Eram legat de o funie groasă de care mă ţineam cu toată forţa. În întuneric îmi lumina doar o lumânare a cărei flăcără îmi arăta fiecare părticică ascunsă a vieţii mele. Mă simţeam atât de ciudat căutându-mi rădăcinile sufletului meu. Şi coboram !

  Uneori îmi îndreptam privirea în sus, de unde veneam, dar nu mai vedeam nimic, fiindcă eram doar eu, partea de funie şi lumânarea.

– Unde sunt?

– Aici în inima ta, îmi răspunde lumânarea.

– Şi atâta drum am făcut deja? De ce e aşa întuneric aici?

-Încă nu am ajuns la destinaţie, răspunse lumânarea. Mai trebuie să facem o bucată de drum.

   Îmi doream deja să se termine şi să pot da de lumină. Am slăbit funia un pic şi imediat am continuat să cobor mai repede. Şi în timp ce coboram, lumina a început să se descopere. Era la fel cu cea a lumânării. Dintr-o dată am dat drumul funiei şi am privit în jur. Era atâta lumină şi pace, încât am început să mă bucur ca un copil ce şi-a descoperit vocea sau puterea de a merge.

-Iată-te ajuns în inima ta! Aici e atâta lumină cât n-ai văzut în toată lumea, pentru că e locuită de Cel care te-a trimis pe Pământ. E lumină pentru că tu ai vrut să primeşti lumină, atunci când ai slăbit strânsoarea funiei şi ai lăsat-o de tot. Astfel ai lăsat deoparte frica, grija şi toate cele ale lumii pentru a-ţi lumina calea. M-ai ţinut în mână de la început şi nu mi-ai dat drumul. Pentru că lumina îţi călăuzea paşii.

-Dar cine eşti tu?

-Eu sunt conştiinţa ta, îmi răspunse lumânarea. Eu ţi-am luminat cărările vieţii peste tot pe unde ai umblat. Şi acum când ai coborât în adâncurile fiinţei tale, bucură-te de darurile Creatorului: pace, bucurie, credinţă, speranţă, iubire !

   Am deschis ochii şi am privit în jur. Norii furtunilor interioare, mizeria omenirii, furia mulţimii, imperfecţiunile oamenilor le vedeam ca pete de culoare şterse, sub a căror carapace zac pâlpâind lumini ce-şi caută neîncetat Creatorul.

  Şi în mână ţineam lumânarea al cărei zâmbet m-a molipsit de bucurie pe imaşul iubirii Domnului.

*

Luni, 7 martie 2016. O zi frumoasă de primăvară ! Pentru că este timpul Postului mi s-a propus o retragere spirituală de o zi în bisericuţa Sf. Pantelimon, de la prima oră a dimineţii până seara la ora 6.00 pm. Am luat cu mine doar câteva cărţi (Sfânta Scriptură, Orologhionul, Imitaţiunea lui Cristos, Carlo Caretto). Într-o bocceluţă am pus pâine, apă şi câteva fructe uscate. Am lăsat acasă tehnologia şi am dedicat acest timp Domnului.

    Drumul până la biserică a fost unul scurt. După câţiva paşi tereştri eram în mica bisericuţă de lemn, gata să ne rugăm şi să medităm. Într-o primă fază eram trei persoane: Pr. Iuliu, Julie şi eu. Am primit venirea lui Julie ca o surpriză plăcută, pentru că în acest drum spiritual nu eram singur, ci era şi o persoană din comunitatea americană, pe lângă Pr. Iuliu.

Începutul urcuşului şi greutăţile începătorului

   Am început programul de rugăciune la 7.30 cu Ora Întâia, apoi o scurtă meditaţie dintr-un text în engleză adus de Julie. Am rămas în linişte, rugându-ne şi meditând.

   Mi-e frig pentru că stau nemişcat. Deşi sunt îmbrăcat bine, simt că aerul din bisericuţa e destul de rece. Printre crăpături observ lumina Soarelui, gândindu-mă că măcar o rază de Soare ar putea să-mi schimbe starea. Mă ridic de pe bancă şi încep să mă mişc făcând paşi mici prin bisericuţă. Ceilalţi stăteau pe scaune.

  Mă întorc apoi cu faţa înspre altar şi îngenunchez chiar în faţa tetrapodului unde este aşezată icoana cu moaştele Sf. Pantelimon. Încerc să mă detaşez. Se pare că meditaţia asupra textului nu vrea să se concretizeze în mintea mea. Gânduri, gânduri, gânduri… îmi dau târcoale. Am zis să las afară sau acasă totul. Le-am luat cu mine şi acum nu-mi dau pace.

Începutul luptei spirituale: rugăciunea ca armă a creştinului

   Fac semnul Sfintei Cruci şi încep o decadă de Rozar. Privesc icoana Maicii Sfinte şi o rog să mă însoţească în aceste momente. Privesc chipul Mântuitorului şi rostesc rugăciunea inimii: „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” După această pleiadă de rugăciuni, tot pentru a lupta cu gândurile, îmi direcţionez mintea spre cele 10 porunci, spre cele 10 legi ale cercetaşului, spre textul Promisiunii de Cercetaş.

   Respir şi le rostesc din inimă ca pe nişte cuvinte care însufleţesc fiecare celulă a fiinţei mele. Simt cum Dumnezeu îmi dăruieşte puterea de a fi acum în linişte. Privesc spre iconostas şi rămân în admiraţie faţă de Sfinţi şi în veneraţie faţă de Sfânta Taină a Împărtăşaniei.

  La ora 10.00 facem Ora a Treia. La finalul acesteia, rugăciunea Sfântului Efrem şi metaniile mari făcute mă ajută să mă încălzesc şi fizic. Următoarele meditaţii le facem în limba română.

Cuvântul Domnului-Cuvântul Vieţii

   Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,

   Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

   Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.

            (Romani, 12, 1-3)

   Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.

   Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

  Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

  Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

(Luca 6, 31-36)

 

  Apostolul şi Evanghelia îmi vorbesc. Îmi vorbesc despre sacrificiu, convertirea interioară, înţelepciune şi abandonarea în mâinile lui Dumnezeu. Îmi vorbesc despre actul suprem al omului – iubirea dezinteresată – dăruire fără recompensă şi despre milostivire.  Modelul este Mântuitorul Isus Hristos.

    În ajutor sosesc şi alte lecturi spre care îmi îndrept mintea şi încerc să le primesc în inimă. Căci doar atunci toată fiinţa mea vibrează de Cuvântul Divin, când îl primesc în inima mea cu toată dragostea mea.

Despre gândul la moarte (Imitaţiunea lui Cristos).

   Nebunie şi împietrire a inimii cu gândul la cele vremelnice, iar de cele viitoare prea puţin sinchisindu-ne! De prisos a trăi vreme îndelungată, dacă ne îndreptăm atât de puţin. Fericit cel ce are întotdeauna în faţa ochilor ceasul morţii şi se pregăteşte zilnic de moarte.

   Fericit omul înţelept care îşi dă silinţa să fie toată viaţa aşa cum ar vrea să fie în ceasul morţii. Căci dispreţul desăvârşit al lumii, dorinţa înflăcărată de a fi înainte în toate virtuţile, iubirea de disciplină, ostenelile pocăinţei, neprecupeţirea ascultării, lepădarea de sine şi îndurarea tuturor vitregiilor din dragoste pentru Isus ne va da marea încredere de a ne putea bucura de o moarte fericită.

Învăluiţi (Carlo Caretto)

   Dumnezeu există. În tăcere. El preferă liniştea. Tăcea lui Dumnezeu e semnul maturităţii omului. Dacă te sperie tăcerea înseamnă că eşti încă copil. Cerurile, lucrurile vorbesc, dar Dumnezeu vine în tăcere.

   Culeg roadele lecturii şi mă reculeg. Gândul la moarte nu mă sperie, dimpotrivă, încerc să pătrund sensul cuvintelor citite. Pregătirea pentru o moarte bună vreau să o fac asemenea unui tabere: din timp vreau să fiu în pace cu mine, cu Dumnezeu şi cu aproapele meu. Îi cer Domnului să mă ajute în acest demers. Să vină în tăcere şi să îmi vorbească prin concretul zilei. Şi eu doar să dăruiesc. În tăcere Îl ascult în bătăile inimii, Îl privesc în flacăra lumânării, Îl ador în Taina Sfântului Altar dincolo de Iconostas. Şi Îi mulţumesc pentru darurile Sale.

 

Pâinea noastră cea de toate zilele

   Este ora 12.00. Facem Ora a şasea. Apoi ieşim în tinda bisericii şi mâncăm merindele pe care le-am adus: nişte pâine, apă şi nişte fructe uscate. Rămânem în linişte şi admirăm natura.

   La ora 13.00, împreună cu Pr. Iuliu pornim pe jos într-o drumeţie prin împrejurimi. Ne aşezăm pe o bancă. Discutăm despre vocaţia spre sacerdoţiu, despre voia lui Dumnezeu, curaj şi credinţă. Păşim mai departe pe drum. Ne continuăm drumeţia cu gândul la textele meditate în prima parte a zilei. Vremea ţine cu noi, astfel că Soarele şi întreaga creaţie ne însoţesc pe parcursul drumeţiei.

   Este ora 15.00. Facem Ora a noua. Aprindem cărbunele şi punem tămâia în căţuie. Rămânem în tăcere. În biserică nu mai este aşa de frig. Ne ajutăm de câteva texte pentru ca Dumnezeu să ne inspire.

Ascuns (Caretto)

Tăcerea ta, Dumnezeule, e atât de mare şi aşteptarea Ta este atât de radicală…

Tu propui, faci linişte, aştepţi,… vrei ca noi să venim în întâmpinarea Ta, ne vrei liberi.

…Nevoia de absolut, de iubire, de lumină ne împinge să Te căutăm, Doamne!

Judecata şi osândele păcătoşilor (Imitaţiunea lui Cristos)

În orice lucru caută să vezi sfârşitul şi închipuieşte-ţi felul cum te vei prezenta în faţa Dreptului Judecător.

Ce te împiedică să te pregăteşti pentru ziua judecăţii, când nimeni nu va putea fi dezvinovăţit sau apărat prin altul, când fiecare va fi împovărat cu sine însuşi? Acum ostenelile tale pot da rod, lacrimile tale sunt primite, suspinul tău e ascultat, suferinţa ta e curăţitoare şi-l poate împăca pe Dumnezeu….

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu din toată inima, nu se teme nici de moarte, nici de chinuri, nici de judecată, nici de infern. Căci dragostea desăvârşită deschide calea cea fără piedici spre Dumnezeu.

   Culeg roadele lecturii şi mă reculeg. E destul de greu să mă pun în faţa lui Dumnezeu. Vreau să şterg cu buretele toate greşelile vieţii mele, dar nu pot. Nu pot pentru că ele fac parte din fiinţa mea. Doar El o poate face. Şi Îl rog să vină la mine.

   În această aşteptare am timp pentru o examinare a conştiinţei. Privesc icoana Lui şi mă pregătesc să-i vorbesc.

   Doamne, iată-mă în faţa Ta! Vin la Tine să te întâlnesc în Iubirea Infinită, în Iertarea cea care îmi dăruieşte pacea sufletească. Vin să mă închin măreţiei Tale care M-a chemat şi m-a mântuit de păcat! Din nimicnicia mea M-ai prins de mână şi m-ai învăţat să merg pe cărările Tale. Uneori am mai lăsat mâna Ta şi atunci am căzut! Dar mâna Ta a rămas întinsă asemenea părintelui faţă de copilul său. Şi eu m-am simţit atât de slab fără mâna ta! M-ai chemat şi m-am ridicat şi te-am luat de mână. Şi doresc să spun lumii cât de Bun Eşti!

   Acum cânt cu Psalmistul: „Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi nu uita toate binefacerile Sale ! ”

Voi fi cu tine (Carlo Caretto)

   „Căutaţi-Mă!” Eu sunt Domnul Cel ce grăieşte drept şi spune adevărul! (Isaia 45, 19)

   „Căutaţi-Mă şi veţi fi vii!” (Amos 5,5)

     „Şi voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi le voi fi Dumnezeu;” (2 Ieşire 29, 45)

   „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie.” (Coloseni 9, 16)

   Voi arăta slava Mea şi sfinţenia Mea şi Mă voi arăta înaintea ochilor multor popoare şi vor şti că Eu sunt Domnul”. (Iezechiel 38, 23)

  „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”. (Luca 12, 32)

  „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 5)

   „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14, 16)

   „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17, 17)

 

   E timpul să încetăm cu grija noastră de a fi autosuficienţi / sfinţi fără El. e nevoie o abandonare necondiţionată în mâinile Lui.

Râvna de a îndrepta cu totul în viaţă (Imitaţiunea lui Cristos)

   Cei dintâi pe calea virtuţii sunt cei care nu pregetă să dea piept cu bărbăţie, cu tot ce-i mai greu şi anevoie de biruit. În toate caută să vezi cum te-ai putea schimba în bine.

 

   Culeg roadele lecturii. Fac un pas şi îmi ridic privirea spre Cer. Ridic Sfânta Scriptură şi îi mulţumesc Domnului că Mi-a vorbit despre Iubirea sa faţă de mine, faţă de toţi oamenii. Iau hotărârea de a intra în echipa Lui, căci numai cu El sunt ceea ce sunt.

  Încheiem seara cu Slujba Vecerniei. Afară s-a înnoptat, dar în bisericuţă luminile lumânărilor ne-au încălzit trupurile şi sufletele. Sfinţii şi Sfânta Fecioară Maria ne-au însoţit de-a lungul acestei aventuri spirituale. Şi prin ei, Domnul Isus a păşit în inimile noastre.

                                             „Maranatha – Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22, 20)

Praying and service in America

   Se întâmplă uneori să naufragiez în viaţa de credinţă şi să mă îndepărtez de Dumnezeu crezând în atotputernicia şi atotştiinţa mea. De cele mai multe ori limitele şi slăbiciunile preiau conducerea atât de uşor, crezând că dacă „îmi trăiesc” viaţa din plin sunt fericit. Asociez fericirea cu emoţii şi simţuri, culori şi gusturi, putere şi influenţă, dar, în definitiv, nu sunt împlinit cu adevărat! Şi ştii de ce? Pentru că viaţa mea este lipsită de viaţă, adică de Cel care ESTE VIAŢA – DUMNEZEU!

      Atunci este momentul în care Dumnezeu îmi vorbeşte şi mă cheamă. Nu îmi vorbeşte într-un alfabet uman sau în vocile care le auz în ureche, ci în realitatea vieţii mele. Îmi vorbeşte în acel loc care se cheamă inimă sau conştiinţa mea.

       Atunci este momentul în care mă hotărăsc să-L ascult şi să-I răspund. Să-l ascult prin slujirea zilnică a fraţilor mei şi să-i răspund prin rugăciunea Sfintei Liturghii.

 

   Am intrat într-o biserică şi am privit spre altar. Gândul îmi era încă înlănţuit cu grijile cotidiene dar mi-am zis: „Gânduri ale mele, ieşiţi din acest loc. Aici şi acum vrea să fiu cu Dumnezeu.”  Şi m-au ascultat! M-am închinat şi am făcut semnul Sfintei Cruci. Tatăl-Creatorul, Fiul-Răscumpărătorul şi Spiritul Sfânt-Sfinţitorul. M-am aşezat în bancă, mi-am împreunat mâinile şi am rămas în tăcere, privind şi contemplând Crucifixul! De acolo de pe Cruce, Isus m-a chemat alături de El! Am suspinat şi am răspuns: Iată-mă Doamne!

    Probabil că şi tu ai trecut prin acest itinerar spiritual. Îl cunoşti şi l-ai făcut de atâtea ori încât ţi se pare o banalitate! Însă, în banalul cotidian sau în rutina zilnică, simţi cum Dumnezeu te cheamă din nou şi din nou să fii în echipa Lui, să te bucuri şi să primeşti darul Său!

    Şi primindu-l tu să-l dai mai departe!

    Dar să-ţi împărtăşesc cum este să fii în echipa Lui, aici peste Ocean, într-o comunitate de oameni care se roagă şi-L slujesc cu dragoste şi devotament!

Locuri, oameni şi rânduieli                                                                         

Canton (Ohio)

Marţi, 12 ianuarie 2016. Prima Sfântă Liturghie este în catedrală al cărui hram este Sf. Gheorghe. Sunt prezente şase persoane: doi preoţi şi un diacon care slujeau, cantorul (care este secretara parohiei/episcopiei), o călugăriţă şi eu. Trei sunt români iar ceilalţi trei americani. Cântările liturgice îmi sunt familiare (se cântă după Oradea). Un ajutor esenţial pentru urmărirea slujbei este o cărticică bilingvă (prima ediţie 1946, aceasta fiind din 1975). Biserică este încălzită şi frumos iluminată.

Duminică. Biserica este în straie de sărbătoare. Este cu adevărat o sărbătoare pentru că întreaga slujbă se face după rânduiala ritului bizantin: episcop, preoţi, diacon, ipodiacon, altar-boy (ministranţi), cantori şi întreaga adunare a credincioşilor. Toţi se roagă şi cântă Domnului. Cantorii (americani) cântă pe glasurile orientale toate troparele şi condacele sărbătorii. Biserica este plină de credincioşi, marea majoritate fiind creştini practicanţi. Slujesc în altar ca ipodiacon: spăl mâinile Episcopului la momentele fixate, duc crucea procesională, pregătesc cădelniţa, ţin toiagul arhieresc. În unele dumineci se reuneşte şi corul care cântă cântările după venerabilul compozitor şi preot Francisc Hubic.

Miercuri şi vineri (în perioada Postului). Slujesc în altar la Liturghia Înainteasfinţitelor (ţin lumânarea, pregătesc cădelniţa). Sunt prezenţi aproape de fiecare dată circa 10 persoane. Cântările, rugăciunile, procesiunea cu Sfintele Taine, tămâierea, ieşirea cu Lumina, toate vorbesc despre Împărăţia lui Dumnezeu.

Zilnic. Dimineaţa. Rugăciunea o fac imediat după trezire. Apoi, la un interval de o oră, facem rugăciunea comunitară („Ora a treia”), citirea Apostolului şi Evanghelia zilei, scurtă meditaţie din „Imitaţiunea lui Cristos” şi din Carlo Carreto, „Iubire în tăcere. Gânduri pentru fiecare zi”. Seara. „Dupăcinarul cel mic” sau o scurtă rugăciune de mulţumire pentru ziua care a trecut.

Alliance (Ohio)

Miercuri, vineri şi sâmbătă (în afara Postului Mare) celebrăm Sf. Liturghie în biserica cu hramul Sf. Teodor în Alliance, o mică localitate aflată la 18 mile (1/2 h de mers cu maşina) de episcopie. De obicei sunt prezente trei sau patru persoane. Slujesc în altar pregătind cele necesare slujbei (cădelniţa, apa, lumânările). Este o bisericuţă mică dar frumoasă care mă inspiră să mă rog.

Înainte de fiecare Liturghie, în timp ce preotul face Proscomedia, facem rugăciunea „Ora a treia”.

Speak and pray in English

   Limba de celebrare este engleza (95%). Predica se face tot în limba engleză. Primele două săptămâni nu înţelegeam prea multe, chiar dacă cunoşteam cât de cât limba engleză. Cunoaşterea rânduielilor din Sfânta Liturghie şi cântările făcute după cum se cântă la Oradea mă ajută să înţeleg şi să mă şi implic în răspunsurile date de cantor. În cazul rugăciunilor din Orologhion (Ceaslov) – pe care le facem tot în limba engleză – mă mulez pe situaţie şi le rostesc cât pot de bine, chiar dacă unele cuvinte ies stâlcite. Şi asta chiar dacă am deja aproape 2 luni de America, timp în care o oră pe zi am făcut engleză intensiv (scris şi citit), plus am conversat cu credincioşii. Deci, sunt pe RED, adică cod roşu (Rugăciune, Exerciţiu şi Dialog) pentru a sluji cât mai bine!

Americani în biserica noastră

   Peste săptămână cantorul la Catedrală e Ann, secretara episcopiei, cantorul la St. Theodor (Alliance) e Julie, sora lui Ann, ambele americance romano-catolice. Apoi, călugăriţa, sora Maria Agnes Scalero e tot americancă. Diaconul George, e tot american get-beget.

   Ar mai fi încă câţiva americani get-beget – vreo 25% – dar ce vreau să vă spun este faptul că aceştia, împreună cu românii noştri (de diferite generaţii) se roagă şi se simt extraordinar de bine în această biserică românească a cărei limbă de celebrare este engleza.

   Este vorba de implicare şi de dorinţa de a-L sluji cât mai bine pe Domnul. Oricine face treabă, îi inspiră pe ceilalţi şi aşa ei sunt motivaţi să vină, să facă treabă. Şi în cazul nostru să se roage Domnului, să progreseze spre a deveni mai buni.

   Plus, reţeta este să-i faci să se simtă bine. Căci după fiecare liturghie, pe lângă predică, discuţiile şi amabilitatea sunt cele care sudează mica comunitate din Canton.

            Iată două mărturii a unor americani implicaţi în biserica noastră.  În plus mai avem una a unui preot venit recent la Canton (acum doi ani).

Reporter (Subsemnatul): Cum vă simţiţi ca americani într-o biserică românească greco-catolică?

Sr. Agnes Scalero (călugăriţă, 80 de ani): Sunt sora Maria Agnes Scalero din Congregaţia Sf. Iosif şi a Sf. Maria. Am învăţat despre tradiţia bizantină încă din 1985. Am citit foarte mult despre tradiţia bizantină, multă spiritualitate şi chiar am încercat să practic ca o călugăriţă a unei Congregaţii romano-catolice. După ce m-am întors din Carolina de Nord, unde am lucrat timp de aproximativ 40 de ani ca şi asistentă medicală, mi-am propus să caut o biserică de rit bizantin (greco-catolică). O doamnă în vârstă de 90 de ani căuta pe cineva să o ducă la biserică, spunând că ea aparţine unei biserici bizantine (greco-catolice), dar nu are cum să meargă pentru că nu mai poate conduce maşina. I-am spus: „Te duc dacă îmi arăţi şi mie unde este acea biserică!” Şi aşa ne-am dus la Catedrala greco-catolică Sf. Gheorghe din Canton. L-am întâlnit atunci pe Episcopul John Michael Botean şi am început să frecventez acea comunitate. Am început să vin în fiecare duminică, şi chiar în cursul săptămânii. Şi de atunci pot spune că dacă nu aş fi membră a unei comunităţi religioase romano-catolice aş alege să aparţin unei comunităţi greco-catolice.

    Îmi place mult Sfânta Liturghie pentru că am timp să mă gândesc la ce se petrece în timpul slujbei. Durează un pic mai mult decât liturghia romano-catolică dar e chiar benefic pentru viaţa spirituală.

    Chiar dacă aparţin unei comunităţi romano-catolice, din punct de vedere spiritual simt că aparţin acestei comunităţi.

R: Aveţi un mesaj al credinţei pentru români şi pentru oamenii de pretutindeni?

Sr. Agnes: Aici în biserică, în timpul Sfintei Liturghii am timp să înţeleg ce se petrece cu adevărat cu viaţa mea, la relaţia mea cu Dumnezeu. Şi nu aş renunţa la această legătură pentru nimic în lume.

Julie Elisabeth Shocksnader (asistentă medicală, 51 ani): Pentru mine ca americancă, chiar îmi place într-o biserică greco-catolică. Îmi place pentru că avem o comunitate mică, există relaţii care sunt foarte importante pentru o comunitate creştină, lucru pe care în bisericile mai mari nu le-am găsit. Familia e importantă pentru mine, la fel şi relaţiile şi oamenii. Chiar îmi place şi văd această comunitate ca pe o forţă/energie, lucru pe care l-am găsit în români.

Este cu adevărat dragostea lui Dumnezeu. Este extraordinar să avem astfel de relaţii cu membrii acestei comunităţi creştine.

R: Aveţi un mesaj al credinţei pentru români şi pentru oamenii de pretutindeni în aceste vremuri tulburi?

J.E.S: Sunt multe necazuri în lume dar sunt şi lucruri bune. Doar că uneori nu ne uităm spre bine atât de mult cât am putea. Trebuie doar să privim spre Dumnezeu şi să primim dragostea Lui şi apoi să o dăruim mai departe. Să fim ca florile care împrăştie parfumul lor. Îmi doresc să simt parfumul iubirii şi apoi să-l dăruiesc indiferent ce se întâmplă. Privind la Dumnezeu să primesc dragostea Lui şi să o dau mai departe.

  Mărturia preotului român venit recent (acum 2 ani) în Canton o puteţi vedea aici.

Spune-mi cum vezi tu această experienţă?

Ai avut parte şi tu de o altfel de experienţă de rugăciune şi slujire?

Vrei să o împărtăşeşti?

Te salut cu drag şi ne revedem săptămâna viitoare.

Curaj şi fii întotdeauna gata!