Sfântul Francisc printre noi

”E greu să afli un creștin, fie catolic, fie protestant, fie ortodox, care să nu identifice conceptul de sfințenie umană cu figura lui Francisc de Assisi, și care să nu-și fi dorit să-l imite într-un fel sau altul”. (Carlo Caretto)

   Prima dată când i-am cunoscut pe sfinți a fost când am intrat în biserică. De mână cu tata, încercam să deslușesc figurile lor, și plimbându-mă cu privirea asupra lor, m-am oprit în fața unei figuri mai puțin frumoase dar care iradia o forță extraordinară de bunătate și pace! Mai târziu, când am crescut, aveam să-l cunosc mai bine pe Sfântul care avea să mă inspire să fiu un bun creștin. Era Sf. Francisc din Assisi, supranumit și ”Sărăcuțul”.

    Citindu-i viața m-a impresionat cât de frumos vorbea despre Creație, numind focul cu apelativul ”frate foc” sau chiar moartea cu ”sora moarte”. Nu găseam nimic înfiorător la toate acestea, ci un sens nou pe care l-a dat vieții sale. Și acest sens nou a generat, sub inspirația Spiritului Sfânt, o schimbare radicală în toată Biserica. L-am îndrăgit și l-am luat de patron spiritual, ajungând în anii studenției să mă rog la mormântul lui din basilica din Assisi.

”Preaînalte, Atotputernice şi Bunule Dumnezeu, laudă Ţie, mărire,
cinste şi binecuvântare, numai Ţie ţi se cuvin, o Preaînalte,
căci nici un om nu-i vrednic să-Ţi rostească numele.

Lăudat fii, Doamne, cu toate creaţiile Tale şi mai ales cu domnul frate Soare,
prin care Tu ne dai ziua, lumina.
El este frumos, strălucind cu mare mărire şi tot el Te întruchipează pe tine, Preaînalte.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Lună şi pentru Stele,
Tu le-ai pus pe cer limpezi, preţioase, frumoase.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Vânt,
pentru aer şi pentru nori, pentru azurul liniştit
şi pentru toate stările vremii, prin ele Tu ţii în viaţă toate creaturile.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora Apă
care-i foarte trebuincioasă şi foarte înţeleaptă, preţioasă şi castă.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru fratele Foc,
cu care tu luminezi noaptea, el este frumos şi jucăuş;
de neîmblânzit şi puternic.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora mama noastră Pământul,
care ne ţine şi ne hrăneşte,
care rodeşte poame felurite cu flori smălţuite şi cu ierburi.

Lăudat să fii Tu, Doamne al meu, pentru cei care iartă din dragoste pentru Tine,
care îndură boli şi încercări, fericiţi atunci când pacea o salvează,
căci prin Tine, Preaînalte, vor fi ei încununaţi.

Lăudat fii Tu, Doamne al meu, pentru sora noastră, Moartea trupească,
de care nici un om viu nu poate scăpa; nefericire celor care mor în păcat de moarte,
fericire pentru cei pe care îi va surprinde împlinindu-Ţi voia,
căci cea de-a doua moarte nu-i va putea vătăma.

Lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul meu,
mulţumiţi-I si slujiţi-L cu cea mai mare smerenie.”

    Înainte de a fi misionar printre alții, Francisc a ales să fie misionarul propriei sale vieți. A avut curaj să renunțe la propriul confort, lepădând hainele și bogățiile moștenite de la părinți și s-a aruncat în brațele Sorei Sărăcii, circulând desculț, fiind îmbrăcat doar cu un sac. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Atunci când a pășit în biserică, a avut curaj să renunțe să stea în banca celor mai de vază, alegând să stea în spate, alături de cei oropsiți și săraci. Astfel, a făcut legământ cu Sora Ascultare, o ascultare față de ierarhia Bisericii dar mai ales față de săracii lumii, în care el a văzut personificată întreaga umanitate. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. A avut curaj să renunțe la plăcerile și bucurii lumești și s-a logodit cu Sora Curăție, din dragoste și devotament față de viața călugărească. A făcut-o din dragoste pentru Dumnezeu și aproapele. Era pașii misiunii pe care el îi făcea cu sine însuși, tocmai pentru a fi plăcut lui Dumnezeu și a face voia Lui. Și Dumnezeu l-a învrednicit să primească stigmatele Sale, rănile prin care s-a identificat cu Mântuitorul.

”Preaînainte și Mărețe Dumnezeule

Luminează întunericul inimii mele,

Dă-mi credință dreaptă, dragoste perfectă și speranță sigură,

Dă-mi Doamne, umilință profundă

Ca să pot înțelege și să împlinesc Sfânta Ta Voință”.

 

    Pe cărările lumii de astăzi, Francisc pășește alături de noi și ne îndeamnă să trăim aventura sfințeniei, o aventură pe care el a trăit-o la superlativ așa cum ne dovedește și rugăciunea pe care ne-a încredințat-o:

”Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:

Unde este ură eu să aduc iubire,

Unde este vină eu să aduc iertare,

Unde este dezbinare, eu să aduc unire,

Unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul,

Unde-i îndoială, eu să aduc credință,

Unde-i disperare, eu să aduc speranță,

Unde-i întuneric, eu să aduc lumină,

Unde-i suferință, eu să aduc bucurie.

Doamne, ajută-mă ca mai curând eu să mângâi pe alții decât să fiu mângâiat,

Ca eu să-i înțeleg pe alții decât eu să fiu înțeles,

Ca eu să iubesc pe alții decât eu să fiu iubit.

Caci când mă uit pe mine însumi atunci mă găsesc,

Când iert atunci găsesc iertare,

Când mor pentru Tine, atunci înviu la viața de veci.

Amin.”